• Până nu demult, eram convinsă că în viaţa trebuie să te apropii de perfecţiune. Munceam să fiu bună, pozitivă, să mă dezvolt continuu, să adaug în vocabularul meu cuvinte frumoase. Până aici nimic neobişnuit, ai să-mi spui. Poate!

      Suntem învăţaţi să ne purtăm frumos în societate, să ne adresăm cu respect oamenilor din jurul nostru, să mulţumim formal, să ne lăsăm la urmă şi să-i punem pe primul loc pe ceilalţi. Şi de aici şi până la a te departa complet de tine, e doar un pas. Şi groapa se adânceşte tot mai tare şi tu nu mai întelegi nimic. Şi vine un moment în care te revolţi şi toata bunătatea ta e înlocuită de răutate, invidia ia locul generozităţii, lumina se transformă în întuneric.

      Momentul revoltei tale, este momentul în care umbra ta vrea să  iasă la suprafaţă, să o cunoşţi şi să o accepţi în viaţa ta. Până nu vei accepta că eşti şi bine şi rău, şi alb şi negru, şi iubire şi ură, ai să trăieşti în minciună şi ai să cunoşti doar nefericirea.

      “Cine priveşte mai întâi în oglinda apei, vede mai întâi propria-i imagine. Cine se îndreaptă spre sine însuşi, riscă să se întâlnească cu sine însuşi. Oglinda nu linguşeşte, ea il reflectă cu fidelitate pe cel care se uită în ea, acel chip pe care nu-l arătăm niciodată lumii, pentru că îl ascundem cu ajutorul persoanei – masca noastra de actori. Oglinda însă se află dincolo de mască şi arată adevaratul chip.”

    • Dacă în cazul alergiei fizice contactul cu substanţa respectivă determină o serie de reacţii fizice cum ar fi strănutul, înroşirea ochilor etc. în cazul alergiei la greşeală reacţiile nu sunt fizice, ci psihologice: devalorizarea propriei persoane, catastrofizarea situaţiilor similare viitoare, trăirea ruşinii.

      Alergia la greşeală ne afectează modul în care gândim despre noi în raport cu ceea ce facem sau situaţiile cu care ne confruntăm şi implicit modul în care ne comportăm. Există persoane care ajung să evite situaţiile dificile care implică riscul de a greşi preferând să facă ceea ce ştiu deja, deoarece au de protejat o imagine de sine care variază în funcţie de performanţele pe care le obţin, ceea ce le limitează foarte mult posibilităţile de a învăţa şi a se dezvolta, aşa cum există şi alte persoane care aruncă în joc toate resursele de care dispun pentru a evita cu orice preţ eşecul. Şi într-un caz şi în altul, costurile sunt mai mari decât beneficiile. Studiile recente arată că ruşinea este elementul central al fricii de eşec. Nu eşecul în sine este evitat, ci ruşinea care însoţeşte situaţia de eşec. Persoana care trăieşte emoţia de ruşine se identifică cu situaţia de eşec şi se consideră ea însăşi un eşec sau că este rea, inadecvată (Lewis, 1992). În plus, ruşinea vine la pachet cu convingerea că sinele nostru este defect, că nu suntem demni de iubirea şi aprecierea celorlalţi şi că suntem în pericol de a fi abandonaţi (Mascolo &  Fisher, 1995).

    • Osândirea aproapelui este semnul complexul lui Cain. Aşa a fost numită tendinţa maladivă de a-ţi elimina semenul, de a-l devaloriza, prin vorbă sau faptă. Invidia, defăimarea, discreditarea, batjocura, blasfemia, blestemul sunt aspecte ale „osândirii" şi aspecte ale complexului Cain, gravă dizabilitate psihică.

