Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

Iertarea – cea mai înaltă formă de iubire
18 Ian
Publicat în Psihologie

Iertarea – cea mai înaltă formă de iubire

„Şi, stăruind să-l întrebe, el s-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. Iarăşi plecându-se, scria pe pământ. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cei din urmă. Şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc. Şi ridicându-se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi. Nu te-a osândit niciunul?” (Ioan 8, 710)

Mă gândesc uneori că iertarea seamănă cu un râu. Ai observat cum obişnuiesc râurile să curgă? Parcă sunt vorbite între ele: curg de la munte spre câmpie, de la o înălţime mai mare spre o înălţime mai mică. Niciodată nu curg de la vale la deal. Similar, iertarea „curge” de la un nivel mai înalt, de la o conştiinţă mai înaltă spre una aflată undeva mai jos. Ce vreau să spun? Vreau să spun că nu poţi ierta pe nimeni dacă, la nivelul conştiinţei tale, nu te afli mai „sus” decât ea sau el. Evident, nu vorbesc aici despre iertarea de faţadă, despre iertarea care nu izvorăşte din inima ta (deoarece aceasta e împietrită), ci din mintea ta. Iertarea care vine din minte este doar o pretenţie, un spectacol pe care îl joci şi, în funcţie de arta ta, poţi ajunge chiar să crezi în el.

Vorbesc despre iertarea care te înalţă la un nivel al realităţii mai puţin dens, mai „nepământesc”, ca şi cum ai fi pe vârful unui munte, unde aerul este de vreo zece ori mai curat decât cel de la oraş. În plus, de aici totul se vede altfel. Ochii tăi pot cuprinde spaţii mai largi şi totul se vede într-o altă perspectivă. Când funcţionezi la acest nivel (chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp), când respiri, vezi, simţi şi înţelegi altfel, ai putea oare să afirmi că tu eşti cel care iartă? Nu, la acest nivel Eul tău obişnuit nu mai există. Eul tău trăieşte la câmpie, acolo unde nu poate ierta. Când ierţi Sinele se manifestă prin tine. Perspectivele ample aparţin Sinelui. Eul trăieşte la nivelul solului şi nu „bate” prea departe, ce să mai vorbim de perspective…

Însă magia iertării mai are o componentă. Iertarea nu te înalță doar pe tine. Ea conţine potenţialul de a-l înălţa şi pe celălalt, care a fost iertat. Iar Sinele, când ierţi, nu se manifestă doar în tine. El se trezeşte şi în celălalt. De ce? Deoarece iertarea îl face pe cel care a greşit să se simtă întreg. Iată cum cel care este iertat este ajutat să se simtă întreg, adică să aibă, măcar pentru o fracţiune de secundă, sentimentul conectării la Sine. Acesta este sensul în care mi se pare că, iertând, îi permitem Sinelui să se manifeste în lume. Este ca şi cum fiecare dintre noi ar avea o fereastră pe care, dacă o deschide, lumina soarelui pătrunde prin ea. Iertarea este actul de a deschide fereastra. Iertând, laşi Sinele să intre în camera ta, adică în lumea ta. Nu poţi să creezi în interior lumină solară. Nu poţi să te duci afară şi să împachetezi lumină într-un geamantan pe care să-l goleşti înăuntru.
Limitele tale sunt clare şi e în avantajul tău să le cunoşti. Dar fereastra… fereastra e de resortul tău. Poţi să o deschizi sau să o zideşti. Eşti liber. Eşti conştient de această putere? Deşi limitat, poţi să blochezi manifestarea Sinelui. Poţi alege să trăieşti în întuneric. Poţi alege să mergi orbecăind prin propria ta viaţă, poate lovindu-te de mobilă, poate lovindu-i pe alţii. La limită, întunericul mai are un inconvenient. Neştiind unde este uşa, poţi încerca să ieşi prin pereţi. Nu e recomandabil, deoarece pereţii cedează greu. Iertarea nu izvorăşte din Eu. Doar decizia de a ierta îi aparţine Eului. Iertarea izvorăşte din Sine. Nu tu eşti cel care luminezi camera. Tu doar decizi să luminezi camera, deschizând fereastra.

Când ierţi, ai ocazia să descoperi Sinele înăuntrul tău şi acesta ar putea să fie exact unul din motivele pentru care te-ai născut şi faci umbră pământului de ceva vreme.

De ce Sinele nu pune condiţii? De ce iertarea Sinelui este necondiţionată? Deoarece iertarea se naşte din iubire, iar iubirea Sinelui, iubirea întregului pentru parte, este necondiţionată. Cum altfel ar putea fi? Tu obişnuieşti să te loveşti cu ciocanul peste degete? Cauţi ghivece care să-ţi cadă în cap? Îţi dai dimineaţa câte un pumn în gură? La o scară mai mică, şi tu eşti un întreg şi ai grijă de părţile tale fără să le pui condiţii. N-am auzit de niciun om sănătos care să-şi fi scos ochii pentru că erau prea albaştri sau să-şi fi tăiat o ureche pentru că i se părea urâtă. Pe de altă parte, Sinele nu e niciodată rănit. Poţi să loveşti cerul cu o piatră? Sau cu o săgeată? Sau cu o rachetă de ultimă generaţie construită din contribuţiile modeste a milioane de americani paşnici? Nu Sinele este rănit şi suferă, Eul este rănit şi suferă. Este de o importanţă capitală să poţi face această distincţie. Aminteşte-ţi metafora cu muntele şi câmpia. Eul trăieşte la câmpie şi nu poate ierta. Asta e natura lui. Sinele trăieşte pe vârfurile muntoase şi iartă necondiţionat. Aceasta este, de asemenea, natura lui.

A ierta este un fel de a te despărţi de trecut, un fel de a te elibera, aşa cum pescarul se eliberează de peştii care putrezesc. Şi cum să te desparţi de trecut dacă nu trăind total în prezent? A trăi în prezent înseamnă a trăi în ceea ce este aici şi acum, nu în „ceea ce nu este”, compus din „ceea ce a fost”, respectiv „ceea ce va fi”. Trăieşti în prezent atunci când accepţi realitatea prezentă, ceea ce se întâmplă acum. Trăieşti în trecut atunci când respingi realitatea prezentă, când amintirile te invadează şi trăieşti în ceea ce s-a întâmplat atunci. Atenţie, acesta e un mod de a-ţi irosi viaţa!

