Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Dumnezeu și suferința umană
15 Aug
Publicat în Perspective

Dumnezeu și suferința umană

“ Oare Dumnezeu chiar vrea ca noi oamenii să trăim experiența durerii?
Pentru început, Dumnezeu nu „vrea ca noi, oamenii” să trăim experienţa durerii. Dumnezeu nu „vrea” nimic. Dumnezeu Îşi experimentează Sinele Dumnezeiesc prin noi şi, în acest chip, Îşi cunoaşte, încă o dată, Sinele Dumnezeiesc. Dumnezeu nu purcede şi nu acţionează din vreun loc al lipsei, de pe pustii, ci dintr-un Lăcaş al (De)Plinătăţii şi Împlinimii Desăvârşite.
Prin urmare, aprecierea conform căreia Dumnezeu „vrea” ca noi să experimentăm durerea, este incorectă. Toate acestea, însă, reprezintă mai mult decât un simplu dans semantic, un joc al înţelesurilor. Consider că această distincţie este importantă; întrucât, dacă am crede că Dumnezeu vrea ca noi să trăim experienţe dureroase, atunci am fi nevoiţi să credem într-un Dumnezeu Care nu ar avea absolut nicio logică şi nicio noimă. (Fiindcă veni vorba, Acesta este Dumnezeul în Care şi-ar dori majoritatea religiilor organizate ca noi să credem.)
 Aşadar, acum putem considera drept un adevăr, imaginea unui Dumnezeu Care nu „vrea” ca noi să trăim experienţe dureroase şi Care, în egală măsură, nu „vrea” nici ca noi să le ocolim. Dumnezeu nu are nicio preferinţă, în vreun fel sau altul, în această privinţă. Procesul specific Dumnezeiesc, dacă îmi permiteţi, constă în a ne permite, pur şi simplu, să creăm orice alegem. Şi orice ne apare în cale – absolut orice – este ceea ce noi voi vom fi ales.
 Ştiu că, pentru unii dintre noi, e greu de crezut. Ne este mai uşor de conceput că Dumnezeu ne scoate în cale, aceste experienţe îngrozitoare. Ar trebui să sesizaţi paradoxul, în acest caz. Incapabili să credem că noi ne-am face aşa ceva, nouă înşine, am acceptat cu mult mai mare uşurinţă, gândul că Dumnezeu ne face aşa ceva.
 Uluitor. Şi totuşi, mi s-a confirmat de către Dumnezeu Însuşi/Însăşi că este exact de-a-ndoaselea. Noi suntem cei care atragem asupra noastră, fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare experienţă. Ei bine, în ceea ce priveşte motivul ...
 Sufletul omenesc este etern. El se află într-o călătorie a bucuriei nesfârşite, celebrând fiecare aspect al vieţii, ce are fiinţă; îngăduindu-şi să observe şi să creeze, să experimenteze şi să desăvârşească Ceea Ce Este El Cu Adevărat.
Conversaţii cu Dumnezeu, Cartea Întâi explică, în mod limpede „de ce li se întâmplă lucruri rele, oamenilor buni”. Pentru ca un suflet să se cunoască şi să se experimenteze pe sine ca fiind ceva anume, trebuie să-şi facă simultan apariţia şi contrariul său. Din acest motiv, chiar în clipa când decizi ceva cu privire la tine însuţi/însăţi – absolut orice – exact contrariul său trebuie să existe în Univers şi se va ivi în viaţa ta, dacă această experienţă susţine evoluţia sufletului,
 Întrucât, în această existenţă sub semnul relativităţii pe care o trăim, ceea ce este fierbinte nu poate fi fierbinte, în absenţa a ceea ce e rece; ceea ce este înalt nu poate fi înalt, în absenţa a ceea ce e scund; iar tu nu poţi fi tu, în absenţa a ceea ce nu e tu. Aici îţi ofer un răspuns foarte scurt, foarte prompt, la o întrebare extrem de amplă. Reciteşte CcD, Cartea Întâi, dacă este nevoie, pentru a pătrunde mai profund această înţelegere.
