Astazi, Dr. Shefali, autoarea cartii “The Awakened family”, “vorbeste” despre control si despre presiunea pe care noi, ca parinti, tindem sa o punem asupra copiilor nostri. Nu pot sa nu observ cum, de fapt, facem asta in multe aspecte ale vietii noastre de adulti. Atat de des se intampla sa incercam sa controlam chestiuni care, de fapt, nu sunt sub controlul nostru: cum actioneaza sau reactioneaza, ce spun sau ce fac altii, felul in care ziua se deruleaza in fata nostra, viitorul, gandurile si experientele…De fapt, singurul lucru care e de facut este sa ne auto observam (raspunsurile sunt intotdeauna in interiorul nostru), sa vedem daca se poate ceva (si daca e nevoie sa facem ceva) si apoi sa…renuntam, cu incredere….ceea ce e foarte greu, stiu, in societatea de astazi, caci de mici am fost invatati ca suntem mai degraba fiinte care fac, si mai putin care sunt, care fiinteaza.
Modul in care cultura ii programeaza pe parinti sa dea gres
- Parentajul trebuie sa-si redirectioneze atentia de la a detine controlul asupra copiilor nostri, la a le sprijini dezvoltarea capacitatilor fizice, emotionale si mintale;
- Copiii nostri au nevoie ca noi sa le stimulam curajul de a fi proprii lor stapani, tinand cont de varsta lor; trebuie sa avem incredere ca in momentul in care vor deveni independenti, ei vor aspira in mod natural sa-ti atinga potentialul maxim si ca vor gasi tot ce au nevoie pentru a face acest lucru;
- Ca parinti, este vital sa intelegem ca, atat timp cat copiii nostri sunt in legatura directa cu sinele lor profund, care are resurse nelimitate, vor gasi forta necesara de a se automotiva mai mult decat ne putem imagina.
- Deoarece este impotriva conditiei noastre, care ne invata ca viata este imprevizibila si, de aceea, trebuie sa fim mereu “in actiune”, asumarea rolului de ghid intelept ne poate face sa ne simtim incomozi la inceput, caci avem senzatia ca am renuntat la rolul de parinte, pentru ca am fost crescuti cu mentalitatea “esti ceea ce faci”. Ca parinti, simtim ca daca nu incercam sa ne controlom copiii sau sa influentam un anumit rezultat, pe care ni-l dorim, nu facem ceea ce trebuie. Parintii devin obsedati de ideea de activitate, ca presupus antidot impotriva temerilor proprii, impingadu-si copiii spre un viitor pe care si-l doresc pentru ei.
- Doar in momentul in care incetam sa ascultam vocea din mintea noastra, cand renuntam la obsesiile noastre si ne consideram copiii fiinte suverane, extrem de capabile sa faca fata provocarii de a deveni independente, copiii vor da dovada de hotarare si de curaj, care este, de fapt, starea lor naturala.
Cand grija este simtita ca o dorinta de a controla
- Este foarte greu sa renuntam la nevoia de a controla, caci eu-l nostru ne asalteaza cu mesaje ingrijoratoare, care insa nu au nicio legatura cu copiii si cu ce li se intampla in prezent.
- Cand parintii elimina anxietatea din ecuatie, copiii incep sa preia controlul asupra propiilor vieti.
- Obsedati de atingerea obiectivelor, care ne promit un viitor “fericit” pentru copiii nostri, controlam mereu, in detaliu, fiecare aspect din viata odraslelor noastre; de parca presiunea de a avea succes din punct de vedere academic nu ar fi de ajuns, ne presam copiii sa se implice in activitati sportive si sociale, in cursuri de dans, de canto sau de instrumente muzicale, pe langa alte activitati, in timp ce televiziunea si internetul incearca sa le distraga atentia. Inconjurati de atatea activitati, copiii cresc intr-o luma concentrata pe a face;
- De ce insistam atat de mult sa ii implicam pe copii in toate aceste activitati? Pur si simplu pentru ca ne este teama ca vor pierde anumite oportunitati si, prin urmare, ca nu vor deveni ceea ce am sperat noi sa devina: persoane de succes intr-o lume definita de standardele societatii actuale. Sau poate ca ne-am fi dorit sa fi avut si noi oportunitatile copiilor nostri si vrem sa ne asiguram ca le oferim tot ceea ce nu am avut noi;
- Parintii sunt orientati spre viitor, spre a ajunge unde isi imagineaza ei ca ar trebui sa ajunga, iar copiii, cand sunt lasati in pace, se bucura de momentul prezent.
- Majoritatea lipsei de conexiune dintre parinti si copii se rezuma la discrepanta dintre o viata savurata moment cu moment si o viata care se concentreaza pe viitor;
- Cand copiilor li se permite sa savureze fiecare moment, fara sa aiba mereu un plan de activitati de facut, li se trezesc la viata inteligenta nativa, cele mai profunde dorinte, inclinatiile lor innascute si pasiunile, ce provin din sentimentul innascut al copiilor de a se bucura de viata si din credinta ca viata lor este o aventua extraordinara, nefiind influentata de teama ca trebuie sa obtina rezultate.
- Tot ce trebuie sa facem ca parinti este sa le oferim copiilor un mediu stabil, in care sa aiba spatiul si timpul necesare pentru a-si descoperi pasiunile, ca mod de a-si exprima fiinta autentica, caci Universul insusi, in vasta sa multitudine de forme variate, s-a format in starea de liniste si de tacere a spatiului si a timpului.
Sursa: https://liorisme.com
