Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Mesaje de la Dumnezeu
01 Iun

Mesaje de la Dumnezeu

Eu, Dumnezeu, „nu vreau să vă închinaţi mie! Eu nu am nevoie de ascultarea voastră şi nu e necesar ca voi să mă slujiţi!  Eu nu cer nimic!”
„Cea mai mare învăţătură a lui Christos nu a fost că voi veţi avea viaţă veşnică, ci că o aveţi; nu că voi veţi avea frăţie într-un Dumnezeu, ci că o aveţi; nu că veţi avea orice voi cereţi, ci că aveţi! Tot ceea ce se cere este ca voi să ştiţi aceasta. Pentru că voi sunteţi creatorul realităţii şi viaţa nu poate să vă apară altfel decât în modul în care voi gândiţi că va apărea.
Voi gândiţi şi astfel o faceţi să existe. Acesta este primul pas în cadrul creaţiei. Dumnezeu Tatăl este gând. Gândul tău este părintele care dă naştere tuturor lucrurilor. Gândul este energie pură. Orice gând pe care-l ai, l-ai avut vreodată şi-l vei avea vreodată este creator. Energia gândului tău nu moare niciodată. Niciodată! El îţi părăseşte fiinţa şi se îndreptă cu capul înainte în Univers, extinzându-se pentru totdeauna. Un gând este pentru totdeauna! Toate gândurile coagulează; toate gândurile întâlnesc alte gânduri, se întretaie într-un labirint incredibil de energie, formând un model în veşnică schimbare de o inexprimabilă frumuseţe şi de o inimaginabilă complexitate.
Emoţia este energie în mişcare. Când mişti energia, creezi efectul. Dacă mişti suficientă energie, creezi materia. Materia este energie conglomerată. Mişcată. Bruscată – şi apoi pusă la un loc. Dacă mânuieşti energia într-un anumit fel, suficient de mult timp, obţii materie. Orice maestru înţelege această lege. Este alchimia Universului. Este secretul a tot ceea ce înseamnă viaţă. Energiile atrag energii asemănătoare, formând „bulgări” de energie de acelaşi fel. Când un număr de „bulgări” similari se întretaie unul cu altul – se izbesc unul de altul – ei se lipesc unul de altul. E nevoie de o cantitate incomensurabil de uriaşa de energie similară „care se lipeşte una de alta” pentru a forma materia. Dar materia vrea să se formeze din energie pură. De fapt, acesta este singurul mod în care ea se poate forma. Odată ce energia devine materie, ea rămâne materie pentru o vreme îndelungată – doar dacă construcţia ei nu este sfărâmată de o formă de energie opusă sau diferită. Această energie diferită, acţionând asupra materiei, o dezmembrează, eliberând energia primordială din care a fost compusă.
….
Se spune că dacă nu-l vezi pe Dumnezeu în ceea ce este, în totul şi în toate, piezi esenţialul. Acesta este un mare adevăr.
Dumnezeu este şi în tristeţe, şi în râs, în amărăciune şi în bucurie. Există un scop divin în spatele a tot ceea ce se află, o prezenţă divină în totul. Dumnezeu este şi ce e sus, şi ce e jos; este şi ce e fierbinte, şi ce e rece. Şi stânga, şi dreapta. Şi respectuos, şi lipsit de respect! Totul este viaţă şi viaţa este darul suprem. Nimic nu există – nimic! – fără un motiv înţeles şi aprobat de Dumnezeu. Nu poţi să creezi un lucru – nici un gând, nici un obiect, nici un eveniment, nici o experienţă de vreun fel care să fie în afara planului lui Dumnezeu. Totul este o parte din ceea ce există.


Dacă păcatul ar exista, el ar fi acesta: să îţi dai voie să devii ceea ce eşti datorită experienţei altora. Tu te-ai creat pe tine însuţi din experienţa altora. Acesta este „păcatul” pe care I-aţi comis voi. Voi, toţi! Voi nu acceptaţi propria voastră experienţă, voi acceptaţi experienţa altora ca pe o scriptură şi, apoi, când întâlniţi pentru prima dată adevărata experienţă, voi extindeţi ceea ce credeţi că ştiţi deja asupra acestei noi experienţe.
Dacă nu aţi proceda aşa, aţi putea avea o experienţă complet diferită – una care v-ar putea dovedi că sursa este greşita. În majoritatea cazurilor, voi nu vreţi să dovediţi că părinţii voştri, şcoala, religiile, tradiţiile, scrierile voastre sfinte greşesc – aşa că vă negaţi propria experienţă în favoarea a ceea ce vi s-a spus să gândiţi. Astfel, veţi trăi experienţa lucrului de care vă temeţi foarte tare.


In împărăţia în care voi trăiţi pe plan fizic există numai două aspecte ale existenţei: frica şi iubirea.
Gândurile care-şi au rădăcina în frică vor produce un gen de manifestare pe plan fizic. Gândurile care-şi au rădăcina în dragoste vor produce alt fel de manifestare. Maeştrii care au umblat pe Pământ sunt cei care au descoperit secretul lumii relative şi au refuzat să-i admită realitatea. Pe scurt, maeştrii sunt cei care au ales doar Iubirea. În fiecare clipă. În fiecare moment. În fiecare situaţie!


Gestul lui Adam şi al Evei nu a fost păcatul originar, ci, în realitate, binecuvântarea iniţială. Ar trebui să le mulţumiţi din fundul sufletului pentru că, fiind primii care au făcut alegerea „greşită”, Adam şi Eva au dat posibilitatea de a se face o alegere. În mitologia voastră, aţi făcut-o pe Eva să fie „cea rea” – ispititoarea care a mâncat fructul cunoaşterii binelui şi răului – şi l-a servit şi pe Adam. Scenariul mitologic v-a permis să faceţi de atunci încoace din femeie motivul „căderii” bărbatului, având ca rezultat o întreagă reţea de realităţi deformate, ca să nu mai vorbim despre puncte de vedere distorsionate şi confuzii legate de sex. (Cum puteţi să vă simţiţi atât de bine, când e vorba de ceva atât de „rău”?!) Lucrurile de care vă este cel mai mare frică vă infestează ca o molimă. Frica le va atrage către voi ca un magnet.
Toate scrierile voastre sfinte, pe care le-aţi creat în toate tradiţiile şi metodele de convingere religioasă, conţin ordinul clar: să nu vă fie frică! Crezi că este din întâmplare? Legile sunt foarte simple: gândul este creator. Frica atrage forţe asemănătoare ei. Iubirea este unicul lucru care contează.


Sentimentul de dragoste reprezintă trăirea de către voi a experienţei lui Dumnezeu. În Adevărul cel mai înalt, Iubirea este singurul lucru care există, care a existat şi care va exista vreodată. Când treci în Absolut, treci în Iubire!
Am stabilit legi în Univers care vă dau vouă posibilitatea să aveţi – să creaţi – exact ceea ce alegeţi. Aceste legi nu pot fi încălcate şi nici nu pot fi ignorate. Voi urmaţi aceste legi chiar acum, în timp ce citiţi; nu puteţi să acţionaţi în afara lor.
Sunteţi într-o relaţie de parteneriat cu Dumnezeu: noi avem un contract etern! Promisiunea mea este ca întotdeauna să vă dau ceea ce voi cereţi. Promisiunea voastră este să cereţi.


Voi sunteţi fiinţe formate din trei părţi: corp, minte şi spirit.
Ceea ce voi sunteţi, Eu Sunt. Eu mă manifest ca trei-în-unul.
Unii teologi au numit aceasta Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Psihiatrii voştri au recunoscut acest triumvirat şi l-au numit: conştient, subconştient şi supraconştient. Filosofii voştri l-au numit: id, ego şi supraego. Ştiinţa numeşte aceasta: energie, materie şi antimaterie. Poeţii vorbesc despre: minte, inimă şi suflet. Gânditorii New Age se referă la: corp minte şi spirit.
Sufletul tău (spiritul tau, subconştientul etc.) este suma totală a fiecărui sentiment pe care l-ai avut (creat) vreodată. Când tu reasamblezi toate părţile din tine, îţi vei fi re-amintit Cine Eşti Tu cu Adevărat. Instrumentele creaţiei sunt: gândul, cuvântul şi fapta. Procesul de creaţie începe cu gândul. Gândul este primul nivel de creaţie. Apoi urmează cuvântul. Tot ceea ce spui este un gând exprimat. El este creator şi emite în Univers energie creatoare. Cuvintele sunt mai dinamice, mai creatoare decât gândul, deoarece cuvintele sunt la un nivel diferit de vibraţii faţă de gând. Ele modifică (afectează) Universul cu un impact mai mare. Cuvintele sunt al doilea nivel de creaţie. Apoi urmează acţiunea. Acţiunile sunt cuvinte în mişcare. Cuvintele sunt gânduri exprimate. Gândurile sunt idei formate. Ideile sunt energii puse la un loc. Energiile sunt forţe eliberate. Forţele sunt elemente existente. Elementele sunt particule din Dumnezeu, părţi din Totul, materia primă a orice. Începutul este Dumnezeu. Sfârşitul este acţiunea. Acţiunea este Dumnezeu care creează – sau Dumnezeu trăit ca experienţă. Tu crezi despre tine însuţi că nu eşti destul de bun, nu eşti destul de minunat, nu eşti destul de lipsit de păcate ca să fii o parte din Dumnezeu, partener cu Dumnezeu! Atât de mult timp ai negat cine eşti încât ai uitat Cine Eşti! Vrei ca, într-adevăr, viaţa ta „să pornească”? Atunci schimbă-ţi ideea despre ea şi despre tine! Gândeşte, vorbeşte şi acţionează ca Dumnezeul Care Eşti! Primul pas este să înveţi să-ţi monitorizezi gândurile; să gândeşti la ceea ce te gândeşti în clipa aceea. Disciplinează-ţi mintea ca să se fixeze numai pe gândul creator originar. Când gândurile tale sunt clare şi stabile, începe să le consideri ca adevăruri. Rosteşte-le cu voce tare!


Foloseşte comanda importantă care dă drumul forţei creatoare: EU SUNT! Formulează către ceilalţi construcţii conţinând Eu Sunt (urmate numai de afirmatii pozitive, nu negative!).
„EU SUNT” este cea mai puternică afirmaţie creatoare din Univers.
Universul nu cunoaşte nici un alt mod de a acţiona. Nu cunoaşte nici un alt drum pe care s-o apuce. Universul răspunde la „EU SUNT” aşa cum o face duhul din sticlă.
Acesta este un apel pe care ţi-l fac ca să încetezi să mai trăieşti inconştient. Este o provocare pe care ţi-a aruncat-o sufletul tău încă de la începutul timpurilor. Frustrarea şi neliniştea provin din faptul că nu dai ascultare sufletului. Prima ta natură este să iubeşti necondiţionat. A doua ta natură este să alegi să-ţi exprimi prima ta natură, IUBIREA neconditionată, în mod conştient.


Deci vrei ca viaţa ta „să pornească”? Începe imediat prin a-ţi imagina cum vrei să arate şi încadrează-te în ea. Verifică fiecare gând, cuvânt şi acţiune ce nu sunt în armonie cu ea şi îndepărtează-te de ele. Când ai un gând care nu se potriveşte cu viziunea ta cea mai înaltă, transformă-l într-un gând nou, atunci şi pe loc. Când spui un lucru care nu se potriveşte cu cea mai măreaţă idee a ta, notează-ţi să nu mai rosteşti aşa ceva niciodată. Când faci ceva care nu se potriveşte cu cea mai bună intenţie a ta, hotărăşte că ai făcut acest lucru pentru ultima dată. Şi îndreaptă, dacă poţi, răul făcut.
Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegi despre univers este ca nici o situaţie nu este „bună” sau „rea”. Ea, pur şi simplu, ESTE! Aşa că nu mai judeca! Al doilea lucru pe care trebuie să-l ştii este că toate situaţiile sunt temporare. Nimic nu rămâne la fel, nimic nu e static. Dar depinde de tine în ce fel se schimbă ceva.


