Sa fii umanitar nu este suficient
Tipărire

Sa fii umanitar nu este suficient

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Adevărata biserica, adevăratul templu, este corpul omenesc. Acesta este un adevăr simplu şi cu toate acestea, poate că doar un om dintr-un milion îşi îndreaptă cercetarea reală a lui Dumnezeu în interior. Sf. Pavel spune: "Caci ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Caci noi suntem templu al Dumnezeului cel viu." (2Cor. 6:16)
Daca ar arunca cineva o piatra în fereastra bisericii sau a templului, ne-am năpusti cu înverşunare şi l-am pedepsi aşa cum se cuvine unui pângăritor de biserici; dar Dumnezeu sălăşluieşte chiar înlăuntrul acelui om. Zilnic pângărim adevăratul templu al lui Dumnezeu, corpul omenesc, prin tot felul de gânduri, cuvinte şi fapte. Îl căutăm pe Dumnezeu în universul fizic, dar nu reuşim să-l recunoaştem acolo unde poate fi aflat de fapt – înlăuntrul fiecăruia din noi. Ne închipuim în mod uşuratic că misticii şi sfinţii vorbesc doar simbolic când spun că îl putem afla pe Creator în interior. Nu reuşim să percepem sensul direct al cuvintelor lor.

Ne limităm închinarea noastră lui Dumnezeu la a-i cere unele lucruri, ca şi cum ne-am târgui la piaţă. De obicei, binecuvântările la care sperăm din partea lui se referă la lucruri materiale sau fizice, ca sănătate, avere şi relaţii. Dacă reuşim să dobândim ceea ce dorim, ne implicăm şi mai mult în creaţie.

Acest fel de rugăciune este mai mult o afacere comercială în care căutăm să-l mituim pe Dumnezeu. Dacă El ne acordă ceea ce dorim, atunci vom da de pomană atâta sau atâta, sau vom face cutare sau cutare lucru. De fapt, toate aceste forme de rugăciune mărginite sunt doar materialism spiritual. Din punctul de vedere al adevăratei spiritualităţi, ele sunt inutile.

Altă formă de materialism spiritual este confuzia care se face între operele umanitare şi spiritualitate. Adevăraţii îndrumători spirituali nu sunt implicaţi în schimbarea acestei lumi. Ei ştiu că această lume este un stadiu de şcolarizare pentru suflet. La fel cum între şcoala elementară şi universitate trebuie să existe trepte, în evoluţia sufletului exista de asemenea stadii intermediare prin care trebuie să trecem. Lumea aceasta este unul dintre ele. Sufletele care se incarnează în aceasta lume au de învăţat din subiectele prezentate în această şcoală numită Pământ. Pe parcursul timpului fiinţele omeneşti vor fi supuse aceloraşi probe. Acestea sunt teme care se prezintă sub forma unor perechi de contrarii. Vom avea de a face mereu, din acest considerent, cu simţăminte de iubire şi ură, de poftă şi indiferenţă, lăcomie şi mulţumire, mânie şi iertare, boală şi sănătate, viaţă şi moarte şi toate celelalte. Aceasta este dualitatea – natura lumii. Câtă vreme exista zile, vor fi şi nopţi, câta vreme există oameni bogaţi, vor fi şi săraci. Câta vreme există război, va fi şi pace. Ţelul nostru este absolvirea acestei şcoli, ridicându-ne deasupra perechilor de contrarii. Atunci vom ajunge în adevăratul nostru cămin spiritual.

Daca nu ştim să înotăm, cum putem salva pe cineva care se îneacă? Ar fi din partea noastră o dovadă de egoism dacă mai întâi ne-am concentra efortul pentru a învăţa să înotam? Numai atunci i-am putea ajuta pe cei care se îneacă. Este foarte uşor să critici situaţia în care se afla lumea, dar dacă fiecare din noi ar deveni un om mai bun, aceasta ar aduce o contribuţie cu mult mai pozitivă la îmbunătăţirea ei decât lansându-ne în nesfârşite controverse despre ce au greşit toţi ceilalţi. Dacă se edifică spitale, biserici, ospicii şi scoli, dacă se înfăptuiesc tot felul de alte fapte caritabile ca ajutorarea celor bolnavi, celor muribunzi şi celor lipsiţi, toate acestea sunt îndeletniciri umanitare care ne pot da cu adevărat un simţământ de împlinire. Din păcate în mod greşit umanitarismul este considerat că fiind spiritualitate. Aceste activităţi, prin ele însele, nu pot duce la Dumnezeu. Fără a pătrunde în mod conştient în interiorul nostru şi a ne înălţa conştiinţa, fără a avea comuniune cu Dumnezeu şi a deveni asemenea Lui, toate străduinţele noastre exterioare – oricât de elevate – nu ne vor fi de nici un folos.

Diferitele religii ne îndeamnă să facem fapte caritabile, să ne rugăm şi să ducem o viaţă morală şi acestea sunt considerate alfa şi omega religiei. Deşi aceste activităţi sunt foarte pozitive, ele nu sunt suficiente, pentru că nu ne pot duce mai departe de cerurile inferioare ale regiunilor spirituale. Odată ce meritele acumulate pentru asemenea fel de comportament se sfârşesc, sufletul trebuie să se întoarcă în acest plan de conştiinţă şi să înceapă din nou totul, pentru că cerurile în care ajungem ca răsplată pentru faptele noastre bune se află toate în cuprinsul domeniului minţii. Referindu-se la această diversitate a planurilor spirituale, Iisus a spus: "În Casa tatălui meu sunt multe locaşuri." (Ioan 4:2)

Comunicarea noastră cu Dumnezeu este mărginită, atunci când ne rugăm Lui cu rugăciunile rituale. Dacă credem că Dumnezeu are puterea de a ne îndeplini dorinţele, El are cu siguranţa de asemenea puterea de a şti ce anume ne trebuie. Propria noastră lipsă de credinţă este cea care ne îndeamnă să-i cerşim Lui, ca şi cum El nu ar şti ce nevoi avem. Când folosim anumite rugăciuni prestabilite, oare nu ne stânjenim pe noi înşine în exprimarea libera a iubirii noastre? Când ne adresăm celor pe care îi iubim avem nevoie de cuvinte prestabilite? Este Dumnezeu atât de tare de ureche încât trebuie să-i repetam rugăciunile mereu? Îl slăvim de frică pentru ceea ce ne poate face El? Sau îl slăvim din interesul de a dobândi ceea ce dorim? În amândouă cazurile, rugăciunea motivată de frica sau de interes este foarte mărginită. Trebuie să-l slăvim pe Dumnezeu din iubire. Rabia Basri, o femeie sfântă din Persia, spunea: "Doresc să pot îneca porţile iadului pentru ca nimeni să nu ţi se închine ţie de frica şi aş vrea să dau foc porţilor raiului, pentru ca nimeni să nu ţi se închine ţie pentru făgăduinţa raiului. Atunci ţi se vor închina cu toţii doar din iubire."

Sursa: Bazele Spiritualitatii, autor Neale Donald Walsch