Nu aş putea descrie mai bine felul în care Prezentul, Sinele, Iubirea şi Iertarea sunt interconectate. Când trăieşti în prezent, eşti conectat la Sine, deoarece Sinele este un perpetuu aici şi acum. Fiind conectat la Sine, ai acces la iubirea lui necondiţionată.Iertarea nu este decât o formă de a iubi! Iertarea se manifestă natural când trăieşti în prezent. Nu e nevoie de nici un efort, ea doar curge prin tine. Singurul tău efort constă în ai spune „La revedere” trecutului, aşa cum un adolescent îşi salută copilăria, iar un adult îşi ia rămas bun de la adolescenţă. Trecutul nu are altă funcţie în viaţa ta afară de aceea de a stoca faptele existenţei pe care le-ai întâlnit. Poţi să fii sigur dacă ele sunt în totalitate bune sau rele? De unde ştii că evaluările tale sunt cele mai bune? De unde ştii că suferinţa pe care ai traversat-o nu a avut rostul să te împingă spre o conştiinţă mai înaltă şi spre o viaţă mai bogată, capabilă să conţină şi polul opus? Fii sincer şi recunoaşte când adopţi punctul de vedere izolat al Eului, aprecierile nu pot fi corecte. Este ca şi cum ai privi pânza timpului printr-o deschizătură de dimensiunea unei monede. Îţi poţi măcar imagina complexitatea şi ordinul de mărime al cauzelor care participă la crearea unui eveniment? De pildă, un eveniment numit „suferinţa” ta? Şi atunci, ce rost are să rămâi agăţat de un eveniment din trecut, ale cărui reverberaţii în timp nu le poţi cuprinde?

Dacă nu te desprinzi de trecut, nu ai cum să fii liber. Eşti ca un pilot care rulează avionul pe sol, dar nu îndrăzneşte să se înalţe. Rămâi legat de pământ. La un moment dat, va fi chiar periculos pentru tine, deoarece pista are un capăt. A ierta înseamnă a da drumul trecutului. Iertarea îţi permite să te înalţi spre cer, adică să mergi mai departe de capătul pistei. Iertarea te deschide spre noi orizonturi, inaccesibile celui ce rămâne la sol. Când te înalţi, inima ta se dilată. Când ierţi, inima ta este suficient de largă pentru a-l primi şi pe celălalt înăuntrul ei. Ataşamentul de trecut îţi contractă inima. Cel care a greşit nu are loc înăuntrul ei, chiar dacă între timp s-a schimbat, devenind un alt om. Deoarece tu trăieşti în trecut, nu vei remarca asta. Pentru a observa eventualele transformări, ar trebui să fii în prezent.

Cine este cel care aruncă piatra? Separat de toată această analiză, dorinţa de a nu ierta indică dorinţa de a judeca. Cine îţi dă dreptul să judeci? Cine îţi dă dreptul să arunci piatra? A judeca înseamnă că tu ştii mai bine. Serios, chiar dispui de o asemenea cunoaştere? Cunoşti din interior experienţa celuilalt sau doar o interpretezi, trecând-o prin filtrele inevitabil limitate ale minţii tale? A judeca înseamnă a decide că celălalt nu este într-un anumit fel, anume cel pe care tu îl consideri dezirabil sau optim. În relaţiile de cuplu sau de familie, se întâmplă frecvent, însă de unde ştii că felul în care vezi tu lucrurile este şi cel mai bun? Poate că este cel mai bun pentru tine. Dar de ce ar fi şi pentru celălalt? Cine îţi dă dreptul să hotărăşti cum trebuie să fie celălalt? Ştii de ce nu îl laşi pe celălalt să fie aşa cum este? Pentru că aşa cum este nu se suprapune peste cum vrei tu să fie, iar asta te doare. Tot ce poţi face este să încerci să suporţi durerea şi să-i comunici cum ţi-ar plăcea să fie. Nu ai nici un drept să îl judeci şi să îl schimbi în sensul „bun” din punctul tău de vedere. Viaţa lui îi aparţine lui. Ştiu, credinţa că viaţa lui îţi aparţine ţie are o savoare aparte, la care nu poţi renunţa uşor. Este gustul puterii asupra unui alt om, gust foarte apreciat de părinţi, educatori, parteneri de cuplu, persoane în poziţii de autoritate, politicieni sau preoţi.

Dacă nu-ţi place cum este celălalt, spune-i asta şi ajută-l să se schimbe dacă el doreşte şi te solicită. Creează-i condiţiile pentru schimbare. Şi nu uita să analizezi beneficiile pe care le ai tu din schimbarea lui. Fii onest. S-ar putea ca cel care are nevoie de schimbare să nu fie el, ci să fii tu. Dacă nu eşti suficient de matur, nu-ţi vei asuma această nevoie şi o vei proiecta asupra lui. Nu cred că vrei să ştii cât de frecvent este acest mecanism de apărare.

În spatele judecăţii ar putea sta propriile tale fapte din trecut pentru care nu te-ai iertat. Nu eşti conştient de această culpabilitate pe care o târăşti după tine şi apelezi la o modalitate ingenioasă de a scăpa de ea. O atribui celuilalt! Vinovăţia proiectată şi judecata formează un tot. Dacă cineva în jurul tău a greşit, aceasta devine o oportunitate pentru tine de a te descotorosi de ostilitatea pe care o conţineai, dar nu ştiai ce să faci cu ea. Dacă se acumulase, „destinatarul” nu va înţelege nimic din reacţia ta. Şi este normal, deoarece reacţia ta exagerată nu are aproape nici o legătură cu el. Acest fel de judecată te poate antrena pe o spirală a culpabilităţii. Iată cum: ai greşit undeva şi te simţi vinovat. Nu te poţi ierta şi hotărăşti să te pedepseşti. Dar nu te poţi nici pedepsi, şi atunci proiectezi vina asupra altcuiva şi îl pedepseşti pe el. Undeva, într-un colţ al sufletului, realizezi că îl condamni pe nedrept şi te simţi culpabil. Şi de aici totul se reia. Când culpabilitatea depăşeşte un anumit prag, apelezi la alte ajutoare. Producătorii de alcool, de tutun sau de droguri sunt mereu disponibili. Ei te ajută nu doar să-ţi îneci vinovăţia, ci şi să te pedepseşti făcându-ţi rău ţie însuţi. Te înfioară acest raţionament psihologic? Şi pe mine. Asta nu mă împiedică să văd, lângă o sticlă de băutură în plus sau lângă un pachet de ţigări, umbra unei vinovăţii neasumate. Desigur, mijloacele de autopedepsire (şi pedepsire indirectă a celorlalţi) nu se rezumă la droguri, ţigări sau alcool. Sunt şi categorii mai subtile precum şofatul imprudent, sporturile extreme, sexualitatea neprotejată sau mai respectabile precum munca în exces, performanţa socială, asceza religioasă.