Sufletul vrea să se simtă pe sine însuşi şi astfel să se cunoască pe sine în cadrul propriei sale experienţe. Cel mai înalt sentiment este experienţa unirii cu Tot Ceea Ce Este. Aceasta este marea întoarcere la Adevărul după care tânjeşte sufletul/spiritul tău. Acesta este sentimentul de dragoste perfectă. Iubirea perfectă este pentru sentiment ceea ce albul perfect este pentru culoare. Mulţi cred că albul este absenţa culorii. Nu este aşa! El include toate culorile. Albul înseamnă toate culorile care există, combinate. Tot aşa, dragostea nu este absenţa unei emoţii (ură, mânie, desfrâu, gelozie, avariţie), ci însumarea tuturor sentimentelor. Ea este suma totală. Totul adunat la un loc. Totul!
Astfel, pentru ca sufletul să trăiască experienţa iubirii perfecte, el trebuie să trăiască experienţa fiecărui sentiment uman. Vezi tu, sufletul tău caută sentimentul cel mai înalt. El caută să trăiască experienţa: să fie dragoste perfectă. El este dragoste perfectă şi o ştie. Totuşi, el doreşte să facă mai mult decât să o ştie. El doreşte să fie astfel în cadrul experienţei sale. Scopul sufletului uman este să trăiască experienţa a tot ceea ce există, astfel încât el să poată fi tot ceea ce exista. Acest întreg proces este o mişcare masivă către conştienţă.  
Dar adevăr vă spun Eu vouă: este mult mai dificil să negi pe Cine Eşti, decât să-l accepţi.
 
Voi sunteţi bunătate, şi milă, şi compasiune, şi înţelegere!
Voi sunteţi pace, şi bucurie, şi lumină!
Voi sunteţi iertare, şi răbdare, putere şi curaj, cel care ajută la nevoie, cel care mângâie în timpuri de restrişte, cel care vindecă pe cei răniţi, un învăţător în vremuri de confuzie!
Voi sunteţi cea mai profundă înţelepciune şi cel mai înalt adevăr; cea mai măreaţă pace şi cea mai grandioasă dragoste!
Voi sunteţi toate acestea! In anumite momente ale vieţii voastre, v-aţi cunoscut pe voi înşivă ca fiind toate acestea!
Alege, acum, să te cunoşti pe tine însuţi ca fiind întotdeauna toate acestea!
Dacă Dumnezeu este ţinta ta, atunci ai noroc; pentru că Dumnezeu este atât de mare încât nu se poate să nu nimereşti….. Desigur că încerci să fii Dumnezeu! Ce altceva credeai că urmăreşti?”

Sursa : “ Conversatii cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch

Shams Tabriz, Învățătorul lui Rumi: 40 de Legi ale Iubirii (II)
14 Feb
Publicat în Perspective

Shams Tabriz, Învățătorul lui Rumi: 40 de Legi ale Iubirii (II)

