Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Cugetări despre viață. Echilibrul dintre "A FI" și "A AVEA"
24 Mar
Publicat în Perspective

Cugetări despre viață. Echilibrul dintre "A FI" și "A AVEA"

Ce ne-a făcut pe noi, oamenii atât de bogați sufletește? Cine a inventat acest verb "a avea" ca o asumare a ceea ce suntem?
Din pricina cărui fapt suntem confuzi în fața "averilor morale" pe care le adăpostim? Simplu. E ca un schimb pe care viața îl face cu noi. Un schimb de emoții, sentimente și oameni pe care îi întâlnim în drumul nostru. E prima formă de iubire, o împlinire inițială aș putea să spun, pe care oamenii o înțeleg aproape în totalitate. În celelalte iubiri suntem mai stângaci. Căci în această relație a omului cu propria viață nu există garanții emoționale. Căci tot acest parcurs al omului este dependent de faptul depășirii condiției umane. Căci a primi emoții e un pas către iubirea de sine. M-am întrebat de multe ori ce este, în esență VIAȚA.
M-am întrebat ce "misiuni" au oamenii pe pământ. M-am întrebat de ce tindem spre concepția "îmi aparțin" ori "mă am". Pentru că, știți voi, dragii mei, această acțiune de a deține ceva, de "a avea" nu satisface nevoile emoționale pe care noi le avem. În timp ce, a fi tu cu tine, tu în lumea ta, oferă omului siguranță și încredere.

"Eu sunt!" Nu cred că există propoziție mai frumoasă decât aceasta. Surprinde esența firii umane, parcă spunând totul despre un om. E învăluită în mister și conduce spre meditație. Și ne oprim o clipă. Ne admirăm în oglindă și ne bucurăm de ceea ce vedem. Noi SUNTEM/EXISTĂM și cred că acesta este cel mai mare Miracol al lui Dumnezeu! Și ce poate avea un om? Ce poate să fie un om?
Ne avem, dar e un soi de iluzie. Nedrept, aș spune: noi, oamenii avem doar inimi care pompează sânge. Nu ne avem cu totul, căci nu stăpânim fiecare particulă a trupului nostru. Dar ne suntem "averi" preschimbate în oameni. Ne suntem "averi" aflate în căutarea iubirii de incipit, iubirea propriei vieți.
Suntem și aceasta aparține realității. De ce? Un om poate să fie...atât. În adevărul nostru, nu avem altceva decât propriul sine. Putem doar să fim. În relația "a fi"-"a avea", nu așteptăm reciproca. Nu suntem pentru a avea ?i nu avem pentru a fi. Așadar, opriți-vă o clipă din ceea ce faceți și priviți cerul.

Gândiți-vă!
Văzduhul s-ar putea numi văzduh fără norii pufoși? Norii ar putea să devină embleme ale aerului fără spectacolul cerului? Ei bine, cam despre asta e viața. Noi nu cerem pentru a primi. Noi cerem pentru a putea să oferim. Noi cerem, pentru că acolo unde există reciprocitate, există și iubire.

                                                                 Anastasia Bretan

26 Ian
Publicat în Dezvoltare personala

Afirmarea Fortei interioare


Forta_interioara(fragment din cartea “Forta miracole” de Stuart Wilde)

“Vom discuta cum sa stabilesti in jurul tau o energie a Puterii. Inclinarea obisnuita a mintii  spre gindire negativa va avea tendinta sa

23 Sep
Publicat în Astrologie

Luna plina in berbec, echinoctiul de toamna si trecena cremenei

23 septembrie 2010, o zi cu incarcatura speciala. Este echinoctiul de toamna, energiile feminine si masculine sunt mult mai aproape de echilibru, ziua si noaptea sunt egale, perioada de crestere, de dezvoltare  se finalizeaza acum si incepe perioada recoltarii si integrarii. Un moment de echinoctiu sau solstitiu este numai bun pentru a reflecta unde suntem in cadrul cercului sacru, a rotii medicine la shamani si nu numai la ei. In acest cerc in care cele doua axe orizontale care unesc cele patru puncte cardinale, regasim  axa feminin – masculin , trecut si viitor, axa orizontala fiind ancorata intre pamant si cer. Unde suntem intre “a face” si “a fi”, verbele care definesc masculinul si femininul. Unde suntem intre copil si intelept, intre stramosi si urmasi, intre lumea telurica si cea spirituala. Unde suntem noi in aceasta sfera creata pana la urma de cele trei axe? byb-native-american-medicinewheelchart

