Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

Ganduri  

Ganduri (43)

Profunzimea  sufletelor   care  iubesc
21 Noi
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Profunzimea sufletelor care iubesc

"Aventurile " unei cititoare de romanțe

Mă îndrăgostisem mult prea devreme, ca să fi putut a înțelege măcar o fărâmă din acest tărâm indescifrabil. M-am îndrăgostit de un om.    

Se poate spune că iubirea e cea mai grea formă de a împărți oxigenul cu persoana de lângă tine. Iubirea nu e numai despre oameni...iubirea este despre cei mai gălăgioși fluturi din stomac, despre cele mai calde îmbrățișări, despre cele mai dulci săruturi, fie ele și ștampile. Iubirea este despre cum să supraviețuiești pe timp de furtună sub umbrela protectoare a celuilalt, cum să dansezi când se prăbușesc palate peste tine, cum să împarți o bucată de ciocolată, cum să crești într-o copilărie, de care, te asigur, vei fi întrebat toată viața.

Iubirea e suferindă, e frumos de dureroasă, e ca un foc ce nu se stinge niciodată. Când iubești, rupi artere, destrami oameni, împletești fire narative și construiești povești. Când iubești, nu ai limite. Nu există oameni care iubesc mult sau oameni care iubesc puțin...esența lor stă în verbul "a iubi", probabil, cel mai frumos dintre toate verbele.

Cerul ți-e adăpost pentru toate iubirile tale, stelele îți sunt mentori în desăvârșirea omului pentru care ți-ai sfâșiat inima, luna îți este călăuză în atingerea catifelată a gropițelor. Natura te așteaptă, căci știe ce înseamnă IUBIREA vegetală pentru ramurile unui copac.

Dumnezeu așteaptă, căci știe ce înseamnă răbdarea și dragostea, datorită LUI ai învățat să iubești. Lumea așteaptă, căci suntem toți un neam de îndrăgostiți...de când ne naștem și până când murim.

Cugetă bine la tine, compune multe scrisori, chiar și pe rețele de socializare, privește albumul cu fotografii și fii cine ești cu adevărat, e singura misiune pe care o ai...

Până și romanele așteaptă nerăbdătoare, într-adevăr,...dar stau, stau într-o tăcere mută care îți oferă deplina libertate. Își schimbă capitolele în funcție de tine, așa cum și tu te schimbi în funcție de ele. Și spune-mi, te cunosc prea bine, lemnul de cireș al biroului tău e adăpost pentru șase romane de dragoste în care ai vârât povestea ta și a lui. Când le privești, ele surâd, deși o faci cam rar..., dar paginile, cu iubire se umplu doar de sărbători (cărțile sunt într-o continuă sărbătoare!).

Șevaletul timid e acolo unde l-ai lăsat acum două luni...pe el e o lucrare neterminată. Sărmanului i s-au uscat tuburile de acrilic, i s-a scorojit lemnul pe brațul intermediar, i-a ruginit fierul meșteșugit de Nea Gomu, i-a pierit pofta de a fi temeiul unui tablou vândut la o licitație. Scârțâie molatec doar la auzul apelurilor pe care i le dai și continuă neîncetat să îți asculte filosofia despre iubire...

Și uite cum, o lume întreagă așteaptă ca tu să te îndrăgostești, să înțelegi că, prin iubire, ne vindecăm și să iubești, la rândul tău, același om pe care vrei să-l ai lângă tine toată viața. Iubirea nu depinde de cine se află în jurul tău, iubirea depinde de TU ȘI EU. Iubirea ne înalță acolo unde, realitatea nici măcar nu are reprezentanți! Iubirea ne coboară la fiecare emoție trăită alături de omul căruia îi spunem :TE IUBESC! în fiecare zi!

Iubirea ne omoară atunci când eșuăm în ea, ne dă cele mai bune lecții, deși nu e o învățată, ne astupă răni și traume din copilărie, chiar dacă nu are "atestat" în medicină.

Suntem infimi pentru acest formidabil spectacol de sentimente! Suntem nesemnificativi atunci când iubim de fațadă! Suntem explozivi, căci iubirea este cel mai puternic atom din Univers.

                                                                          autor: Anastasia Bretan

Despre prietenie
12 Apr
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Despre prietenie