Shams Tabriz  a fost un maestru sufi și lider spiritual care l-a inspirat pe Rumi, unul dintre cei mai adorați poeți ai culturii universale. Învățăturile lui Shams Tabriz sunt la fel de actuale și pline de înțelepciune divină…
Shams-i-Tabrizi (Persian:شمس تبریزی ) sau "Shams al-Din Mohammad" (1185-1248) era un musulman persan.  Este cunoscut  ca instructorul spiritual al lui Mewlana Jalal ad-Din Muhammad Balkhi (cunoscut și ca Rumi) și este amintit cu mare respect în colecția poetică a lui Rumi, mai ales în Diwan-i Shams-i Tabrizi (The Works of Shams of Tabriz). Tradiția susține că Shams îl învață pe Rumi în izolare în Konya pentru o perioadă de patruzeci de zile, înainte de a fugi în Damasc. Mormântul lui Shams-i Tabrizi a fost recent nominalizat pentru a fi un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO.
Cred că am putea învăța direct de la maestru citind și meditând asupra acestor minunate și înțelepte Legi ale Iubirii. Sper să le prețuiți pe măsura valorii lor spirituale.
Legea 11
Dorinta de iubire îl schimba pe om. Nu exista niciun cautator de iubire care sa nu se fi maturizat pe drumul sau. Din momentul în care începi sa cauti iubirea, începi sa te schimbi înauntru si în afara.
Legea 12
Sunt multi lideri falsi si falsi învatatori în lume, mai multi decat stelele vizibile pe cer. Nu îi confunda pe aceia ghidati de ego si de dorinta de putere. Un maestru spiritual sincer nu îti va indrepta atentia catre el sau ea si nu va astepta obedienta absoluta sau admiratie din partea ta, dar în schimb te va ajuta sa apreciezi si sa admiri sinele tau profund. Adevaratii mentori sunt transparenti precum sticla. Ei lasa lumina lui Dumnezeu sa treaca prin ei.
Legea 13
Incearca sa nu rezisti schimbarilor care îti apar în cale. În loc de aceasta, lasa viata sa treaca prin tine. Si nu iti face griji ca viata se va da peste cap. Cum stii ca partea cu care erai obisnuit e mai buna decat cea care va urma?
Legea 14
Dumnezeu este ocupat cu îndeplinirea muncii tale, în interior si în exterior. Este ocupat cu tine. Fiecare fiinta umana este o munca înca în desfasurare, care încet, dar sigur, merge catre perfectiune. Suntem cu totii, fiecare dintre noi cate o opera neterminata de arta sau o caligrafie iscusita în care fiecare punct conteaza pentru întreaga pictura.
Legea 15
Este usor sa iubesti un Dumnezeu perfect. Ceea ce este cu mult mai dificil este sa-ti iubesti semenii, care au atatea imprefectiuni si defecte. Tine minte, ca un om nu este constient de cata dragoste poate sa ofere de fapt. Nu exista întelepciune fara iubire. Daca nu învatam sa iubim creatia lui Dumnezeu, nu vom putea sa îl iubim sau sa-L cunoastem cu adevarat pe Dumnezeu.
Legea 16
Adevarata credinta este în interior. Restul se evapora, pur si simplu. Exista doar un singur fel de murdarie care nu poate fi curatata cu apa si aceea e pata urii care a contaminat sufletul. Iti poti purifica trupul prin abstinenta si post, dar doar dragostea îti poate curata inima.
Legea 17
Tot universul este continut într-o singura fiinta umana - tu. Tot ceea ce vezi în jur, inclusiv cele care poate nu îti plac, sau chiar si oamenii pe care îi dispretuiesti, se afla în tine, în diverse cantitati. Asa ca nu îl cauta pe diavol în afara ta. Nu este o forta extraordinara care ataca din exterior. Este o voce obisnuita din interior.
Legea 18
Daca vrei sa schimbi modul în care te trateaza ceilalti, trebuie sa schimbi mai întai modul cum tu te porti cu tine, pe deplin si cu sinceritate. Odata ce ai atins treapta aceasta, fii recunoscator pentru fiecare sageata pe care ceilalti au aruncat-o spre tine. Este un semn ca în curand vei fi acoperit de trandafiri.
Legea 19
Nu îti fie teama ca nu stii  unde te va duce drumul. Mai bine concentreaza-te la primul pas. Acesta este cel mai dificil lucru de care tu esti responsabil. Odata ce ai facut acest prim pas, lasa ca totul sa se manifeste în mod natural si restul va urma. Nu urma curgerea, fii curgerea!
Legea 20
Am fost creati dupa asemanarea Lui, dar cu toate acestea suntem diferiti si unici. Nu sunt doi oameni care sa fie la fel. Nu sunt alte doua inimi care sa bata în acelasi ritm. Daca Dumnezeu ar fi vrut ca noi sa fim la fel, ne-ar fi facut la fel. Asa încat, sa nu respecti aceste diferente si sa îti impui judecatile asupra celorlalti înseamna sa nu îl respecti pe Dumnezeu.

 

Sursa: http://www.amaana.org/ismaili/40-rules-of-love-shams-tabriz-rumis-teacher/

Nu există altă iubire decât cea a lui Dumnezeu - Curs de Miracole
30 Iun
Publicat în Cuvinte din rai

Nu există altă iubire decât cea a lui Dumnezeu - Curs de Miracole

“Poate crezi că sunt posibile diferite feluri de iubire. Poate crezi că există un fel de iubire pentru ceva, şi altfel de iubire pentru altceva; un mod de a iubi pe unul, un alt mod de a mai iubi şi pe altul.

*Iubirea este una. Nu are părţi separate şi nu are gradaţii; nu are forme diferite, nici nivele, nici divergenţe şi nici deosebiri. Ea este, pe de-a-ntregul, asemenea ei însăşi. Nu se modifică niciodată în funcţie de persoană sau împrejurare. Iubirea este Inima lui Dumnezeu şi, de asemenea, a Fiului Său.*
Semnificaţia iubirii este obscură pentru oricine crede că iubirea se poate schimba. Acesta nu pricepe că iubirea schimbătoare trebuie să fie imposibilă. Astfel, el crede că uneori poate iubi, iar alteori poate urî. De asemenea, mai crede că iubirea poate fi dată cuiva anume şi poate rămâne ea însăşi, cu toate că este refuzată altora. A crede acestea despre iubire înseamnă a nu o înţelege. Dacă iubirea ar face astfel de deosebiri, ar trebui să judece între cel virtuos şi cel păcătos, percepându-l pe Fiu lui Dumnezeu în părţi separate.

Iubirea nu poate judeca. Fiind ea însăşi una, priveşte totul ca fiind una. Semnificaţia ei se află în unitate. Este nevoită să se sustragă minţii care concepe iubirea ca fiind parţială sau fragmentată.
Nu există altă iubire decât cea a lui Dumnezeu, iar tot ce ţine de iubire, al Lui este. Nu există vreun alt principiu care să guverneze acolo unde nu este iubire. Iubirea este o lege fără contrariu. Întregimea ei este puterea care menţine totul ca fiind una, este legătura dintre Tată şi Fiu, care Îi ţine de-a pururi împreună drept unul şi acelaşi.

Nici un curs al cărui scop este să te înveţe să-ţi aduci aminte ce anume eşti cu adevărat nu poate omite să sublinieze că nu poate fi nici o diferenţă între ceea ce eşti tu cu adevărat şi ceea ce este iubirea.
Semnificaţia iubirii este propria ta semnificaţie, împărtăşită de Însuşi Dumnezeu. Căci ceea ce eşti tu este ceea ce este El. Nu există altă iubire decât iubirea Lui. Iar ceea ce este El, este tot ce este. Nimic nu Îl limitează, astfel că şi tu eşti la fel de nelimitat.
Nici o lege dintre acelea cărora li se supune lumea nu te poate ajuta să sesizezi semnificaţia iubirii. Credinţa lumii a fost făcută pentru a ascunde semnificaţia iubirii, pentru a o menţine obscură şi secretă. Nu există un singur principiu din cele susţinute de lume care să nu violeze adevărul a ceea ce este iubirea şi, de asemenea, a ceea ce eşti tu.