      Într-o zi l-am intrebat pe N. Steinhardt:
      —- Oare de ce toarnă turnătorii?
      — Din invidie! mi-a răspuns monahul de la Rohia. În toate cazurile, delaţiunile au fost din invidie. Şi mi-a povestit un caz care s-a petrecut în China anilor '60, dar se putea petrece şi-n România anilor '60:
      Un muncitor chinez a transpirat lucrând; îşi dezbracă bluza şi caută în încăpere un cui sau un suport unde s-o atârne. Nu găseşte. Dar în încăpere se afla un bust al lui Mao. Lucrătorul aruncă bluza transpirată pe umerii lui Mao, fără nici o intenţie ofensatoare. Un coleg îl vede şi îl pârăşte imediat. Îl pârăşte că a îndrăznit să pună o bluză transpirată pe umerii lui Mao. Muncitorul transpirat este acuzat de insultă gravă adusă marelui Mao şi este arestat, judecat şi face 10 ani puşcărie.

      Oamenii denunţă din invidie, în primul rând. Alte cauze, cum ar fi interesele materiale, laşitatea, constrangerea, cedările - sunt secundare. Marele motiv este invidia: presiunea animalică şi inconştientă de eliminare a semenului, rivalitatea bolnavă. Dar numai într-un sistem politic aberant, denunţătorul acela poate produce dezastre.

      Emoţiile distructive sunt: ura, mânia, dispreţul. Sursa lor este orgoliul, capul bolnav, agresivitatea.
      Alte emoţii distructive sunt: tristeţea morbidă, deznădejdea, indignarea. Sursa lor este: auto-agresivitatea, pierderea stimei de sine, atimia.
      Mai există emoţii distructive care au sursa în atacarea de lucruri; şi altele au sursa în amăgire, ignoranţă.
      Psihologia orientală vorbeşte despre cele trei otrăvuri: invidie, dorinţă, iluzie.

      Îngustarea conştiinţei

      Emoţiile distructive produc efecte imediate sau îndepărtate.
      Efect imediat: pierderea autocontrolului şi îngustarea conştiinţă.

      Orice emoţie negativă îngustează conştiinţa.
      Un om care are în mod normal QI = 120, la mânie se comportă ca un retardat mental.
      Conştiinţa este precum o diafragmă, care se îngustează brusc la mânie, invidie, persecuţie, blestem, blasfemie. Şi are deschidere maximă în stare de calm, de mulţumire duhovnicească (numită agalid) sau de linişte duhovnicească (numită isihia). În timp îndelungat, emoţiile distructive, dacă nu sunt tratate, produc efecte şi mai redutabile.

      „Toxinele" psihice, au o acţiune erozivă asupra creierului: ele produc microleziuni pe creier. Este o constatare mai recentă a cercetării creierului.
      La inceput, aceste microleziuni, infinitezimale, sunt neglijabile: ele nu dor, deoarece, cum spun şi neurochirurgii, masa cerebrală nu doare. În timp îndelungat, în ani, prin acumulare, dacă emoţiile distructive n-au fost corectate, microleziunile acestea pe creier se amplifică şi îşi arată efectul: fie o îmbolnăvire somatică, fie demenţă senilă precoce, prin cumul, în timp, aceste microleziuni produc demenţă degenerativă.

      Multe din cauzele demenţei senile precoce stau în emoţiile distructive.
      De aici, o dată în plus, importanţa contracarării emoţiilor negative, cât mai de timpuriu, cand se mai poate efectiv face ceva.

      Dr. Lazarev spune, din practică ştiind, că dacă emiţi un blestem, o defăimare, o blasfemie, o bârfă otrăvită — vei suferi consecinţe psihice grave. Dr. Lazarev enumera cazuri concrete, o cazuistică psihopatologică. Cel ce elaborează scenarii calomnioase sau ciudosul care le difuzează, vor suferi microleziuni pe creier. La fel şi mânia, insulta, invidia, rumegarea gândurilor otrăvite, produc microleziuni pe creier.

