Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

Ataşamentul – rădăcina suferințelor
23 Ian
Publicat în Psihologie

Ataşamentul – rădăcina suferințelor

Ce este ataşamentul? Este o reacţie mentală trecătoare, intensificată prin repetiţie. El se dezvoltă din răspunsurile noastre spontane la stimulii din mediu, fiind forma întărită a acestor reacţii psihologice instantanee. Prin urmare, la baza ataşamentului stau senzaţiile primare de plăcere şi neplăcere. Aceste senzaţii, datorită repetării în timp, se transformă în atracţii şi respingeri puternice, adică în ataşamente pozitive (care ne plac) şi ataşamente negative (care nu ne plac). S-ar putea să-ţi sune ciudat „ataşament negativ”, dar te asigur că oamenii care se urăsc sunt extrem de ataşaţi unul de altul.

Ataşamentul nu este nimic mai mult decât condiţionare. Mai întâi cauza (stimulul) apoi efectul (senzaţia plăcută). Ciocolata… gustul plăcut. Din nou ciocolata… din nou gustul plăcut. Şi tot aşa, până la prima întâlnire cu medicul stomatolog.

Laureatul premiului Nobel, Gerald Edelman, a arătat cum modurile noastre obişnuite în care simţim, gândim şi acţionăm sunt susţinute la nivel neurologic de conexiuni care sunt cu atât mai puternice cu cât repetiţiile sunt mai dese. Cel care a spus „repetiţia este mama învăţăturii” nu a greşit foarte mult. Din acest punct de vedere, cu amendamentul că cel care a „învăţat” în acest fel nu este obligatoriu să fi înţeles.Traseele neuronale seamănă cu drumurile printr-un parc: dacă mai mulţi oameni, conform principiului „drumul drept e cel mai scurt”, calcă pe iarbă, în curând va apărea o potecă îmbietoare, ce îţi va face cu ochiul şi ţie, mai ales dacă te grăbeşti.

Colivii, închisori, lanţuri. Budismul identifică în ataşament rădăcina tuturor suferinţelor şi vorbeşte despre 4 tipuri de ataşament. Primul dintre ele este ataşamentul pentru plăcerile senzoriale. Suntem ataşaţi de anumite forme, culori, sunete, gusturi sau senzaţii tactile. Ai avut o piesă muzicală pe care să o fi ascultat minute în şir? Există un gust delicios la care îţi e greu să renunţi? Te reîntorci periodic, în gând, la imaginea casei în care ai copilărit? Îţi e imposibil să nu însoţeşti cafeaua de dimineaţă cu o ţigară de calitate? Aştepţi weekendul (în care vei dormi pe săturate) cu sufletul la gură? Acesta e ataşamentul de plăceri senzoriale efemere. La un alt nivel, dar mai tragic, este dorinţa consumatorului de drog pentru senzaţiile plăcute sau euforice, deşi satisfacerea acestei dorinţe îi consolidează lanţurile dependenţei.

Al doilea este ataşamentul de propriile opinii şi credinţe. Eşti convins, ca liberal, că ideile social-democrate sunt greşite. Ca psihanalist, nu dai doi bani pe procedurile şi programele terapeutice cognitiv-comportamentale. Ca inginer, psihologii, sociologii şi filosofii, între care nu faci nici o distincţie, îţi par aerieni şi inutili. În disputa cu partenerul de cuplu ai dovezi zdrobitoare în favoarea vinovăţiei lui. Nimeni nu ne poate clătina ideile de care suntem ataşaţi (să le spun „fixe”?) iar cine îndrăzneşte să le pună la îndoială declanşează uneori conflicte.Când ideile în care crezi încetează a mai crea armonie (internă sau externă), a-ţi menţine ataşamentul pentru ele (adică a nu le abandona) devine o formă de nebunie. Convingerile, opiniile şi părerile la care nu eşti dispus să renunţi, când există motive solide, te împiedică să vezi lucrurile aşa cum sunt. O astfel de atitudine poate fi chiar catastrofală, ca atunci când continui să crezi că ai o căsnicie fericită deşi certurile cu soţul sunt zilnice sau nu-ţi pui problema sănătăţii tale deşi abia te mai ţii pe picioare. Cei care se cred prea deştepţi nu-şi vor face timp să-i mai asculte şi pe alţii. Minţile pline cu opinii experte despre oameni şi lucruri sunt ca nişte vase din care apa nu e schimbată niciodată! Ce flori ar putea creşte acolo?  Și nu uita: „Nu poți umple o cupă deja plină.”

