Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
18 Aug
Publicat în Despre copii

Agresivitatea copiilor, o problema a parintilor

Copil MamaCopiii de acum nu sunt ca si copiii de altadata si parintii de acum nu se aseamana cu parintii vremurilor trecute, pentru ca insusi vremurile sunt foarte diferite. De aceea problemele care apar in educatia copiilor nostri trebuie privite dintr-o pespectiva noua, si rezolvate tot la fel, de aceasta maniera. Dintre multele probleme care framanta parintii in ziua de azi si care sunt gresit intelese si tratate este agresivitatea copiilor.

Incep cu definirea agresivitatii pentru ca sa se inteleaga ca ea nu este altceva decat o componenta normala a personalitatii noastre, o forma de manifestare a dorintelor si nemultumirilor noastre. Uneori lipsa agresivitatii (si aici nu este vorba de agresivitatea extrema) poate duce la frustrari, la non afirmare de sine si uneori chiar la depresii (Hetel,2009).
 
Cauzele agresivitatii copiilor pot fi:
-factorii fizici ( foamea, oboseala, stare de boala)
-nemultumirile de orice fel
-dorinta de a atrage atentia sau de a demonstra superioritatea
-dorinta de autoprotejare izvorata din sentimentul de nesiguranta (principiul: cel care actioneaza primul este mai puternic)
-dorinta de a se face inteles, atunci cand lipsesc deprinderile de comunicare verbala
-testarea limitelor parintilor
-abuzurile psihice sau fizice asupra copilului
-abuzurile de substante ( alcool, droguri,etc)
-factori de stres socioeconomici
-factorii genetici care tin de temperamentul copilului
-imitarea comportamentului altor persoane care servesc drept modele pentru copil (parinti,prieteni, personaje din desene animate sau din filme)
 
Agresivitatea devine o problema pentru copil si pentru cei din jurul sau, atunci cand devine distructiva atat pentru lucrurile si oamenii care il inconjoara, cat si pentru copil. Imposibilitatea controlarii impulsului de manie ii face rau si copilului prin trairea pe care o experimenteaza. Totusi agresivitatea copilului nu trebuie inabusita ci trebuie gasita o cale pentru a o transforma in echilibru interior ( Andrei, 2009).
 
Modurile de manifestare ale agresivitatii pot fi foarte diferite.
Accesele de furie pot apare de foarte timpuriu, chiar de la 1-3 ani, cand pot apare eliberari necontrolate a energiei acumulate (lovituri, muscaturi), pe neasteptate, care dureaza putin. Pe masura ce copiii cresc, izbucnirile sunt mai rare si mai putin violente, mai mult verbalízate si mai simbolice.
 
In schimb, cand se asociaza cu alti copii accesele de suparare se pot intensifica din nou pentru orice nemultumire aparuta pe terenul de joaca sau la scoala. Asta se intampla in special la copiii care nu se pot exprima bine si vor sa se faca intelesi, la copiii mai bolnaviciosi care se supara mai repede decat cei sanatosi, sau chiar datorita foamei, fiindca scade glicemia si copiii devin mai iritabili.
 
Alti copii sunt agresivi pentru ca au un prag de toleranta mai scazut la nemultumiri sau nu pot sa isi controleze foarte bine sentimentele mai intense, ca de exemplu mania. (Kuzma,2007).
 
Crize de agresivitate apar si atunci cand parintii exagereaza cu importanta pe care o dau copilului incepand de la o varsta mica, rasfatandu-l, fara sa stabileasca limite in comportament.
 
Abuzurile fizice sau psihice asupra copilului si factorii de stres socioeconomic pot provoca de asemenea comportamentul agresiv, ca si o forma de reactie. Consumul de substante cum ar fi alcoolul si drogurile intalnite in special la adolescenti, pot duce la iritabilitate crescuta si tulburari de comportament.
 