Nu căuta să-ţi găseşti Sinele în cuprinsul lumii. Iubirea nu poate fi găsită în întuneric şi moarte. Ea este însă perfect evidentă pentru ochii care văd şi pentru urechile care aud Vocea iubirii.
Astăzi *exersăm descătuşarea minţii tale* de toate legile cărora crezi că trebuie să li te supui; de toate limitele sub stăpânirea cărora trăieşti şi de toate schimbările care crezi că fac parte din destinul omenesc.
Astăzi facem pasul cel mai mare pe care îl pretinde acest curs în avansarea către ţelul pe care l-a stabilit.

Dacă *vei capta astăzi o cât de mică sclipire a semnificaţiei iubirii,* înseamnă că ai înaintat către propria-ţi izbăvire pe o distanţă fără de măsură şi într-un timp dincolo de numărul anilor.
Împreună să dăruim, deci, astăzi, cu bucurie, câtva timp lui Dumnezeu şi să înţelegem că nu există o folosinţă a timpului mai bună ca aceasta.
Evadarea din lumea care parcă te ţine captiv îi poate reuşi oricui nu mai pune preţ pe ea. Retrage-i orice valoare pe care ai investit-o în ofertele-i meschine şi darurile lipsite de sens, şi îngăduie ca darul lui Dumnezeu să le înlocuiască pe toate.

*Cheamă-L pe Tatăl tău, cu certitudinea că îţi va răspunde*. El Însuşi a promis-o. Şi tot El Însuşi va pune o scânteie de adevăr în mintea ta, chiar acolo unde renunţi la o credinţă falsă, la o sumbră iluzie a propriei tale realităţi şi la ceea ce crezi că înseamnă iubirea.
Ea va răzbate astăzi cu lumina Sa printre gândurile tale deşarte şi te va ajuta să înţelegi adevărul iubirii. Va zăbovi cu tine în blândeţea-I plină de iubire, în timp ce vei îngădui Vocii Sale să-ţi înveţe mintea, curată şi deschisă, despre semnificaţia iubirii. Şi îţi va binecuvânta lecţia cu Iubirea Sa.
Astăzi, legiunea anilor viitori de aşteptare pentru mântuire, dispare dinaintea atemporalităţii lucrurilor pe care le înveţi. *Să aducem astăzi mulţumiri că suntem scutiţi de un viitor asemenea trecutului.* Lăsăm trecutul în urma noastră, pentru a nu ne mai aminti niciodată de el. Şi ne înălţăm ochii asupra unui alt prezent, unde mijeşte un viitor se deosebeşte de trecut în toate privinţele.

Lumea nou-născută se află în pruncie. O vom urmări cum creşte sănătoasă şi puternică, pentru a-şi revărsa binecuvântarea asupra tuturor acelora care vin să înveţe cum să dea în lături lumea despre care credeau că a fost făcută din ură, spre a fi vrăjmaşul iubirii. Acum ei sunt cu toţii fraţii noştri întru iubirea lui Dumnezeu.Ne vom aduce aminte de ei de-a lungul zilei, întrucât nu putem lăsa o parte din noi să fie în afara iubirii noastre, dacă vrem să ne cunoaştem Sinele.

* Gândeşte-te la acel unul care te însoţeşte în această călătorie şi care a venit să înveţe ceea ce tu trebuie să înveţi.* De îndată ce îţi vine în minte, comunică-i acest mesaj din parte Sinelui tău:
*"Te binecuvântez, frate, cu Iubirea lui Dumnezeu, pe care vreau să o împărtăşesc cu tine. Căci vreau să învăţ lecţia plină de bucurie cum că nu există altă iubire decât cea a lui Dumnezeu şi a ta şi a mea şi a fiecăruia."

Iertarea – cea mai înaltă formă de iubire
18 Ian
Publicat în Psihologie

Iertarea – cea mai înaltă formă de iubire

„Şi, stăruind să-l întrebe, el s-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cei din urmă. Şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. Şi ridicându-se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi. Nu te-a osândit niciunul?” (Ioan 8, 710)

Mă gândesc uneori că iertarea seamănă cu un râu. Ai observat cum obişnuiesc râurile să curgă? Parcă sunt vorbite între ele: curg de la munte spre câmpie, de la o înălţime mai mare spre o înălţime mai mică. Niciodată nu curg de la vale la deal. Similar, iertarea „curge” de la un nivel mai înalt, de la o conştiinţă mai înaltă spre una aflată undeva mai jos. Ce vreau să spun? Vreau să spun că nu poţi ierta pe nimeni dacă, la nivelul conştiinţei tale, nu te afli mai „sus” decât ea sau el. Evident, nu vorbesc aici despre iertarea de faţadă, despre iertarea care nu izvorăşte din inima ta (deoarece aceasta e împietrită), ci din mintea ta. Iertarea care vine din minte este doar o pretenţie, un spectacol pe care îl joci şi, în funcţie de arta ta, poţi ajunge chiar să crezi în el.

Vorbesc despre iertarea care te înalţă la un nivel al realităţii mai puţin dens, mai „nepământesc”, ca şi cum ai fi pe vârful unui munte, unde aerul este de vreo zece ori mai curat decât cel de la oraş. În plus, de aici totul se vede altfel. Ochii tăi pot cuprinde spaţii mai largi şi totul se vede într-o altă perspectivă. Când funcţionezi la acest nivel (chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp), când respiri, vezi, simţi şi înţelegi altfel, ai putea oare să afirmi că tu eşti cel care iartă? Nu, la acest nivel Eul tău obişnuit nu mai există. Eul tău trăieşte la câmpie, acolo unde nu poate ierta. Când ierţi Sinele se manifestă prin tine. Perspectivele ample aparţin Sinelui. Eul trăieşte la nivelul solului şi nu „bate” prea departe, ce să mai vorbim de perspective…