În domeniul de mare fineţe al spiritualităţii, explicaţiile şi revelaţiile împietrite în dogmă se opun chiar scopului pentru care au fost emise. Litera ucide spiritul învăţăturii  iar exemplul călugărilor din Evul Mediu care se autoflagelau îmi pare relevant pentru acest tip de patologie spirituală. Prin contrast, Sutra celui de-al treilea Patriarh îmi oferă un exemplu de gândire rezonabilă: „Nu căuta adevărul. Doar încetează să mai adori opiniile”.

Al treilea este ataşamentul pentru ritualuri şi ceremonii religioase. Mai ales în lumea modernă, aspectele exterioare ale participării religioase par a fi instaurat o asemenea dominaţie psihologică încât înţelesul lor fundamental e tot mai greu de desluşit. Cât de mult contează o cruce pe care ţi-o faci mecanic? De ce nu trebuie să munceşti într-o anumită zi a săptămânii? Cum te ajută o rugăciune pe care o spui fără să o înţelegi sau o mantra pe care o repeţi că un papagal? Chiar ataşamentul pentru practica spirituală, finalizat în sentimentul că eşti o persoană cu preocupări elevate, deasupra mediocrităţilor din jurul tău, este de natură să te îndepărteze exact de scopul pe care ţi l-ai propus.

Devotamentul în urmarea ritualurilor religioase nu are nici un fel de valoare  dacă prin minte continuă să circule gânduri şi sentimente impure. Cât de mult crezi că îi pasă lui Dumnezeu de afacerile sau proprietăţile tale, de succesul tău social? Cum se poate dezvolta o atitudine religioasă într-un suflet nevindecat de ură sau lăcomie? Acţiunile şi gesturile lipsite de conţinut, făcute din obişnuinţă sau sub presiunea normativă a mediului, îmi par chiar mai rele decât activităţile neinvestite religios, dar făcute autentic, fară nici un fel de prefăcătorie. Mi-e foarte greu să înţeleg ce satisfacţie are cineva când merge la biserică, la templu sau la moschee cu aceeaşi minte cu care merge la piaţă sau la restaurant. Dificultăţi similare am cu cei care participă la ritualuri doar pentru ai judeca pe cei care nu participă. Şi sunt constant uimit de cei care urmează protocolul religios cu speranţa că Dumnezeu are câte un dosar cu numele lor, în care le bifează conştiincios participarea.

În sfârşit, al patrulea şi cel mai subtil dintre toate este ataşamentul pentru „eu”. De fapt, acesta este ataşamentul primordial. El se bazează pe iluzia că undeva înăuntrul corpului sau a minţii există o entitate permanentă, un subiect separat al experienţelor. Tot ceea ce facem se învârte în jurul acestui ataşament, aşa cum sfoara se strânge în jurul unui ghem, facându-l tot mai mare.

În budism, primul pas pe Nobila Cale cu 8 trepte se numeşte înţelegerea corectă. El se referă la înţelegerea faptului că tot ceea ce există se află într-o stare de flux, că totul vine şi pleacă, inclusiv elementele corpului şi minţii. Prin urmare, în acest flux nesfârşit al schimbării, nu există o entitate definită şi stabilă undeva, într-un loc misterios. Totul face parte din flux, viaţa este o imensă curgere, un gigantic proces de schimbare ce nu privilegiază nimic. Eul ca entitate separată este doar o iluzie însă o iluzie cu o asemenea forţă de convingere încât învârte fără odihnă roata suferinţei.

Nimic din ceea ce există nu este de sine stătător, ci este rezultatul unei vaste reţele de cauze şi condiţii, schimbându-se sau dispărând atunci când respectivele cauze şi condiţii se modifică. Lucrurile şi fiinţele sunt interconectate aşa cum sunt legate ochiurile unei plase. Nimeni cu o vedere bună n-ar  putea spune că ochiul unei plase există independent. Ei bine, deşi Universul este o astfel de plasă uluitor de mare, majoritatea dintre noi credem că există un ochi de plasă independent - Eul. Este un mod de a nega regula eternă a acestui Univers, anume că orice există este expresia relaţiilor dintre o mulţime nedefinită de obiecte şi fenomene. Deoarece mai multe elemente apar simultan, ele creează iluzia Eului, în acelaşi fel în care elementele unui puzzle, puse, la un moment dat, în perfectă armonie, creează imaginea unui copac sau a unei flori. Dar copacul sau floarea nu sunt decât imagini, rezultatul relaţiilor dintre piesele de puzzle.

