Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Ganduri  

Ganduri (43)

Profunzimea  sufletelor   care  iubesc
21 Noi
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Profunzimea sufletelor care iubesc

"Aventurile " unei cititoare de romanțe

Mă îndrăgostisem mult prea devreme, ca să fi putut a înțelege măcar o fărâmă din acest tărâm indescifrabil. M-am îndrăgostit de un om.    

Se poate spune că iubirea e cea mai grea formă de a împărți oxigenul cu persoana de lângă tine. Iubirea nu e numai despre oameni...iubirea este despre cei mai gălăgioși fluturi din stomac, despre cele mai calde îmbrățișări, despre cele mai dulci săruturi, fie ele și ștampile. Iubirea este despre cum să supraviețuiești pe timp de furtună sub umbrela protectoare a celuilalt, cum să dansezi când se prăbușesc palate peste tine, cum să împarți o bucată de ciocolată, cum să crești într-o copilărie, de care, te asigur, vei fi întrebat toată viața.

Iubirea e suferindă, e frumos de dureroasă, e ca un foc ce nu se stinge niciodată. Când iubești, rupi artere, destrami oameni, împletești fire narative și construiești povești. Când iubești, nu ai limite. Nu există oameni care iubesc mult sau oameni care iubesc puțin...esența lor stă în verbul "a iubi", probabil, cel mai frumos dintre toate verbele.

Cerul ți-e adăpost pentru toate iubirile tale, stelele îți sunt mentori în desăvârșirea omului pentru care ți-ai sfâșiat inima, luna îți este călăuză în atingerea catifelată a gropițelor. Natura te așteaptă, căci știe ce înseamnă IUBIREA vegetală pentru ramurile unui copac.

Dumnezeu așteaptă, căci știe ce înseamnă răbdarea și dragostea, datorită LUI ai învățat să iubești. Lumea așteaptă, căci suntem toți un neam de îndrăgostiți...de când ne naștem și până când murim.

Cugetă bine la tine, compune multe scrisori, chiar și pe rețele de socializare, privește albumul cu fotografii și fii cine ești cu adevărat, e singura misiune pe care o ai...

Până și romanele așteaptă nerăbdătoare, într-adevăr,...dar stau, stau într-o tăcere mută care îți oferă deplina libertate. Își schimbă capitolele în funcție de tine, așa cum și tu te schimbi în funcție de ele. Și spune-mi, te cunosc prea bine, lemnul de cireș al biroului tău e adăpost pentru șase romane de dragoste în care ai vârât povestea ta și a lui. Când le privești, ele surâd, deși o faci cam rar..., dar paginile, cu iubire se umplu doar de sărbători (cărțile sunt într-o continuă sărbătoare!).

Șevaletul timid e acolo unde l-ai lăsat acum două luni...pe el e o lucrare neterminată. Sărmanului i s-au uscat tuburile de acrilic, i s-a scorojit lemnul pe brațul intermediar, i-a ruginit fierul meșteșugit de Nea Gomu, i-a pierit pofta de a fi temeiul unui tablou vândut la o licitație. Scârțâie molatec doar la auzul apelurilor pe care i le dai și continuă neîncetat să îți asculte filosofia despre iubire...

Și uite cum, o lume întreagă așteaptă ca tu să te îndrăgostești, să înțelegi că, prin iubire, ne vindecăm și să iubești, la rândul tău, același om pe care vrei să-l ai lângă tine toată viața. Iubirea nu depinde de cine se află în jurul tău, iubirea depinde de TU ȘI EU. Iubirea ne înalță acolo unde, realitatea nici măcar nu are reprezentanți! Iubirea ne coboară la fiecare emoție trăită alături de omul căruia îi spunem :TE IUBESC! în fiecare zi!

Iubirea ne omoară atunci când eșuăm în ea, ne dă cele mai bune lecții, deși nu e o învățată, ne astupă răni și traume din copilărie, chiar dacă nu are "atestat" în medicină.

Suntem infimi pentru acest formidabil spectacol de sentimente! Suntem nesemnificativi atunci când iubim de fațadă! Suntem explozivi, căci iubirea este cel mai puternic atom din Univers.