În opoziţie cu judecata, actul de a ierta este echivalent cu a refuza să condamni, să sancţionezi şi să cauţi vinovaţi. În fond, cum îl va face pedeapsa mai bun pe cel care a greşit? Şi ce alt mesaj transmite pedeapsa, dacă nu acela că imperfecţiunile şi slăbiciunile îi sunt inacceptabile, iar el nu este demn de a fi iubit?

Psihologic vorbind, un om care este pedepsit nu devine mai iertător. El devine mai pedepsitor, pentru că asta e singura lecţie care i se predă. El învaţă că la greşeală se răspunde cu pedeapsă şi că orice vinovăţie se plăteşte. Acesta e circuitul legii. Legea se întemeiază pe frică. Iertarea se întemeiază pe iubire. Dar iubirea nu poate exista în junglă. În junglă, e nevoie de lege. Astfel a apărut civilizaţia! Cine priveşte atent, va sesiza jungla imediat sub straturile civilizate ale omului modern. Este suficient să le zgârii puţin. Provoacă-l puţin pe aproapele tău şi vei înţelege de ce Iisus s-a gândit să mai vină o dată pe pământ. Şi au trecut 2000 de ani de civilizaţie creştină.

În comparaţie cu lipsa de lege, cu ilegalitatea, legea este un pas înainte. Nu este un pas măreţ, deoarece legea întreţine frica şi este strâns legată de răul pe care îl pedepseşte. Legea instalează dreptatea în lume. Însă evoluţia conştiinţei nu se opreşte aici. Deasupra legii se află iertarea. Iertarea instalează iubirea în lume. Acesta e un pas cu adevărat gigantic. Când îl va face, omul îşi va fi recuperat verticalitatea spirituală. Până atunci, impresia mea este că el continuă să meargă cocoşat, apăsat de ameninţarea pedepsei.

Iertarea se naşte din înţelegere. Iertarea nu se va dezvolta niciodată din frică. În schimb, poate să apară din înţelegere. Nu orice fel de înţelegere, ci acel tip de înţelegere numit în filosofia budistă - prajna. Prajna, înţelegerea sau înţelepciunea intuitivă, îţi permite să sesizezi suferinţa lăuntrică a celui care a greşit. Îţi permite să înţelegi durerea profundă a celui care insultă, loveşte sau ucide. Această durere este întotdeauna prezentă, deşi cel mai adesea există în afara conştiinţei făptuitorului, rămânându-i străină.

Iertarea te face un om mai liber.La un nivel mai metafizic, actul de a ierta te eliberează din închisoarea existenţei relative. A ierta înseamnă a nu mai respinge polul opus, ci a-l accepta, a admite că realitatea are şi o latură întunecată necesară în economia întregului. Polul opus, care e judecat şi respins, nu dispare din realitate, ci continuă să te urmărească exact ca propria ta umbră. Poate nu crezi, dar el este prietenul tău deghizat, cel care bate disperat la uşa ta în speranţa că îl vei primi înăuntru. Polii opuşi, când reuşeşti să-i integrezi, fac să explodeze înlănţuirea dualităţii şi separării şi te invită într-o lume nouă, aceea a absolutului. Unificarea polarităţilor naşte interesantul paradox al eliberatului în viaţă (jivanmukta, în terminologia hindusă), cel care trăieşte în Absolut, dar se manifestă în Relativ.
 
„Voi sunteţi din cele de jos. Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi, din lumea aceasta. Eu nu sunt din lumea aceasta.” (Ioan 8,23)

Polul opus, agresorul, mai are o funcţie: te ajută să faci curăţenie în inima ta. Dacă nimeni nu ţi-ar sta în cale, dacă nimeni nu s-ar opune dorinţelor tale, cum ai putea să iei cunoştinţă de ungherele întunecate ale inimii tale? Iertând, inima ta devine curată. Este ca o apă care pătrunde în cele mai mici ascunzişuri şi, în curgerea ei, înlătură impurităţile, aşa cum ploaia, în căderea ei, „şterge de praf” copacii şi florile.

În sfârşit, iertarea este terapeutică nu numai pentru cel care iartă (al cărui suflet se extinde şi a cărui inimă se purifică), ci şi pentru cel care este iertat. Din punct de vedere al mecanismelor psihologice, cel care greşeşte are o mai mare nevoie de a fi iubit decât cel care nu greşeşte. Pe cel care nu greşeşte îl poţi lăuda. Dar pe cel care greşeşte, ce rost are să-l mai condamni şi tu? Este suficient că a greşit. Te vei duce la un om care şchiopătează să-l critici pentru mersul lui? Crezi că nu-i e suficient faptul că şchiopătează? Îl vei judeca pe un orb pentru că nu poate să citească? Oare suferinţa de a nu vedea nu i-o fi de ajuns? Crezi că judecata ta îi va reda vederea? Dacă priveşti cu atenţie şi intuiţie, gradat ai acces la nivelul mai profund al fricii şi neputinţei peste care s-a suprapus, pentru a-l ascunde, nivelul agresivităţii manifeste. Nimeni nu agresează pentru că se simte puternic. Puterea reală se exprimă în acţiuni constructive. Puterea ireală, aceea care provoacă suferinţe şi distrugeri, este o compensare disperată a fragilităţii lăuntrice. Acesta e nivelul care aproape că ţipă după iubire. Iertarea umple măcar parţial acest gol. Este ca şi cum i-ai spune celuilalt: „Ştiu că nu te simţi iubit. Îţi înţeleg durerea. Iată, în loc să te judec, am hotărât să fiu alături de tine.” Pare foarte greu de acceptat, dar cel care te agresează strigă după afecţiune. Lipsă afecţiunii îl doare atât de mult, încât limbajul său s-a pervertit şi se exprimă acum într-un mod pe care nimeni nu-l mai înţelege.

Judecata îl slăbeşte pe celălalt, îi intensifică neajutorarea şi îi întăreşte convingerea că nu merită să fie iubit. Iertarea îl face să se simtă acceptat, îi dă voie să fie prezent în experienţa lui şi îi oferă un model de a se ierta pe sine însuşi. Judecata îl stimulează să persiste în comportamentele lui, iertarea îi dă puterea de a le schimba.

În esenţă, orice terapie reuşită începe cu judecata şi se încheie cu iertarea. Iertarea extinde spaţiul în care se manifestă iubirea. Ceea ce, trebuie să recunoşti, e o veste bună pentru toată lumea.

 

Sursa: Adrian Nuta - "Psihoterapeutul de buzunar", Editura Sper

 

10 Oct
Publicat în Metafizica

O pledoarie pentru Iertare si Acceptare


inima_poze_33"De mici, oamenilor li se spune sa ajute pe altii. Li se spune sa-i iubeasca pe altii-sa-si iubeasca vecinul,sa-si iubeasca dusmanii, dar niciodata nu li se spune sa se Iubeasca

pe Sine. Dar ca sa imparti mai intii trebuie sa ai ce. Lucrul fundamental este sa te iubesti atit de total incit iubirea sa se reverse din tine si sa ajunga la altii. Mesajul cel mai de pret este:Iubeste- te pe tine insuti,caci numai in acest fel poti sa-i iubesti si pe ceilalti.Aceasta este prima conditie de care depinde iubirea autentica.Cine nu se iubeste pe sine nu are capacitatea sa ii iubeasca si pe ceilalti pentru ca iubirea lui nu are radacini.Totul pleaca din interiorul nostru,iar in momentul in care iubirea infloreste,ea cunoaste revarsare.Numai atunci iubirea se manifesta in toata splendoarea ei." (Osho)

“E surprinzător cât de multe persoane trec prin viaţă fără a recunoaşte vreodată faptul că sentimentele lor pentru alte persoane sunt în mare măsură determinate de sentimentele lor faţă de ei înşişi; iar dacă nu eşti în pace cu tine însuţi, nu te poţi simţi comod faţă de ceilalţi.”(Sydney Smith)

Iubirea pentru ceilalti incepe cu Iubirea pentru  Sine.

 Noi suntem Iubire –si tot ceea ce suferim, induram, experimentam sau visam este aici pentru a ne reaminti  acest  fapt . Ne atragem oamenii si situatiile potrivite pentru a invata Iubirea.

Iubirea noastra sta captiva sub un munte de suferinta , izvorita din Iluzia greselii, principala iluzie a sinelui fals; vina, vinovatie, a invinovati. Putem elibera Iubirea  prin Iertare si Acceptare.

Iubirea de Sine ne conduce la Fericire!

Totul se reduce la a invata sa ne iubim pe noi insine.

“Incepeti prin a va Iubi pe Sine neconditionat. Atunci cind Iubeste fara conditii, omul devine UNA cu Dumnezeu si cu spiritul vietii care curge prin el, a atins intelepciunea si eliberarea, sau, intr-un cuvint, mintuirea. Abandonati-va in fata acestei Iubiri. Nu va mai opuneti vietii. Nu va mai respingeti singuri. In toate situatiile in care ne simtim vinovati, nu ne iubim pe noi insine. Renuntati la toata aceasta vinovatie, la toate aceste acuzatii, acceptati-va asa cum sunteti. In acest fel ii veti putea accepta si pe ceilalti asa cum sunt. Iubirea de Sine este o victorie in fata teamei si a autorespingerii.  Aveti tot dreptul de a Iubi, de a zimbi, de a fi fericiti, de a va impartasi Iubirea si de a nu va teme de a o primi.” (M.Ruiz “Arta de a Iubi”)

„Să iubeşti pe Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău, si pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Aceasta este Legea pe care a adus-o Iisus. Una singura: Legea Iubirii. Toate legile si regulile impuse in trecut, care catalogau lucrurile ca fiind bune sau rele, sunt cuprinse in Iubire. Asta inseamna ca “nu vom mai acuza si nici nu ne vom mai autoinvinovati pentru Viata (sau Dumnezeu) care se manifeste permanent prin noi, ci il vom iubi (accepta) cu tot ceea ce este folosindu-l intr-un mod benefic pentru toti. Apoi in ceea ce-l priveste  pe aproapele nostru, lucrurile cred ca sunt sunt clare : tot ceea ce  judecam / acuzam la cei din jur se afla de fapt in noi (chiar daca nu vream sa reunoastem asta). In concluzie daca ii acuza pe ceilalti tot pe noi ne acuzam, iar daca ii iubim tot pe noi ne iubim. Toate lucrurile sunt legate si nimic nu exista separat.” (http://www.vindecator.com/vindeca-partea-intunecata-din-tine/).

 “Iubeste pe altii ca pe tine insuti”  inseamna ca  Iubirea pentru ceilalti izvoraste din Iubirea pentru Sine. Relatia cu sine se reflecta in relatia cu ceilalti. Mai intii te iubesti pe tine si apoi poti iubi pe altcineva. Mai intii o relatie armonioasa cu tine, mai intii sa te simti bine cu tine insuti , si apoi ai relatii  armonioase   cu ceilalti. Sa te iubesti pe tine inseamna sa te accepti, cu convingerea sincera ca esti bun, ca esti perfect, exact asa cum esti. Orice neiubire este de fapt o neiubire de sine. Pentru ca toti suntem Unul, ceea ce facem semenului nostru ne facem noua insine, si invers.

 Exemple de neiertare/agresiune emotionala impotriva propriei persoane sunt:  autocritica (te vorbesti de rau, te evaluezi intr-o maniera negativa, te privesti nedemn de propria ta dragoste);  eu sunt de vina (dai vina pe tine, iti imaginezi ca tot ce nu merge este vina ta, in loc sa consideri ca exista persoane cu adevarat responsabile sau pur si simplu e o situatie a vietii si atit); autodezaprobare (nu am valoare,nu sunt special, nu am nici un rost pe lume-te dispretuiesti, nu te respecti pe tine insuti); indoiala de sine (te simti nesigur de sine si dispus sa renunti foarte usor la visele tale); mie nu-mi trebuie (privatiunea de sine inseamna ca nu-ti oferi din bucuriile si binecuvintarile vietii); autodistrugerea (nu ne iubim fizic, ne plasam in imprejurari sau facem ceea  ce nu e in interesul nostru); autocompatimirea (de ce mi se intimpla numai mie? Sunt deprimat, sunt o epava, cred ca ma pedepseste Dumnezeu); narcisism (iubirea sinelui fals-te vezi in toate numai pe tine, aduci in toate vorba numai de tine, esti cel mai grozav).

Nu ai succes acolo unde nu te Iubesti, adica acolo unde ai ginduri de judecata si condamnare .  Totul  izvoraste din respectul redus fata de sine. Aceasta rezulta din tema vietii, acel motiv care in copilarie te-a facut sa crezi ca nu meriti sa fii iubit: neglijare, abandon, abuz, respingere, sufocare emotionala, privatiune - si asta te face sa traiesti in privatiune mereu.Vinovatia, neiertarea propriei persoane, izvoraste din sentimentul ca nu suntem destul de buni, din incredere si stima de sine scazuta, din sentimentul de victima.

Debbie Ford:  “ Iubirea  de  Sine  inseamna  sa va  daruiti  voua  pretuirea  suprema:  eliberarea  de  vinovatie.

”Iertind, acceptind, ne crutam de suferinta si ne redam dreptul la Fericire si Iubire !

Incepem prin iertarea  propriei persoane, deoarece orice neiertare este de fapt o neiertare de sine. Autoaprobarea , autoacceptarea, sa nu ne mai criticam pe noi insine, deloc, pentru nimic, reprezinta cheia schimbarilor pozitive in fiecare aspect al vietii noastre.

“Exista o diferenta intre a fi vinovat si a te simti vinovat. Omul e prin excelenta un specialist in arta de a se simti vinovat. Toata lumea se simte vinovata fara a fi cu devarat. Cel fata de care te simti vinovat esti chiar tu. De cite ori nu te acuzi pe nedrept, nu te superi pe tine ca ai facut sau ai uitat sa faci ceva? Tu faci totul cum stii mai bine, nu ai de ce sa te scuzi. Vinovatia izvoraste din frica ca nu esti destul de bun. Un mijloc eficient de a te elibera de sentimentul de vinovatie este sa-ti accepti propria perfectiune. Invata sa te iubesti , si sa-ti accepti propria perfectiune. Cere-ti iertare tie ca te acuzi pe nedrept. Fa o lista cu toate lucrurile pentru care te-ai simtit vinovat in ultimele 3 zile. Aceasta te va ajuta sa devii mai constient . Mentioneaza pe lista daca erai vinovat cu adevarat sau te simteai vinovat, fara sa fii. Iata o afirmatie pe care sa o repeti pentru a scapa de vocea interioara care te tulbura, iti produce neliniste sau indoiala:

Sunt singurul stapin al vietii mele si orice nu-mi apartine, care ma tulbura, este dat laoparte  si alungat de indata.” (Lise Bourbeau “Asculta-ti corpul, prietenul tau cel mai bun”)

“Deoarece  Iubirea lui Dumnezeu  se manifesta prin noi si prin cei din jur (care suntem tot noi), apare in mod natural si iertarea. Cand nu mai acuzi , automat si ierti. Bineinteles ca iertarea nu inseamna si absolvirea unui om de consecintele faptelor sale. De exemplu un ucigas: pedeapsa pe care o primeste nu insemana in nici un caz retragerea Iubirii, ci o lectie care il va pregati pentru viata. Adica se poate sa primeasca o pedeapsa de 10 ani de puscarie pentru a-si plati faptele, insa asta nu inseamna ca noi vom avea sentimante de ura sau dispret fata de el. Pur si simplu aplic legea sau dreptatea, si atit. Asta inseamna ca Iertarea nu exclude dreptatea, Iertarea nu exclude  asumarea responsabilitatii. Ci Iertarea exclude sentimentele de  razbunare si de ura. E potrivit sa dai socoteala pentru ceea ce faci, insa asta nu inseamna ca ceilalti trebuie sa te urasca pentru asta si sa nu te mai iubeasca, pentru ca toti Unul Suntem,   frati , copii ai lui Dumnezeu. Aceasta este Iertarea.” (http://www.vindecator.com/vindeca-partea-intunecata-din-tine/)

Neiertarea propriei persoane izvoraste din sentimentul ca nu suntem destul de buni, din incredere si stima de sine scazuta, vinovatie, sentimentul de victima. Observam cum functioneaza mecanismul de a invinovati, conceptul de greseala-pedeapsa: cind suntem singuri avem tendinta sa ne invinovatim, cind suntem intr-un grup sau familie sau cuplu, il invinovatim pe celalalt…etc. Deci nu ceea ce ni se intimpla ci energia credintei pe care o punem acolo ne impovareaza.Astfel, procesul de vindecare si eliberare din iluzia greselii este de fapt un proces de schimbare a credintelor noastre. Obisnuinta de a privi in noi cind mintea cauta in afara ne va elibera. E vorba despre a recistiga puterea si demnitatea de creatori ai propriei vieti de a nu ne victimiza si cara durerea creata noua insine dupa noi (resentiment,ranchiuna). De aici apare intelegerea ca nu avem nimic de iertat ,ca greseala e o iluzie. Nimeni nu a gresit niciodata nimanui, ci lucrurile sunt asa cum sunt! Accepti ca lucrurile sunt asa cum sunt. A accepta nu inseamna sa fii de acord. Poti sa accepti si sa nu fii de acord. Lucrurile trebuie acceptate asa cum sunt nu cum am vrea noi sa fie. Cind accepti, impotrivirea ego-ului dispare, si  o energia noua, vie, inaltatoare, isi face loc in viata noastra.

Mi-a placut cartea  “Iubeste-te pe tine insuti” de Daphne Rose Kingma: e o calatorie spre tine, o descoperire a modului in care te-ai pierdut pe tine, si astfel ti-ai pierdut capacitatea de a te iubi. Te invata sa te iubesti pe tine insuti, sa te accepti cu adevarat si sa te pretuiesti.

Sa ne indragostim pur si simplu de noi ! Sa ne apreciem, sa ne intelegem, sa ne bucuram, sa ne cinstim, sa ne pretuim, ne aducem laude, sa avem grija de noi, sa aratam in primul rind empatie si compasiune fata de noi insine.

 Debbie Ford: “Este timpul sa eliberati intreaga pasiune pentru voi insiva.Pasiunea din Inima! Divinitatea si Pasiunea noastra se intrepatrund. Cind ne trezim Pasiunea, ne trezim Divinitatea!Deveniti importanti in proprii vostri ochi. Tratati-va ca pe niste Regi, asta si sunteti!“

Pentru a merge pe aceasta cale trebuie sa intelegem ca Iubirea de Sine nu inseamna narcisism. Nu inseamna nici egoism, nici lacomie, nici ca avem intotdeauna dreptate, sau ca ne intereseaza doar propria persoana, incapatinare sau trufie- adica tot ce a dat iubirii de sine un renume prost. Iubirea de Sine este mai degraba o primavara, este anotimpul Renasterii, in care putem deveni Sinele nostru cel mai autentic! Din fintina acceptarii tacute si a compasiunii, din practica unei griji blinde si neconditionate pentru noi insine, ajungem sa-I iubim pe ceilalti cu inimi deschise si darnice.“

Cind te umpli de iubirea de sine si esti intr-o stare de bucurie debordanta, poti sa imparti. Cind esti foarte fericit,foarte linistit,foarte multumit,starea ta de implinire te face sa imparti. Ai atit de mult incit trebuie sa imparti. Lucrul fundamental este sa te iubesti atit de total incit iubirea sa se reverse din tine si sa ajunga la altii. Ca sa imparti mai intii trebuie sa ai ce. Insa pentru asta trebuie schimbata intreaga structura si credintele...”(Osho)

Cum invatam sa ne iubim? Cum ne crestem respectul fata de sine?