Desigur ca pe langa aceste cauze, mai poate aparea ca si cauza a agresivitatii, temperamentul, care tine de interiorul nostru. Temperamentul unei persoane este preponderent innnascut si iese la iveala in situatii limita, pentru ca este asa cum spunea Carlos Rossi (2004) capacitatea fiecaruia de a suporta presiuni. Asa se explica reactiile impulsive ale unor persoane in comparatie cu altele, care reactioneaza mult mai lent.
 
Desi se considera ca temperamentul nu se poate schimba radical, el poate fi educat prin dezvoltarea unor deprinderi de a controla aceste reactii impulsive. Si pornind de la aceasta idee sa nu uitam faptul ca mediul in care traim ne poate schimba intr-un mod pozitiv sau negativ, de aceea acolo unde exista parinti cu temperamente agresive, ei trebuie sa fie primii care se corecteaza, pentru ca se stie exact, ca un copil care traieste in casa cu un parinte agresiv, copilul va copia la nivel subconstient modelul parintelui mai predominant dintre cei doi (tata sau mama).
 
La primele accese de furie distructiva a copilului parintii trebuie sa ia masuri, pentru ca repetarea acceselor de manie depinde foarte mult de prímele atitudini ale parintilor. Copilul care este indrumat si disciplinat va sti ce ii este permis si ce nu, va deveni responsabil pentru actiunile lui si va suporta consecintele atunci cand greseste.
 
Pentru ca in trecut deseori disciplinarea se confunda cu pedeapsa, trebuie facuta distinctia dintre a disciplina, care inseamna a educa, si a pedepsi, care inseamna obligarea copilului de a se conforma la niste reguli impuse. Disciplinarea trebuie sa aiba loc permanent, ca un proces de invatare, dar pedeapsa, desi uneori justificata, nu trebuie sa fie o obisnuinta in practica unui parinte, pentru ca produce mai multe efecte negative decat pozitive.
 
Copiii nu trebuie si mai mult provocati la manie, deci trebuie sa avem grija la reactiile noastre atunci cand copiii sunt furiosi, dar si atunci cand nu sunt furiosi (Kuzma, 2007). Disciplinarea se face cu rabdare, se cere un lucru, te asiguri ca a inteles si ca il face, apoi se poate cere alt lucru, si asa mai departe. Cerand prea multe lucruri deodata, copilul va ajunge sa nu mai faca nici unul.
 
Ceea ce este insa extrem de important este faptul ca fiecare copil este unic si raspunde in felul lui la metodele aplícate pentru a disciplina. Daca o metoda in cazul unui copil poate da rezultate, in cazul altui copil poate avea efecte inverse, de aceea se va tine cont de personalitatea fiecarui copil pentru aplicarea metodelor de corectare a comportamentului agresiv.
 
O problema apare cand ne lovim de stereotipurile de gen, si anume acceptarea cu mai multa usurinta a comportamentului agresiv al baiatului in comparatie cu al fetei. Agresivitatea se manifesta la fete diferit fata de baieti:
- la fete pot apare accese de manie dupa 5 ani care sunt asociate cu alte tulburari, cum ar fi: iritabilitatea, negativismul, melancolía, dependenta de substante, tulburarile alimentare, dorinta de a atrage atentia, nelinistea interioara
- la baieti, cand agresivitatea apare dupa 5 ani, este asociata in principal cu negativismul.
 
Agresivitatea manifestata in diverse moduri, in scris, verbal, prin gesturi, poate sa apara si din cauza fricii, a vulnerabilitatii. Actionand primii prin acte de agresivitate indreptate asupra celorlati, ei cauta sa isi ascunda de fapt aceasta vulnerabilitate (Roco,2003). Cu toate acestea nici baiatului nu trebuie ingaduit un astfel de comportament, in ambele cazuri, fete si baieti, trebuie intervenit prompt, redirectionata energía distructiva si transformata in energie creatoare, prin jocuri care stimuleaza creativitatea si creste stima de sine a copilului sau jocuri de rol pentru a invata sa comunice si sa se poarte in diferite situatii, chiar conflictuale, care pot aparea.
 
