Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Pași spre trezirea spirituală
10 Dec
Publicat în Perspective

Pași spre trezirea spirituală

Astăzi este clar pentru aproape orice căutător spiritual că trăim în epoca trezirii spirituale. Cu toate acestea, ceea ce înseamnă trezirea spirituală este o interpretare greșită. Majoritatea oamenilor cred că trezirea și iluminarea sunt același lucru. Este un eveniment unic, se întâmplă o dată și gata! Din contră, adevărul este că iluminarea este un proces care înseamnă o serie de treziri. Haideți să vedem care sunt cele mai importante trei puncte de cotitură în timpul trezirii.

Trezirea din identificare

   Fiecare moment al vieții noastre se încadrează în povestea personală cu propriul Sine în prim plan. Viața noastră poate fi interpretată doar din prisma acestei istorii. Motivul pentru care noi ne identificăm cu această poveste este identificarea cu vocea Egoului, povestitorul acestei istorii, identificarea fiind atât de puternică și intimă încât aceasta devine fundația întregii vieți. Ce înseamnă această identificare?

Înseamnă că ne identificăm cu o formă (de exemplu numele nostru) care la origine nu ne-a aparținut (ne naștem fără un nume), însă prin procesul de identificare cu această formă, aceasta a devenit o parte a existenței noastre. La o inspecție atentă a istoriei personale vom afla că povestea noastră este fabricată din experiențe și gânduri. Gânduri care explică experiențele pe care le avem, gânduri pe care le credem și cu care suntem identificați, gânduri care ne vor oferi fundația existenței sinelui propriu.

Istoria noastră personală ne ține sub o vrajă, într-o stare hipnotică în catre toată atenția noastră este îndreptată către acea voce interioară și a poveștii pe care aceasta o spune. În acest fel renunțăm la vigilență, lumea trece pe lângă noi, pentru că noi nu ne concentrăm decât pe elementele care vin să confirme propria istorie personală.

De aceea ne pierdem contactul cu dimensiunile mai profunde ale vieții. Dimensiunile mai profunde ale vieții sunt prezente în viața noastră, însă noi pierdem contactul cu ele din cauza lipsei de vigilență. Întrebarea ce se poate naște în noi este dacă noi chiar suntem identici cu istoria noastră personală, sau poate că suntem mai mult decât aceasta?

Fiecare are o suspiciune vagă a faptului că istoria persoanlă nu reflectă realitatea, că suntem de fapt, un nivel mai profund decât acesta. Atunci când totul este aparent în regulă în povestea noastră personală, ne împlinim țelurile, suntem fericiți, iar suspiciunea vagă se disipează complet în interiorul nostru, iar identificarea noastră cu istoria personală devine și mai puternică.

Există, totuși, momente în viața noastră, când nimic nu pare să meargă, și de aceea suntem nefericiți și suferim. Suspiciunea se întărește în interiorul nostru atunci când avem tendința să credem că suntem mai mult decât mulțimea de gânduri ce constituie propria istorie personală.

Realizăm că suntem mai mult decât niște gânduri. Dacă devenim conștienți și alerți de propria istorie personală pe care ne-o tot spunem nouă înșine, avem șansa să ne trezim din vraja hipnotică a acesteia. Acesta este prima piatră de hotar în procesul trezirii.

Trezirea din Ego

       Atunci când Conștiința se identifică cu o formă, apare Egoul. Ego înseamnă mereu un fel de identificare, o auto-determinare (sunt un bărbat, sunt un tată, sunt un englez, sunt un creștin). Egoul, de aceea, se bazează pe identificarea noastră cu lucrurile care sunt importante pentru Ego. Egoul este figura centrală în istoria noastră personală, bazată pe trecut și pe proiecția în viitor.

Componentele egoului sunt gândurile, emoțiile, amintirile (cu care persoana se identifică sub forma ”povestea mea”), roluri inconștiente fixe și identificări colective (naționalitate, religie etc.). Majoritatea oamenilor se identifică complet cu aceste componente ale egoului, pentru ei neexistând un sine ”în afara” acestora. Identificarea egoului cu obiecte (obiect, propriul corp, modul de gândire) crează legătura individuală cu diverse lucruri.