A acorda realitate Eului este ca şi cum ai acorda realitate imaginii construite a copacului, aşteptând că aceasta să facă flori, pe care tu să le culegi. Ataşamentul pentru Eu vizează aceste fructe care nu vor apărea niciodată, iar rezultatul ataşamentelor este inevitabil: suferinţa. Din acest punct de vedere, cauza ultimă a suferinţei nu este ataşamentul, ci ignoranţa din care izvorăşte ataşamentul. Nu ştiu cine sunt. Nu sunt conştient de natura mea impermanentă. Cred că sunt o entitate separată, Eul. Împart lumea în „eu” şi „celălalt” şi reacţionez la „celălalt”. Răspunsurile sunt polarizate pe axa plăcut/neplăcut. Caut să am senzaţii/trăiri plăcute şi să le evit pe cele neplăcute. Sunt atras de trăirile plăcute, le doresc, uneori cu o intensitate ce poate fi numită lăcomie. Resping şi condamn trăirile dezagreabile, dureroase, manifest o atitudine ostilă faţă de ele. Viaţa mea se dezvoltă între aceşti doi poli, din care sunt dispus să accept: doar unul singur. Şi pentru că nu este totală ci parţială, această acceptare conţine, în mod necesar, seminţele polului opus, adică suferinţa. Pe scurt: Ignoranţă - Ataşament -  Suferinţă.

În psihoterapie, ca şi în viaţa obişnuită, cunoaşterea acestei ecuaţii simple este suficientă pentru a ilumina acţiunile celui care vrea să iasă din cercul vicios al suferinţei. A-mi investiga cu răbdare şi luciditate ataşamentele este pasul intermediar către a afla cine sunt eu, nu în lumea iluzorie a separării ci în lumea reală a unificării. Nu te poţi elibera de ataşamente dacă nu le înţelegi natura, după cum nu te poţi elibera din strânsoarea chinuitoare a Eului dacă nu-i pătrunzi toate ungherele. În esenţă, a te elibera de un ataşament înseamnă a da drumul. Îi dai drumul unui rol (copil/student/părinte/soţ) sau unei relaţii în care nu mai există angajament reciproc.

Dacă te cramponezi, dacă nu dai drumul rămâi un prizonier al trecutului. De pildă, a te aştepta, la 25-30 ani, că părinţii să te finanţeze pentru a face faţă vieţii este un fel de a fi ataşat de rolul de copil, adică a nu trăi în prezent (îţi refuzi rolul de adult). A te ataşa de o poziţie socială înseamnă „a ţine de scaun”, în condiţiile în care vârsta, abilităţile manageriale sau capacitatea de a te implica nu te mai recomandă pentru acel loc, iar tu refuzi să accepţi această realitate prezentă.

A trăi în trecut, din motive de ataşament, este ca şi cum a-i locui lângă un izvor, persistând în a bea apa depozitată în butoiul din pivniţă. Izvorul este prezentul, el îţi oferă energii în totalitate noi, proaspete. Apa din pivniţă, după un timp, devine stătută. Poate e chiar infestată. Cât de hrănitoare crezi că e pentru tine? Într-o relaţie, cel mai înalt dar pe care i-l poţi face celuilalt este să-i oferi libertate. Nu există nimic mai măreţ. În ce fel îl iubeşti dacă te chinui să construieşti o colivie în jurul lui? Şi dacă rămâne, prins în plasa manipulărilor tale, cât de fericit vei fi tu, trăind alături de un om nefericit?

 

Sursa: Adrian Nuta - "Psihoterapeutul de buzunar" - Editura Sper

01 Sep
Publicat în Cuvinte din rai

Despre viata cu Valeriu Popa

Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeză boli organice, cum ar fi boala coronariană (ischemia), hepatita, impotenţa şi frigiditatea sexuală, boli de piele, nevroze şi psihoze.valeriu-popa 
 Gelozia de regulă provoacă scăderea vederii, auzului, scleroza în plăci, traumatismele capului, diabet, inflamaţii articulare. Dacă gelozia este grevată de trufie, atunci este de două ori mai periculoasă.
 
 Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiească prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul.
 
 Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Dependenţa naşte frica, îndoiala, depresia şi supărarea. Nu căutaţi plată, nici laudă şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat suferinţa.
 
 Cu cât veţi intensifica dorinţele omeneşti cu atât  va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere. Orice dorinţă când se agaţă de tine devine stăpânul tău.
  
 Când eşti mânios, mânia devine stăpânul tău, te acaparează complect. Astfel mânia ta, în această stare, va face lucruri pe care mai târziu le vei regreta.
  
  Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite pentru că ele pot prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea acestora. Esenţial este când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri.
 
 Ţânţarii şi furnicile apar când este prezentă trufia.  Când ţânţarul vă înţeapă este o umilinţă pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decât dvs. şi reuşeşte să vă înţepe simţitor. În această situaţie dacă nu vă enervaţi trufia descreşte. Deci ţânţarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului şi micşorarea trufiei..
 
 Nu trebuie să avem în casă icoane făcute de hoţi, puşcăriaşi şi oameni preponderent negativi, pentru că energia stocată în aceste obiecte de cult ne atacă sistemul imunitar, ca şi hainele cumpărate de la second-hand, purtate de alţi oameni. 
 
 Hainele, simbolul câmpului energetic,  memorează şi păstrează câmpul energetic al stăpânului. De aceea nu este bine să dăruim altor persoane hainele noastre, ci să le ardem.

 Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe încercaţi să nu aduceţi sentimente acasă. Ieşiţi în stradă - cu deosebire în locurile înverzite – şi plimbaţi-vă. Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi a-ţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă. 
 
 Dacă vorbim la telefonul mobil în primele 30 de secunde energia organismului blochează influenţele negative, ulterior începe să cedeze lent.  O convorbire telefonică ce durează mai mult de un minut se poate răsfrânge negativ asupra sănătăţii. De altfel, oricât ar părea de straniu, cel mai puternic pătimeşte nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. După o convorbire de trei minute are loc deformarea câmpului în zona capului, în zona sternului (adică are loc slăbirea sistemului imunitar) şi, de asemenea, în zona primei chakre. O convorbire telefonică care depăşeşte un minut este de nedorit.
 
 Mâncatul este un serviciu divin şi, ca atare, nu trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă apăsătoare. Măncarea ne poate da energii superioare dacă este binecuvântată de Dumnezeu şi este gătită cu devotament spiritual. Cea mai bună măncare, cel mai sănătos meniu natural, se transformă în otravă în corpul dvs. dacă atmosfera în care gătiţi (gândurile şi sentimentele) şi măncaţi este tensionată.
 
 Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dăuna sănătăţii.
Dacă un om fură şi înşelă pe alţii o viaţă întreagă, el va fi pedepsit să suporte şi pagubele pe care le-a făcut altora.

 În concluzie,cel care a făcut bine va recolta binele, iar cel care a făcut un rău fizic sau spiritual va recolta răul fizic sau spiritual.

 Ataşament  înseamnă alipirea sufletului de ceva sau cineva (părinţi, persoana iubită, copii, profesie, obiecte, daruri etc).

 Ataşamentul faţă de cele pământeşti produce un uriaş rău lucrului de care ne ataşem, în acelaş timp suferă şi cel ce se ataşează.Dacă omul se ataşează sufleteşte de: hrană, plăceri sexuale, casă, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lăcomie, de ură şi frustare. În această situaţie el trebuie să piardă toate bunurile pentru a-şi purifica sufletul.Omul ştie foarte bine că nu va lua nimic cu sine în mormânt.

 Cu cât suntem mai ataşaţi de stabilitate cu atât mai greu suportăm schimbările vremii şi suntem mai bolnăvicioşi. Ataşamentul faţă de dorinţe duce la destrămarea relaţiilor familiare şi a acelora din afara familiei. În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit.

  Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat cu atât mai mult creşte dependenţa de el.  Dependenţa de valorile umane ne va omorî încetul cu încetul şi spiritul şi sufletul.

 Când căsătoria este bazată numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi îndelungată.

 Când sentimentele slăbesc intervine înşelarea, iar căsnicia se destramă. Familiile care sunt întemeiate în primul rând pe prietenie şi respect sunt fericite şi durează mult.
  