                                                                          autor: Anastasia Bretan

Despre prietenie
12 Apr
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Despre prietenie

                                                                                 Dragul meu prieten,
     Mai spune-mi doar povești de neuitat măcar pentru o clipă, ca să-mi înduioșeze inima spre bunul meu simț artistic, cel de care n-ai uitat niciodată. Îndrăznește să mă visezi în zilele tale bune, pentru că de necunoscut nu mă apropii decat atunci cand dorul se resimte. Uită de mine ca de un asfințit trecut demult sub straja nopții și înduioșează-te să mă-nțelegi, o, bune al meu prieten drag.
Te-am căutat, ai fost de negăsit, lucind precum o stea în taina nopții albe, m-am pierdut și eu, ca într-o piesă de teatru jucată la repezeală de amatori. Ai schițat un zambet timid, ca toate de altfel, al tău era cel mai prețios. Mai mult de atat, privirea însușită ție nu m-a trădat niciodată, la fel cum trandafirii nu își trădează niciodată picturile pe stanci. Unic om...prin toate acestea tu ai reușit să fii. Dar înțelege-mă, sunt om ca tine, într-un infinit al vieții ne-am intersectat precum două așchii nedepărtate de trunchi. Aveai ceva atat de atotcuprinzător, încat, acel minus care pentru mine fusese minor, se transformase într-un motiv de batjocură pentru revoluționarii pe care i-am înfrant cu tot sufletul meu, pentru tine, prietene.
A contat că nu erai ca mine? La fel de omenesc? Probabil...erau niște oameni nefericiți, a căror viață era și mai nefericită. Dar tu, sărman fiind, plin de emoții sufletești de care nici acum nu te-am putut vindeca, ai plans, spre cerul tău, uitandu-mă, și-am văzut toate lacrimile.Erau atat de sărate...și lor oare le-a păsat de tine așa cum ți-a păsat și ție de părerea lor? Au plecat departe acum, dar vor veni alții, poate la fel de înegriți la suflet, iar atunci câte lacrimi vor mai curge din ochii tăi frumoși, limpezi de-a dreptul?
A trecut de-atunci...mai știi? Cum ne jucam ca două piese de șah rătăcinde, acel șotron veșnic de care încă nu m-am săturat, cum mancam supă pentru acea bucată de ciocolată supremă, pe care întotdeauna o caștigai, cum îmbinam caracatițe într-un fel de sos galben, căruia nu-i mai țin minte numele, doar pentru a-i face în ciudă pescarului Goma, care nu ne dădea în veci nici măcar un crevete, cum ne vorbeam atunci despre existența omenirii și cum în ziua de astăzi vorbim, ca doi copii despre ultimele apariții în domeniul jucăriilor. Nu te-am văzut demult. Mi-e dor de toate năzdrăvăniile pe care le făceam împreună și care, desăvarșit, erau cele mai amuzante. Probabil m-ai uitat. Probabil atunci cand îți pregătești ghiozdanul pentru ziua de maine, nici măcar nu mai contează că, undeva, în trecut eu îți făceam mereu ghiozdanul greșit, lipsit de două cărți,atat. Și știu că a pierit în tine amintirea aceea în care toți te blamau și te aveau la degetul mic, fapt pentru care nu le-ai arătat adevăratul tău chip niciodată. De ce? De ce ai uitat totul ca și cum s-ar fi risipit în univers? De ce nu mi-ai spus tot ce-aveai pe suflet?
 Emoțiile te-au copleșit, cred. Ți-ai adus aminte de cele mai întunecate privilegii de care nu am avut parte împreună. Ai încercat să te gandești la ceva mai frumos, dar gandul ți-a fugit inapoi la ceea ce era mai dureros...atat de dureros încat nu ai putut să mi-l descrii în cuvinte omenești.
Poate că, după ce vei citi această scrisoare, nu vei dori să mă vezi. Și știu de ce. Odată cu moartea privilegiilor stinse, am pierit în inima ta atunci...în ziua aceea de toamnă pe care o resimt mai dură în fiecare an. Dar să știi că undeva, acolo, într-un colțișor de lume te mai așteaptă un om însetat de dorul tău. Să nu uiți că acea frumoasă ființa pe care ai văzut-o întaia oară în oglindă, este cea mai înțeleaptă ființă din viața ta și cea mai...sinceră.

                                                                                                    Cu multe emoții,
                                                                                                                      A ta .

Autor: Anastasia Bretan

14 Iun
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Oare Dumnezeu chiar vrea sa traim experienta durerii?

aaluminaDragii mei prieteni,
 Pentru început, Dumnezeu nu „vrea ca noi, oamenii” să trăim experienţa durerii. Dumnezeu nu „vrea” nimic.

