Atâta vreme cât priorităţile noastre se vor concentra asupra aspectelor materiale ale vieţii, vom continua să fim, lăuntric, din ce în ce mai dezamăgiţi şi mai nemulţumiţi. Echilibrul real şi bucuria permanentă vor fi atinse numai atunci când ne vom stabili priorităţile ţinând seama de natura noastră spirituală şi vom acţiona apoi în conformitate cu aceste priorităţi. Chiar şi acest prim pas este totuşi dificil, pentru că ne bazăm priorităţile pe greşita noastră înţelegere a cine suntem.

Noi credem că suntem corpul. Ne identificăm cu natura noastră fizica pentru că aceasta este partea cea mai uşor de perceput din noi. Dar să ne gândim doar o clipă: dacă ne aflăm în corp, înseamnă aceasta că noi suntem corpul? Corpul acesta este într-o permanentă schimbare. Ce avem noi în comun cu copilul de acum 10, 15, sau 60 de ani? Nu prea multe. Nu ne-a mai rămas de atunci nici măcar o singură moleculă. Suntem fixaţi totuşi în ideea că noi suntem acest corp, pentru că în decursul întregii zile nu ne dezlipim atenţia de la priveliştile şi sunetele lumii materiale. Cert este că deşi ne aflăm în corp, noi nu suntem corpul – şi cu toate că îndeplinim în lumea aceasta unele roluri, noi nu suntem aceste roluri.

Evenimentele si experientele sunt oportunitati atrase catre voi - create de catre voi in mod individual sau colectiv, prin constienta. Constienta creeaza experienta.

Voi incercati sa va ridicati nivelul de constienta.

Ati atras catre voi aceste oportunitati ca sa le puteti folosi ca instrumente in crearea si trairea experientei lui Cine Sunteti. Cine Sunteti este o fiinta cu o constienta mai inalta decat cea pe care o manifestati voi acum.

Deoarece Voia Mea este ca voi sa cunoasteti si sa traiti experienta lui Cine Sunteti, va permit sa atrageti catre voi orice eveniment sau experienta alegeti sa creati pentru acest scop. Din cand in cand vi se alatura alti Jucatori in Jocul Universal, fie ca Scurte Intalniri, Participanti de pe Margine, Colegi Temporari de Echipa, Actori care joaca Interactiv pe Termen Lung, Rude si Familie, Cei Morti si Mult Iubiti, sau parteneri pe Calea Vietii. Aceste suflete sunt atrase catre voi, de catre voi.

Afirmaţia reprezintă formularea unui adevăr pe care încerci să ţi-l însuşeşti în viaţă. S-a spus că suntem ceea ce mâncăm. Ar fi mai adevărat să spun: “Suntem ceea ce gândim.” Pentru că minţile noastre exprimă şi, de asemenea, influenţează realitatea a ceea ce suntem, mult mai mult decât o fac trupurile noastre. Gândurile noastre ne influenţează, într-o mare măsură, până şi starea de sănătate fizică.

Nici un mare progres în viaţa nu se produce întâmplător. Sportivul trebuie să exerseze îndelung pentru a stăpâni tehnicile de care are nevoie: aruncarea mingii, coborârea pe schiuri pe o pantă dificilă, saltul la o distanţă cât mai mare. Iar pianistul trebuie să muncească cel puţin la fel de mult pentru a ajunge la stăpânirea mişcărilor degetelor sale, pentru a putea interpreta cu uşurinţă cele mai complexe pasaje muzicale.

*Merg cu Dumnezeu într-o sfinţenie desăvârşită*

Ideea de astăzi declară simplul adevăr care face gândul păcatului să fie imposibil. Ea promite că vinovătia nu are cauză şi că, neavând cauză, nu există.

Ideea decurge negreşit din gândul fundamental menţionat atât de des în text: ideile nu îşi părăsesc sursa.

Dacă acesta e adevărat, cum poţi să fii separat de Dumnezeu?

Orice relaţie poate fi vindecată, orice relaţie poate deveni minunată, dar procesul de vindecare nu poate începe decât cu noi înşine. Este nevoie să avem curajul să ne folosim de adevăr, să fim absolut cinstiţi cu noi înşine. Chiar dacă nu putem fi cinstiţi cu tot restul lumii, este important să fim cinstiţi măcar cu noi înşine. Chiar dacă nu putem controla tot ce se întâmplă în jurul nostru, putem face cel puţin efortul de a ne controla propriile reacţii. Aceste reacţii controlează visul vieţii noastre, visul nostru personal.

Ele sunt cauzele fericirii sau nefericirii noastre.