Invatam sa ne iubim prin:

 1.eliberarea  credintelor false despre noi : indepartarea  Judecatorului interior ,“parazitul din minte”  (cum il numeste Don M. Ruiz in “Arta de a Iubi”), care ne spune tot timpul ca gresim, ca suntem vinovati;

 “ In traditia crestina se vorbeste despre trompeta Arhanghelului Gabriel care suna momentul Mintuirii cind toata lumea se ridica din morminte pentru a trai viata eterna. Acest mormint este al parazitului din minte, care ne saboteaza , iar Mintuirea este revenirea la Viata, caci nu sunt vii  decit cei a caror ochi pot vedea Viata, care este sinonima cu Iubirea “. (Don M.Ruiz)

2. vindecarea corpului emotional ,eliberarea de suferinta , vindecarea copilului  interior: iti intelegi si iti ierti parintii, vindeci toate resentimentele, te impaci cu trecutul si il eliberezi, te ierti si te accepti asa cum esti. Astfel ne aratam pretuire noua insine, ne simtim ca suntem valorosi. Ne maturizam. Invatam  sa relationam nu ca niste copii, care cer mereu dragoste si grija, fiind dependenti de exterior, ci ca niste adulti care stiu sa-si ofere singuri Iubirea si afectiunea de care au nevoie.

Foarte importanta  pe calea Iubirii de Sine este Acceptarea de sine, sa ne intelegem “Umbra” ( “Secretul Umbrei” de Debbie Ford) si rolul ei in evolutia noastra, sa o pozitivam, sa o integram in Lumina. Umbra este tot ceea ce nu ne place la noi si ne-am facut ca nu o vedem. Trebuie sa ne iertam, sa ne acceptam exact asa cum suntem, in totalitate,  sa privim Umbra in ochi , sa acceptam si ceea ce nu ne place: doar astfel ne eliberam  total si ne deschidem pentru  Iubire! Acceptarea Umbrei este poarta catre Dragoste.

“Umbra este partea care nu ne place din noi: frica, lacomie, furie , razbunator, rautacios ,egoist, manipulator, lenes, dominator, ostil,urit,fara valoare, meschin, circotas, slab, care critica, afectat, ascuns..etc.. Toti le avem, deoarece la nivel de AND noi interactionam. AND-ul este multidimensional..  Ne este frica sa acceptam ceea ce nu ne place deoarece familia si societatea ne-a invatat asta. Pentru a-si proteja ranile emotionale si pentru a nu fi raniti, oamenii si-au creat in minte un sistem sofisticat al negarii. Tinjim sa vedem Lumina si sa traim in frumusetea sinelui nostru superior, dar asta nu are valoare fara sa integram Totalitatea a ceea ce inseamna noi insine. Umbra, partea intunecata din noi, este aceea care pazeste trecerea spre adevarata libertate. Daca nu o puteti vedea, intrebati-i pe membrii familiei sau pe cei cu care lucrati. Ei o sa v-o arate. Oglinda iti arata unde tu nu te iubesti. Daca nu doresti sa auzi adevarul, nu te poti transforma.

“A accepta un aspect din sinele uman inseamna a-l iubi, nedindu-i o importanta mai mare sau mai mica. Nu e suficient sa spui “Am asta sub control” ci  sa fii deschis sa intelegi  ce poti invata de la acel aspect.  Cind nu te accepti pe tine in totalitate, nu ai rabdare cu altii care isi scot imperfectiunile . Devii intolerant si incepi sa judeci. Atunci cind acuzam pe altul vedem un aspect pe care nu l-am iertat in noi insine si il negam. Cind accepti o anumita trasatura care este in tine, alti oameni care au aceeasi caracteristica nu se pot bransa la tine. Atunci ei sunt liberi sa se bucure de tine si tu sa te bucuri de ei. Sa incetam sa ne ascundem noi insine de noi insine. Sa iesim din autoamagire.

Deoarece suntem fiinte intr-un Univers holografic, fiecare dintre noi poate manifesta fiecare trasatura pe care o vede. Noi suntem tot ceea ce admiram, tot ceea ce vedem, tot ceea ce judecam. Continem intreaga lume in interiorul nostru. A fi pe deplin uman este de a gasi dragostea si compasiunea in interiorul nostru. Acceptarea totala a sinelui uman. Umbra este aici, acum, pentru ca sa ne invete dragostea, compasiunea si iertarea,  pentru noi insine si pentru ceilalti .

Orice aspect din noi are un Dar. Sa-l descoperim. Fiecare emotie si fiecare trasatura pe care o avem ne ajuta, aratindu-ne drumul spre Iluminare, spre Unime. Umbra exista pentru a ne indica locul unde suntem incompleti.

 “Intelegem ca Umbra ne-a facut un mare serviciu: ne-a condus spre evolutia noastra personala. In Umbra ne-am inmormintat puterea, competenta si autenticitatea. Cind aducem la lumina partile intunecate (ele sunt intunecate cind le innabusim, cind le ascundem) cind le descoperim darurile secrete si le binecuvintam, ele se transforma. Atunci devenim liberi ! (pentru ca tot ceea ce nu accepti, la tot ce opui rezistenta, devine mai puternic si te stapineste. Cind nu permitem unor parti din noi sa existe, cheltuim energie uriasa pentru a nu lasa sa iasa la suprafata, ne conduc viata). O data acceptata, Umbra poate fi vindecata. Cind este vindecata, ea devine Dragoste!” ( Debbie Ford-“Secretul Umbrei”)

In “Iubeste-te pe tine insuti” D.R.Kingma spune:  Invatam sa ne iubim in multe locuri si in multe feluri: in relatiile intime, in alegerea locului de munca, in modul cum lucram, in relatiile cu parintii si copiii, cu prietenii si strainii, in inimile noastre, cu respect pentru corpul nostru si in modul in care alegem sa gindim despre noi, in marea de emotii . Emotiile sunt un filtru prin care noi percepem realitatea, daca suntem tristi vedem tristete peste tot, daca suntem furiosi, vedem furie, daca suntem plini de iubire, simtim Iubirea si pe Dumnezeu in tot si in toate.