 Un soţ trebuie să evite să o transforme pe soţie într-o copie fidelă a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie şi astfel de tentative sunt împotriva firii, ducând în timp la destrămarea cuplului. Nu-l consideraţi pe celălalt ca fiind un obiect destinat să vă servească, ci ca pe o fiinţă divină, cu individualitate şi cerinţe proprii.
 
 Violenţa în famile vine din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Cînd controlezi o altă fiinţă îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel  devii vampir energetic. Ori de cîte ori cădem în acest prost obicei ne deconectăm de la sursă şi intrăm în suferinţă.

 Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi / femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună.. Femeile din viaţa ta sunt doar începutul experienţei tale cu ele. Dacă te părăsesc ia-le aşa cum sunt şi mulţumeşte-le că te-au părăsit. Căsătoria trebuie studiată întâi cu ochiul, apoi cu microscopul şi în sfârşit cu telescopul. Cu cât ne concentrăm lăuntric asupra vieţii îmbătrânim şi ne despărţim repede de viaţă. Atunci când soţia este geloasă îşi critică în permanenţă soţul şi e nemulţumită de acesta, atunci ea amplifică brusc în propria persoană şi în copiii săi posibilitatea apariţiei unor afecţiuni.
 
 Gelozia şi supărarea unei femei generează tocmai acele afecţiuni care ne scurtează viaţa, apropiind bătrâneţea. Uneori la femeie gelozia, supărările şi pretenţiile pot fi atât de profunde încât soţul poate muri sau se poate îmbolnăvi grav. Bărbaţii geloşi şi femeile geloase nici nu bănuiesc că ei mutilează în primul rând sufletele copiilor lor şi că omoară copiii care încă nu au apărut pe lume. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt.
 
 Femeia geloasă şi supărăcioasă atacă în plan subtil pe soţul său. În această situaţie soţul fie se va îmbolnăvi în permanenţă, fie va deveni alcoolic, fie va divorţa. Dacă sunteţi gelos şi vă amplificaţi sentimentele agresive de profunzime, atunci puteţi avea probleme cu orice animal, veţi putea avea şi alergie şi boli contactate de la ele.
 
 De asemenea, veţi putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor. Dependenţa naşte agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifică sufletul omului şi îi fortifică sistemul imunitar. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.
  
 Cearta, mânia, nerăbdarea emit în tăcere o mare forţă destructivă.Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor. Este mai bine să plângeţi decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plîngeţi agresiunea apărută se distruge.

  Dragostea are o mare putere de vindecare fizică, mentală, emoţională şi spirituală. Plăcerea de a bârfi, minţii şi răni alţi oameni provoacă efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critică. El se condamnă singur să trăiască în închisoarea neliniştii interioare.

 Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune v-a iradia atât de multă iubire către întreaga lume încât iubirea se va întoarce la tine din belşug.
 
 Cum dăruieşti aşa primeşti. Răzbunându-te te faci egal cu adversarul. Iertându-l te arăţi superior.Iertând ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Să fim conştienţi că iertând îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate.

 Să alegi calea iertării,  pentru că numai ea desface rana încleştată în timp. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greşelile Adevărata cauză a narcomaniei şi alcoolismului este un nivel scăzut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustări, a reprimării dragostei faţă de oameni.

 Omul trebuie să înceteze să mai poarte supărare pe lumea din jur, să intre în armonie cu ea. Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers.

  Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte mine ameninţătoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme.

 De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine. De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire constituie un act protector pentru noi.

 Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente   etc. se întorc la noi producănd efecte perturbatoare în câmpul nostru energetic.

 De aceea nimeni nu poate face rău altuia fără să plătească. De aceea oricând aveţi gânduri negative despre o persoană să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei.

  Când ne gândim la cineva se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice  gând rău reprezintă un atac  energetic care aduce un prejudiciu omului  respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul în mod inconştient, de multe ori fără să ne dăm seama de acest lucru. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric poate provoca un rău atât sieşi cât şi unui alt om.
 
  Imaginaţia are puterea de a crea realitatea.
 Câmpul părinţilor începe să distrugă câmpul copilului şi acesta se va naşte bolnăvicios, fricos, obsedat. Faptele mamei şi comportamentul în timpul sarcinii determină soarta şi sănătatea viitorului copil. Părinţii le transmit copiilor o informaţie complectă a comportamentului lor şi al strămoşilor lor. Această informaţie stă la baza formării destinului copilului, a corpului, caracterului şi spiritului acestuia.