Cand intensitatea agresivitatii este mare, degenereaza in violenta si devine daunatoare, producand daune altora, prin acte distructive, lui insusi, agresivitate indreptata spre interior (furie, manie, neimplinire, nemultumire, anxietate), si lucrurilor, prin distrugerea lor. In baza acestor trei principii, nu iti face rau tie, celor din jur si lucrurilor, este bine sa se stabileasca reguli de comportament, reguli care stau la baza autodisciplinarii copilului.
 
Daca mania nu este distructiva, atunci copilul trebuie lasat sa se manifeste, pentru ca tensiunea negativa reprimata se va acumula si va izbucni mai tarziu mult mai violent. Chiar si atunci cand se cearta cu alti copii, el de fapt invata pas cu pas, sa relationeze cu ceilalti, sa isi rezolve disputele, sa gaseasca singur solutii pentru a reconcilia relatiile si sa se autocontroleze, pentru a evita situatiile neplacute.
 
Copilul va fi incurajat sa vorbeasca despre sentimentele de manie pe care le incearca, pentru ca discutiile au rol de reglare a emotiilor. Pe langa aceasta, copilul poate invata cu ajutorul specialistilor cum sa isi controleze mania prin tehnici specifice, cum ar fi: tehnica jocului de rol, tehnici de relaxare, tehnici de autocontrol a furiei.
 
La copiii mici care sunt agresivi pentru ca doresc sa obtina mai multa atentie, se va ignora comportamentul, altfel el va deveni o obisnuinta in a obtine si alte beneficii (Kuzma,2007). Cand copilul foarte mic, bebelusul, devine agresiv pentru ca are o nevoie sau o nemultumire, este important sa combinam fermitatea cu calmul si blandetea. Atitudinea ferma, dar calma a persoanei care il ingrijeste il va face sa isi recapete el insusi calmul.
 
Pentru a putea ajuta copilul sa isi indrepte comportamentul agresiv trebuie gasita cauza agresivitatii si a celorlalte tulburari asociate. De asemenea daca observam situatiile care provoaca suparare si tinem cont de ele, putem uneori sa anticipam o criza de furie a copilului si sa o prevenim.
 
Ca o regula generala pentru copiii de toate varstele, se poate spune ca planificarea programului si a ambiantei caminului poate evita numeroase probleme, printre care si accesele de agresivitate. Rutina zilnica, adica respectarea orarului de masa, somn si joaca contribuie la mentinerea sanatatii emotionale ale copilului. Si nu uitati, tot ca o regula generala se spune ca“ Blandetea este leacul cruzimii” ( Cicero).
 
 
Bibliografie selectiva:
Kuzma, K. (2007). Intelege-ti copilul, Editura Viata si Sanatate, Bucuresti
Roco, M. (2004). Creativitate si inteligenta emotionala, Editura Polirom,Iasi
Surse web:
http://www.despresuflet.ro/forum/agresivitate-f8/cauzele-comportamentului-agresiv-la-copii-t365.html- Andrei, 2009
http://www.idieta.ro/mamici/copilul/familie_agresivitatea_copiilor_intre_rau_si_bine.html- Hetel,2009
http://aacap.org/page.ww?name=Understanding+Violent+Behavior+in+Children+and+Adolescents&section=Facts+for+Families
http://earlychildhood.suite101.com/article.cfm/aggressive_behavior_in_children
http://enciclopedia.us.es/index.php/Agresi%C3%B3n
http://integrareacopiilor.blogspot.com/2009/03/interventii-pentru-ameliorare.html
http://www.didactic.ro/files/19/agresivitatea_si_violenta_activitate.doc
http://portal.educ.ar/debates/educacionytic/formacion-docente/la-agresion-en-las-aulas-podra-ser-controlada-por-el-liderazgo-docente.php
http://www.blogseitb.com/inteligenciaemocional/2009/05/06/la-agresividad-no-gestionada-violencia/
 