Însă magia iertării mai are o componentă. Iertarea nu te înalță doar pe tine. Ea conţine potenţialul de a-l înălţa şi pe celălalt, care a fost iertat. Iar Sinele, când ierţi, nu se manifestă doar în tine. El se trezeşte şi în celălalt. De ce? Deoarece iertarea îl face pe cel care a greşit să se simtă întreg. Iată cum cel care este iertat este ajutat să se simtă întreg, adică să aibă, măcar pentru o fracţiune de secundă, sentimentul conectării la Sine. Acesta este sensul în care mi se pare că, iertând, îi permitem Sinelui să se manifeste în lume. Este ca şi cum fiecare dintre noi ar avea o fereastră pe care, dacă o deschide, lumina soarelui pătrunde prin ea. Iertarea este actul de a deschide fereastra. Iertând, laşi Sinele să intre în camera ta, adică în lumea ta. Nu poţi să creezi în interior lumină solară. Nu poţi să te duci afară şi să împachetezi lumină într-un geamantan pe care să-l goleşti înăuntru.
Limitele tale sunt clare şi e în avantajul tău să le cunoşti. Dar fereastra… fereastra e de resortul tău. Poţi să o deschizi sau să o zideşti. Eşti liber. Eşti conştient de această putere? Deşi limitat, poţi să blochezi manifestarea Sinelui. Poţi alege să trăieşti în întuneric. Poţi alege să mergi orbecăind prin propria ta viaţă, poate lovindu-te de mobilă, poate lovindu-i pe alţii. La limită, întunericul mai are un inconvenient. Neştiind unde este uşa, poţi încerca să ieşi prin pereţi. Nu e recomandabil, deoarece pereţii cedează greu. Iertarea nu izvorăşte din Eu. Doar decizia de a ierta îi aparţine Eului. Iertarea izvorăşte din Sine. Nu tu eşti cel care luminezi camera. Tu doar decizi să luminezi camera, deschizând fereastra.

Când ierţi, ai ocazia să descoperi Sinele înăuntrul tău şi acesta ar putea să fie exact unul din motivele pentru care te-ai născut şi faci umbră pământului de ceva vreme.

De ce Sinele nu pune condiţii? De ce iertarea Sinelui este necondiţionată? Deoarece iertarea se naşte din iubire, iar iubirea Sinelui, iubirea întregului pentru parte, este necondiţionată. Cum altfel ar putea fi? Tu obişnuieşti să te loveşti cu ciocanul peste degete? Cauţi ghivece care să-ţi cadă în cap? Îţi dai dimineaţa câte un pumn în gură? La o scară mai mică, şi tu eşti un întreg şi ai grijă de părţile tale fără să le pui condiţii. N-am auzit de niciun om sănătos care să-şi fi scos ochii pentru că erau prea albaştri sau să-şi fi tăiat o ureche pentru că i se părea urâtă. Pe de altă parte, Sinele nu e niciodată rănit. Poţi să loveşti cerul cu o piatră? Sau cu o săgeată? Sau cu o rachetă de ultimă generaţie construită din contribuţiile modeste a milioane de americani paşnici? Nu Sinele este rănit şi suferă, Eul este rănit şi suferă. Este de o importanţă capitală să poţi face această distincţie. Aminteşte-ţi metafora cu muntele şi câmpia. Eul trăieşte la câmpie şi nu poate ierta. Asta e natura lui. Sinele trăieşte pe vârfurile muntoase şi iartă necondiţionat. Aceasta este, de asemenea, natura lui.

A ierta este un fel de a te despărţi de trecut, un fel de a te elibera, aşa cum pescarul se eliberează de peştii care putrezesc. Şi cum să te desparţi de trecut dacă nu trăind total în prezent? A trăi în prezent înseamnă a trăi în ceea ce este aici şi acum, nu în „ceea ce nu este”, compus din „ceea ce a fost”, respectiv „ceea ce va fi”. Trăieşti în prezent atunci când accepţi realitatea prezentă, ceea ce se întâmplă acum. Trăieşti în trecut atunci când respingi realitatea prezentă, când amintirile te invadează şi trăieşti în ceea ce s-a întâmplat atunci. Atenţie, acesta e un mod de a-ţi irosi viaţa!

Nu aş putea descrie mai bine felul în care Prezentul, Sinele, Iubirea şi Iertarea sunt interconectate. Când trăieşti în prezent, eşti conectat la Sine, deoarece Sinele este un perpetuu aici şi acum. Fiind conectat la Sine, ai acces la iubirea lui necondiţionată.Iertarea nu este decât o formă de a iubi! Iertarea se manifestă natural când trăieşti în prezent. Nu e nevoie de nici un efort, ea doar curge prin tine. Singurul tău efort constă în ai spune „La revedere” trecutului, aşa cum un adolescent îşi salută copilăria, iar un adult îşi ia rămas bun de la adolescenţă. Trecutul nu are altă funcţie în viaţa ta afară de aceea de a stoca faptele existenţei pe care le-ai întâlnit. Poţi să fii sigur dacă ele sunt în totalitate bune sau rele? De unde ştii că evaluările tale sunt cele mai bune? De unde ştii că suferinţa pe care ai traversat-o nu a avut rostul să te împingă spre o conştiinţă mai înaltă şi spre o viaţă mai bogată, capabilă să conţină şi polul opus? Fii sincer şi recunoaşte când adopţi punctul de vedere izolat al Eului, aprecierile nu pot fi corecte. Este ca şi cum ai privi pânza timpului printr-o deschizătură de dimensiunea unei monede. Îţi poţi măcar imagina complexitatea şi ordinul de mărime al cauzelor care participă la crearea unui eveniment? De pildă, un eveniment numit „suferinţa” ta? Şi atunci, ce rost are să rămâi agăţat de un eveniment din trecut, ale cărui reverberaţii în timp nu le poţi cuprinde?