Egoul (în consecință persoana inconștient spirituală) experimentează existanța sa (a ei/ a lui) prin posesia diverselor obiecte. Satisfacția oferită de senzația de posesiune este, totuși, scurtă, astfel încât individul de obicei continuă căutarea de noi obiecte. Aceasta este o motivație puternică din spatele activității individului, o cerință psihologică de a obține mai mult, senzație inconștientă de ”nu încă destul”, iar această senzație se traduce prin a vrea mai mult.

Dorința aceasta este o forță și mai puternică pentru ego, decât dorința de a poseda. Sentimentele neplăcute, nepăsarea, plictiseala, stresul și insatisfacția sunt toate în mare produsele dorinței nesatisfăcute de mai mult.

Gânduri precum ”este al meu/a mea”, ”am nevoie de asta”, ”nu este suficient” aparțin structurii egoului. Conținutul egoului se schimbă în timp, este înlocuit cu noi lucruri. Niciun conținut nu este, totuși, capabil să satisfacă permanent egoul atâta timp cât structura egoului rămâne la locul ei. Individul continuă să caute ceva diferit, ceva ce promite o satisfacție mai mare, în acest fel întărind senzația sinelui sub formă de individ.

Egoul are tendința de a eleva formele (inclusiv forma sa) către eternitate, ceea ce este imposibil. Intenția egoului va fi sursa tuturor suferințelor, pentru că lumea formelor se va prăbuși ca un castel de nisip după un timp, până când moartea va șterge orice urmă de formă: corpul său. A venit fără nimic din Nimic și astfel se va întoarce acasă. Singura comoară pe care o poate lua este luciditatea, însă egoul consideră că aceasta nu are nicio valoare în lumea formelor, pentru că nu întărește puterea egoului.

Egoul nu este rău, este pur și simplu inconștient. Egoul este cel mai profund vis al Conștiinței. Dacă un individ poate să observe și să vadă funcționarea egoului, el sau ea va fi capabil/a să o transceadă. În acest caz, individul care a căutat o percepție mai ”completă” a sinelui va recunoaște că ea a fost mereu acolo, însă funcționarea egoului – identificarea cu obiecte și gânduri – a împins-o în fundal. Unul dintre modurile de transcendere a egoului este să nu reacționezi cu toată ființa la caleidoscopul mereu în mișcare al gândurilor și al emoțiilor, ci să te concentrezi pe conștiința vigilentă din fundal.

Pentru majoritatea oamenilor, termenul ”conștient” se identifică cu egoul condiționat social. La un mare număr de persoane această identificare este atât de puternică încât aceștia sunt inconștienți de faptul că viața lor este guvernată de o minte condiționată social. Cei care reușesc să treacă dincolo de identificarea cu mintea reunosc starea de condiționare socială și sunt capabili să lase deoparte condiționarea socială. O asemenea persoană nu se identifică cu mintea, ci, din ce în ce mai mult, cu Conștiința.

Vigilența va controla, de aceea, mintea, din ce în ce mai mult și se va manifesta prin intermediul minții liniștite. Atunci când identificarea cu o formă se oprește, un nou spațiu este generat între noi și formă, fiind capabili să vedem și să recunoaștem că nu suntem identici cu acea formă. Odată cu dizolvarea identificării, egoul dispare. Aceasta este cea de-a doua piatră de hotar majoră în procesul trezirii.

           Poarta ce ne conduce către dimensiuni și mai profunde ale Vieții este Vigilența, care apare ca rezultat al eliberării atenției noastre din starea hipnotică a ascultării proprie povești personale. Noua vigilență ne permite să învățăm despre noi înșine fără să ne identificăm cu gândurile și emoțiile. Ceea ce experimentăm în această stare nouă, alertă dincolo de gânduri și emoții este întregul existenței.

În această stare dispar toate fragmentațiile din viața noastră, recunoaștem spațiozitatea interioară a propriei existențe, fericirea și pacea interioară. Ne simțim acasă în pielea noastră și realizăm că propria conștiință vigilentă este liberă de toate soiurile de gânduri și emoții. În această stare a Conștiinței se deschide o întreagă dimensiune nouă pentru noi, arătându-ne Existența dintr-o cu totul altă perspectivă.

