Intrăm acum într-un alt domeniu pe care vream să-l discut, adică toată treaba asta cu raiul şi cu iadul. După câte-mi dau seama, iadul nu există.
Există iad, dar el nu este aşa cum îl gândiţi voi şi nu trăiţi experienţa lui din motive care v-au fost date.
Ce este iadul?
Este trăirea produsului celui mai rău posibil ieşit din alegerile, deciziile şi creaţiile voastre. Este consecinţa naturală a oricărui gând care Mă neagă pe Mine sau care spune „nu” lui Cine Eşti în relaţie cu Mine.
Este durerea pe care o suferi când gândeşti greşit, dar chiar termenul a gândi greşit este o inadvertenţă, deoarece nu există nimic despre care să spui că este greşit. Iadul este opusul bucuriei. Este nerealizarea. Este a şti Cine şi Ce Eşti şi a nu reuşi să trăieşti această experienţă. Înseamnă a fi mai puţin decât poţi fi.
Acesta este iadul şi nu există nimic mai aprig pentru sufletul vostru.
Dar iadul nu există ca un loc pe care ţi l-ai imaginat - unde arzi într-un foc veşnic - sau ca o stare de chin permanent. Cu ce scop ar fi făcut Eu aşa ceva? Chiar dacă Mi-ar fi venit un gând teribil de ne-Dumnezeiesc că voi nu „meritaţi” raiul, de ce aş fi simţit Eu nevoia să caut un mod de răzbunare, de pedeapsă pentru eşecul vostru? N-ar fi fost mai simplu pentru Mine să Mă descotorosesc de voi? Ce parte răzbunătoare din Mine M-ar fi făcut să vă supun unei suferinţe eterne de un gen şi la un nivel dincolo de orice imaginaţie?
Dacă ai răspunde că dintr-o nevoie de dreptate, oare simpla interzicere a comuniunii cu Mine în ceruri nu ar fi făcut dreptate? E oare nevoie şi de o durere nesfârşită?
Îţi spun că nu există o astfel de experienţă de după moarte ca cea care a fost construită de teologiile voastre bazate pe frică. Există totuşi o experienţă a sufletului atât de nefericită, atât de incompletă, atât de parţială, atât de separată de bucuria cea mai mare a lui Dumnezeu, încât pentru sufletul vostru aceasta înseamnă iad.
Dar îţi spun că Eu nu vă trimit acolo, nici nu vă fac să trăiţi această experienţă. Voi înşivă creaţi experienţa, oricând şi ori de câte ori vă separaţi Sinele de gândul cel mai înalt legat de voi înşivă. Voi înşivă creaţi experienţa, ori de câte ori vă negaţi Sinele; ori de câte ori îl respingeţi pe Cine şi Ce Eşti cu Adevărat.
Şi totuşi nici măcar această experienţă nu este eternă. Ea nu poate fi, pentru că planul Meu nu este să vă separ de Mine pentru veşnicie. Într-adevăr, aşa ceva este imposibil, deoarece, pentru a ajunge la o asemenea stare de fapt, nu numai tu trebuie să-l renegi pe Cine Eşti, ci şi Eu. Iar asta Eu n-am s-o fac niciodată. Şi, atâta timp cât unul dintre noi deţine adevărul despre voi, acest adevăr trebuie, până la urmă, să învingă.
Dar dacă nu există iad, asta înseamnă că eu pot să fac ce vreau, să acţionez cum vreau, să comit orice faptă fără frică de pedeapsă?
Oare de frică ai tu nevoie ca să fii, să faci şi să ai ceea ce este corect în mod intrinsec? Trebuie să fii ameninţat, ca „să fii bun”? Şi ce înseamnă „să fii bun”? Cine hotărăşte aceasta, până la urmă? Cine dă îndrumările? Cine stabileşte regulile?
Adevăr vă spun Eu vouă: Voi sunteţi singurii care faceţi regulile. Voi stabiliţi liniile directoare. Şi voi hotărâţi cât de bine este ceea ce aţi făcut; cât de bine este ceea ce faceţi. Pentru că voi sunteţi singurii care aţi decis Cine şi Ce Sunteţi cu Adevărat şi Cine Vreţi să Fiţi. Şi voi sunteţi singurii care puteţi să stabiliţi cât de bine este ceea ce faceţi.
