Traditiile stravechi sugereaza ca singura diferenta dintre ingerii din Ceruri si ingerii de pe Pamant este ca ingerii din Ceruri isi amintesc ca sunt ingeri. Atunci cand iubim, descoperim adesea ca iubim cu deschiderea si inocenta unui inger. Este aceeasi deschidere care permite si aparitia durerii noastre. Exact din cauza inocentei noastre putem simti atat de profund suferinta.

Cand suferim, pentru ca am fost cumva raniti, puterea binecuvantarii este esentiala pentru vindecarea noastra. Atunci cand binecuvantam ceva, nu punem amprenta de aprobare pe acel lucru, aceasta forma de binecuvantare nu aproba, nu descurajeaza si nici nu incurajeaza oactiune, circumstanta sau eveniment. Nu aproba si nici nu dezaproba vreun punct de vedere. Pur si simplu recunoaste ca a avut loc. Actul de a recunoaste fara a emite judecati este deschiderea care permite ca vindecarea sa inceapa.

Iata motivul: cand vedem ceva care ne indurereaza atat de tare incat trebuie sa reactionam, sa ne inchidem in noi sau sa intoarcem spatele, tendinta noastra este de a ignora ceea ce simtim. Acesta este modul in care facem fata multor experiente. Suprimam emotia declansata de ceea ce am experimentat si o ascundem undeva adanc in interior, ca sa nu ne mai doara. Dar “durerea” nu dispare, ea sta acolo unde o stocam. Apoi, cand ne asteptam cel mai putin, reapare intr-o forma pe care noi nu am alege-o niciodata. Acest fenomen se manifesta in special la persoanele care au trait socuri emotionale traumatice, in razboi sau in copilarie. Mania disproportionata care poate iesi la suprafata in astfel de momente, este adesea provocata de socul unei experiente anterioare din viata care nu a fost procesat atunci cand s-a intamplat. In acest caz, un comentariu aparent nevinovat al unui partener , prieten sau coleg, poate deveni factorul declansator care trezeste rana din trecut.

Capacitatea noastra de a ne “inchide” in noi este mecanismul de aparare. Unii oameni cred ca acesta functioneaza atat de bine incat au vindecat experienta. Ei pot crede ca au si uitat ce anume i-a ranit initial. Dar aceasta e o iluzie deoarece corpurile nu uita niciodata. Ignorarea lucrurilor care ne ranesc are efecte pe termen lung care nu sunt in interesul nostru. Astfel, este necesar sa gasim o cale de a transforma orice lucru care ne-a ranit, intr-o noua experienta ,benefica pentru noi. O putem face prin recunoasterea ei si prin a-i permite sa se deplaseze prin corp. Aici intervine actul binecuvantarii in procesul de vindecare.

Binecuvantarea poate fi definita ca o calitate a gandirii/sentimentului/emotiei, care ne permite sa ne redefinim sentimentele despre ceva care ne doare acum sau ne-a ranit in trecut. Altfel spus, binecuvantarea este liantul care ne elibereaza de emotiile dureroase. Atunci cand binecuvantam pe cineva care ne-a ranit, este clar ca nu sugeram ca ceea ce s-a intamplat este in regula. Binecuvantarea nu aproba si nu gaseste scuze pentru o atrocitate sau un act de suferinta, ea doar recunoaste ca aceste evenimente s-au produs. Cand facem acest lucru, sentimentele noastre despre aceste experiente se deplaseaza prin corp in loc sa se blocheze in interiorul lui. Binecuvantarea suspenda temporar suferinta, suficent de mult, pentru a putea sa o inlocuim cu un alt sentiment. Prin actul de a binecuvanta iti asumi puterea de a te elibera de suferintele cele mai profunde ale vietii si de sentimentele nerezolvate.

(rezultatul unei experințe de întâlnire cu covidul )

Respirația începe de la un mușchi. Diafragma se contractă, mușchii pieptului se contractă. Pieptul ni se extinde. Plămânii urmează această dilatare. Daca diafragma nu are o functie buna de pompare și un piept mobils este posibil să avem deficit de oxigen fără să avem alte boli. Ei bine, dacă o astfel de situație de viață apare chiar în contextul „maiestuosului otravă nepoftit” (corona), atunci vei avea multe momente fără zgomot, și foarte puține cuvinte rostite (experiență grozavă una/zi).

Cât este valoarea aerului dacă lipsa oxigenului este un fapt greu? Atât de mult încât totul se piticește (micșorează) și dispare total ceea ce se află la cel mai înalt vârf în ordinea importanței scalei de valori pe care ai construit-o cu conștiința  eului tău. Nu-ți va rămăne nimic. Niciun gând pentru a putea să-ți generezi orice tip de stare de frică, doar un nimic simplu ce-ți mai rămâne și atâta ai. Nici măcar dorințele tale nu se vor mai exprima pentru că deficitul este un fapt real și nu vei mai ști nici măcar ce proces este judecata.

Această poveste simplă din viața lui Buddha este o invitație adresată tuturor îndrăgostiților de a-și urma iubirea până în zenitul absolut…

Am un gând pentru toți îndrăgostiții ce ascultă. Atunci când te regăsești într-o relație și știi că acea relație este una la care într-adevăr poți lucra, o relație în care amândoi sunteți angajați în totalitate în numele a ceva mai înalt decât voi, atunci adu-ți aminte această poveste cu Buddha.

Atunci când un cuplu s-a dus la Buddha, doi oameni care se iubeau nespus de mult, i-au spus: ”Lord, ne iubim atât de mult și totuși ne este teamă, pentru că atunci când unul din noi o să moară ne temem că vom fi despărțiți de moarte”, iar Buddha a răspuns: ”Continuați să urmați învățăturile sacre și lăsați-vă ghidați de iubire, iar aceste două lucruri, dacă aveți noroc, vă vor permite să renașteți în același corp, ca și ființă iluminată.”

Iată ceva spre care te poți îndrepta. Când ești cu persoana iubită sau dacă ești în căutarea acelei persoane, conectează-te cu acel impuls din miezul ființei tale. Acela este cel mai nobil impuls pe care cineva îl poate cultiva într-o relație. Nu există ceva mai presus de atât. Acela este cel mai înalt Serviciu pe care cineva îl poate oferi – lumii, cosmosului, umanității întregi – a face pași pe calea Trezirii. Nu contează ce facem în exterior, dacă nu suntem treji. Orice altceva nu va avea un impact cu adevărat; va avea un efect în Maya, în cadrul lumii în care trăim, dar lumea are nevoie cu adevărat de ființe trezite, ființe complet conștiente de sine. Astfel de ființe vor determina, prin tot ceea ce fac, și mai mulți oameni să se trezească, să devină ființe pe deplin realizate. Acesta este cel mai înalt Serviciu pe care cineva îl poate oferi Vieții.