 Ingerii spun (Doreen Virtue): “Atunci cand va devalorizati singuri, pierdeti momentul din viata destinat reconectarii cu binecuvantata Iubire Divina. Ati cautat aceasta implinire in afara voastra si este imposibil sa o gasiti, pana cand nu intelegeti ca ceea ce cautati este Sinele vostru. Indragostiti- va de ceea ce sunteti….nu intr-un mod egoist, de genul: “sunt mai bun decat tine”, care nu duce decat la suferinta si singuratate. Ne referim la tipul de iubire de sine care este o continua celebrare a diversitatii vietii, incluzand aparentele provocari. Sa nu mai minimalizati niciodata valoarea, sentimentele, gandurile sau darurile voastre....pentru ca ele sunt sacre si sunt prezente in voi si prin voi, intruchipand eterna legatura cu inima plina de iubire a lui Dumnezeu. Pretuirea de sine include recunoasterea valorii timpului si a prioritatilor voastre. Ceea ce inseamna ca este important : “Sa iti traiesti clipa”. Chiar daca acest lucru inseamna sa va relaxati intr-un hamac si sa priviti cerul sau norii; sa cititi (sau sa scrieti) o carte; sa va petreceti timpul cu niste prieteni buni; sau sa va finalizati studiile…..acum este clipa! Bucurati-va de fiecare moment!”.

Iata cum ne putem iubi in relatia cu ceilalti: ne purtam  cu persoanele pe care le intilnim ca si cum este un noroc ca s-au intilnit cu noi. Lor le daruim un zimbet, o binecuvintare, intelegere, un compliment, un banutz…etc..si noua ne daruim  bucuria  ca am facut o bucurie celuilalt, ne hranim pe noi cu Bucuria binefacatoare.

 “Lumea reflecta ca o oglinda imaginea voastra despre voi.  Daca va iubiti, va ingrijiti si va apreciati launtric, aceasta se va manifesta in viata voastra exterioara. Faceti pentru voi insiva ceea ce ati vrea sa faca altii pentru voi.Daca doriti mai multa dragoste, dati-va voua insiva mai multa dragoste. Daca doriti sa fiti acceptati, acceptati-va pe voi insiva.Va asigur ca daca va iubiti si va respectati din strafundul fiintei voastre, veti atrage catre voi  aceeasi cantitate de Dragoste si Respect.In caz ca nu e asa, va sfatuiesc sa mai aruncati o privire inlauntrul vostru si descoperiti ce anume nu va dati voie sa aveti, din ceea ce doriti cel mai mult. Acolo unde nu va dati voie sa aveti, acolo nu va iubiti.”( Debbie Ford-“Partea intunecata a cautatorilor de Lumina”)

 “ Sa ne cream o relatie de iubire cu corpul fizic. Noi abuzam de corpul nostru sau il respingem. Atunci cind stii sa-ti exprimi iubirea si devotiunea fata de corpul tau, vei sti sa o faci si fata de iubitul/iubita ta, cu iubire, respect, devotiune, recunostinta.Atunci cind va veti accepta complet corpul fizic, va veti simti atit de bine si veti fi atit de fericit. Aceasta e iubirea de sine, nu are nimic de a-a face cu importanta de sine, caci ii veti trata atunci si pe ceilalti cu aceeasi iubire, c u acelasi respect si cu aceeasi recunostinta. Asta inseamna sa-l cinstesti pe Dumnezeu in interiorul tau si in interiorul celor din jur.” ( “Arta de a Iubi” de Don M. Ruiz)“

Dacă îţi vei iubi corpul şi dacă vei accepta realitatea prezentă (indiferent în ce constă aceasta), vei începe automat să îţi eliberezi energia blocată şi stagnantă care împiedică organismul tău să fie vehiculul pe care ţi-l doreşti. Atunci când îţi tratezi corpul cu multă iubire, când îl alimentezi corect, când îl pui să facă exerciţii fizice şi când îl laşi să se odihnească atât cât simte nevoia, el va reacţiona automat la atitudinea ta plină de iubire, transformându-se şi devenind corpul pe care îl iubeşti. Secretul constă în a-ţi schimba atitudinea, orientându-te către modalităţi de a-ţi iubi cu adevărat corpul şi având grijă de el şi de nevoile lui.” (Sonia Choquette-Calatorind cu viteza Iubirii)

Debbie Ford: “Sa va Iubiti, sa descoperiti Dragostea pentru cine sunteti voi, in intregime, este o sarcina dificila. Este diferit pentru fiecare dintre voi, dar cel mai important lucru este sa aveti Intentia de a avea grija de voi. Acordati respect si cinstire pentru voi insiva., faceti pentru voi ceva care sa dovedeasca grija pe care o aveti fata de voi insiva.Cind am  inceput pentru prima data propriul meu proces de vindecare, am intocmit o lista cu toate lucrurile pe care le-as putea face pentru mine insami.Am hotarit sa incep un proiect de a ma indragosti de mine insami. Ma intrebam:”Ce as putea face ,ceva care sa arate ca am grija de mine?” Si treaba a mers. In fiecare zi invatam mai mult cum sa am grija de sufletul meu. In fiecare zi ma trezeam multumita si impacata cu mine insami. Acordati respect si cinstire pentru voi insiva, faceti pentru voi ceva care sa dovedeasca grija pe care o aveti fata de voi insiva. Si daca ati acceptat aceasta Intentie, va propun doua  exercitii:

1.Incepeti prin a lua o poza de a voastra cind erati bebelusi si puneti-o undeva unde sa o vedeti. Acest bebelus este un aspect al vostru, daca este ingrijit va va aduce toata bucuria si fericirea. Cind vedem bebelusi, inimile noastre se deschid spre Dragoste. Proiectam asupra lor toata Dragostea si Inocenta noastra. Va ginditi la nevinovatia lor, la perfectiunea lor, sau cit sunt de dulci.Ginditi-va la voi insiva ca la un copil nevinovat care nu are nevoie decit de Dragoste, grija si aprobare. Imaginati-va dindu-i copilului din poza Dragoste in fiecare zi.

2.Inainte de dush sau chiar in timpul cit faceti baie, masati-va corpul (cu ulei aromat in cazul masajului), multumindu-i lui Dumnezeu pentru fiecare parte din trupul vostru. Incepind cu capul, multumiti-i lui Dumnezeu pentru trasaturile pe care le aveti, pentru simturi, pentru voce, urechi si creer, apoi continuati la git,umeri,brate,miini,piept , stomac. Multumiti-I trupului vostru ca este acolo pentru voi, ca va gazduieste sufletul, si pentru ca e un element de baza. Straduiti-va sa va concentrati atentia asupra fiecarei parti pe care o masati, cu Iubire, Grija, Apreciere si Recunostinta. Cind ajungeti la picioare, amintiti-va ca ele v-au purtat atitia ani, asa ca acordati-le timp pentru a le binecuvinta. Cu ochii inchisi scanati-va intregul corp si simtiti daca exista vreo stare neplacuta undeva. Trimiteti dragoste acolo si lasati tensiunea sa plece.” ( Debbie Ford “Partea intunecata a cautatorilor de Lumina”)

In “Arta de a Iubi” Don Miguel Ruiz spune: sa ne cream credinte care ne sustin, mintea sa iubeasca trupul si sa nu ne mai saboteze iubirea , sa accesam mintea superioara si sa ne vindecam corpul emotional: sa ne deschidem ranile cu mult curaj (aici se refera la constientizarea si acceptarea ranilor) si sa le curatam( prin iertare), apoi sa le pastram curate pina se vindeca de la sine (schimbarea atitudinii, nu mai alimentam ranile prin credintele false si comportamentele vechi de victima a vietii).