Cautam echilibrul, dar il gasim cand suntem perfect centrati intre toate aspectele cercului sacru. Orice distantare de un aspect si apropiere de altul, pe oricare axa, creaza un dezechilibru. Calea cautatorului de Adevar si Lumina este calea celui care se indreapta intr-o miscare spiralata spre centrul rotii. Vieti de-a randul experimentam pe rand, mai mult dint-un aspect de pe fiecare axa, ritmic, intr-o viata mai mult feminin, in cealalta ceranduni-se sa experimentam mai mult masculin (ma refer la manifestarea energiei, nu la incarnarea in corp feminin sau masculin).

Pe masura ce crestem spiritual ne apropiem de centrul axei, de centrul spiralei. Pentru ca evolutia spirituala a omenirii este accelerata, in aceasta viata avem ocazia sa experimentam aspecte opuse ale rotii in timp mai scurt. Avem perioade in viata in care ne manifestam poate mai mult energia masculina, iar in altele mai mult energia feminina, ca sa constientizam nevoia de a le aduce in echilibru. Avem existente legate mai mult de viata materiala, si avem existente legate apoi mai mult de viata spirituala. In aceasta viata totul fiind accelerat, trecerea de la una la alta este concretizata prin felul in care oamenii rupti de spirit se trezesc brusc iar cei ancorati excesiv in spirit gasesc cai de a aduce in practica, in viata reala in folosul vietii tridimensionale, informatia spirituala. Avem exemplul concret al lui Dalai Lama din acest weekend. Am putut sa vedem o persoana foarte bine asezata in centrul rotii sale. Feminin (intuitiv) si masculin (actioneaza), intelept si … copil (m-a frapat cat de jucaus si liber era). Intre pamant si cer, cu siguranta, in echilibru. Din tot ce stie este clar ca e foarte conectat la realitatea tridimensionala, si in acelasi timp rugaciunea este o permanenta. Misticul secolului XXI aduce cerul pe pamant, nu ramane izolat pe muntele lui, doar el si spiritul… Misticul secolului XX a avut tendinta de a se departa de lumea fizica , de a respinge chiar viata reala si de a se retrage intr-un turn de fildes printr-un mod de viata rupt de tot ce era teluric, considerat vicios. Dar incepem sa descoperim ca nu este un zid atat de gros intre sacru si profan. Zidul tine de dualitate. Constiinta unimii ne poate spune ca  ori TOTUL e sacru, ori nimic nu e sacru. Daca nu aducem sacralitatea in tot ceea ce este, atunci … mai venim pe vechiul Pamant, iar pe cel nou ii lasam pe cei care au gasit centrul rotii J.

Este Luna plina in berbec, in primul grad din cele 360 ale CERCULUI zodiacal. Soarele se afla in punctul opus pe axa la Luna plina. Axa berbec- balanta ne vorbeste despre “eu” in raport cu ceilalti, despre energie de inceput (berbec) si energie de armonizare, de punere in echilibru (balanta). Guvernatorii celor doua semne, marte si venus , masculinul si femininul ne aduc o provocare la nivel foarte profund al fiintei noastre (ambele aflate in scorpion). Fiecare Luna plina aduce pe pamant energii puternice care pot sa declanseze evenimente mai mult sau mai putin controlabile. De data asta e vorba de energii care actioneaza undeva la radacina, e vorba de interventia destinului care ori sustine foarte puternic schimbarile declansate ori sparge bariere care blocheaza schimbarea. Fisurile in bariere s-ar putea sa fie in zone care nu se afla tocmai la vedere si sunt cu atat mai periculoase. Despre aceasta Luna plina, din perspectiva astrologica avem informatiile pretioase pe care ni le da Barbara Hand Clow .