Dacă nu te desprinzi de trecut, nu ai cum să fii liber. Eşti ca un pilot care rulează avionul pe sol, dar nu îndrăzneşte să se înalţe. Rămâi legat de pământ. La un moment dat, va fi chiar periculos pentru tine, deoarece pista are un capăt. A ierta înseamnă a da drumul trecutului. Iertarea îţi permite să te înalţi spre cer, adică să mergi mai departe de capătul pistei. Iertarea te deschide spre noi orizonturi, inaccesibile celui ce rămâne la sol. Când te înalţi, inima ta se dilată. Când ierţi, inima ta este suficient de largă pentru a-l primi şi pe celălalt înăuntrul ei. Ataşamentul de trecut îţi contractă inima. Cel care a greşit nu are loc înăuntrul ei, chiar dacă între timp s-a schimbat, devenind un alt om. Deoarece tu trăieşti în trecut, nu vei remarca asta. Pentru a observa eventualele transformări, ar trebui să fii în prezent.

Cine este cel care aruncă piatra? Separat de toată această analiză, dorinţa de a nu ierta indică dorinţa de a judeca. Cine îţi dă dreptul să judeci? Cine îţi dă dreptul să arunci piatra? A judeca înseamnă că tu ştii mai bine. Serios, chiar dispui de o asemenea cunoaştere? Cunoşti din interior experienţa celuilalt sau doar o interpretezi, trecând-o prin filtrele inevitabil limitate ale minţii tale? A judeca înseamnă a decide că celălalt nu este într-un anumit fel, anume cel pe care tu îl consideri dezirabil sau optim. În relaţiile de cuplu sau de familie, se întâmplă frecvent, însă de unde ştii că felul în care vezi tu lucrurile este şi cel mai bun? Poate că este cel mai bun pentru tine. Dar de ce ar fi şi pentru celălalt? Cine îţi dă dreptul să hotărăşti cum trebuie să fie celălalt? Ştii de ce nu îl laşi pe celălalt să fie aşa cum este? Pentru că aşa cum este nu se suprapune peste cum vrei tu să fie, iar asta te doare. Tot ce poţi face este să încerci să suporţi durerea şi să-i comunici cum ţi-ar plăcea să fie. Nu ai nici un drept să îl judeci şi să îl schimbi în sensul „bun” din punctul tău de vedere. Viaţa lui îi aparţine lui. Ştiu, credinţa că viaţa lui îţi aparţine ţie are o savoare aparte, la care nu poţi renunţa uşor. Este gustul puterii asupra unui alt om, gust foarte apreciat de părinţi, educatori, parteneri de cuplu, persoane în poziţii de autoritate, politicieni sau preoţi.

Dacă nu-ţi place cum este celălalt, spune-i asta şi ajută-l să se schimbe dacă el doreşte şi te solicită. Creează-i condiţiile pentru schimbare. Şi nu uita să analizezi beneficiile pe care le ai tu din schimbarea lui. Fii onest. S-ar putea ca cel care are nevoie de schimbare să nu fie el, ci să fii tu. Dacă nu eşti suficient de matur, nu-ţi vei asuma această nevoie şi o vei proiecta asupra lui. Nu cred că vrei să ştii cât de frecvent este acest mecanism de apărare.

În spatele judecăţii ar putea sta propriile tale fapte din trecut pentru care nu te-ai iertat. Nu eşti conştient de această culpabilitate pe care o târăşti după tine şi apelezi la o modalitate ingenioasă de a scăpa de ea. O atribui celuilalt! Vinovăţia proiectată şi judecata formează un tot. Dacă cineva în jurul tău a greşit, aceasta devine o oportunitate pentru tine de a te descotorosi de ostilitatea pe care o conţineai, dar nu ştiai ce să faci cu ea. Dacă se acumulase, „destinatarul” nu va înţelege nimic din reacţia ta. Şi este normal, deoarece reacţia ta exagerată nu are aproape nici o legătură cu el. Acest fel de judecată te poate antrena pe o spirală a culpabilităţii. Iată cum: ai greşit undeva şi te simţi vinovat. Nu te poţi ierta şi hotărăşti să te pedepseşti. Dar nu te poţi nici pedepsi, şi atunci proiectezi vina asupra altcuiva şi îl pedepseşti pe el. Undeva, într-un colţ al sufletului, realizezi că îl condamni pe nedrept şi te simţi culpabil. Şi de aici totul se reia. Când culpabilitatea depăşeşte un anumit prag, apelezi la alte ajutoare. Producătorii de alcool, de tutun sau de droguri sunt mereu disponibili. Ei te ajută nu doar să-ţi îneci vinovăţia, ci şi să te pedepseşti făcându-ţi rău ţie însuţi. Te înfioară acest raţionament psihologic? Şi pe mine. Asta nu mă împiedică să văd, lângă o sticlă de băutură în plus sau lângă un pachet de ţigări, umbra unei vinovăţii neasumate. Desigur, mijloacele de autopedepsire (şi pedepsire indirectă a celorlalţi) nu se rezumă la droguri, ţigări sau alcool. Sunt şi categorii mai subtile precum şofatul imprudent, sporturile extreme, sexualitatea neprotejată sau mai respectabile precum munca în exces, performanţa socială, asceza religioasă.

În opoziţie cu judecata, actul de a ierta este echivalent cu a refuza să condamni, să sancţionezi şi să cauţi vinovaţi. În fond, cum îl va face pedeapsa mai bun pe cel care a greşit? Şi ce alt mesaj transmite pedeapsa, dacă nu acela că imperfecţiunile şi slăbiciunile îi sunt inacceptabile, iar el nu este demn de a fi iubit?

