Fiecare fiinţă omenească se naşte cu un sistem emoţional sănătos. Când ne naştem, ne iubim şi ne acceptăm pe noi înşine. Nu emitem judecăţi legate de care părţi anume din noi înşine sunt bune şi care sunt rele. Existăm în întregimea fiinţei noastre, trăind momentul şi exprimându-ne liber. Pe măsură ce creştem, începem să învăţăm de la oamenii din jurul nostru. Ei ne spun cum să ne comportăm, când să mâncăm, când să dormim - şi începem să facem deosebiri. Învăţăm ce comportamente ne fac să fim acceptaţi şi care dintre ele ne fac să fim respinşi. Învăţăm cum să primim un răspuns prompt, sau dacă strigătul nostru rămâne fără răspuns, învăţăm să avem încredere în oamenii din jurul nostru, sau să ne fie frică de ei. Învăţăm consecvenţa sau inconsecvenţa. Învăţăm ce calităţi sunt acceptabile în mediul nostru şi care nu sunt. Toate acestea ne distrag de la a trăi în acest moment şi ne împiedică să ne exprimăm liber.
E nevoie să ne întoarcem la experienţa inocenţei, care ne permite să acceptăm în fiecare moment totalitatea lui ceea ce suntem. Aici trebuie să ajungem, pentru a avea o existenţă omenească sănătoasă, fericită, completă. Aceasta este calea. În cartea lui Neale Donald Walsch Conversaţii cu Dumnezeu, Dumnezeu spune:
Dragostea perfectă este pentru sentiment, ceea ce albul perfect este pentru culoare. Mulţi cred că albul înseamnă absenţa culorii. Nu este aşa. El include toate culorile. Albul înseamnă toate culorile care există, combinate. Tot aşa, dragostea nu este absenţa unei emoţii (ură, mânie, desfrâu, gelozie, avariţie), ci însumarea tuturor sentimentelor. Ea este suma totală. Totul adunat la un loc. Totul.
Dragostea include totul: ea acceptă toată gama sentimentelor umane - emoţiile pe care le ascundem, emoţiile de care ne este teamă. Jung a spus odată: „prefer să fiu întreg, decât bun". Câţi dintre noi nu ne-am vândut pe noi înşine - ca să fim buni, să fim plăcuţi de ceilalţi, să fim acceptaţi? Cei mai mulţi dintre noi am fost educaţi să credem că oamenii au calităţi şi defecte. Pentru a fi acceptaţi, noi trebuie să scăpăm de defecte, sau cel puţin să le ascundem. Acest mod de a gândi apare atunci când noi începem să individualizăm - pe măsură ce începem să ne distingem degetele băgate printre stinghiile pătuţului şi să ne deosebim de părinţii noştri. Dar, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne dăm seama de un adevăr încă şi mai mare - că, din punct de vedere spiritual, suntem cu toţii interconectaţi.
Suntem toţi parte unul din celălalt. Din acest punct de vedere, trebuie să ne punem întrebarea dacă există cu adevărat în noi părţi bune şi părţi rele, sau, dacă nu cumva, toate părţile sunt necesare pentru a face un întreg. Cum putem şti ce este bun, fără să ştim ce este rău? Cum putem cunoaşte dragostea, fără să cunoaştem ura? Cum putem cunoaşte curajul, fără să cunoaştem frica.
Modelul holografic al universului ne oferă o vedere revoluţionară a conexiunii între lumea interioară şi lumea exterioară. Potrivit cu această teorie, fiecare bucată din univers, indiferent de cum îl tăiem felii, conţine inteligenţa întregului. Noi, ca fiinţe individuale, nu suntem izolaţi şi nu existăm la întâmplare. Fiecare dintre noi este un microcosmos care reflectă şi conţine macrocosmosul. „Dacă acest lucru este adevărat", spune cercetătorul în domeniul conştienţei, Stanislav Grof*, „atunci fiecare dintre noi deţine potenţialul de a avea acces direct şi imediat, prin experienţă, practic la fiecare aspect al universului - extinzându-ne capacităţile mult dincolo de ceea ce putem atinge cu simţurile". Cu toţii conţinem, înăuntrul nostru, amprenta întregului univers. După cum spune Deepak Chopra**: „Noi nu suntem în lume, ci lumea se află înăuntrul nostru". Fiecare dintre noi posedă toate calităţile umane existente. Nu există nimic - din ceea ce putem vedea sau concepe - ce noi să nu fim, iar scopul călătoriei noastre este de a ne restaura pe noi înşine întru această întregime.
Sfântul şi cinicul, divinul şi diabolicul, curajosul şi laşul: toate aceste aspecte se află adormite înăuntrul nostru şi vor acţiona, dacă nu sunt recunoscute şi integrate în psihicul nostru. Mulţi dintre noi suntem înspăimântaţi şi de lumină şi de întuneric. Mulţi dintre noi suntem înspăimântaţi să privim înăuntrul nostru şi frica ne face să ridicăm ziduri atât de groase, încât să nu ne mai amintim cine suntem cu adevărat.
Sursa: Partea intunecata a cautatorilor de lumina, autor Debbie Ford