 Maeştrii ştiu şi înţeleg toate acestea; şi, din acest motiv, maeştrii nu se plâng niciodată în faţa a ceea ce este extraordinar de greu, ci, dimpotrivă, ei îşi binecuvântează prigonitorii, precum şi toate circumstanţele şi condiţiile care îi urgisesc. Maeştrii ştiu şi înţeleg că fiecare persoană, loc sau lucru din viaţa lor, a fost aşezat acolo de către ei înşişi; precum şi că ei sunt cei care s-au atras pe sine, înspre experienţele potrivite şi perfecte, cu scopul de a cunoaşte Cine Sunt Ei Cu Adevărat.
 De asemenea, maeştrii înţeleg că niciunul dintre noi nu săvârşeşte acest dans de unul singur; că suntem cu toţii cuprinşi laolaltă, participând împreună; că toate sufletele au deplina înţelegere a ceea ce se petrece şi că noi, în calitate de parteneri în dansul vieţii, ne alăturăm în uitarea voluntară din prezent, unii dintre noi jucând roluri de „victime”, alţii, de „torţionari”, cu scopul de a crea şi de a ne împlini scopul propriului suflet, în decursul acestei existenţe. Reciteşte povestea despre „Micul Suflet şi Soarele”, din CcD, Cartea Întâi.
 Ei bine, Iisus a înţeles toate acestea; şi de aceea a reuşit să-i privească pe crucificatorii săi şi să grăiască: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.” [Luca 23:34 N.Tr.] El a înţeles că toate acele suflete literalmente nu ştiau ce fac. Mai precis, că uitaseră cine sunt ei cu adevărat. Şi că procedaseră astfel în mod deliberat, cu scopul de „a juca rolurile cele infame”, de „a-i juca pe cei mârşavi”, de această dată. Şi, în apogeul infamiei lor, ei se bizuie pe tine, sperând ca tu să-ţi reaminteşti cine sunt ei cu adevărat. Procedând astfel, tu îi vindeci de propriul lor mod fals de gândire despre ei înşişi, un mod de gândire care le-a permis să acţioneze în acest chip, în primă instanţă, şi care, totodată, ţi-a oferit oportunitatea de a cunoaşte şi de a experimenta Cine Alegi Să Fii.
 Nimeni nu a apărut vreodată, în viaţa ta – absolut nimeni – fără a purta un dar pentru tine. Această realitate este descrisă cu detalii emoţionante, în CcD, Cartea a Doua, în care Dumnezeu mi-a spus: „Nu v-am trimis decât îngeri”.
 Nu, lui Dumnezeu nu-i „pasă” ce anume experimentăm noi; cel puţin, nu în sensul că El/Ea ar avea vreo preferinţă, în această privinţă. Dumnezeu doar ne priveşte cum ne experimentăm propriul sine, într-un anumit fel, şi ne invită (şi ne oferă deplina putere) să alegem din nou.
 Cu toate acestea, Dumnezeu nu afirmă că: „scopul vieţii este de a experimenta [tot felul de] lucruri”. Dumnezeu spune, în carte, că scopul vieţii este de a crea şi de a experimenta Cine Suntem Noi Cu Adevărat, şi că noi decidem asta, în fiece clipă, a oricărei zile, prin fiecare gând, cuvânt şi acţiune.
 De asemenea, Dumnezeu ne sfătuieşte să nu judecăm experienţa celuilalt, a seamănului nostru, inclusiv a pruncilor ce par să sufere în mod excesiv şi inexplicabil, sau care s-au născut cu vreo provocare de ordin fizic sau mental, sau orice altceva. Este firesc să fim cuprinşi de tristeţe, să simţim mânie, să trecem printr-o gamă variată de emoţii, în faţa acestor aparente nedreptăţi, şi chiar să ne încrâncenăm, ridicându-ne pumnul, ameninţător, înspre cer.
 Şi totuşi, Dumnezeu spune: „Nu judeca, fiindcă nu cunoşti felul călătoriei întru care s-a îmbarcat sufletul seamănului tău”. De asemenea, Dumnezeu sfătuieşte ca, în clipa celui mai profund întuneric: „Nu-ţi ridica glasul, în condamnare; ci, mai degrabă, fii o lumină în întuneric, dar nu-l blestema!”
 