Reacţiile noastre sunt cheia unei vieţi împlinite sau nu. Dacă putem învăţa să ne controlăm reacţiile, ne vom putea schimba obişnuinţele, iar apoi întreaga viaţă.

Noi suntem singurii responsabili pentru consecinţele faptelor, gândurilor, sentimentelor şi cuvintelor noastre. Nu întotdeauna ne dăm seama ce cauze au stat la baza acestor consecinţe – ce emoţii, ce gânduri precise –, dar este limpede că suferim sau ne bucurăm ca urmare a unor atitudini personale.

Suflet, engl. Soul este un film spiritual de animatie produs de Pixar si Disney care exploreaza subiecte profunde despre viata si moarte, viata de dupa moarte si destinul sufletelor. 

Pornind de la scopul sufletului pe Pamant si continuand cu preocupari de felul "care este menirea mea" si "ce se intampla dupa ce murim", face din "Soul" un film care merita vazut si care scoate la iveala subiecte tocmai bune de reflectat si discutat pe marginea lor, de catre cei mici si mari. Realizat cu un umor de foarte buna calitate, filmul are profunzime si reda pe intelesul tuturor adevaruri eterne.

Ken Wilber este unul dintre cei mai fascinanţi cercetători contemporani ai conştiinţei. La 23 de ani a scris prima carte în care prezintă un model integrator, spectral al dezvoltării spirituale. Volumul a avut un impact major asupra gândirii ştiinţifice mondiale şi a inspirat o sumedenie de alte lucrări din acelaşi domeniu.

Supranumit de lumea ştiinţifică americană „Einstein al conştiinţei”, Wilber s-a afirmat şi s-a dezvoltat în cadrul psihologiei transpersonale, de care se va separa teoretic din 1993. El și-a descris activitatea de cercetare drept ştiinţă integrală ce cuprinde toate elementele valoroase din curentele moderne ale psihologiei: comportamentală, cognitivă, psihanalitică, umanistă şi transpersonală.

Ken Wilber ne oferă o descriere în profunzime a etapelor din practica meditativă – pornind de la absorbţia psihicului, iluminarea subtilă, transcenderea cauzalităţii, până la îmbrăţişarea nondualistă a Vidului beatific.

Reporter:
Te rugăm să ne descrii experienţele care apar în diferite stadii ale meditaţiei. Dar pentru început, vorbeşte-ne despre meditaţie în sine – care sunt modalităţile de abordare şi cum funcţionează fiecare.

Sfinţii au un punct de vedere foarte pozitiv şi optimist în ceea ce ne priveşte. Cu toate că ei îşi dau seama de penibila noastră situaţie, de starea noastră obişnuită, ei au în vedere, de fapt, ceea ce am putea noi deveni. Ei ştiu că fiecare om poate deveni o fiinţă desăvârşită, luminoasă şi fericită. Ei ştiu de asemenea că cei mai mulţi dintre noi nu au cunoştinţă de acest lucru, pentru că minţile noastre au fost întunecate de ataşamente şi irosite în activităţi dăunătoare, încât am pierdut discernământul cu privire la modul în care pot fi aflate adevărata pace şi bucurie. Îndată ce ne vom da seama de marele nostru potenţial, ne vom dedica fireşte dezvoltării a ceea ce există în noi în stare latentă. Ne vom asigura că făptuim acţiuni care favorizează evoluţia spirituală şi vom evita acţiunile negative, destructive, sau cu urmări nefericite.

In vechiul Pamant, totul se realiza prin truda si stres. Calea Noului Pamant este utilizarea creativa a mintii si manifestarea constienta a formei. Suntem facuti in imaginea Dumnezeului  - “chipul si asemanarea”- adica ne putem imagina, putem sa manifestam si sa aducem imaginatia in materializare. Pe Noul Pamant Bucuria va inlocui dorinta ca forta motrice, forta motivationala din spatele actiunilor.

Prin intermediul Bucuriei ne conectam la Forta Universala.

Bucuria nu vine din ceea ce faceti, ci curge din interiorul vostru spre ceea ce faceti.

"Cel fără de nume a fost obârşia cerului şi a pământului.
El este tainic şi firesc şi există înaintea cerului şi pământului.
Neclintit şi impenetrabil, necuprins infinit;
Singur se susţine şi nu se schimbă niciodată;
Pătrunde totul şi niciodată nu este epuizat.
El este Mama universului, din care s-au iscat toate lucrurile.
Nu-i ştiu numele, încât îl numesc Tao."
Din Tao te Ching, cap. 1 şi 25

Diferiţii mistici au numit necuprinsul infinit Tao, Shabd, sau Cuvântul. Savanţii îl numesc "energia creatoare" sau "energie vibratorie". Asemenea misticilor, savanţii spun şi ei că această energie vibratorie este omniprezentă în fiecare particulă a universului fizic. Aceeaşi energie a furnizat forţa pentru crearea universului, forţa lui Big Bang, pe care savanţii îl situează la începutul creaţiei.

