Pentru a descoperi ce este esential avem nevoie de darul de a separa ceea ce este cu adevarat important de ceea ce stim sigur ca putem da deoparte. Multi pierd aceasta capacitate de a decide. Lasa totul sa se intample de la sine, accepta to ceea ce vine din afara. Dar multe informatii care ne invadeaza nu fac decat sa ne sece sufletul…
Avem nevoie de acest dar, al discarnamantului bunului simt al ceea ce este esential nu numai in provinta informatiiloe dar si a lucrurilor care ne fac sa fim oameni. Muti oameni nu se gandesc deloc la esenta care le alcatuieste fiinta, la cine sunt ei ca oameni si la ce pot lasa in urma lor. A avea grija de esenta inseamna a fi in acord cu fiinta ta interioara. Asta inseamna sa treci de suprafata pentru a ajunge in profunzimile propriei fiinte, sa treci de stralucirea exterioara pentru a ajunge la adevarata fiinta. Daca descoperim fiinta noastra umana si felul in care e placut sa traim, putem sa ne concentram asupra a ceea ce este esential. Esenta fiintei reprezinta ceea ce le este cu adevarat propriu oamenilor. Cine are acces la propria fiinta, are acces la imaginea unica pe care i-a harazit-o Dumnezeu si astfel poate trai in buna pace cu sine. Atunci nu mai suntem lipsiti de perspectiva si nu ne mai risipim…
Ce este “esentialul?”
Este ceva care vine din fiinta, adica din ceva care exista. Fiinta este sinele real, este ceea ce e important, ceea ce dureaza, este ceea ce ramane intr-un lucru si nu devine altceva, ceea ce nu poate fi despartit de acel lucru. Fiinta alcatuieste in realitate viata noastra, o putem asemui si cu sensul originar al vietii noastre. In oricare dintre cazuri, fiinta concentreaza in miezul ei real viata noastra.
Prin urmare, sarcina noastra azi este de a desparti ceea ce e important de ceea ce e lipsit de importanta. Si asta inseamna a te intreba :”Ce vreau sa fac cu viata mea? Care este scopul vietii mele?” Atunci cand ne punem astfel de intrebari, dam deoparte maruntisurile. Le facem sa devina lipsite de importanta. Ne dam seama cat de lipsite de sens sunt unele activitati sau conversatii..sau cat de multe griji ne facem pentru niste fleacuri.Observam ca avem obiceiul de a dobora esentialul in numele lipsei de insemnatate si a lua foarte in serios lipsa de insemnatate. In media ,din pacate, se pune pret pe ceea ce este lipsit de valoare. Cred ca sunteti de acord ca ne-am saturat de asa o abordare , de atentia acordata lucrurilor fara de insemnatate . Tanjim sa vedem subiecte care au legatura cu fiinta si cum putem avea o viata mai buna si cu adevarat bogata.Tanjim dupa profunzime.Totusi, cand sunt pusi in fata propriilor profunzimi nu descopera numai lucruri placute. Si asta vor sa evite. Oamenii nu vor sa aiba de-a face cu sentimente precum teama, sau durerea, suferinta sau depresia. Considera ca le pot alunga cu medicamente.. Astfel raman intotdeauna la un nivel superficial, nu ajung in profunzime. In cartile de dezvoltare personala se impart sfaturi menite sa ne faca viata mai buna, sa gasim scurtaturi spre fericire. Mie mi se pare mai potrivit sa fiu lasat sa traiesc si sa studiez fiecare experienta si sentiment. Imi arat temerea, invidia, gelozia, lipsa de masura sau tristetea, iar prin aceste emotii pot patrunde in profunzimile sufletului meu. Acolo sunt pe taramul interior al linistii. Acolo sunt eu insumi in mod absolut. Acolo intru in contact cu imaginea unica pe care Dumnezeu mi-a harazit-o. Si presupun ca in profunzimile sufletului meu locuieste si misterul care este Dumnezeu. Asadar intru in contact cu misterul sinelui adevarat. Si asa ma simt acasa la mine. Iar atunci cand ma simt acasa nu am nevoie de stradanii fara masura pentru a atinge starea de bine. Cand ma simt acasa sunt in acord cu mine insumi, cu Dumnezeu. Si astfel imi gasesc si masura ce mi se potriveste.incetez sa umplu golul din mine cu lucruri din afara. Sunt impacat si prin aceasta disting esentialul, ajung la dreapta masura, sunt bogat.
Ce ma face bogat?
Pe ultima pagina a ziarului Die Zeit exista o rubrica:” Cum sa-mi imbogatesc viata”. Acolo cititorii povestesc despre lucruri aparent banale, care au o valoare mare pentru ei. Sau isi descriu experientele traite. Amintirile sunt adesea o comoara pe care o purtam cu noi si care ne imbogateste.
Sau, in alt ziar, cititorii tineri au fost intrebati nu ce cred ei ca ii imbogateste , ci ce li se pare sfant. Insa raspunsurile au fost destul de asemanatoare.”Sfant este ceea ce imi este nepretuit.”Dar,in acelasi timp este sfant – in sensul primar al cuvantului – si ceva ce nu apartine acestei lumi. Mai este si ceva ce nu capata valoare prin ceva din afara, ci mai degraba este sfant pentru mine personal, pentru ca aduce in viata meaceva deosebit, pe care nu mi-l poate lua nimeni. Si mai este sfant ceea ce are intodeauna in sine o putere extraordinara. Cu ceea ce e sacru ma port intotdeauna cu atentie si respect, fiindca nu vreau sa il pierd, caci ma pune in contact cu eu-l meu adevarat
Ambele expresii – “ce ma imbogateste” si “ce este sfant pentru mine” – sunt strans legate una de alta. Cuvantul german pentru “bogat” inseamna la origini “rege”, “stapanitor”,”princiar”,”regal”,” de vita nobila”. E vorba asadar nu de bunuri numeroase ci de cele regale, care scot un rege in evidenta. Reprezinta ceva deosebit, foarte pretios. Iar asta face ca acest cuvant sa stea alaturi de “sfant”. “Sfant” este ceea ce ii apartine Lui Dumnezeu, ceea ce nu este la indemana oamenilor. Ceea ce este sfant are intotdeauna o valoare deosebita, care nu poate fi cantarita in bani, nu poate fi egalata.Adevarata bogatie este cea interioara, este bogatia sufletului. Daca privesc in mine, descopar in sufletul meu izvorul iubirii, care nu seaca niciodata. Descopar izvorul creativitatii, care ma imbogateste interior. Si descopar in mine un izvor al bucuriei si al pacii care imi aduce fericire. Iisus spunea:” Adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica..nici furii nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.”
Trebuie sa avem curajul sa coboram pana la conditia noastra pamanteana. Comoara o gaseste cel care cauta in propriile adancuri, in ranile care ard.Descoperim in noi cea mai pretioasa perla numai atunci cand avem curajul sa privim propriile rani. Ceea ce ne face cu adevarat bogati este calitatea de a fi umani, care e alcatuita intotdeauna din doua laturi: puterile si slabiciunile, bunastarea si suferinta, stralucirea si umbra din noi. Trebuie sa acceptam ambele laturi. Abea apoi vom descoperi in noi bogatia interioara, cea pe care nu ne-o poate lua nimeni.
Avem in noi o dorinta neostoita de liniste si a ne bucura de viata. Bogatia exterioara nu o poate implini. Descoperim cu adevarat linistea atunci cand ne impacam cu noi insine. Si numai atunci cand in noi se afla bogatie, - adica ceva princiar, regesc - putem fi noi insine. Si numai atunci cand avem in noi ceva sfant, separat de lume, ajungem sa ne bucuram de liniste interioara. Si atunci nu mai putem fi perturbati de nelinistea lumii. Acesta este cel mai sfant loc din noi, in care suntem sanatosi pe de-a ntregul si suntem in armonie cu noi insine, ne bucuram de viata si suntem fericiti.
Sursa articol: cartea “Arta de a gasi dreapta masura - cum sa te bucuri de viata”; autor Anselm Grun