Cu dragoste,
Neale Donald Walsch
 
Surse:  Newsletter Editura For You 1 iunie 2015
http://cwg.org/index.php?b=647

Profunzimea  sufletelor   care  iubesc
21 Noi
Publicat în Ganduri

Profunzimea sufletelor care iubesc

"Aventurile " unei cititoare de romanțe

Mă îndrăgostisem mult prea devreme, ca să fi putut a înțelege măcar o fărâmă din acest tărâm indescifrabil. M-am îndrăgostit de un om.    

Se poate spune că iubirea e cea mai grea formă de a împărți oxigenul cu persoana de lângă tine. Iubirea nu e numai despre oameni...iubirea este despre cei mai gălăgioși fluturi din stomac, despre cele mai calde îmbrățișări, despre cele mai dulci săruturi, fie ele și ștampile. Iubirea este despre cum să supraviețuiești pe timp de furtună sub umbrela protectoare a celuilalt, cum să dansezi când se prăbușesc palate peste tine, cum să împarți o bucată de ciocolată, cum să crești într-o copilărie, de care, te asigur, vei fi întrebat toată viața.

Iubirea e suferindă, e frumos de dureroasă, e ca un foc ce nu se stinge niciodată. Când iubești, rupi artere, destrami oameni, împletești fire narative și construiești povești. Când iubești, nu ai limite. Nu există oameni care iubesc mult sau oameni care iubesc puțin...esența lor stă în verbul "a iubi", probabil, cel mai frumos dintre toate verbele.

Cerul ți-e adăpost pentru toate iubirile tale, stelele îți sunt mentori în desăvârșirea omului pentru care ți-ai sfâșiat inima, luna îți este călăuză în atingerea catifelată a gropițelor. Natura te așteaptă, căci știe ce înseamnă IUBIREA vegetală pentru ramurile unui copac.

Dumnezeu așteaptă, căci știe ce înseamnă răbdarea și dragostea, datorită LUI ai învățat să iubești. Lumea așteaptă, căci suntem toți un neam de îndrăgostiți...de când ne naștem și până când murim.

Cugetă bine la tine, compune multe scrisori, chiar și pe rețele de socializare, privește albumul cu fotografii și fii cine ești cu adevărat, e singura misiune pe care o ai...

Până și romanele așteaptă nerăbdătoare, într-adevăr,...dar stau, stau într-o tăcere mută care îți oferă deplina libertate. Își schimbă capitolele în funcție de tine, așa cum și tu te schimbi în funcție de ele. Și spune-mi, te cunosc prea bine, lemnul de cireș al biroului tău e adăpost pentru șase romane de dragoste în care ai vârât povestea ta și a lui. Când le privești, ele surâd, deși o faci cam rar..., dar paginile, cu iubire se umplu doar de sărbători (cărțile sunt într-o continuă sărbătoare!).

Șevaletul timid e acolo unde l-ai lăsat acum două luni...pe el e o lucrare neterminată. Sărmanului i s-au uscat tuburile de acrilic, i s-a scorojit lemnul pe brațul intermediar, i-a ruginit fierul meșteșugit de Nea Gomu, i-a pierit pofta de a fi temeiul unui tablou vândut la o licitație. Scârțâie molatec doar la auzul apelurilor pe care i le dai și continuă neîncetat să îți asculte filosofia despre iubire...

Și uite cum, o lume întreagă așteaptă ca tu să te îndrăgostești, să înțelegi că, prin iubire, ne vindecăm și să iubești, la rândul tău, același om pe care vrei să-l ai lângă tine toată viața. Iubirea nu depinde de cine se află în jurul tău, iubirea depinde de TU ȘI EU. Iubirea ne înalță acolo unde, realitatea nici măcar nu are reprezentanți! Iubirea ne coboară la fiecare emoție trăită alături de omul căruia îi spunem :TE IUBESC! în fiecare zi!

Iubirea ne omoară atunci când eșuăm în ea, ne dă cele mai bune lecții, deși nu e o învățată, ne astupă răni și traume din copilărie, chiar dacă nu are "atestat" în medicină.

Suntem infimi pentru acest formidabil spectacol de sentimente! Suntem nesemnificativi atunci când iubim de fațadă! Suntem explozivi, căci iubirea este cel mai puternic atom din Univers.