Psihologic vorbind, un om care este pedepsit nu devine mai iertător. El devine mai pedepsitor, pentru că asta e singura lecţie care i se predă. El învaţă că la greşeală se răspunde cu pedeapsă şi că orice vinovăţie se plăteşte. Acesta e circuitul legii. Legea se întemeiază pe frică. Iertarea se întemeiază pe iubire. Dar iubirea nu poate exista în junglă. În junglă, e nevoie de lege. Astfel a apărut civilizaţia! Cine priveşte atent, va sesiza jungla imediat sub straturile civilizate ale omului modern. Este suficient să le zgârii puţin. Provoacă-l puţin pe aproapele tău şi vei înţelege de ce Iisus s-a gândit să mai vină o dată pe pământ. Şi au trecut 2000 de ani de civilizaţie creştină.

În comparaţie cu lipsa de lege, cu ilegalitatea, legea este un pas înainte. Nu este un pas măreţ, deoarece legea întreţine frica şi este strâns legată de răul pe care îl pedepseşte. Legea instalează dreptatea în lume. Însă evoluţia conştiinţei nu se opreşte aici. Deasupra legii se află iertarea. Iertarea instalează iubirea în lume. Acesta e un pas cu adevărat gigantic. Când îl va face, omul îşi va fi recuperat verticalitatea spirituală. Până atunci, impresia mea este că el continuă să meargă cocoşat, apăsat de ameninţarea pedepsei.

Iertarea se naşte din înţelegere. Iertarea nu se va dezvolta niciodată din frică. În schimb, poate să apară din înţelegere. Nu orice fel de înţelegere, ci acel tip de înţelegere numit în filosofia budistă - prajna. Prajna, înţelegerea sau înţelepciunea intuitivă, îţi permite să sesizezi suferinţa lăuntrică a celui care a greşit. Îţi permite să înţelegi durerea profundă a celui care insultă, loveşte sau ucide. Această durere este întotdeauna prezentă, deşi cel mai adesea există în afara conştiinţei făptuitorului, rămânându-i străină.

Iertarea te face un om mai liber.La un nivel mai metafizic, actul de a ierta te eliberează din închisoarea existenţei relative. A ierta înseamnă a nu mai respinge polul opus, ci a-l accepta, a admite că realitatea are şi o latură întunecată necesară în economia întregului. Polul opus, care e judecat şi respins, nu dispare din realitate, ci continuă să te urmărească exact ca propria ta umbră. Poate nu crezi, dar el este prietenul tău deghizat, cel care bate disperat la uşa ta în speranţa că îl vei primi înăuntru. Polii opuşi, când reuşeşti să-i integrezi, fac să explodeze înlănţuirea dualităţii şi separării şi te invită într-o lume nouă, aceea a absolutului. Unificarea polarităţilor naşte interesantul paradox al eliberatului în viaţă (jivanmukta, în terminologia hindusă), cel care trăieşte în Absolut, dar se manifestă în Relativ.
 
„Voi sunteţi din cele de jos. Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi, din lumea aceasta. Eu nu sunt din lumea aceasta.” (Ioan 8,23)

Polul opus, agresorul, mai are o funcţie: te ajută să faci curăţenie în inima ta. Dacă nimeni nu ţi-ar sta în cale, dacă nimeni nu s-ar opune dorinţelor tale, cum ai putea să iei cunoştinţă de ungherele întunecate ale inimii tale? Iertând, inima ta devine curată. Este ca o apă care pătrunde în cele mai mici ascunzişuri şi, în curgerea ei, înlătură impurităţile, aşa cum ploaia, în căderea ei, „şterge de praf” copacii şi florile.

În sfârşit, iertarea este terapeutică nu numai pentru cel care iartă (al cărui suflet se extinde şi a cărui inimă se purifică), ci şi pentru cel care este iertat. Din punct de vedere al mecanismelor psihologice, cel care greşeşte are o mai mare nevoie de a fi iubit decât cel care nu greşeşte. Pe cel care nu greşeşte îl poţi lăuda. Dar pe cel care greşeşte, ce rost are să-l mai condamni şi tu? Este suficient că a greşit. Te vei duce la un om care şchiopătează să-l critici pentru mersul lui? Crezi că nu-i e suficient faptul că şchiopătează? Îl vei judeca pe un orb pentru că nu poate să citească? Oare suferinţa de a nu vedea nu i-o fi de ajuns? Crezi că judecata ta îi va reda vederea? Dacă priveşti cu atenţie şi intuiţie, gradat ai acces la nivelul mai profund al fricii şi neputinţei peste care s-a suprapus, pentru a-l ascunde, nivelul agresivităţii manifeste. Nimeni nu agresează pentru că se simte puternic. Puterea reală se exprimă în acţiuni constructive. Puterea ireală, aceea care provoacă suferinţe şi distrugeri, este o compensare disperată a fragilităţii lăuntrice. Acesta e nivelul care aproape că ţipă după iubire. Iertarea umple măcar parţial acest gol. Este ca şi cum i-ai spune celuilalt: „Ştiu că nu te simţi iubit. Îţi înţeleg durerea. Iată, în loc să te judec, am hotărât să fiu alături de tine.” Pare foarte greu de acceptat, dar cel care te agresează strigă după afecţiune. Lipsă afecţiunii îl doare atât de mult, încât limbajul său s-a pervertit şi se exprimă acum într-un mod pe care nimeni nu-l mai înţelege.

Judecata îl slăbeşte pe celălalt, îi intensifică neajutorarea şi îi întăreşte convingerea că nu merită să fie iubit. Iertarea îl face să se simtă acceptat, îi dă voie să fie prezent în experienţa lui şi îi oferă un model de a se ierta pe sine însuşi. Judecata îl stimulează să persiste în comportamentele lui, iertarea îi dă puterea de a le schimba.

În esenţă, orice terapie reuşită începe cu judecata şi se încheie cu iertarea. Iertarea extinde spaţiul în care se manifestă iubirea. Ceea ce, trebuie să recunoşti, e o veste bună pentru toată lumea.

 

Sursa: Adrian Nuta - "Psihoterapeutul de buzunar", Editura Sper

 

Sponsor principal

Articole pe categorii

Articole noi