Forţa omului

Omul este puternic când gândurile şi inima îi sunt în armonie, deoarece atunci el se află în legătură cu Principiul Primordial al vieţii şi cu lumea invizibilă în totalitatea ei. Dacă această armonie încetează să mai existe, omul îşi pierde sensul vieţii şi nu este om pe lume care să nu fi trecut printr-o asemenea stare dureroasă!

Somnul de dimineaţă

Trebuie să ştiţi că somnul de dimineaţă nu este benefic, ci inutil şi apăsător, deoarece energia subtilă a soarelui aflat la răsărit acţionează defavorabil asupra sistemului nervos încă adormit.

Fiecare fiinţă omenească se naşte cu un sistem emoţional sănătos. Când ne naştem, ne iubim şi ne acceptăm pe noi înşine. Nu emitem judecăţi legate de care părţi anume din noi înşine sunt bune şi care sunt rele. Existăm în întregimea fiinţei noastre, trăind momentul şi exprimându-ne liber. Pe măsură ce creştem, începem să învăţăm de la oamenii din jurul nostru. Ei ne spun cum să ne comportăm, când să mâncăm, când să dormim - şi începem să facem deosebiri. Învăţăm ce comportamente ne fac să fim acceptaţi şi care dintre ele ne fac să fim respinşi. Învăţăm cum să primim un răspuns prompt, sau dacă strigătul nostru rămâne fără răspuns, învăţăm să avem încredere în oamenii din jurul nostru, sau să ne fie frică de ei. Învăţăm consecvenţa sau inconsecvenţa. Învăţăm ce calităţi sunt acceptabile în mediul nostru şi care nu sunt. Toate acestea ne distrag de la a trăi în acest moment şi ne împiedică să ne exprimăm liber.

Astazi, Dr. Shefali, autoarea cartii “The Awakened family”, “vorbeste” despre control si despre presiunea pe care noi, ca parinti, tindem sa o punem asupra copiilor nostri. Nu pot sa nu observ cum, de fapt, facem asta in multe aspecte ale vietii noastre de adulti. Atat de des se intampla sa incercam sa controlam chestiuni care, de fapt, nu sunt sub controlul nostru: cum actioneaza sau reactioneaza, ce spun sau ce fac altii, felul in care ziua se deruleaza in fata nostra, viitorul, gandurile si experientele…De fapt, singurul lucru care e de facut este sa ne auto observam (raspunsurile sunt intotdeauna in interiorul nostru), sa vedem daca se poate ceva (si daca e nevoie sa facem ceva) si apoi sa…renuntam, cu incredere….ceea ce e foarte greu, stiu, in societatea de astazi, caci de mici am fost invatati ca suntem mai degraba fiinte care fac, si mai putin care sunt, care fiinteaza.

 Alegerea unui partener ne va face sa ne simtim bine cu privire la noi si sexualitatea noastra, fie ne va indeparta de bucuria noastra Divina.

Pentru a ne revitaliza viata si sexualitatea, trebuie sa ne respectam pe noi si sa alegem un partener care ne va asigura posibilitatea de a ne extinde constiinta despre cine suntem si de a ne uni mai mult cu Dumnezeu.

Daca suntem - sau nu suntem -in stare sa facem acest lucru, depinde de fatetele carora noi insine le permitem sa faca alegerea: fie personalitatea si ego-ul, fie

Invatati-i pe copiii vostri ca nu au nevoie de nimic din afara lor pentru a fi fericiti – nici o persoana, nici un loc sau lucru – si ca adevarata fericire se gaseste inauntrul lor.

Invatati-i ca ei le sunt de ajuns lor insisi.

Invatati-i pe copiii vostri ca esecul este o fictiune, ca fiecare incercare este un succes si ca fiecare efort este ceea ce duce la victorie – esecul nefiind cu nimic mai putin onorabil decat succesul.

Invatati-i pe copiii vostri ca sunt profund conectati la tot ce inseamna Viata , ca sunt Una cu toti oamenii si ca nu sunt niciodata separati de Dumnezeu.

Invatati-i pe copiii vostri ca ca ei traiesc intr-o lume a abundentei magnifice, ca este destul pentru toata lumea si ca primesc cel mai mult atunci cand dau cel mai mult – nu atunci cand aduna cel mai mult.

