*Merg cu Dumnezeu într-o sfinţenie desăvârşită*

Ideea de astăzi declară simplul adevăr care face gândul păcatului să fie imposibil. Ea promite că vinovătia nu are cauză şi că, neavând cauză, nu există.

Ideea decurge negreşit din gândul fundamental menţionat atât de des în text: ideile nu îşi părăsesc sursa.

Dacă acesta e adevărat, cum poţi să fii separat de Dumnezeu?

Mesajul de bază al prezentului text este acela că Dumnezeu, Adevărul, Lumina, Conștiința Și Iubirea sunt unul și același lucru. Iar asta nu este o metaforă. Ci lucrurile se cer luate aici și interpretate exact în sensul în care sunt scrise și citite.

De exemplu, numele oferit la naștere autorului acestui text a fost Cosmin-Constantin Cîmpanu. Atât prin Cosmin, cât și prin Constantin, dar și prin Cîmpanu se face referire la același lucru.

Fericirea este o rezultantă a dreptei vieţuiri. Cine aleargă după fericire, n-o va avea, dar cine aleargă după dreapta vieţuire va avea şi fericirea.

A fost odată un prinţ melancolic — Tamas, aşa se numea. Era un prinţ mâhnit, după cum îl arată şi numele: „Tamas“, în sanscrită, înseamnă întunecat. Şi prinţul acesta mâhnit, îngrijora pe cei din jur, căci un prinţ mâhnit face nevroză, iar un prinţ nevrotic dă porunci rele. Ştim şi noi, căci am avut despoţi nevrotici şi aţi văzut ce porunci rele dădeau. În consecinţă, cei de la curte au încercat să-l optimizeze. Un înţelept de la curte i-a zis că ar putea să fie fericit dacă ar îmbrăca o cămaşă a unui fericit! Iată o sugestie bună: cămaşa unui om fericit ar putea să te facă fericit. Gândirea magică judecă aşa.