Din punctul de vedere al calendarului mayas suntem in trecena Pietrei de Foc, Cremenea. Ei, trecena cu scantei, cu autoaprindere. Cremenea mai este si “oglinda realitatii”, distinge intre bine si rau, este sabia puterii de eliberare a arhanghelului Mihail. Scanteia spiritului se poate declansa recunoscand starea de dualitate, recunoscand franele care ne tin departe de esenta, privind realitatea in oglinda Pietrei de Foc, a obsidianului. In 23 septembrie este Ahau de ton trei. Ahau este Lumina, Divinitate, intelepciune, adevar… iar tonul trei este cel care declanseaza miscarea valului care se desfasoara pe lungimea trecenei, adica in 13 zile.

Avem cu alte cuvinte energii foarte puternice azi pe o axa de creativitate , intr-un moment de trecere dinspre vara spre iarna, avem sustinerea Luminii (Ahau) in miscare, avem sustinerea Cremenei care ne reflecta realitatea asa cu este. Sa ne asezam intr-un cerc sacru imaginar, sau real, creat din obiecte care reprezinta cele patru elemente, cele patru anotimpuri, cele patru puncte cardinale, energiile feminine si masculine, trecutul si viitorul, stramosii si urmasii, Pamantul si Cerul pe axa verticala, sa lasam Lumina sa ne ghideze sa simtim unde suntem in roata si spre ce trebuie sa ne indreptam pentru a gasi vindecarea. Sa ne conectam la shamanii adevarati care au roata (numita si a medicinei) in centrul constiintei lor si stiu sa ne indrume spre punctul propriu de echilibru. Asta daca evenimentele exterioare, care se vor stradui sa ne reflecte realitatea, ne lasa timp.

Dintr-un alt punct de vedere, consultarea unui astrolog pentru a afla care este lectia acestei vieti , pozitia nodului nord in harta natala, ne-ar putea aduce claritate in privinta a ce avem de facut pentru a ne indrepta spre centrul rotii. Pozitia nodurilor lunare in functie de data nasterii poate fi gasita si pe internet, dar informatia este superficiala daca nu e integrata in harta natala, construita in functie de data, ora si coordonatele geografice ale locului nasterii. Oricum, e mai mult decat nimic. Cosmograma este un alt mijloc de autocunoastere si te poate ajuta sa afli unde esti in roata. Cosmograma este un fel de harta a constiintei din punct de vedere mayas. Nu avem multi specialisti in tara, dar avem cartile Barbarei Hand Clow si niste cursuri anuntate de obicei prin newsletterul editurii For You.

Va invit in spatiul sacru al propriei constiinte pentru a gasi drumul spre spatiul sacru al inimii.


Cu drag,
Dana Erdei

Sursa: http://calendarulmayaszilnic.blogspot.com

03 Mai
Publicat în Cuvinte din rai

Esti gata sa faci primul pas?

Namaste - Martie 2009

In fiecare moment facem alegeri. Dimineata ne trezim si decidem daca meditam, urmarim stirile sau facem o plimbare. Alegem ce imbracam, ce mancam si unde mergem. Pana cand ajungem la birou sau ne ducem copiii la scoala, am luat deja sute de decizii, constient sau inconstient.

Uneori ne simtim trasi in toate partile si ne intrebam daca am facut miscarea corecta. Sau ne simtim paralizati de indoiala si nehotarare si petrecem nenumarate ore cantarind argumentele pro si contra. Intr-un univers cu posibilitati infinite, cum decidem care dintre cai ne va conduce spre implinire deplina si fericire in viata noastra?

Acest numar din Namasté celebreaza darul alegerii si primul pas pe calea sanatatii, a iubirii si a linistii sufletesti. Fiecare alegere este calauzita de nivelul nostru de constienta, la fel ca in fiecare etapa a dezvoltarii. Pentru multe persoane, participarea la conferinta Vindecarea inimii a fost cel mai puternic prim pas spre libertatea emotionala si autotransformare.