Material preluat de pe www.damaideparte.ro
17 Oct
Publicat în Psihologie

Infidelitatea - mit si realitate

Exista o mitologie despre infidelitate care circula în presa si chiar în literatura de specialitate, care informeaza gresit oamenii si care face situatiile chiar mai dificile decât sunt.infidelitate

Unele din aceste mituri sunt urmatoarele:

1. Oricine este necredincios; este un comportament normal si de asteptat. Conform unor statistici, se considera ca jumatate din barbatii casatoriti si o treime din femeile casatorite au fost necredinciosi cel putin o data. Este un procent destul de mare. Totusi, cei mai multi oameni sunt credinciosi în majoritatea timpului. Fara presupunerea de fidelitate, intimitatea devine dificila, iar mariajul un câmp de batalie. Cei care se asteapta ca partenerul sa-i însele, au tendinta de a-i împinge sa o faca si de a face viata mizerabila pentru amândoi.

2. E bine sa ai o aventura; chiar ar putea revigora un mariaj monoton. Filosofia Playboy si Cosmopolitan încurajau infidelitatea ca un mod de a-i mentine pe barbati barbati si pe femei femei. Mai mult chiar, femeile au fost încurajate sa-si puna în practica fanteziile sexuale în numele egalitatii în drepturi. E adevarat ca daca o aventura este suficient de zgomotoasa, criza infidelitatii poate zgudui si cel mai solid mariaj. Orice criza are o functie de detonare; a arde casa din temelii poate fi un mod de a atrage atentia mai vizibil si cu circumstante mai atenuante. Oricât de utopice sunt teoriile, realitatea este ca infidelitatea, secreta sau nu, poate distruge un mariaj. Sunt putine casatorii care se termina cu divort fara ca unul din parteneri sa nu fi fost necredincios si adesea infidelitatea este tinuta în secret în timpul divortului si mult timp dupa aceea. Infidelitatea este conditia "sine qua non" a divortului.

3. Oamenii au aventuri pentru ca nu mai sunt îndragostiti de partenerul lor. La o examinare mai atenta de fapt mariajul a fost bun pâna în momentul începutului aventurii si decizia ca nu mai sunt îndragostiti de partener este doar un efort de a explica si justifica aventura. În fiecare mariaj sunt prezente numeroase sentimente, de la dorinta la dezgust, de la dragoste disperata pâna la furie homicidala. Ar fi stupid sa reduci o astfel de bogata paleta emotionala la o singura întrebare "ma iubesti sau nu?" Daca te-ai îndragostit de altcineva nu este un motiv sa-ti înseli partenerul. Daca oamenii au deficiente în capacitatea de a-si iubi partenerul, cum oare un act atât de plin de ura cum este tradarea ar putea restabili aceasta capacitate ?!

4. Oamenii au aventuri pentru ca au o sexualitate peste medie. Aventurile sunt legate de secrete. Infidelitatea nu are neaparat legatura cu sexul ci cu lipsa de onestitate. Cei mai precauti infideli pot avea întâlniri caste, dar secrete, întâlniri care nu satisfac tensiunea sexuala, dar care previn reconcilierea maritala sau intimitatea în casatorie. Aventurile implica sex de obicei, cel putin atât cât sa creeze un secret care sa pecetluiasca alianta conspirativa a aventurii si sa faca relatia tensionata, periculoasa si astfel excitanta. Multe aventuri constau în sex putin si prost si multe ore la telefon. În general cuplurile monogame au mai mult sex decât cei care fac sex la întâmplare.

5. Aventurile sunt greseala "încornoratului". Obiceiurile patriarhale presupun ca atunci când un barbat se culca cu o alta femeie, sotia acestuia are anumite deficiente estetice, sexuale sau emotionale. Ea a esuat într-un fel. Teoriile feministe sustin ca o femeie îsi înseala barbatul pentru ca acesta este un ticalos. Multi oameni cred ca aventurile sunt un raspuns normal la un mariaj imperfect si este prin definitie vina partenerului. Prietenii si rudele adesea îsi releva prejudecatile privitoare la lipsa de încredere în casatorii, monogamie, intimitate, onestitate când îl încurajeaza pe infidel sa-si învinovateasca partenerul mai degraba decât pe el însusi. Un truc de evitare a responsabilitatii personale este de a blama însasi casatoria (prea devreme, prea târziu) sau anumite caracteristici de neschimbat ale partenerului (prea batrân, prea înalt, etc). Civilizatia si casatoria cer ca oamenii sa se comporte adecvat indiferent ce simt si sa-si asume responsabilitatea pentru faptele lor.

6. Este mai bine sa pretinzi ca nu stii ce se întâmpla. Sunt persoane care evita neplacerea si prefera sa vada cum totul se prabuseste decât sa strige "foc". Mariajul adulter poate fi vindecat doar când nu mai exista secrete si infidelul nu mai trebuie sa se ascunda. Sigur ca ar fi de ajutor sa renunte si la aventura. Exista credinta ca infidelii trebuie sa-si nege la nesfârsit aventurile si sa-i dezorienteze pe "încornorati" astfel încât acestia sa se îndoiasca de sanatatea lor mentala decât de fidelitatea partenerilor. De fapt minciuna continua si negarea sunt aspectele de neiertat ale infidelitatii.

7. Dupa o aventura divortul este inevitabil. De obicei majoritatea divorturilor au loc în urma unei aventuri. Daca se apeleaza la psihoterapie, cele mai multe mariaje adultere pot fi salvate si chiar pot fi mai puternice si mai intime decât au fost înainte de criza. Destul de rar "încornoratul" recurge la divort dupa o prima aventura a partenerului. Divortul are loc pentru ca infidelul nu poate iesi la timp din aventura sau nu face fata întoarcerii în mariaj. Prognoza dupa o aventura nu este severa, iar cei care s-au ratacit nu si-au pierdut întregul credit.

De multe ori infidelitatea este doar un simptom al problemelor unui cuplu. Cei doi nu-si discuta deschis aceste probleme sau o fac ineficient, acuzându-se unul pe celalalt, fara a-si asuma partea de responsabilitate pentru ce se întâmpla între ei si pentru exprimarea propriilor nevoi în viata de cuplu.

Apelarea la serviciile unui psiholog în astfel de situatii este adesea benefica, atât timp cât cei doi doresc sa-si reconstruiasca relatia.

Sursa: http://www.thera-psy.com

18 Oct
Publicat în Cuvinte din rai

Fericirea vesnica

fericirea_vesnica-Va sa zica ai venit pentru fericirea vesnica - intreba Judecatorul.
-Da - ii raspunse spiritul proaspat dezancarnat.
-Ai gresit adresa - continua Judecatorul, cu un zambet ambiguu in jurul gurii.
-Stati… nu-i aici raiul? - intreba omul nostru, proaspat trecut prin granita mortii.
-Ba da - ii raspunse Judecatorul.
-Jos pe Pamant mi s-a promis ca aici voi primi in dar, fericirea vesnica.
-Ne pare rau, ai fost informat gresit.
-Am fost informat gresit?! Dar preotul imi zisese ca daca ma rog regulat, daca indeplinesc cele zece porunci, voi ajunge in rai si voi fi fericit vesnic!
-Esti in rai, esti binevenit, dar trebuie sa mananci din merindele tale: sa traiesti fericirea pe care ai adus-o de pe Pamant.
-Nu este corect: pe Pamant n-as putea zice ca am fost fericit…
-Ne pare rau…
-Si nu se poate sa primesc aici fericirea?
-Ne pare rau: nu.
-De ce nu?
-Fiindca asa e regula.
-Care regula?
-Cea instituita de Tatal.
-Nu pot sa cred ca Tatal este atat de crud!
-Pai nu e crud.
-Nu e?
-Nu.
-Dar cum asa?
-Tatal a instituit urmatoarea regula: fiecare trebuie sa-si construiasca propria sa fericire.
-Cum adica?
-Simplu: asa cum un culturist isi cladeste muschii, tot asa cel care cauta fericirea, trebuie s-o construiasca singur.
-Nu mi se pare corect!
-Treaba ta.
-Totusi, ce pot face acum?
-Poti sa te duci inapoi, deoarece corpul tau se afla inca in stadiul mortii clinice.
-Bine, si ce fac daca merg inapoi?
-Exersezi fericirea.
-Exersez fericirea? Si cum fac asta?
-Trebuie sa gasesti propriile tale metode. Cei mai multi incearca prin iubire. Poti sa-ti indrepti iubirea spre Tatal. Sau spre o fiinta draga tie. Dar poti sa exersezi si iubirea de sine.
-Iubirea de sine… n-am inteles-o niciodata…
-Iti pot explica prin functionarea inimii biologice. Iti amintesti probabil ca inima pompeaza sange in trei directii: are un circuit care alimenteaza partea corpului care se afla mai jos de inima, un alt circuit care iriga tot ce se afla mai sus decat inima, si un al treilea circuit prin care trimite sange in propriile sale tesuturi.

