Sfinţii ne sfătuiesc să fim cinstiţi în relaţiile cu ceilalţi oameni, iar viaţa noastră să fie una cu codul nostru moral. Ei acordă o mare însemnătate câştigării mijloacelor de existenţă de către fiecare din noi, căci dacă trăim pe socoteala altora ridicăm o alta oprelişte în calea evoluţiei şi dezvoltării noastre.
Fiind povară pentru alţii, facem datorii care, spre a fi achitate, măresc timpul pe care îl avem de petrecut în acest plan de conştiinţă. Adevăraţii îndrumători spirituali reprezintă pentru noi exemple de viaţă curată. Ei se întreţin singuri, fără ca prin aceasta să renunţe la calea lor. Ei nu acceptă niciodată bani de la discipoli pentru folosul lor personal. Relaţiile lor cu toţi oamenii sunt sincere şi directe. Ei dovedesc clipă de clipă că fericirea nu constă în avere şi în bunuri, ci într-o inima plina de mulţumire.
În aceasta eră materialistă sa născut convingerea că pentru a fi fericiţi avem nevoie de cât mai mult din toate. Nici nu ne dăm seama că atunci când înlesnirile materiale şi siguranţa noastră devin pentru noi lucrul cel mai important, viaţa noastră interioara începe să se ofilească. Ataşându-ne de bani, de posesiuni şi de obiecte ale lumii, ne întărim egoul: centrul nostru lăuntric sau echilibrul nostru slăbesc, iar în acest proces ne înstrăinăm noi înşine de ceea ce suntem. În acest fel ne pierdem pacea minţii şi posedaţi de posesiunile noastre şi de ambiţii, devenim anxioşi şi tensionaţi. În încercarea ei permanentă de a ignora realitatea implacabila a impermanenţei noastre, mintea
se amăgeşte pe sine printr-o permanentă activitate, străduindu-se să adune mai multă avere, mai multă putere şi mai mult din toate cele ce o satisfac. În acest scenariu putem deveni toţi cu multă uşurinţă drogaţi de activitate; dar de fapt nu obţinem mai mult decât struţul care îşi ascunde capul în nisip şi crede
că nu-l mai vede nimeni. Sfârşitul nostru va veni cu siguranţă cândva, oriunde ne-am ascunde şi orice am face.
În tentativele noastre de a ne afla fericirea în lucruri din exteriorul nostru, am sporit complexitatea vieţii până la un punct fără întoarcere. Am îngăduit reclamelor comerciale să ne spele creierele, creându-ne necesitaţi artificiale care în fapt nu ne sunt necesare. Prin acest proces ne-am modelat pe noi în conformitate cu raiurile făgăduite de televiziunile comerciale şi ne-am repezit direct în capcanele lor ademenitoare.
Massmedia comercială, chipul lăcomiei omeneşti, a înlocuit valorile noastre spirituale cu idealuri materiale. Consumul ne dictează modul de viaţa.
A merge la cumpărături a devenit un înlocuitor pentru experienţa religioasă, iar complexele comerciale sunt acum noile locuri de închinare. Trebuie să ţinem pasul cu unii şi cu alţii şi cu ceea ce revarsă asupra noastră media. Cărţile de credit ne ajung cu greu. Dacă avem o casă pentru iarnă, una pentru vară, un apartament la ocean şi o cabană în păduri, suntem încă nemulţumiţi. Câte cămăşi putem purta într-o zi? Câte rochii putem etala într-o seară?
În câte camere putem dormi noaptea? Chiar dacă am reuşi să dobândim acele lucruri materiale care reprezintă ultimul cuvânt în materie – un Rolls de comandă poate, sau un avion cu reacţie privat, ce vom face dacă ne vom da seama că tot nu suntem fericiţi? Ne vom asemăna câinelui care fuge bezmetic după o maşină până când o ajunge din urma, dar apoi vede că nu ştie ce să facă mai departe. Lăcomia este catastrofală. Lăcomia ne orbeşte. Îi face pe oameni să fie atât de obsedaţi să-şi capete porţia ochită de ei din proverbialul cozonac, încât sunt gata să-şi vândă sufletele. În mioapele lor pretenţii pentru satisfacţii, fără să bage de seama, oamenii devin sălbatici. să ne amintim de modul în care am secătuit unele resurse ale pământului pentru a ne satisface lăcomia. Atunci când aceasta ne avantajează, facem compromisuri cu principii despre care susţinem că sunt importante pentru noi. Atunci când ne convine găsim justificări chiar unor acţiuni ale noastre pentru care pe alţii îi condamnăm.