Invatati-i pe copiii vostri ca nu li se cere sa fie sau sa faca nimic pentru a fi alesi sa triasca o viata plina de demnitate si impliniri, ca nu trebuie sa intre in competitie cu nimeni pentru nimic si ca binecuvantarile lui Dumnezeu sunt revarsate asupra tuturor.

Până nu demult, eram convinsă că în viaţa trebuie să te apropii de perfecţiune. Munceam să fiu bună, pozitivă, să mă dezvolt continuu, să adaug în vocabularul meu cuvinte frumoase. Până aici nimic neobişnuit, ai să-mi spui. Poate!

Suntem învăţaţi să ne purtăm frumos în societate, să ne adresăm cu respect oamenilor din jurul nostru, să mulţumim formal, să ne lăsăm la urmă şi să-i punem pe primul loc pe ceilalţi. Şi de aici şi până la a te departa complet de tine, e doar un pas. Şi groapa se adânceşte tot mai tare şi tu nu mai întelegi nimic. Şi vine un moment în care te revolţi şi toata bunătatea ta e înlocuită de răutate, invidia ia locul generozităţii, lumina se transformă în întuneric.

Momentul revoltei tale, este momentul în care umbra ta vrea să  iasă la suprafaţă, să o cunoşţi şi să o accepţi în viaţa ta. Până nu vei accepta că eşti şi bine şi rău, şi alb şi negru, şi iubire şi ură, ai să trăieşti în minciună şi ai să cunoşti doar nefericirea.

“Cine priveşte mai întâi în oglinda apei, vede mai întâi propria-i imagine. Cine se îndreaptă spre sine însuşi, riscă să se întâlnească cu sine însuşi. Oglinda nu linguşeşte, ea il reflectă cu fidelitate pe cel care se uită în ea, acel chip pe care nu-l arătăm niciodată lumii, pentru că îl ascundem cu ajutorul persoanei – masca noastra de actori. Oglinda însă se află dincolo de mască şi arată adevaratul chip.”

Avem o răspundere faţa de noi înşine. Trebuie să ne îngrijim de noi înşine. Nimeni altcineva nu va străbate pentru noi calea noastră. Trebuie să o parcurgem noi înşine. Îndrumătorul spiritual ne va ajuta, dar noi va trebui să contribuim cu efortul nostru. Ne putem bizui pe cei cinci piloni ai spiritualităţii pentru a ne asigura o bază solidă pe care să ne edificam viaţa spirituală. Atunci când luăm hotărârea de a deveni fiinţe omeneşti mai bune, în chiar acel moment am început să ne dezvoltăm natura spirituală şi împreună cu ea, tot ceea ce este mai bun în noi. Pentru a ne dezvolta trebuie să începem mai întâi prin a introduce valorile spiritualităţii în lumea noastră materială. Trebuie să depăşim strâmtul orizont la care ne-am limitat pe noi înşine şi să ne lărgim orizontul de acţiune şi înţelegere.

Dezvoltând pacea minţii şi stabilitatea ei, bazându-ne pe cei cinci piloni ai spiritualităţii, ne vom bucura de existenţa lipsită de crispări, stabilă şi fericită care va urma. Cultivându-ne natura spirituala şi bucurându-ne de ea, mintea noastră va căuta să menţină această nouă şi mult mai fericită modalitate de a exista şi va avea convingerea şi hotărârea de a obţine cât mai des fericirea pe care a încercat-o.

Într-o dimineata de martie, devreme, ne-am dus in incaperea din templu, ca de obicei, si l-am gasit pe batran intins pe pat, ca si cum ar fi dormit. Cineva din grupul nostru s-a apropiat si si-a pus mana pe bratul lui ca sa-l trezeasca, dar s-a tras inapoi exclamand:

- Nu respira, cred ca este mort.

Ne-am strans in jurul patului si eram atat de absorbiti de propriile noastre ganduri in fata mortii, incat nu am auzit cand a intrat cineva. Am fost treziti din reveria noastra de o voce spunand:

- Buna dimineata!

Ne-am intors spre usa si l-am vazut pe Emil. Il stiam la o mie de mile departare, si aparitia lui neasteptata ne-a surprins. Inainte sa ne fi revenit, deja inaintase spre noi si ne strangea mainile. Dupa o clipa, Emil merse spre patul pe care zacea batranul. Punand mana pe capul lui, spuse:

- Avem aici un frate drag care a plecat de pe acest pamant, dar fara sa fi reusit sa-si finalizeze lucrarea printre noi. Asa cum spunea unul dintre poetii vostri: Si-a infasurat mantia in jurul sau si s-a intins ca sa viseze frumos. Cu alte cuvinte, voi l-ati declarat mort. Primul vostru gand este sa gasiti un antreprenor de pompe funebre si un sicriu, si sa pregatiti o groapa in care sa ascundeti partea lui muritoare pentru timpul cat se descompune.