      Aşadar, printre noi circulă oameni care se cred normali dar care, datorită urii şi nervilor, datorită cumulului de microleziuni pe creier, au un coeficient de inteligenţă tot mai redus. Ei nu sunt destul de deterioraţi psihic ca să fie internaţi la spital, şi totuşi ei sunt victimele unei demenţe degenerative. Şi astfel ei grevează rău asupra relaţiilor de familie sau de societate. Defăimarea este o omorâre simbolică. Din frică sau din îndiguire,omul civilizat a ajuns să controleze impulsul de a ucide, şi acest control a adus mult bine. Dar el, omul modern, n-a putut înfrâna impulsul de a osândi, adică a ucide cu gândul, cu vorba, cu explozii emoţionale negative, cu emiteri spontane de unde cerebrale theta/negative, cu defăimarea, cu ocara. Cel care defăimează (sau propagă/ difuzează o defăimare preluată din presă, din zvon sau de pe Internet) săvârşeşte
      un omor simbolic. Chiar când candidul, virtualul asasin nu reuşeşte să ucidă realmente, el cade în ceea ce numim „ispita Cain". Sau medical zis: este marcat de „complexul Cain".

      Creştinismul ne îndeamnă să ne rugăm pentru duşmanii noştri. Cei prigoniţi să se roage pentru prigonitori. Ruga dizolvă toxina psihică a prigoanei.
      Patristica* zice: „Să consideri hulirea ca pe o laudă; şi lauda ca pe o hulire. Şi atunci eşti cu adevărat om îmbunătăţit."
      Oare putem fi atat de senini încât să considerăm hulirea ca pe o laudă?
      Nu mă laud că am şi ajuns să consider, imperturbabil, hula drept laudă. Dar spun că am inţeles mobilul hulitorului, şi nu-l resimt adversar sau duşman, ci-l resimt victima propriei lui nevroze.
      Marcu Ascetul zicea: „Să cumpărăm cu aur ocările şi prigonirile ce le pătimim de la oameni..." Asta înseamnă că mişcarea minţii tale poate fi mai presus de fire.

      Nu există adversari, ci numai nevroze. Adică: pe omul care te loveşte să nu-l priveşti ca pe un duşman; ci acela este o biată victimă a unei nevroze; el are nevoie de ajutorul tău. Dacă vei gandi astfel, vei dobandi un mental invulnerabil, nu te va atinge hula, nu te va otrăvi blasfemia, nu te va dezechilibra prigoana.
      Această propoziţie, că „nu există adversari", am spus-o adesea, într-o încercare insistentă de a demonta, sau a tămădui acel conflict Cain, acel sentiment de adversitate care grevează asupra unor oameni.

      Nu există adversari, ci numai nevroze. Dar în lume există şi rechini, există şi
      şacali. Rechinii nu sunt adversari, dar sunt rechini; şi instinctul lor este să vă mănance, să vă sfâşie. Rolul lor este pur şi simplu să vă mănance. Aşa că, feriţi-vă. Deschideţi ochii sau, dacă puteţi, deschideţi trusa de prim ajutor. Feriţi-vă, dar nu-i duşmăniţi. Pentru rechini, voi nu sunteţi victime, ci sunteţi doar prada lor.

      Sursa: Vasile Andru – Psihoterapie isihastă , editura Paralela 45, Pitești

      Foto: Pixabay.com


      Patristica* - Doctrină teologică-filosofică elaborată de Părinții Bisericii, prin care s-au pus bazele dogmaticii și cultului creștin

    • Emotiile afecteaza sanatatea si la animale

      Prima mea experienta legata de tratarea emotiilor captive ale unui animal s-a petrecut oarecum accidental. Intr-o zi, am primit un telefon de la o pacienta pe nume Linda, o antrenoare din San Juan Capistrano care venise pentru prima data la mine cu un an inainte pentru a-si trata un caz sever de astm, pe care i l-am putut vindeca. De aceasta data, cererea ei mi s-a parut insa ciudata:

      – Am o rugaminte mai particulara, dr. Nelson, si ma intreb daca ma puteti ajuta. Unul din caii mei, Ranger, are o problema de sanatate legata de urinarea foarte frecventa. Am chemat trei medici veterinari ca sa il consulte, dar niciunul nu si-a dat seama ce nu este in regula cu el. Din punctul lor de vedere, Ranger este perfect sanatos. Realitatea este insa ca ne face tuturor probleme, inclusiv celorlalti cai din grajd si proprietarilor lor. Stiu ca lucrati uneori si cu animalele, asa ca v-as ramane indatorata daca ati veni pana aici pentru a vedea despre ce este vorba.