Nimeni altcineva nu vă va judeca niciodată, pentru că, de ce şi cum ar putea Dumnezeu să judece propria creaţie şi să o eticheteze drept rea? Dacă aş fi vrut ca voi să fiţi şi să faceţi totul perfect, v-aş fi lăsat în starea de totală perfecţiune din care proveniţi. Întregul scop a fost ca voi să vă descoperiţi pe voi înşivă, să vă creaţi Sinele aşa cum sunteţi cu adevărat - şi aşa cum doriţi cu adevărat să fiţi. Dar n-aţi fi putut fi aşa decât dacă vi s-ar fi dat şansa de a fi altceva.
Să vă pedepsesc deci pentru că aţi ales ceea ce Eu Însumi v-am aşternut în faţă? Dacă n-aş fi vrut ca voi să aveţi şi o altă posibilitate de alegere, aş mai fi creat una în afară de prima?
Aceasta este o întrebare pe care trebuie să ţi-o pui înainte de a-Mi acorda Mie rolul de Dumnezeu care pedepseşte.
Răspunsul direct la întrebarea ta este, da!, poţi să faci ce doreşti, fără frica de pedeapsă. Totuşi, trebuie să fii conştient de consecinţe.
Consecinţele sunt rezultatul. Urmarea firească. Aceasta nu este acelaşi lucru cu răsplata sau pedeapsa. Urmarea, pur şi simplu. Este ceea ce rezultă din aplicarea naturală a legilor naturale. Este ceea ce apare în mod previzibil, ca o consecinţă a ceea ce a apărut.
Întreaga viaţă fizică funcţionează în concordanţă cu legile naturale. În clipa în care-ţi aminteşti aceste legi şi le aplici, stăpâneşti viaţa la nivel fizic. Ceea ce ţie îţi pare a fi pedeapsă - sau ceea ce numeşti rău sau ghinion - nu este altceva decât o lege naturală care se manifestă.
Deci, dacă eu aş cunoaşte aceste legi şi m-aş supune lor, nu aş mai avea nici un necaz? Asta vrei să-mi spui?
N-ai mai trăi niciodată experienţa că Sinele tău este în, ceea ce numeşti tu, „necaz”. N-ai mai considera nici o situaţie în viaţă ca fiind o problemă. N-ai mai întâmpina nici un eveniment cu un tremur interior. Ai pune capăt tuturor grijilor, îndoielii şi fricii. Ai trăi aşa cum ţi-ai imaginat că au trăit Adam şi Eva - nu ca nişte spirite fără trup în împărăţia absolutului, ci ca spirite întrupate în împărăţia relativului. Ai avea toată libertatea, bucuria şi pacea şi toată înţelepciunea, înţelegerea şi puterea Spiritului care eşti. Ai fi o fiinţă complet realizată.
Aceasta este ţinta sufletului tău. Acesta este scopul - să se realizeze pe deplin cât timp este în trup; să devină întruparea a tot ce este cu adevărat. Acesta este planul Meu pentru voi. Acesta este idealul Meu: ca Eu să Mă realizez prin voi. Şi astfel, conceptul este transformat în experienţă şi Eu Mă pot cunoaşte pe Mine Însumi prin experienţă.
Legile Universului sunt legi pe care Eu le-am stabilit. Ele sunt legi perfecte, creând o funcţie perfectă a ceea ce este fizic.
Ai văzut vreodată ceva mai perfect decât un fulg de zăpadă? Totul este un mister: complexitatea lui, forma lui, simetria lui, faptul că este conform cu el însuşi şi diferit de orice altceva. Te minunezi de miracolul acestei manifestări a Naturii. Dar, ia gândeşte-te, dacă pot să fac aşa ceva cu un singur fulg de zăpadă, ce pot să fac - ce am făcut - cu întregul univers?
Dacă ai putea să-i vezi simetria, perfecţiunea formelor - de la corpul cel mai mare la particula cea mai mică - realitatea ta n-ar putea să-i cuprindă întregul adevăr. Chiar şi acum când îţi arăt imagini din el nu poţi să-ţi închipui sau să-i înţelegi implicaţiile. Şi totuşi ştii că există implicaţii - mult mai complexe şi mult mai extraordinare decât poate înţelegerea ta actuală să cuprindă. Shakespeare al vostru a spus-o minunat: Există mai multe lucruri în cer şi pe pământ, Horatio, decât aţi visat în filozofia voastră .
Sursa: Conversatii cu Dumnezeu, vol. I, autor Neale Donald Walsch