                                                                          autor: Anastasia Bretan

Despre prietenie
12 Apr
Publicat în Ganduri

Despre prietenie

                                                                                 Dragul meu prieten,
     Mai spune-mi doar povești de neuitat măcar pentru o clipă, ca să-mi înduioșeze inima spre bunul meu simț artistic, cel de care n-ai uitat niciodată. Îndrăznește să mă visezi în zilele tale bune, pentru că de necunoscut nu mă apropii decat atunci cand dorul se resimte. Uită de mine ca de un asfințit trecut demult sub straja nopții și înduioșează-te să mă-nțelegi, o, bune al meu prieten drag.
Te-am căutat, ai fost de negăsit, lucind precum o stea în taina nopții albe, m-am pierdut și eu, ca într-o piesă de teatru jucată la repezeală de amatori. Ai schițat un zambet timid, ca toate de altfel, al tău era cel mai prețios. Mai mult de atat, privirea însușită ție nu m-a trădat niciodată, la fel cum trandafirii nu își trădează niciodată picturile pe stanci. Unic om...prin toate acestea tu ai reușit să fii. Dar înțelege-mă, sunt om ca tine, într-un infinit al vieții ne-am intersectat precum două așchii nedepărtate de trunchi. Aveai ceva atat de atotcuprinzător, încat, acel minus care pentru mine fusese minor, se transformase într-un motiv de batjocură pentru revoluționarii pe care i-am înfrant cu tot sufletul meu, pentru tine, prietene.
A contat că nu erai ca mine? La fel de omenesc? Probabil...erau niște oameni nefericiți, a căror viață era și mai nefericită. Dar tu, sărman fiind, plin de emoții sufletești de care nici acum nu te-am putut vindeca, ai plans, spre cerul tău, uitandu-mă, și-am văzut toate lacrimile.Erau atat de sărate...și lor oare le-a păsat de tine așa cum ți-a păsat și ție de părerea lor? Au plecat departe acum, dar vor veni alții, poate la fel de înegriți la suflet, iar atunci câte lacrimi vor mai curge din ochii tăi frumoși, limpezi de-a dreptul?
A trecut de-atunci...mai știi? Cum ne jucam ca două piese de șah rătăcinde, acel șotron veșnic de care încă nu m-am săturat, cum mancam supă pentru acea bucată de ciocolată supremă, pe care întotdeauna o caștigai, cum îmbinam caracatițe într-un fel de sos galben, căruia nu-i mai țin minte numele, doar pentru a-i face în ciudă pescarului Goma, care nu ne dădea în veci nici măcar un crevete, cum ne vorbeam atunci despre existența omenirii și cum în ziua de astăzi vorbim, ca doi copii despre ultimele apariții în domeniul jucăriilor. Nu te-am văzut demult. Mi-e dor de toate năzdrăvăniile pe care le făceam împreună și care, desăvarșit, erau cele mai amuzante. Probabil m-ai uitat. Probabil atunci cand îți pregătești ghiozdanul pentru ziua de maine, nici măcar nu mai contează că, undeva, în trecut eu îți făceam mereu ghiozdanul greșit, lipsit de două cărți,atat. Și știu că a pierit în tine amintirea aceea în care toți te blamau și te aveau la degetul mic, fapt pentru care nu le-ai arătat adevăratul tău chip niciodată. De ce? De ce ai uitat totul ca și cum s-ar fi risipit în univers? De ce nu mi-ai spus tot ce-aveai pe suflet?
 Emoțiile te-au copleșit, cred. Ți-ai adus aminte de cele mai întunecate privilegii de care nu am avut parte împreună. Ai încercat să te gandești la ceva mai frumos, dar gandul ți-a fugit inapoi la ceea ce era mai dureros...atat de dureros încat nu ai putut să mi-l descrii în cuvinte omenești.
Poate că, după ce vei citi această scrisoare, nu vei dori să mă vezi. Și știu de ce. Odată cu moartea privilegiilor stinse, am pierit în inima ta atunci...în ziua aceea de toamnă pe care o resimt mai dură în fiecare an. Dar să știi că undeva, acolo, într-un colțișor de lume te mai așteaptă un om însetat de dorul tău. Să nu uiți că acea frumoasă ființa pe care ai văzut-o întaia oară în oglindă, este cea mai înțeleaptă ființă din viața ta și cea mai...sinceră.