Unitatea din spatele controverselor este dezvăluită în fața propriilor ochi și nu mai insistăm să găsim partea însorită a vieții, pentru că suntem capabili să descoperim și frumusețea părții întunecate.Acceptăm viața așa cum este și nu facem asta sub presiune, deoarece acceptarea este rezultatul libertății noastre totale. Libertatea este, în schimb, un fruct al eliberării noastre din lumea formelor și a obiectelor. Am înțeles și am experimentat procesul trezirii.

A venit timpul să luăm frâiele propriei miinți oricând este nevoie. Atunci când nu avem nevoie de lucrările minții în mod direct, haideți să ne odihnim. Totul va fi tăcut și plin de pace în interiorul nostru. Suntem dincolo de bine și rău, suntem doar o Conștiință ce nu analizează sau judecă, ci doar contemplă. Realizăm că același suflet care contemplă trăiește în fiecare, așadar diferențele dintre ființele umane sunt doar superficiale, iar în interior suntem cu toții la fel. Experimentarea acestei unități ne va aduce extazul Vieții, bucuria perfectă a Existenței.

– Sursa : „Exteriorul reflexie a interiorului”

https://luminasufletuluitau.wordpress.com/

24 Sep
Publicat în Psihologie

'Cine sunt Eu' intr-o relatie

16583_0817223001202834941_21Unde este dragostea intr-o relatie? Sta ea in emotiile primei intalniri, ale primei inghetate mancate impreuna, ale primei strangeri in brate? Se pierde undeva o data cu trecerea timpului? Oare cum arata relatia perfecta? Exista asa ceva? In ce dictionar gasim definitia relatiei perfecte?Stim noi sa ne cautam partenerul potrivit? Cum il recunoastem? Ce inseamna fidelitatea? De ce sunt rarisime relatiile in care niciunul dintre parteneri nu mai cauta si altceva in exteriorul relatiei? Oare intotdeauna intr-o relatie insala mai mult unul decat celalalt? Sau doar unul? Oare exista relatii in care chiar niciunul niciodata nu a inselat si nici nu a dorit sa insele?

Where is the love? 

Iata un posibil raspuns:
Atata timp cat exista ego, ambii parteneri vor considera ca niciodata nu e de ajuns, ca nu sunt multumiti 100%, ca nu sunt completi, si da, vor tinde sa isi constuiasca "intregul" emotional din mai multe parti. Dar daca ambii functioneaza la adevaratul lor potential in ceea ce priveste iubirea pe care o impartasesc, lucrurile tind sa devina implinitoare. Oamenii cauta si in alta parte, pentru ca partenerul ofera prea putin din inima lui. Asta la nivel emotional, psihic.La nivel material, fizic, suntem programati de milioane de ani sa cautam si sa ne imperechem cu cat mai multi parteneri, pentru ca odata cu raspandirea speciei pe planeta, devenea din ce in ce mai periculos pentru o femeie sa faca copii cu rudele apropiate sau chiar cu membrii comunitatii, (periculos pentru specia umana), deoarece sansele de a da nastere la copii sanatosi si cu calitai noi, evoluate, scadeau drastic daca acestea erau mereu alese din acelasi grup comunitar. Astfel, antropologii si psihologia evolutiva au descoperit ca atunci cand femeia este la ovulatie, statistic tinde sa parcurga distante cat mai mari, sa iasa mai des din casa, sa se expuna mai mult si sa caute barbati mai valabili (cu gena mai buna) decat barbatii din comunitatea ei proxima.
Tot la nivel fizic, legat de poligamia barbatului, tot gena umana hotaraste instinctele, pentru ca atunci cand semeni un ogor, arunci mii de seminte peste tot campul pentru a gasi locuri fertile. Motorul care sta la baza inmultirii speciei umane este fara mila fata de intimitatea emotionala a partenerilor, fata de atasamentul si posesiunea pe care il are egoul pentru partener. La nivel spiritual, si al iubirii adevarate (globale si neconditionate) daca privesti lucrurile din punctul de vedere al unirii si dansului dintre feminin si masculin, nu mai conteza cine e casatorit cu cine, sau daca are copii sau nu sau daca cuplul "oficial" se iubeeste romantic sau nu.