 Singura cale prin care ranile emotionale pot fi vindecate este Iertarea. Cind refuzi sa ierti, importanta de sine, orgoliul, cresc. Iertam pornind de la ideea ca nimeni nu a avut nimic personal cu noi, si il vedem pe Dumnezeu in toti ceilalti. Ne cerem iertare de la toti cei care credem ca ne-au ranit (Terapia Iertarii Ho’oponopono ) : " Imi pare rau ca ti-am creat probleme prin gandurile mele. Te rog Iarta-ma. Nu am vrut.Te iert. Multumesc. Te iubesc.” Este esential ca trairea sa fie autentica, iar cererea de iertare sa fie pe deplin sincera. Consecinta imediata este un sentiment de iubire, o senzatie de usurare, si  acesta este un semnal ca vindecarea a inceput.

In cartea  “Iubeste-te pe tine insuti” , dupa parerea mea un indrumar minunat, autoarea  Daphne Rose Kingma ne arata comportamentele si credintele care ne limiteaza Iubirea de Sine , apoi  ne ghideaza catre o cale pozitiva, plina de forta, in 4 pasi. Ea ii numeste “4 pasi spre Fericire” :

1.Vorbeste deschis , fii autentic. Vorbeste de la nivelul celui care esti tu cu adevarat, din puterea ta interioara, fara teama, fara ascunzisuri, intr-o forma increzatoare in sine. Exprima-te fara iritare,fara sa acuzi, ci cu blindete si compasiune.

2 .Actioneaza constient. Spre deosebire de o idee care doar ti se invirte in cap, actiunea constienta este o idee eliberata si pusa in miscare. Ai incredere in tine. Stabileste limite pentru ceilalti. Dezvolta-ti simtul propriei valori. Iti dai seama ca de fiecare data cind intreprinzi cu curaj o actiune noua, incetezi sa te mai simti prins in capcana vietii, sau limitat, si sentimentul de stare de bine si insufletire cresc. In loc sa te simti limitat,mic, incepi sa simti ca viata e frumoasa si tu te simti demn de darurile ei;

3. Elibereaza-te de trecut, suparari, resentimente. Iarta tot. Accepta tot.Atunci cind trupul, mintea, inima sau fiinta ta spirituala sunt aglomerate cu critici si acuzatii  fata de propria persoana este greu sa-ti vezi talentele. A elibera ceva vechi, care nu-si mai are rostul, este pentru a lasa sa intre  ceva nou, a crea un spatiu curat pentru tine. Cind trupul, mintea si inima vor fi curate, te poti indrepta cu fermitate in directia iubirii de sine;

 4. Treci dincolo de frica si porneste. Nu poti rezolva nici o problema raminind la nivelul ei. Destinatia este sa ajungi  la constientizarea Sinelui etern, acel Tu mai presus de tine, sinele aflat mai presus de sinele personal, esenta eterna care a pasit pentru o vreme in aceasta viata in forma acelui Tu de acum.

Iata citeva  Afirmatii  pentru Iubirea de Sine luate din aceasta carte:

“Imi iubesc trupul uimitor de frumos

Imi iubesc mintea minunat de complexa

Imi iubesc inima si toate sentimentele ei alese

Imi iubesc spiritul etern si infinit

Am grija de mine in fiecare zi, in fiecare clipa,

In lumina frumusetii sufletului meu.

Imi cinstesc si imi umplu cu Iubire extraordinara Fiinta care sunt .”

“Daca iubirea de sine inseamna pur si simplu sa te accepti pe tine din toata inima, atunci cind stii ca ai ajuns acolo? Atunci cind ai invatat sa te iubesti, vei simti o intoarcere tacuta a Constiintei tale catre tine, catre valoarea ta, catre frumusetea care esti tu. Iti vei cinsti in tacere corpul si mintea, inima, emotiile si spiritul tau pretios si etern. Vei sti ca tot ceea ce esti si toti pasii parcursi in calatoria ta au avut un scop, te-au adus  in locul in care poti sa te privesti cu bunatate si respect, iertare si acceptare, cinstiind lectiile si pe “invatatorii” tai. Cind ajungi la aceasta pace interioara, inseamna ca esti o persoana completa, plina de bucurie si lumina, care are ce sa ofere. Mai mult de atit, Iubirea ta de sine devine un dar de insufletire pentru toti oamenii , de creare a unui loc in care fiecare persoana poate ajunge, in final, la implinirea Fiintei sale Divine.” (D.Rose Kingma ” Iubeste-te pe tine insuti” )

"Cred ...ca iubirea este centrul si esenta la orice, si ca Sinele este locul unde toata Iubirea trebuie sa inceapa.
 Cei care ii iubesc pe altii cu grandoare sint cei care se iubesc pe ei insisi cu grandoare.Cei care pot manifesta o toleranta si o acceptare deosebita  lor insisi. Nu poti sa arati altora o parte din tine pe care nu poti sa o vezi tu insuti. Ca urmare, incepe acolo unde intreaga crestere, unde intreaga evolutie, unde intreaga iubire trebuie sa inceapa : la persoana din oglinda! O sa te iubesti nemaipomenit pe tine insuti, astazi? De dragul lumii?"- Neale Donald Walsch

 

{jcomments on}

10 Oct
Publicat în Metafizica

O pledoarie pentru Iertare si Acceptare


inima_poze_33"De mici, oamenilor li se spune sa ajute pe altii. Li se spune sa-i iubeasca pe altii-sa-si iubeasca vecinul,sa-si iubeasca dusmanii, dar niciodata nu li se spune sa se Iubeasca

08 Feb
Publicat în Ganduri

Acceptarea Umbrei

poartafrumoasaAcceptarea Umbrei este poarta catre Dragoste.
“Umbra este partea care nu ne place din noi: frica, lacomie, furie , razbunator, rautacios ,egoist, manipulator, lenes, dominator, ostil,urat,fara valoare, meschin, carcotas, slab, care critica, afectat, ascuns..etc.. Toti le avem, deoarece la nivel de AND noi interactionam. AND-ul este multidimensional..  Ne este frica sa acceptam ceea ce nu ne place deoarece familia si societatea ne-a invatat asta.

Articole pe categorii

Articole noi