Vezi, functionarea inimii este simbolul modului in care este indicat sa-ti administrezi energia si iubirea. Circuitul de jos nu este altceva decat iubirea directionata spre oameni. Circuitul de sus este simbolul iubirii prin care poti comunica cu fiintele mai evoluate decat tine, incluzand Tatal Ceresc. Iar cel de-al treilea circuit, cel prin care inima asigura energia necesara propriei sale functionari, este iubirea de sine.

Cand ajungi sa constientizezi razele iubirii care ies din inima ta, poti sa redirectezi o parte din ele spre tine insuti. Este indicat sa pastrezi proportiile definite de inima ta biologica. Prin circuitul mare, cel care porneste spre partea de jos a corpului, trimiti energie si iubire spre toti ceilalti. Prin circuitul mic, cel care porneste in sus, comunici cu fiintele mai evoluate decat tine - cu ingeri, arhangheli, heruvimi, serafimi, si asa mai departe.

Fii sigur ca vei primi de la ei mai mult decat reusesti sa oferi lor. Si ai dreptul si la cel de-al treilea circuit, ca sa poti functiona si tu…
-Oh, ce simplu e!
-Da, e simplu ca buna ziua!
-Si ce-mi mai recomandati, ce sa fac cand ajung jos?
-Incearca sa identifici ce anume iti produce bucurii reale. Incearca sa largesti aceasta lista. Bine, iti recomand sa te tii in limita bunului simt. Daca o treci, risti sa-ti strici fericirea. Si exerseaza cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii.
Si inca un lucru: incearca sa zici “Te iubesc” cat mai des, dar intotdeauna din toata inima.
-Deja ma simt fericit!
-Ma bucur pentru tine! Insa totusi m-as bucura daca te-ai duce inapoi si ai exersa acolo jos, ca sa vii fortificat aici sus, cand iti vine randul.
-Va multumesc - ma simt atat de fericit!
-Fericirea ta e si fericirea mea si iti multumesc pentru ca mi-o dai - incheiase Judecatorul.
Spiritul dezancarnat se umplu de incredere in viitor si plonja inapoi in corpul sau aflat pe cearsaful alb al clinicii de reanimare.
Aparatele electrice conectate la corpul sau incepusera sa semnalizeze reaparitia vietii. Incet, se auzi un oftat, ca o adiere de vant. Tiptil-tiptil, inima incepea sa bata. Electrocardiograma desena o curba tot mai armonioasa. Ochii pacientului inca nu se deschisesera inca, dar pe fata lui se asternu o liniste divina.
Doctorii rasuflasera usurati. Se gandisera la marea minune: viata. Un pacient reintors din inalt valora pentru ei cat un nou-nascut.
-Tipul, mai mult ca sigur a invatat ceva, acolo Sus - zise unul dintre doctori.
-Pai da… nu cred ca s-a intors datorita electrosocului, ca imi pierdusem increderea in el, la un moment dat - adauga un alt halat alb.

Sursa: http://astrolog2you.blogspot.com

Articole pe categorii

Articole noi