Dragi prieteni, ganditi-va atent o clipa. Cui ii vorbea Isus cand spunea: Tata, iti multumesc pentru ca M-ai auzit? El nu vorbea eului exterior - ego-ul, coaja. El recunostea si preamarea Eul Interior, Cel Infinit, Cel care Aude Tot, Cunoaste Tot, Vede Tot, Marele si Puternicul Dumnezeu Atotprezent. Nu intelegeti in ce directie priveau ochii lui Isus pe cand se afla in fata mormantului lui Lazar? Oare, ca voi, a privit El in mormant ca sa vada un Lazar mort si in descompunere? Pe cand viziunea voastra era a celui mort, El si-a mentinut viziunea asupra Viului, singurul nascut din Dumnezeu. Viziunea lui era fixata asupra vietii neschimbatoare, eterne, omniprezente, si acea viata transcende totul. Acum, mentinand ferm viziunea voastra asupra realitatii mereu prezente a lui Dumnezeu, putem vedea lucrarea Sa indeplinita.

Sa zicem ca iti pui intrebarea: „Cine sunt eu?" A scapa de nume si de forma inseamna a descoperi ceea ce suntem cu adevarat. Cea mai mare parte a timpului, ne vedem pe noi insine prin intermediul acestor limitari. A juca un rol inseamna o limitare, totusi orice persoana joaca tot timpul diferite roluri. Aminteste-ti de vremea cand erai copil si tot ce conta era mama. Ea nu parea sa aiba alt mod de existenta in afara aceluia de „mamica"; identitatea ei era fixata in mintea ta. Dar dupa ce ai crescut, ai vazut ca ea juca si alte roluri, era sotie, sora, fiica, femeie cu o cariera si asa mai departe. Copiilor le este dificil sa accepte ca mamele lor duc o viata ce nu este centrata in intregime asupra faptului de a fi mama — e vorba de egoismul natural al tuturor copiilor mici. Dar, odata cu timpul, invatam sa intram in propriile noastre roluri, urmand exemplul parintilor nostri.

A juca mai multe roluri pare a fi o cale de a ne largi experienta. O persoana care ar fi doar mama ar gasi ca propria ei viata este sufocanta. A fi un om „complet" in societatea noastra inseamna a purta cat mai multe palarii.

Ca fiinţe am intrat uneori în dezacord cu sufletul şi, uitând că adevărata noastră identitate este Spiritul, am ieşit de sub îndrumarea lui. Din acel punct tot ce atingeam evolua spre rău, tot mai departe de cunoaşterea sufletească.

Îndepărtându-ne atât de mult de Fiinţa noastră am încercat mai degrabă să cucerim misterele decât să le respectăm. Ne-am concentrat privirile asupra celor imense ca şi asupra celor infinitezimale; am pornit cu rachetele prin galaxie şi am venit echipaţi cu mostre şi steaguri cu care să dovedim că stăpânim necunoscutul. Pătrunzând în atom, am cercetat secrete pe care nu ştiam cum să le folosim. Am încercat să-L violăm pe Dumnezeu, să discredităm Unicul, să facem de două parale ispăşirea pentru a poseda prin
reducere, prin analiză, prin violenţă.

Milenii întregi am menţinut perspectiva patriarhală, dominatoare, care excludea posibilităţile de armonizare. Atât bărbaţii cât şi femeile au fost dominaţi de o perspectivă care făcea din noi toţi semioameni. Uneori femeile se revoltau, manifestându-se asemănător cu celelalte jumătăţi ale lor, iar alteori bărbaţii abandonau caracteristicile proprii pentru a echilibra planeta dezechilibrată. Dumnezeu rămânea, desigur, inaccesibil. Dar noi ne violentam chiar Sinele propriu. Corpul, instrumentul prin care Sufletul se mişcă şi acţionează, nu mai era acordat să primescă îndrumarea Sufletului. Deconectat astfel de la Sursă, trupul a ricoşat, pradă terorii, creând boli care n-au mai lăsat loc corpurilor pentru o viaţă normală. (În acelaşi timp corpul social a creat acele boli sociale numite oraşe, care n-au mai lăsat loc pentru viaţa normală).