Pentru a face ca viaţa noastră să capete un sens, trebuie să ne lămurim ce anume este mai de preţ pentru noi. Trebuie să ne facem o imagine asupra priorităţilor noastre. Ne zbatem să ne echilibram, dar asemenea altor trăsături admirabile, echilibrul este greu de atins. Echilibrul înseamnă să discernem dintre multele noastre interese care ne sunt nevoile reale, iar apoi să ne reorientam priorităţile pentru a reflecta aceste nevoi. De obicei aceasta implică renunţarea la unele din ţelurile noastre urmărite cu îndârjire şi la ataşamente puternice, iar pentru aceasta trebuie să fim pregătiţi pentru a ne pune unele întrebări dure. Dar merita osteneala să ni le punem, întrucât echilibrul este esenţial pentru a ajunge la cunoaşterea de sine; iar fără a şti cine suntem, nu putem ajunge foarte departe în viaţă.
Societatea susţine că a avea echilibru înseamnă a avea o soţie, copii, casă, vreo doua maşini, o ocupaţie rentabilă, unele hobby-uri, să ne preocupăm de lăcaşurile noastre de cult şi de activităţi civice, să ne menţinem în bună stare fizică – şi lista continuă. Adevăratul echilibru are prea puţin de a face cu toate acestea, pentru că toate sunt exterioare nouă, iar adevăratul echilibru este o stare interioară. A echilibra lucrurile exterioare ale vieţii este minunat pentru cineva care se mulţumeşte cu viaţa la suprafaţa ei. Însă sunt mulţi oameni pentru care aceasta nu este de ajuns. Ei aspiră să fie liberi de limitările lor, liberi de a fi posedaţi de posesiunile lor, liberi de nebunia, de dezamăgirile şi de frustrările vieţii de la acest nivel. Ei sunt interesaţi să se deştepte la ceea ce este viaţa cu adevărat şi nu să-şi creeze şi mai multe himere.
Numai dacă ne vom trezi, vom afla ce înseamnă a fi viu. Cei mai mulţi dintre noi nu trăim, ci doar existăm. Ţineţi seama că în interiorul acestui răgaz de viaţă limitat care ne-a fost repartizat, după cum spun unele statistici recente, ne consumăm circa şase luni aşteptând la semafoare să se schimbe semnalul, un an în căutarea unor lucruri din casă pe care le-am aşezat greşit, doi ani telefonând unor oameni absenţi sau ale căror telefoane sunt ocupate, cinci ani aşteptând la cozi şi trei ani stând la şedinţe. Este o groaza de timp care ni se iroseşte. Nu este doar un timp din care suntem absenţi, ci este prilejul de a ne folosi viaţa cel mai bine, de a sesiza cine suntem şi de a afla ce anume dorim cu adevărat.
Este foarte important modul în care ne consumăm timpul şi ce anume facem cu el. Ne complicăm vieţile crezând în mod greşit că pentru a fi fericiţi şi a avea o viaţa echilibrată, avem nevoie de toate aceste lucruri exterioare. Dar acest fel de a trăi nu este obligatoriu. Mai există şi alte opţiuni. Iar pentru a descoperi aceste opţiuni este necesar mai înainte de toate să privim în interior; trebuie să ne cercetăm în interior.
Ceea ce ne menţine într-un cerc vicios de suferinţă şi de nefericire este permanentul nostru nesaţ de lucruri lumeşti şi obsesia noastră pentru obiecte, oameni şi activităţi. Dezvoltarea unei vieţi spirituale interioare este un instrument puternic, capabil să ne ajute să instauram, în propriul nostru sine, echilibrul şi fericirea pe care încercăm mereu să le realizăm în exterior. Ne-am putea întreba: cum am putea ajunge la acest lucru? Iar răspunsul logic este: să cerem, înainte de orice, ajutorul celor care cunosc problema. Avem nevoie de contactul cu cei care şi-au dezvoltat ei înşişi potenţialul lor spiritual şi care ne pot arata în ce mod să realizăm şi noi acelaşi lucru.
