Aceasta parabola este foarte greu de interpretat si pana in prezent nu am citit sau ascultat vreun comentariu filozofic sau teologic care sa dea o explicatie adevarata.
Iisus prezinta cazul unui ispravnic incorect fata de stapanul sau, si ceea ce este mai surprinzator este ca ne sfatuieste sa il imitam: "Si Eu va zic: Faceti-va prieteni cu ajutorul bogatiilor nedrepte" apoi adauga: "caci cine este credincios in cele mai mici lucruri, este credincios si in cele mai mari." Dupa ce a laudat incorectitudinea Iisus pare acum a lauda corectitudinea! " Deci, daca n-ati fost credinciosi in bogatiile nedrepte, cine va va incredinta adevaratele bogatii?" Iisus indemna deci, deodata, la corectitudine si la incorectitudine? La prima vedere parabola este de neinteles.
Pentru a intelege sensul acestui text este necesar mai intai sa luam in considerare fiinta omeneasca in lumina Stiintei initiatice, cu cele doua naturi ale sale, inferioara si superioara. Aceste doua naturi au aceleasi facultati de a gandi, simti si actiona dar in doua directii opuse. Dintr-un punct de vedere filozofic nu se poate delimita exact granita dintre cele doua naturi pentru ca ele se cufunda una in cealalta (putin aidoma culorilor spectrului care sunt distinse cu exactitate de departe dar a caror linie de separatie nu o poti discerne) dar dintr-un punct de vedere practic al vietii curente, daca stii sa observi, le poti distinge una de cealalta.
Inainte de a merge mai departe, sa ne oprim putin asupra acestei scheme: ea va va lamuri asupra problemei celor doua naturi. Fiecare prezinta trei functii ale omului: intelect, inima, vointa sau, altfel spus, gandire, sentiment si actiune. Fiecare dintre aceste functiuni poseda un loc, un vehicul, un corp prin care se exprima. In partea reprezentand natura inferioara se gasesc corpul fizic, astral si mental, iar in natura superioara corpurile cauzal, budic si atmic. Putem folosi, de asemenea, si alti termeni. Pentru natura inferioara putem spune: vointa, inima, intelect si pentru natura superioara: intelect superior (sau ratiunea), inima superioara (sau suflet), vointa superioara (sau spiritul).
Va intrebati poate ce reprezinta cele trei cercuri mari concentrice? Ele arata legatura ce exista intre corpurile superioare si cele inferioare. Corpul atmic corespunde spiritului, ceea ce inseamna putere, vointa divina; el se reflecta prin corpul fizic care reprezinta forta, vointa si puterea din planul material. Corpul budic reprezinta sufletul cu cele mai inalte sentimente de iubire, sacrificiu, bunatate, el este legat de inima sau de corpul astral. Corpul cauzal este vehicolul gandurilor celor mai vaste si luminoase, este legat de intelect sau de corpul mental. Aceste legaturi pot sa ne explice un mare numar de intamplari obscure ale vietii si o buna parte din paragrafele Cartilor Sfinte.
Fiecare dintre aceste corpuri este plasat sub influenta semnelor de zodiac si de planete. De exemplu: corpul fizic se gaseste plasat sub influentele Lunii si ale lui Saturn iar corpul atmic sub cele ale Soarelui si Saturn. Corpurile astral si budic sunt influentate de Venus si de Marte, iar corpurile cauzal si mental, de Mercur si Jupiter.
Personalitatea este reprezentata de jumatatea inferioara a schemei iar individualitatea de catre cea superioara. Individualitatea se manifesta prin virtutile cele mai inalte: Intelepciunea (planul cauzal), dragostea (planul budic), adevarul (planul atmic). Fiecare virtute poseda o putere aparte: intelepciunea aduce omului lumina, adevarata cunoastere a principiilor eterne; dragostea ii da gustul de a trai, fericirea; iar adevarul ii da libertatea. Adevarul poate da omului fericirea si gustul de a trai, dar numai prin intermediul iubirii. Prin el insusi nu le poate duce, din contra, adesea el incepe prin a aduce suferinte si zbucium. De aceea multi oameni refuza sa vada adevarul, se tem de el. Intelepciunea poate elibera omul si aduce fericirea, dar prin intermediul adevarului si iubirii. Intelepciunea nu poate nici elibera omul, nici sa-i aduca fericirea, din contra, ea il face melancolic si descurajat. Cat despre iubire, ea nu poate nici elibera, nici lumina; ea aduce numai dilatarea, bucuria, viata. In schimb iubirea, intelepciunea si adevarul reunite, iata plenitudinea, binecuvantarile Cerului, perfectiunea fiintei. In simbolistica traditionala o importanta particulara se acorda celor doua astre: Soarele si Luna, caci planeta noastra este plasata cu precadere sub influenta lor. O perioada este cea a soarelui care predomina, o alta este cea a lunii. Soarele, luna si pamantul reprezinta diviziunea tertiara spirit, suflet si corp, ce reflecta cele trei lumi: lumea divina, lumea psihica si lumea fizica. Soarele este de asemenea simbolul stabilitatii produse de ratiune, natura superioara, in timp ce luna este simbolul ambicuitatii si al fermentarii pasiunilor, natura inferioara. Pentru simplificarea lucrurilor vom numi natura superioara - individualitate, iar natura inferioara – personalitate . Va voi explica imediat de ce.
Din nefericire majoritatea oamenilor cauta libertatea, fericirea si lumina in expresiile naturii lor inferioare. Nu, cu personalitatea nu vom gasi decat sclavia in planul fizic, necazurile in planul astral si greselile in planul mental. Este tot ceea ce personalitatea umana poate oferi in ciuda aparentelor ei seducatoare.
Cati oameni nu isi risipesc viata incercand sa multumeasca personalitatea lor sau a altora! O mama isi petrece timpul sau satisfacind capriciile copilului; sotul pe cele ale sotiei; sotia pe cele ale sotului... Si unde se ajunge astfel? Personalitatea, care este ingrata prin insasi natura ei, uita imediat binele care i se face si in loc de a fi recunoscatoare nu exprima decat indiferenta, dispret si chiar ura. Acela care nu satisface la altii decat latura lor inferioara, nu va fi niciodata recompensat, trebuie sa o stie; si daca ii vor cadea apoi caramizi in cap, nu are de ce sa se planga, nu are acest drept. Si chiar inainte de a te sacrifica pentru altii trebuie sa te intrebi ce servesti in ei: natura superioara sau natura inferioara.
Daca nu vreti sa fiti dezamagiti de oameni va trebui sa munciti pentru hranirea sufletelor lor, spiritului lor, adica sa-i luminati, sa-i conduceti catre Sursa, catre Dumnezeu, pentru a se lega de El, a-L slavi si a-L glorifica. Cati oameni se mira in fiecare zi vazand ca increderea si credinta puse in altii au fost tradate! Si aceasta pentru ca au hranit natura lor inferioara. Adesea se pot auzi parinti dand copiilor lor sfaturi vizand numai satisfacerea personalitatii lor: ii invata viclenia, setea de bani sau de placeri, cautarea indestularii de sine in detrimentul celorlalti. Crescand, acesti copii asa de bine instruiti pun in practica sfaturile primite... si incep sa o faca in detrimentul propriilor parinti care, evident, se lamenteaza! Daca ar fi fost cinstiti ar fi vazut ca ei sunt vinovati.
Oamenii apreciaza ceea ce faceti pentru satisfactia lor materiala, pentru corpul lor fizic, contrar Cerului care nu apreciaza decat ceea ce faceti pentru sufletul si spiritul lor. Ce va ramane din hrana pe care ati oferit-o prietenilor vostri, daca nu ati adaugat o alta hrana care dureaza in eternitate: iubirea, lumina, libertatea? Trebuie schimbate conceptiile pe care le avem despre milostenie pentru ca exista o milostenie care nu produce nici un efect, care se duce repede, uitata, si o alta ale carei efecte sunt durabile. Fiintele obisnuite nu stiu sa hraneasca spiritul celorlalti, nici sa-l infrumuseteze, nici sa-l intareasca, in timp ce adevarata milostenie, aceea a initiatilor, consta in a restabili omul in regatul spiritului sau.
Se poate intampla ca un Maestru sa se ocupe de personalitatea discipolilor sai (adica sa-i ingrijeasca sau sa le dea un ajutor material), dar o va face ca ceva secundar. Adesea milostenia obisnuita dezvolta defectele cele mai daunatoare la oameni: ii incurajeaza la lene, ii impinge spre a profita din ce in ce mai mult de altii, face sa le creasca increderea in credulitatea si naivitatea fiintelor caritabile astfel incat, in loc de a fi utili, liberi, independenti si capabili de a iesi singuri din incurcatura ei devin adevarati paraziti ai societatii.
Ceea ce va spun acum despre personalitate nu inseamna ca trebuie s-o distrugeti sau sa o eliminati. Nu, ea trebuie sa fie servitoarea individualitatii. Fara personalitate, individualitatea nu se poate manifesta. Personalitatea este comparabila formei iar individualitatea continutului. Forma este necesara dar ea trebuie sa exprime continutul. Daca forma este stupida, lipsita de sens, aceasta inseamna aservirea fiintei omenesti.
Cand personalitatea va deveni servitoarea sa, spiritul omenesc va putea face miracole. Sa stiti ca tot ce ingradeste spiritul si il impiedica sa inteleaga, sa creeze, sa actioneze liber, este personalitatea. Observati caracterele din jurul vostru si veti constata ca predominarea personalitatii duce proportional la limitarea fiintei si la pareri preconcepute. Ori, cea mai mica parere preconceputa in opiniile filozofice sau religioase, in raporturile interumane sau in cele de serviciu, antreneaza complicatii in intelegere si in activitate. Si nu exista parere preconceputa mai daunatoare decat aceea a personalitatii care se enerveaza, se apara, se razbuna si isi schimba fara oprire punctul de vedere. Aceasta pentru ca toate actiunile personalitatii au un scop interesat incat aceasta este condamnata ca sa nu vada niciodata realitatea lucrurilor. Cand un Maestru vede venind in scoala sa fiinte cu o personalitate foarte dezvoltata, el prevede deja cate obstacole vor avea si ce dificil ii va fi sa le instruiasca. Pentru un Maestru exista o formula absoluta: cu cat ne stapanim mai mult personalitatea, adica o limitam, o dominam, cu atat ne eliberam si ne intarim.
Sursa: Un nou inteles al evangheliilor, Omram Mikhael Aivanhov