In calitate de cititor al Namasté, poate ca ai identificat deja o puternica dorinta interioara de a renunta la constrangerile din viata ta si de a da curs potentialului tau ascuns. Poate ca practici meditatia si i-ai descoperit valoarea. Daca ai incercat de mai multe ori, dar inca nu ai deprins usurinta de a medita de doua ori pe zi, zilnic, probabil ca nu ai fost instruit cum sa faci din acest lucru un ritual zilnic, ca spalatul pe dinti. Te speli pe dinti zilnic, fara sa te gandesti: a devenit un ritual.

Sa faci primul pas pentru a incepe sa meditezi poate fi cel mai mare dar pe care il vei experimenta.
..............................................

In plus, iata sapte pasi pe care ii poti face in viata ta chiar acum:

1.  Alege un exercitiu de meditatie chiar azi. Incepe cu una dintre meditatiile noastre asistate sau gaseste un instructor de autoaparare in orasul tau. Sau poti invata sa meditezi la un seminar in cadrul Centrului Chopra.
2.  Fa un test dosha si afla ce constitutie minte-corp ai, pentru a aduce echilibru in viata ta.
3.  Experimenteaza natura: atinge apa dintr-un rau, paseste prin iarba, stai sub un un copac, plimba-te prin ploaie.
4.  Scrie o poezie despre cat esti de grozav.
5.  Fa un gest de iubire chiar azi: rasplateste o persoana pe care ai ranit-o, iarta o persoana care te-a ranit (personal, la telefon sau in scris).
6.  Fa inca un pas inspre curatenie luand chiar acum o decizie importanta. Poate fi un pas mic: arunca ceva ce nu iti mai este de folos, spala-ti masina, scapa da hartiile inutile, fa curat in toaleta, in camera sau chiar intr-un sertar. Da cuiva un articol de imbracaminte.
7.  Executa un exercitiu fizic important: du-te la un curs de yoga, invata sa faci abdomene, fa o plimbare lunga, exerseaza respiratia profunda timp de 15 minute, trateaza-te cu un masaj.

Acestia sunt cativa din multitudinea de pasi pe care fiecare dintre noi ii poate face in 2009 pentru a ne apropia de Sinele neconditionat, astfel incat corpurile si mintile noastre sa faca alegeri care sa ne hraneasca si sa dam curs Spiritului Divin care se afla in noi. Te invitam sa ni te alaturi in calatorie, sa exploram multe alte posibilitati pe calea spre echilibru, vindecare si transformare.

Cu recunostinta,
Personalul de la Centrul Chopra

Scrisoare de la Deepak

Atunci cand suntem pe cale sa pasim intr-o noua directie, este normal ca mintea egoista sa se simta amenintata. Eul solicita siguranta, lupta pentru control si se agata de iluzia ca exista o masura absolut “corecta” care trebuie luata. In realitate, eul nu stie niciodata ce urmeaza sa se intample, dar poate face proiectii pe baza trecutului sau a celor deja cunoscute. Ce e cunoscut e ceea ce s-a intamplat deja. De indata ce rostesti cuvantul “cunoscut”, acesta e la trecut, s-a dus. Ce e cunoscut este o amintire si sa traiesti in ceea ce cunosti este sa traiesti in inchisoarea trecutului.

Necunoscutul este campul tuturor posibilitatilor. Cand ne oprim in necunoscut, suntem liberi de trecut si ne deschidem spre o gama infinita de posibilitati, oportunitati interesante si aventuri pline de satisfactii. Deci, cum depasim frica paralizanta si rezistenta la schimbare a eului? Iata trei exercitii care te pot ajuta pe calea autotransformarii:

1. Mediteaza. Meditatia este esentiala pentru capacitatea de a ramane proaspat si deschis la o realitate care nu este o simpla reluare a experientelor trecute. Meditatia este un exercitiu important pentru cultivarea constiintei martor: o stare de constienta tacuta care transcende mintea. Practicand zilnic meditatia, mintea incepe spontan sa dea drumul vechilor conditionari si obiceiurilor rigide de gandire.
2. Permite. Este mult mai usor sa tolerezi si apoi sa imbratisezi necunoscutul atunci cand nu ai de purtat o batalie impotriva fricilor, grijilor si indoielilor tale. Altminteri, provoci mintea egoista sa se agate si mai mult de credintele adanc inradacinate. Concentraza-ti atentia asupra momentului prezent si ingaduie aparitia oricarui sentiment de disconfort, insa fara a-i acorda prea multa importanta. Asigura-te ca totul este si va fi in regula, chiar daca nu stii ce se va intampla in continuare.
3. Schimba-ti dispozitia. In prelegerile mele le reamintesc deseori oamenilor ca reactia biochimica a corpului la cursa in montaigne-russe depinde clar de sentimentele de placere sau de frica ale persoanei care incearca acest gen de distractie. Pentru cineva care agreeaza montaigne-russe, cursa stimuleaza o cascada de hormoni si de neurotransmitatori care intensifica simturile si creeaza o stare de euforie. Pentru persoana careia ii este teama, cursa provoaca o serie de reactii care slabesc corpul si diminueaza constienta. Incurajandu-te cu blandete sa imbratisezi necunoscutul si sa te bucuri de prezent, usurezi schimbarea interpretarii pe care o dai vietii: inspre incredere in puterile proprii si fericire.       

Certitudinea ca realitate nu este certitudinea lucrurilor: este certitudinea existentei tale, a adevarului tau, a fiintei tale. Atunci cand gasesti samburele certitudinii tale in interior, nu mai cauti certitudinea in afara. Atunci natura impenetrabila a lumii in continua schimbare inceteaza sa mai fie o sursa de anxietate, devenind o sursa de bucurie si de aventura.

Iubire,
Deepak

Traieste conform programului Perfect Health

O multime de studii din ultimii zece ani au evidentiat ca nivelul de stres sau de confort pe care il simtim in viata noastra influenteaza numarul celulelor imunitare. Atunci cand traversam o perioada cu tulburari emotionale, celulele noastre imunitare primesc mesaje confuze de la creier. Este ca si cum celulele noastre imunitare ar adauga, picatura cu picatura, mesaje in dialogul nostru interior. Cand mintea noastra este calma si impacata, celulele noastre imunitare se comporta mai eficient decat atunci cand suntem in suferinta.

In timp ce un sistem imunitar raspunde adecvat la provocari, un sistem imunitar nesanatos poate raspunde prea agresiv sau nu indeajuns de agresiv, rezultatul fiind alergiile, astmul, bolile autoimune sau cancerul. Chiar si bolile care inainte nu au fost considerate a fi mediate de sistemul imunitar, de exemplu bolile coronariene sau boala Alzheimer, se dovedesc a fi puternic influentate de imunitate. Concluzia este ca imunitatea este esentiala pentru o viata sanatoasa, echilibrata.

Sapte cai de intretinere a sistemului imunitar

1. Gestioneaza stresul. Invata si practica  zilnic meditatia sau o tehnica de relaxare.
2. Mananca bine. Alege fructele proaspete, legumele si cerealele integrale. Limiteaza aportul de carne rosie, alimente prelucrate si carbohidrati rafinati.
3. Culca-te cel tarziu la 10:30 p.m. Trezeste-te cand rasare soarele.
4. Fa exercitii. Adauga la exercitiile zilnice activitati care favorizeaza flexibilitatea, intarirea muschilor si a inimii.
5. Razi. Studiile au aratat ca o portie zdravana de ras imbunatateste activitatea imunitara pentru 24 ore.
6. Lasa-te atins. Masajul stimuleaza functionarea sistemului imunitar si te face sa te simti bine.
7. Urmareste lucrurile care te inspira. Limiteaza vizionarea programelor si filmelor violente la televizor. Un studiu al Universitatii Harvard a aratat ca vizionarea scenelor violente slabeste imunitatea, in timp ce vizionarea imaginilor placute stimuleaza sistemul imunitar.

Acest material este preluat de pe www.chopra.com

Sponsor principal

Articole pe categorii

Articole noi