  Principala informaţie ereditară se transmite nu numai genetic, dar şi prin intermediul câmpului. Mama este indisolubil legată prin câmp de copilul său şi, de aceea,  trăirile emoţionale ale mamei îl influenţează activ pe acesta. Dacă este vorba de ură, de separare de omul iubit, acest lucru va însemna o adevărată catastrofă pentru copil. Structura negativă a câmpului femeii determină multe din viitoarele nenorociri ale copilului. O ură puternică, nutrită în timpul sarcinii acţionează asupra copilului care se va naşte supărăcios sau pot apărea tulburări ale vederii sau auzului.

 Dacă o femeie îşi reprimă sentimentele de iubire faţă de soţul ei, acest lucru se va răsfrânge neîntârziat asupra copilului. Să nu uitaţi că atunci când ucideţi iubirea înfăptuiţi o crimă.

 Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului,care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.

 Supărarea copilului pe părinţii săi, a părinţilor pe copii creiază ruperea şi deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinţe din cele mai grave. Pentru ca să se nască un copil armonios bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt. În timpul sarcinii femeia trebuie să fie liniştită şi răbdătoare şi nu trebuie să se supere sau să trăiască sentimente negative..
 Ea trebuie să accepte cu seninătate realitatea, aşa cum este şi să nu admită părerile de rău în legătură cu trecutul sau să grăbească viitorul.
  Femeile gravide să nu vizioneze filme care răspândesc violenţa, întrucât agresivitatea lor subconştientă devine necontrolabilă, cu efecte devastatoare asupra psihicului şi trupului viitorului copil. De aceea oamenii adulţi şi copiii ar trebui să vizioneze numai opere de artă, al căror nivel de agresiune subconştientă este negativ. Naşterea cu picioarele înainte şi prin cezariană reprezintă o trufie ridicată a mamei copilului. Naşterea prematură înseamnă umilirea mândriei. Copiii născuţi prematur sunt deosebit de slabi şi bolnăvicioşi, iar aceasta înseamnă aceaşi blocare a mândriei.
 
  Când  părinţii aleg numele copilului acesta se fixează în karma copilului şi îi influenţează structurile câmpului. Numele se întipăreşte în câmpul bioenergetic şi depinde de karma celui al cărui nume îl poartă copilul. Înainte, nu întâmplător, copiilor li se dădeau nume de sfinţi. Karma luminoasă, pură a sfinţilor se unea cu karma copilului, îl proteja şi acţiona în favoarea lui.

 Dându-i copilului numele unei rude riscăm, deoarece greşelile şi viciile sale va trebui să le ispăşească cel care a luat odată cu numele şi o parte din karmă, adică copilul.
 
 O bunică în anii săi de tinereţe a iubit un om, însă nu a dorit copilul şi a făcut avort. Pentru uciderea iubirii şi a copilului a trebuit să plătească fiica şi nepoata, adică urmaşii ei. În cazul unei lovituri cu pumnul suferă unul singur – vinovatul, în cazul lovirii bioenergetice întrucât omul este la nivelul biocâmpurilor, într-o conecsiune directă cu toate rudele sale, cu copii săi, lovitura traversează întregul lanţ de rudenie. Şi ca recul, vine pedeapsa împotriva agresorului şi a familiei acestuia.

 O femeie şi-a sfătuit prietena să facă un avort, la rândul lui bărbatul a insistat ca soţia să avorteze. Această dorinţă exprimată în cuvinte sau în gând de a nimici viitorul copil este o încălcare a legilor pentru care omul plăteşte cu sănătatea şi cu soarta sa.
  
 O femeia ş-a abandonat copilul în spital. Prin aceasta ea a săvârşit o crimă atât de mare încât nimeni n-o putea absorbi de pedeapsă. Dragostea faţă de copii face parte din cele mai înalte legi ale universului şi de aceea orice formă de încălcare a acestei iubiri, exprimată prin renegarea copilului, refuzul de a avea copii sau de a purta o sarcină, ne mai vorbind de avort, în special în fazele înaintate, renegarea omului iubit şi nu numai cu faptele, cu vorba, ci chiar şi cu gândul, poate duce la urmări din cele mai grave.
 Sub nici un motiv să nu spui unui copil: eşti leneş, nu eşti bun de nimic, eşti prost etc. fiindcă aceasta  creează în el cusurul ce i se reproşează.

 Mama care spune copilului: uite dacă ai să fii cuminte, dacă ai să înveţi bine îţi cumpăr cutare lucru face din copilul său un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. Dacă părintele îndeplineşte toate capriciile copilului şi începe să depindă de acesta, copilul se transformă într-un tiran şi poate muri. Dacă copilul este ocrotit în permanenţă el se va deprinde a nu se mai păzi singur şi în acest mod îşi va pregăti primejdii în viitor. Mamele care se sacrifică până la umilinţă pentru binele copiilor lor sfârşesc într-o mare amărăciune.

 La fel şi copiii, de a căror naştere părinţii nu s-au bucurat, sunt profund nenorociţi, întrucât trăiesc într-un chin spiritual.
  
 Copiii trataţi cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea în părinţii lor adevăraţi duşmani, cănd aceştia întrebuinţează continuu pedepse şi ameninţări. Egoismul, cruzimea închid canalele energetice de legătură cu Dumnezeu şi omul respectiv nu mai primeşte energia necesară întreţinerii vieţii.
  
 În această situaţie el este nevoit să ia energia de la alţi oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protecţie al copiilor săi.
 
 Copii încep să fie bolnavi, pot avea tulburări psihice şi alte probleme. Când simţiţi că cineva vă fură energia,rugaţi-vă ca aceluia să-i fie dăruită iubirea divină şi energia care-l va schimba, îi va purifica sufletul şi-L va uni cu Dumnezeu. Răul nimicitor şi total vine atunci când copiii majori şi capabili de muncă continuă să trăiască lângă mama lor, să se bazeze pe ea, iar ea, la rândul ei, permiţând să fie exploatată din toate punctele de vedere. În acest mod străzile se umplu în permanenţă de copii neajutoraţi, incapabili de a se îngriji pe ei însăşi.

 Să mulţumeşti părinţilor ceea ce eşti tu astăzi, iar copiii tăi ţie îţi vor mulţumi pentru ceea ce vor fi ei mâine. Egoismul şi interesul personal ne izolează de restul oamenilor şi acest simţ al separării îi face pe oameni insensibili la nevoile altora. 
 
 O persoană egoistă manifestă un ataşament excesiv pentru ea însăşi, este o plagă socială.
 Egoiştii au foarte puţini prieteni. Câteva cunoştinţe şi relaţii superficiale le umplu viaţă. Contactele cu ceilalţi sunt limitate. Prin felul de a gândi se închid în lumea lor strâmtă.

  Prin gândurile voastre puteţi să schimbaţi un egoist făcându-l generos. Să se emită spre el numai vibraţii de generozitate şi bunăvionţă. Dispreţul faţă de noi şi profunda nemulţumire faţă de sine constituie o agresiune faţă de Dumnezeu. Dispreţul şi blamarea omoară înainte de toate iubirea faţă de un alt om. Orice ticăloşie ar comite un om împotriva noastră noi nu avem dreptul să respingem iubirea faţă de el.

 Bărbatul care dispreţuieşte femeia se degradează spiritual, începe să sufere de diferite boli şi îmbătrâneşte mai repede ca de obicei. Trebuie să vă schimbaţi atitudinea faţă de femei şi faţă de situaţiile legate de ele. 

 Trufia şi dispreţul faţă de oameni generează lipsa voinţei de a trăi, sentimentul pierderii sensului vieţii. Ura este o forţă care te leagă de persoana pe care o  urăşti.
.
 Ancorarea de înţelepciune dă naştere dispreţului. Acesta începe de la cap. De aceea se blocheză biocâmpul în regiunea capului. În curând dispreţul se întoarce împotriva propriei persoane. De aceea, se deteriorează câmpul în jurul rinichilor şi apare distrugerea acestora.
 
 
 Nimeni nu poate strânge bani dacă-i dispreţuieşte.
 
 Zgârcenia şi economia aduc boală şi dezastre.
 
 
 Multumesc Doamne pentru Tot ceea ce imi daruiesti!

 

Sursa:http://health.groups.yahoo.com/group/gnosa-grup/

Articole pe categorii

Articole noi