Pixabay.com
Anastasia
Tipărire

Omul poate desavarsi lumea

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Aşa, de exemplu, la întrebarea: " Anastasia, cum reuşeşti tu să trăieşti şi să-ţi vizualizezi diferitele momente petrecute cu mii de ani în urmă şi să vezi până şi gândurile marilor oameni ai trecutului?", ea răspunse:
- Primul gând, primul cuvânt au fost ale Creatorului. Gândurile Sale trăiesc şi în prezent, înconjurând-ne invizibil pe noi şi tot spaţiul universal, oglindindu-se în creaţiile vii materiale, date pentru cea mai importantă dintre toate, pentru om. Omul este Fiul Creatorului. Şi, ca oricare alt părinte, El nu putu să-i dorească Fiului Său mai puţin decât El însuşi avu. Ii dădu totul. Şi chiar mai mult - îi dărui libertatea de a alege! 

Omul poate crea şi desăvârşi lumea cu puterea gândurilor sale. Nici unul din gândurile vreodată produse de oameni nu se pierde în neant. Dacă este un gând luminos, atunci va ocupa spaţiul luminos şi se va stabili de partea forţelor luminoase, de este întunecat însă, va ocupa spaţiul diametral opus. Chiar şi în zilele noastre, oricare om din lume poate folosi orice gând produs cândva de om sau de Creator.
- Atunci, cum se face că nu toţi le folosesc?
- Le folosesc, doar că în diferită măsură. Pentru a folosi aceste gânduri, ei trebuie să gândească şi, din păcate, nu tuturor le este dat s-o facă din cauza rutinei cotidiene.
- Vasăzică ar trebui doar să gândească? Şi le-ar putea reuşi orice? Chiar şi gândurile Creatorului ar putea să le folosească?
- Pentru a afla gândurile Creatorului trebuie să atingă puritatea de gândire caracteristică doar Lui şi viteza cu care El îşi desfăşoară gândurile. Pentru a afla gândurile marilor iluminaţi ai omenirii, de asemenea trebuie atinsă puritatea gândurilor acestora şi viteza lor de creare a gândurilor. Dacă un anumit om nu poate crea gânduri destul de pure, pentru a se putea adresa dimensiunii forţelor luminoase, dimensiune în care trăiesc gândurile luminoase, atunci acel om le va culege din spaţiul opus, întunecat, ca în consecinţă să sufere el însuşi şi sâ-i facă să sufere pe cei din jurul său.

Sursa: Cedrii rasunatori ai Rusiei, autor Vladimir Megre