Tot cercetând despre cum să facem alegeri conștiente, responsabile și cu grijă de noi și de mediul înconjurător (oameni, animale, plante, Pământ) mi-am aplecat atenția într-un studiu privind capacitatea de discernământ. Din punctual meu de vedere discernământul este o capacitate cheie în dezvoltarea umană pentru o viață trăită ușor frumos și bine. Am descoperit câteva caracteristici necesare fără de care nu poți activa și dezvolta capacitatea de a discerne. Acestea sunt:

1.Cunoașterea-ingredientul principal în dezvoltarea discernământului

Pentru a trăi o stare de bine global avem nevoie de discernământ atunci când ne confruntăm cu reguli și norme transmise și impuse de familia de bază și de societate.

 Astfel discernământul se manifestă în sensul de a judeca drept, din poziția de observator, care sunt normele și regulile care să le aplicăm pentru binele nostru și care nu. Pentru aceasta e nevoie de cunoaștere de a ști mai multe imformații despre un subiect sau altul.

Cunoașterea este ingredientul cel mai important pentru a putea avea opțiuni în ceea ce privește calitatea vieții noastre și a discerne acțiunile binefăcătoare care duc la creșterea și dezvoltarea noastră în armonie.

Aici aș vrea să fac distincţia între cunoaştere şi cunoştinţe sau informaţii.

Preaiubiților,

În această perioadă a anului, programul poate deveni plin de activități care trebuie făcute cu familia, prietenii sau comunitatea voastră, iar acest lucru este minunat, atât timp cât nu vă epuizați.

Pe vremea cand eram copil, nu ma placeam foarte tare. De fapt, erau momente cand  detestam faptul ca sunt eu. Ma credeam singura persoana din lume atat de incapabila de a-mi face prieteni si atat de ridicularizata de catre grupul de baieti in care cautam, cu disperare - si uneori fara rezultat - sa intru.

Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult nici cand m-am maturizat. Credeam ca viata mea o sa ia un curs nou. M-am mutat chiar intr-un oras nou, unde nu ma cunostea nimeni, unde nimeni nu stia nimic despre tendintele mele din copilarie de a ma lauda foarte tare, ca o compensare a faptului ca nu aveam respect fata de mine insumi. Sau  despre obiceiul meu de a “intra cu impetuozitate”, umpland camera cu prezenta mea – in asa masura incat ceilalti simteau ca nu mai au spatiu in care sa se desfasoare.

Ei bine, am descoperit ca mutatul dintr-un loc in altul nu m-a ajutat cu nimic. M-am luat pe mine insumi cu mine. Apoi, intr-o zi ma aflam intr-un lacas de desavarsire a evolutiei spirituale si am fost prezentat angajatilor din departamentul unde urma sa lucrez. Administratoarea cladirii a spus ceva ce nu voi uita niciodata: