Un băieţel se juca cu jocul lui de Lego când tatăl său a intrat în încăpere.
„Linişte, tati, construiesc o biserică."
Tatăl, gândindu-se să îşi pună la încercare fiul în ceea ce priveşte cunoştinţele în materie de religie, i-a zis:
„De ce trebuie să fim tăcuţi în biserică?"
Fiul a răspuns:
„Pentru că oamenii dorm".
Omul este adormit.
Nu este vorba despre somnul propriu-zis, este mai degrabă un somn metafizic.
Chiar şi în timp ce crezi că eşti treaz, tot dormi. Cu ochii deschişi, mergând pe stradă, lucrând la birou, continui să dormi. Nu dormi numai la biserică, dormi peste tot. Pur şi simplu dormi.
Acest somn metafizic trebuie întrerupt.
Fiecare om trebuie să devină o flacără a conştienţei.
Numai atunci viaţa capătă un sens, o semnificaţie, numai atunci viaţa încetează să mai fie o rutină de zi cu zi, monotonă, banală - viaţa are poezie în ea şi mii de lotuşi înfloresc în inima ei.
Atunci există Dumnezeu.
Dumnezeu nu este o teorie, nu este un argument.
Este o experienţă de mare semnificaţie în viaţă.
Iar semnificaţia poate fi simţită doar atunci când nu dormi.
Cum ai putea percepe semnificaţia în timpul somnului? Viaţa este plină de semnificaţie, de sens.
Fiecare moment este preţios. Dar eşti adormit.
Ochii treziţi pot vedea semnificaţia aceasta, pot trăi semnificaţia aceasta.
Zilele trecute cineva mi-a pus o întrebare:
„Osho, ne tot spui să sărbătorim viaţa. Ce este de sărbătorit la ea?“
Pot înţelege. întrebarea este relevantă. Pare că nu e nimic de sărbătorit. Ce ar fi de sărbătorit?
Întrebarea lui este şi întrebarea ta, întrebarea fiecăruia.
Dar realitatea este exact opusă. Totul merită sărbătorit.
Fiecare moment este imens, fantastic, fiecare moment aduce atâta extaz... Dar tu dormi.
Extazul vine, planează în jurul tău şi apoi pleacă.
Soseşte briza, dansează în jurul tău, apoi dispare. Iar tu dormi.
Florile înfloresc şi împrăştie miresme, dar tu dormi.
Dumnezeu continuă să cânte în o mie de feluri, dansează în jurul tău; dar tu dormi.
Mă întrebi ce e de sărbătorit? Ce nu este de sărbătorit?
Există tot ce ţi-ai putea imagina. Există tot ce ţi-ai putea dori.
Şi există chiar mai mult decât îţi poţi imagina. Este o abundenţă. Viaţa este luxuriantă!
Gândeşte-te la un orb.
Nu a văzut niciodată un trandafir înflorind.
Ce a ratat? Ştii tu ce a ratat? Nu simţi nici un fel de compasiune pentru el? Faptul că a ratat ceva, ceva divin?
Nu a văzut niciodată un curcubeu.
Nu a văzut niciodată răsăritul soarelui sau apusul.
Nu a văzut niciodată coroanele verzi ale copacilor.
Nu a văzut culorile.
Cât de mohorâtă este conştiinţa lui! Iar tu ai ochi să vezi şi mă întrebi ce este de sărbătorit?
Curcubeul e acolo, răsăritul e acolo, copacii înverziţi sunt acolo, o existenţă atât de plină de culori.
Şi totuşi înţeleg.
Întrebarea ta este relevantă. Are un oarecare înţeles.
Curcubeul este acolo, apusul este acolo, oceanul, norii, toate sunt acolo - dar tu dormi.
Nu ai privit niciodată un trandafir.
Ai trecut doar pe lângă el, l-ai văzut - nu spun că nu l-ai văzut, ai ochi pentru a vedea -, dar nu l-ai privit.
Nu ai meditat asupra lui, nu i-ai oferit nici o clipă de meditaţie.
Nu ai fost niciodată în armonie cu el, nu ai stat niciodată lângă el, în comuniune.
Nu l-ai salutat niciodată, nu ai participat alături de el.
Viaţa trece, iar tu eşti şi tu pe-acolo, fără să participi.
Nu eşti în raport cu viaţa, de aceea întrebarea ta are sens.
Ai ochi şi totuşi nu vezi, ai urechi şi nu auzi, ai inimă şi nu iubeşti - eşti adormit.
Asta trebuie înţeles, de aceea repet iar şi iar.
Dacă înţelegi că dormi, prima rază a trezirii a pătruns deja în tine.
Dacă poţi simţi că dormi, înseamnă că nu mai dormi, înseamnă că te afli în punctul în care începe ziua - la revărsatul zorilor.
Primul lucru esenţial pe care trebuie să îl înţelegi este acela că dormi.
Dacă nu crezi asta, atunci nu vei fi treaz niciodată.
Dacă te gândeşti că viaţa pe care ai dus-o până acum este aceea a unei fiinţe treze, atunci de ce ai mai căuta moduri de a te trezi?
Când un om visează, şi visează că este treaz, de ce ar încerca să se trezească? El deja crede că este treaz.
Aceasta este viclenia minţii şi toată lumea se lasă păcălită.
Cea mai mare şmecherie pe care o săvârşeşte mintea este să îţi dea impresia că eşti cum nu eşti, de fapt, şi să te ajute să simţi că eşti deja în felul respectiv.
Gurdjieff obişnuia să spună o parabolă...
Se povesteşte că exista un magician care era şi păstor.
Avea mii de oi, dar fiindcă era foarte zgârcit, nu avea mulţi servitori şi nici mulţi paznici la stână.
Nu voia să plătească pe nimeni, dar nu dorea nici ca oile să se piardă sau să îi fie mâncate de lupi.
Totodată era foarte dificil pentru el să aibă grijă de oi de unul singur. Era foarte bogat şi avea multe oi.
Aşa că a făcut o scamatorie cu oile. Le-a hipnotizat - era magician.
Le-a hipnotizat şi a zis fiecărei oi:
„Nu eşti o oaie. Nu te teme".
Unora le-a spus: „Sunteţi lei".
Altora le-a spus: „Sunteţi tigri".
Altora le-a spus chiar: „Sunteţi oameni. Nimeni nu o să vă ucidă. Nu vă temeţi şi nu încercaţi să fugiţi de aici".
Sub efectul hipnozei, oile au început să creadă.
În fiecare zi tăia câteva oi, dar cele rămase în viaţă îşi spuneau:
„Noi nu suntem oi. El nu omoară decât oi. Suntem lei, tigri, lupi, suntem aşa şi pe dincolo..."
Unele îşi spuneau chiar că sunt oameni.
Unora li se spusese chiar că ar fi magicieni - şi oile credeau.
Întotdeauna numai oile erau cele tăiate.
Aşa că cele rămase erau calme, detaşate. Nu îşi făceau griji.
Şi cu timpul au fost tăiate una câte una.
„Aşa stau lucrurile", obişnuia să spună Gurdjieff.
Atunci când cineva moare, ţi-a trecut vreodată prin minte că este vorba despre moartea ta?
Nu, mintea continuă să joace jocul.
Mintea îţi transmite că celălalt moare, niciodată tu.
Sursa: "TRAIESTE PERICULOS - Iluminare Obisnuita Pentru Vremuri Neobisnuite", Osho
