In religia mea, elementul sau aspectul Realitatii Ultime, pe care multi oameni il numesc Dumnezeu, nu ar fi descris drept o entitate singulara in modul in care majoritatea foloseste acest termen. Nu ar fi inteles drept o “persoana” uriasa, mare, enorma, cu trasaturi fizice masculine sau feminine, nici supus experientelor emotionale umane, precum frica, furie, suparare, aprobare, intelegere sau nevoie de orice fel.
Nici nu ar fi definit ca o forta lipsita de constiinta sau constienta de sine (precum, de exemplu, forta gravitatiei). Mai curand, ar fi definit drept o energie constienta de sine – o esenta esentiala constienta de Sine Insasi. Dumnezeu este o energie constienta de sine care este constienta de sine.
Religia mea ar sustine, de asemenea, ca aceasta energie reprezinta Vibratia Amprenta a Cosmosului, o modulare foarte specifica a frecventei care reprezinta atat principiul originar, cat si pe cel organizator pentru tot ce exista, fizic si nonfizic. Metaforic vorbind, Dumnezeu ar fi numit chiar “Celula Stem a Universului”.
Toate lucrurile insufletite contin ceea ce a fost numit “celule stem”. Ele nu au trasaturi specifice ci contin codarea tuturor trasaturilor posibile. In cele din urma, aceste celule nediferentiate se diferentiaza si genereaza elemente particulare si specifice ale diferitelor parti ale corpului.
Prin analogie, Dumnezeu este descris drept o esenta esentiala care se diferentiaza pentru a deveni tot ceea ce numim “fizic” si “metafizic”. Asadar, Dumnezeu reprezinta Sursa a Orice – si, astfel, nu are nevoie de nimic.
De asemenea, religia mea ar sustine ca Dumnezeu este si substanta a orice. Aceasta inbseamna ca ideea conform careia “separarea” exista in Univers, ar fi o neintelegere. Noi nu suntem separati de Dumnezeu sau diferiti de El, asa cum nici valul care se inalta pe suprafata Oceanului nu este separat de Oceanul insusi sau diferit de el. Este o aparitie a Oceanului intr-o anumita forma si dispare in ocean atunci cand exprimarea individuala se incheie. Aceasta metafora este o descriere perfecta a relatiei noastre cu Divinul.
Religia mea ar sustine ca Dumnezeu este Forma originala Fara Forma a acestei Esente Esentiale – care, pe masura ce este exprimata si proiectata, genereaza un efect unic, singular si specific, producand ceea ce fiintele simtitoare ar numi “sentiment”. Oamenii care au avut experienta de a fi atinsi de Dumnezeu au incercat, de-a lungul timpului, sa descrie sau sa caracterizeze acest sentiment. Ei au pus consecvent in cuvinte ceea ce, luat impreuna, ar fi redus, cred eu, la o singura expresie aleasa de mine: Iubire Pura. In cuvinte si mai putine, religia mea ar declara ca Dumnezeu este Iubire Pura.
De asemenea, religia mea ar spune ca Dumnezeu, ca Putere Suprema, are o utilitate imensa daca este folosita cu intentie si atentie, scop si concentrare. Religia mea ar invata cum sa folosim Puterea Suprema pentru manifestarea numai a evenimentelor intentionate – si chiar a ceea ce oamenii ar numi miracole. Religia mea ar sustine, de asemenea, ca energia lui Dumnezeu – pe care am numit-o, in mod sugestiv, Puterea noastra Suprema – este menita sa fie utilizata si a fost pusa la dispozitia tuturor fiintelor simtitoare din univers drept instrumentul principal cu care sa crea, producand atat realitatea colectiva exterioara cat si realitatea individuala interioara.
Sursa: Solutia Dumnezeu, autor Neale Donald Walsch