Lăcomia şi neîncetata goană pentru propria satisfacere aspresc inima, dispersează mintea şi risipesc energie preţioasă, făcând ca evoluţia spirituală să fie deosebit de dificil de realizat. Bogat este nu cel care are mai multe, ci acela care este mulţumit cu ceea ce are. Ne-am ridicat standardul de viaţa dar, din păcate, în ceea ce priveşte standardul nostru de mulţumire nu am realizat nimic. Mulţumirea a devenit un cuvânt aproape străin în vocabularul nostru actual şi totuşi posedam cu atât mai mult decât ne trebuie de fapt!
Daca ne vom lua osteneala să analizăm, vom constata că nu avem nevoie de atât de multe. Nevoile noastre nu sunt chiar atât de mari. Viaţa este foarte simplă. Noi suntem cei care o complicăm. Cu cât mai multe posedăm, cu atât mai mult suntem posedaţi; cu cât avem mai puţine, cu atât mai puţin suntem posedaţi.
Maharaj Charan Singh, într-una din conferinţele sale reproduse în "Comoara de Necuprins" spune: "Pe oricine întrebi, vei constata că nu are timp. Muncitorul nu are timp; inginerul nu are timp; industriaşul nu are timp. Cine are timp pentru a se destinde? Cine are unele clipe de tihnă? Nimeni. "Ce am dobândit, deci, prin tot acest proces, prin toată această dezvoltare? Nu putem obţine o oră pentru noi înşine, nici măcar o jumătate de oră în care să ne relaxăm. Fiecare suferă de o stare de încordare mentală -fiecare chip reflectă tensiune – nimeni nu pare a fi relaxat. Oamenii nu pot sta împreună şi să-şi risipească tensiunea în voie bună şi râs. "Rezultatul se constată în frecvenţa sporită a bolilor de inimă, în diabet şi tensiune arterială mărită. Întreaga noastră viaţa a devenit artificială. Am uitat să râdem, am uitat să vărsăm lacrimi. Surâsul nostru a devenit artificial, lacrimile artificiale. "Nu este în totalitate vina dezvoltării. Am devenit prizonierii lucrurilor pe care ni le-au oferit dezvoltarea şi progresul. Aceste lucruri au fost destinate beneficiului, folosului nostru; nu noi am fost destinaţi folosului şi beneficiului lor. Dar noi am devenit robii maşinăriei, nu posesorii ei. Noi suntem posedaţi de ea, nu noi o posedăm. Trebuie ca noi să devenim proprietarii, stăpânii acestui întreg progres. Fiecare om trebuie să aibă hrană suficientă, acoperiş deasupra capului, trebuie să fie relaxat, trebuie să fie scutit de încordare. În mintea nimănui nu trebuie să existe tensiuni.
"Părinţii trebuie să-şi iubească copiii, iar copiii trebuie să fie respectuoşi cu părinţii lor. Acestea sunt valori ale vieţii pe care le preţuieşte orice fiinţă omeneasca. Sunt valorile fundamentale ale vieţii. Dacă valorile vieţii sunt pierdute, atunci care este avantajul acestei dezvoltări? În ce constă binefacerea acestui întreg progres? "Nu sunt împotriva dezvoltării moderne şi a actualei civilizaţii. Dar cu nici un preţ nu trebuie să facem compromisuri cu valorile fundamentale ale vieţii omeneşti. Trebuie să avem tihna. Trebuie să ducem o viaţa simpla, destinsă şi fără tensiune. În familie trebuie să existe unitate şi pace, respect pentru părinţii noştri, iar noi trebuie să avem grija de copiii noştri. Hrana şi mediul nostru trebuie să fie sănătoase. Trebuie să fim plini de simpatie şi folositori celorlalţi. Aceasta este direcţia în care trebuie să ne conducă dezvoltarea
noastră".
Daca ne edificăm lumea pe falsele promisiuni pe care ni le prezintă mass media – toate fiind bazate numai pe lăcomie – artificialitatea şi superficialitatea ei ne vor distruge. Dacă irosim oportunitatea de a ne dezvolta deplin, ne vom pierde şansa de a ajunge la pacea permanentă a minţii şi la neasemuita bucurie şi fericire care se afla în interior.
Sursa: Bazele spiritualitatii, Neale Donald Walsch