                                                                                                    Cu multe emoții,
                                                                                                                      A ta .

Autor: Anastasia Bretan

Trăiri pentru suflet și iubiri pentru inimă
26 Dec
Publicat în Perspective

Trăiri pentru suflet și iubiri pentru inimă

Psihologia sufletului spune că, de cele mai multe ori reușești a deveni prin tine o reflectare a propriilor tale sentimente și are dreptate. La urma urmelor, omul, prin natura sa dobândește harul de a se autoevalua, de a încerca să găsească în el cea mai bună persoană. Avem datoria de a fi oameni, sufletul iubește asta...e meseria lui. Însă noi, crezând că dânsul e un nesfârșit izvor al lumii contemporane, îl secăm pană la neajunsuri, îl bântuim cu amintirile noastre despre monștrii fioroși, îl limităm de puteri, convingerea asupra lui fiind fără rezultate mărețe. El nu uită de suflet, nu s-ar uita pe el însuși, o fire atât de versatilă, în funcție de bolul cu cereale pe jumătate gol, mâncat la micul dejun pe repezeală matinală sau în funcție de pantofii de colecție pe care i-ar vrea, dar nu-i ajung banii, are de plătit și facturi, impozite, picuri de ploaie. Da, aflasem asta de la el. Mi-a spus-o acum ceva vreme. Nu știați că și sufletul are de plătit curent? Nu știați că și sufletul, în perioada Crăciunului face pe rupte cozonaci? Nu știați că și sufletului i-ar fi prielnică o vacanță în Dominicana? Are îndatoriri însutite,de mii de ori mai uriașe ca cele ale umanilor...Îmi închipui cât de greu e să fii suflet, numai prin câți oameni trebuie să treci, câte scantei trebuie să aprinzi, câte pagini de cărți trebuie să citești, chiar și atunci când te izbește un somn adânc. Și totuși e atât de frumos să fii suflet...
Psihologia inimii contra firii umane...
Psihologia inimii e cu totul și cu desăvârșire altă povestioară. Cât despre inimă, pompa de sânge nesfârșită, ea e doar ceea ce este...o bucată din noi. "Inima, săraca",singura ființă, impropriu numită, care desavârșește omul, împlinirea sa. Inimă, ce ne-am face fără tine? O verosimilitate de stări, un amalgam de sentimente încleștate în suflet, întreaga noastră viață...toate printr-o inimă iubitoare. Reușesc să încuviințez inimii mele viața personală, nu mă sfiesc, știu că e singura care trăiește prin mine, iar eu printr-însa. Când apărem în lume, primim această inimă...o inimă ca toate celelalte. Fiecare om cultivă în inima sa ceea ce își dorește, fie sădești o întindere multicoloră de trandafiri, fie lași totul în mainile sorții, rămânând din inima ta doar o firimitură de viață...atât
Trăți pentru inimă, iubiți pentru suflet!
E minunată viața atunci când descoperi în toate aceste părți din om o frumusețe nemaipomenită. Mă simt în al nouălea cer când văd oameni cu suflet bun în jurul meu, oameni curați la inimă, oameni care întind o mâna de ajutor spre cel care nu a mâncat de trei zile, oameni care trăiesc odată cu viața, cu toate satisfacțiile și dezamăgirile ei.
Bunătatea e și ea o floare rară, o calitate cu care toți suntem înzestrați. A fi bun, tolerant, empatic cu oamenii de langă tine este un fapt eroic pentru umani și o bucurie fără margini pentru Dumnezeu.
A doua zi de Crăciun...bunătatea sufletească e specifică acestei clipe din an. Aș vrea să fie întotdeauna Crăciun, poate așa vom fi mai buni.

                                                                                                                                                                                                       Anastasia Bretan

 

Despre autoare:  Anastasia este încă un copil , eleva unui Colegiu de Artă. E un copil de cristal , aș spune . Are numai paisprezece ani și se află la granița dintre copilărie și adolescență, dar a ales să-și lase sufletul să se exprime prin artă. Pictează și scrie texte în care își transpune, cu o mare sensibilitate și profunzime, trăirile și experiențele zilnice ajutându-ne și pe noi, adulții , să ne reamintim cum e să privești lumea cu ochi limpezi și plini de iubire.

Articole pe categorii

Articole noi