Se pot implini reciproc cei doi parteneri? Ce cauta fiecare in celalalt?  Se spune ca partenerul este oglinda perfecta si cea mai profunda a celuilalt. Care e momentul in care pot spune ca se cunosc cu adevarat partenerii? Stie cineva vreodata ce este in mintea celuilalt? 
E necesara intrebarea “Cine sunt EU” inainte de a sti “Cine esti TU”. Pentru ca Tu esti doar un aspect al meu. 

Problema cuplurilor este de fapt problema societatii, a culturii ei, care la randul ei deriva din nivelul de dezvoltare spirituala a indivizilor, pentru ca atat "el" cat si "ea", sunt educati in spiritul a ceea ce a mai fost si se insista sa continue, ca si cum nimeni nu vede ca atat filosofia, cat si metoda sunt gresite, prin faptul ca au fost verificate si nu au dat rezultate. Primele licariri de schimbare ar putea fi: indoiala asupra a ceea ce a existat pana acum, intr-o negate totala, urmata de un curaj spre ceva nou, care desi "intunecat" (necunoscut), este singurul care contine potentialul aducator de lumina.

In ceea ce priveste cuplurile, OSHO propunea ca solutie o rasturnare de principiu "economic": din "sa obtin cat mai mult", in "sa dau cat mai mult". Tipul de cuplu care se regaseste in proportii triste in societatea noastra este compus din 2 "cersetori", dintre care fiecare crede despre celalalt ca e "imparat" si devine frustrat cand constata ca si celalalt e un "cersetor" care nu are nimic de dat. Paradigma abundentei infinite a lumii si a universului, ar rezolva foarte rapid aceasta problema de perceptie intre parteneri. Nu mai vii de pe pozitia de a lua si a baga in traista cat incape din cauza ca nu ai, ci vii de pe taramul in care iubirea este infinita.

Ai atat de multa iubire incat da pe-afara si ai chiar o nevoie primara de a o impartasi in stanga si-n dreapta. Pentru a te "conecta" la aceasta sursa infinita de iubire si bunastare, e de ajuns doar sa ii constientizezi existenta si sa iti traiesti viata avand acest lucru in minte si in suflet.

"Cine sunt eu?" e un subiect provocator si "periculos" pentru neinitiati (pentru egoul nepotolit). E o intrebare pe care nu multa lume are curaj sa si-o puna, iar cel mai bun raspuns l-a dat Iisus: "Eu sunt cel ce sunt!". Osho a zis: "Eu sunt eu insumi!" Maestrii zen spun: "Eu doar stau singur aici cu mine, si totul e perfect!" Eckhart Tolle spune: "Numele tau e doar o eticheta care ti-a fost data la nastere. E titlul dosarului personalitatii tale, cu toata istoria vietii tale. Dar tu nu esti numele tau. Atunci cine e de fapt “Insumi"? "
Shakespeare spune “neaga-ti tatal si refuza-ti numele’ (referindu-se la obarsia neamului), ‘tu esti tu insuti, nu esti un Montague’  si ‘thou name is but a name’ (numele tau e doar un nume).

Numele e doar o categorie care-i restrange limitele sinelui. Strapunge zidul numelui si descopera-te pe tine – si arata-te lumii cine esti cu adevarat. 
Abordarea lui "Cine sunt eu?" trebuie sa inceapa dupa ce s-a renuntat la conceptul psihologic-mental de persoana. Si poate ca etapa aceasta este esentiala in definirea unui cuplu in adevaratul sens (spiritual si energetic) al cuvantului. Cei doi devin parteneri cu adevarat doar cand fiecare renunta la sinele sau bine delimitat si se confunda cu celalalt, doar cand se ofera si si se contopesc in simturi si spirit, atunci devin Unul. Aceasta este esenta lui Unu: transcenderea conceptului de persoana, de individ aparte, prin identificarea cu celalalt, si in ultima instanta cu tot ceea ce exista.

Astfel problematica relatiilor dintre barbat si femeie trebuie sa includa nivelul absolut, singular, al constiintei, pentru ca motivul pentru care ne-am desprins din Tot, doar pentru a ne intoarce in Tot, a fost pentru a invata sa ne iubim

 

{jcomments on}

Articole pe categorii

Articole noi