25 Dec
Scris de Publicat în Ganduri No comment

O noua Poveste a Craciunului

nastereadomnuluiDragii mei prieteni,

De-a lungul anilor, in apropierea Craciunului, am avut multe solicitari ca sa public din nou un comentariu pe care l-am facut in 2007, cu privire la acest moment foarte special al anului. Asadar, va ofer acest articol, aici, si ma bucur ca a fost atat de bine primit, incat in fiecare an primesc cereri sa-l transmit din nou...

19 Dec
Scris de Publicat în Ganduri No comment

S-a nascut un Mantuitor – inca o data!

lumina de craciunDragii mei prieteni,

Ei bine, iata-ne din nou, aici., in acest moment al ciclului anual, care este atat de special pentru atat de multi dintre noi. Nu-i asa ca e minunat?

De data asta, mesajul nu mai trebuie sa vina de la mine. Astazi, conteaza ceea ce simtim in inimile noastre si nimeni nu trebuie sa ne spuna ce sa simtim.

08 Feb
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Acceptarea Umbrei

poartafrumoasaAcceptarea Umbrei este poarta catre Dragoste.
“Umbra este partea care nu ne place din noi: frica, lacomie, furie , razbunator, rautacios ,egoist, manipulator, lenes, dominator, ostil,urat,fara valoare, meschin, carcotas, slab, care critica, afectat, ascuns..etc.. Toti le avem, deoarece la nivel de AND noi interactionam. AND-ul este multidimensional..  Ne este frica sa acceptam ceea ce nu ne place deoarece familia si societatea ne-a invatat asta.

09 Apr
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Cata viata

CataViataCata viata lasi sa patrunda in viata ta? In inima ta, in mintea ta, in casa ta, in munca ta? Noi suntem atrasi sufleteste de cantitatea de viata

03 Apr
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Mesaj de la Dumnezeu

certificatEști o persoană minunată. Ești una cu Universul, iar Eu îți netezesc calea în fața ta și-ți port pașii în palmele Mele.

Nu uita că Eu sunt aici, te țin de mână și te conduc spre fericire.

03 Apr
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Iubirea - preaplin împartașit

iubire2“-De ce ești tristă?
-Mi-e dor de el.
-Eeh…mare lucru, ți-e dor
-Dar îl iubesc.

11 Mar
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Eu stiu de ce dorm oamenii!

1Eu ştiu de ce dorm oamenii. Dorm de frică, le este frică să stea tot timpul trezi. Din acelasi motiv ei sunt şi nefericiţi, deoarece le este frică să fie mereu fericiţi.

Din acelaşi motiv tot ceea ce există, există, căci ceea ce există nu are curajul să nu mai existe. De aceea mor oamenii, deoarece le este frică, nu au curajul să fie tot timpul vii. Deci ceea ce ne face pe noi sa existăm este frica noastra de a nu mai exista. Este simplu,  “A” este doar “A” atâta timp cât nu are curajul să fie “B”.Putem concluziona că , frica este ceva essential firii noastre. Fără ea, noi nu am exista. Insă sunt si cei care au curajul să lepede frica….Si să fie tot timpul vii! E ciudat dar nu pot spune nimic despre ei.Despre ei nu se poate spune nimic pentru că de aici in colo limbajul se pierde. Cei care au ales curajul nu ne pot spune numic , ei doar ne zâmbesc cu bunătate şi ne luminează.
Dimineaţa năvală!
 A năvălit in sufletul meu, fără de stire … O lumină domoală ce cântă in culori aurii. Iţi vine să te porţi pe braţe prin păduri fără să ştii unde vei poposi vreodată şi te indrăgosteşti cu blândeţe de fiecare dată ce soarele cade pe urmele ei.- Eheheiii…! Iţi vine să strigi, frumosule bătrân  derbedeu, du-mi paşii pe  cărări nepovestite de sufletul meu. Du-mă te rog să mă rog. Du-mă să cad in genunchi, cu ochii scăldaţi de cerul inalt, picurând frumos pe pământ! Du-mă unde vei dori, du-mă unde vei  şti du-mă  şi  iubeşte-mă, adună-mă, risipeşte-mă şi inţelepţeşte-mă. Adună toate culorile şi toate viorile intr-un strop de lumină şi tăinuieşte-te. Eu, voi incerca să păşesc cărarea până la tine; doar mă voi gândi, mă voi indrăgosti plângind. Obosit, voi poposi in câteva cuvinte simple şi  VOM FI !

Sponsor principal

Articole pe categorii

Articole noi