                                                                                 Dragul meu prieten,
     Mai spune-mi doar povești de neuitat măcar pentru o clipă, ca să-mi înduioșeze inima spre bunul meu simț artistic, cel de care n-ai uitat niciodată. Îndrăznește să mă visezi în zilele tale bune, pentru că de necunoscut nu mă apropii decat atunci cand dorul se resimte. Uită de mine ca de un asfințit trecut demult sub straja nopții și înduioșează-te să mă-nțelegi, o, bune al meu prieten drag.
Te-am căutat, ai fost de negăsit, lucind precum o stea în taina nopții albe, m-am pierdut și eu, ca într-o piesă de teatru jucată la repezeală de amatori. Ai schițat un zambet timid, ca toate de altfel, al tău era cel mai prețios. Mai mult de atat, privirea însușită ție nu m-a trădat niciodată, la fel cum trandafirii nu își trădează niciodată picturile pe stanci. Unic om...prin toate acestea tu ai reușit să fii. Dar înțelege-mă, sunt om ca tine, într-un infinit al vieții ne-am intersectat precum două așchii nedepărtate de trunchi. Aveai ceva atat de atotcuprinzător, încat, acel minus care pentru mine fusese minor, se transformase într-un motiv de batjocură pentru revoluționarii pe care i-am înfrant cu tot sufletul meu, pentru tine, prietene.
A contat că nu erai ca mine? La fel de omenesc? Probabil...erau niște oameni nefericiți, a căror viață era și mai nefericită. Dar tu, sărman fiind, plin de emoții sufletești de care nici acum nu te-am putut vindeca, ai plans, spre cerul tău, uitandu-mă, și-am văzut toate lacrimile.Erau atat de sărate...și lor oare le-a păsat de tine așa cum ți-a păsat și ție de părerea lor? Au plecat departe acum, dar vor veni alții, poate la fel de înegriți la suflet, iar atunci câte lacrimi vor mai curge din ochii tăi frumoși, limpezi de-a dreptul?
A trecut de-atunci...mai știi? Cum ne jucam ca două piese de șah rătăcinde, acel șotron veșnic de care încă nu m-am săturat, cum mancam supă pentru acea bucată de ciocolată supremă, pe care întotdeauna o caștigai, cum îmbinam caracatițe într-un fel de sos galben, căruia nu-i mai țin minte numele, doar pentru a-i face în ciudă pescarului Goma, care nu ne dădea în veci nici măcar un crevete, cum ne vorbeam atunci despre existența omenirii și cum în ziua de astăzi vorbim, ca doi copii despre ultimele apariții în domeniul jucăriilor. Nu te-am văzut demult. Mi-e dor de toate năzdrăvăniile pe care le făceam împreună și care, desăvarșit, erau cele mai amuzante. Probabil m-ai uitat. Probabil atunci cand îți pregătești ghiozdanul pentru ziua de maine, nici măcar nu mai contează că, undeva, în trecut eu îți făceam mereu ghiozdanul greșit, lipsit de două cărți,atat. Și știu că a pierit în tine amintirea aceea în care toți te blamau și te aveau la degetul mic, fapt pentru care nu le-ai arătat adevăratul tău chip niciodată. De ce? De ce ai uitat totul ca și cum s-ar fi risipit în univers? De ce nu mi-ai spus tot ce-aveai pe suflet?
 Emoțiile te-au copleșit, cred. Ți-ai adus aminte de cele mai întunecate privilegii de care nu am avut parte împreună. Ai încercat să te gandești la ceva mai frumos, dar gandul ți-a fugit inapoi la ceea ce era mai dureros...atat de dureros încat nu ai putut să mi-l descrii în cuvinte omenești.
Poate că, după ce vei citi această scrisoare, nu vei dori să mă vezi. Și știu de ce. Odată cu moartea privilegiilor stinse, am pierit în inima ta atunci...în ziua aceea de toamnă pe care o resimt mai dură în fiecare an. Dar să știi că undeva, acolo, într-un colțișor de lume te mai așteaptă un om însetat de dorul tău. Să nu uiți că acea frumoasă ființa pe care ai văzut-o întaia oară în oglindă, este cea mai înțeleaptă ființă din viața ta și cea mai...sinceră.

                                                                                                    Cu multe emoții,
                                                                                                                      A ta .

Autor: Anastasia Bretan

14 Mar
Scris de Catalina Publicat în Ganduri No comment

Ador sa fiu mama

Mother1Ador sa fiu mama'",asta am raspuns  zilele trecute Catalinei la intrebarea ce imi place sa fac  in viata, si chiar asa este....mi-am dorit enorm de mult un copil, si din pacate a trebuit sa-l astept cam mult, dar a meritat. Cu trecerea timpului mi-am dat seama ca eu vreau sa imi cresc copilul altfel,decit cum am fost crescuta eu,sa nu il mai fac sa creada in "bau-bau",care vine si il duce daca nu doarme,sau nu maninca tot din farurie,sa nu-i spun la tot pasul , "tu esti prea mic,nu poti sa faci asta""....lasa-ma pe mine  sa te ajut!!"Ei bine , eu l-am invatat de mic ca poate sa faca orice,ca intreaga lume  poate fi a lui, si el  trebuie  doar sa descopere cum aceasta lume poate fi cucerita!!I-am dat aripi in ziua in care l-am nascut ,si exact asta am de gind sa fac,sa il las sa zboare,sa se bucure de fiecare clipa, de fiecare noua descoperire,sa il las pe el sa vada lumea asta asa cum isi doreste el,nu sa ai impun eu,  ce si cum sa  o vada!!!

Eu cind eram mica am fost invatata de bunici si de parinti,ca Dumnezeu,e acolo sus in cer,de unde ne priveste si ne judeca atunci cind facem greseli,asa ca am crescut cu aceasta frica,si cu teama ca daca am sa gresesc am sa fiu pedepsita,si asa cum e normal nu am putut trece prin viata fara sa gresesc ,asa ca am inceput sa cred ca Dumnezeu ori e nedrept,orice ce am fost eu invatata e gresit!!Asa ca am inceput sa caut raspunsuri la acest lung sir de intrebari,care s-au adunat in sufletul meu!Si am gasit,l-am descoperit pe Dumnezeu asa cum e in toata splendoare lui,plin de iubire, o iubire neconditionata , am inteles deci ca nu ne poate pedepsi si ca nici nu are sa o faca vreodata,am inteles ca ne-a dariut cel mai de pret dar ,liberul arbitru,asa ca tot ce ne dorim poate fi al nostru,ca El e mereu cu noi,ne supravegheza ca un parinte blind si iubitor,si ne ajuta doar atunci cind ii cerem.Cam asa m-am hotarit si eu sa fiu cu baiatul meu,sa il las sa aleaga singur,ce crede el de cuviinta,atunci cind mi-a cerut autorul i l-am dat negresit,atunci cind a gresit nu l-am certat sau pedepsit,ci prin cuvinte pline de iubire l-am facut sa vada unde a fost greseala,si ce era poate mai bine sa faca,i-am dat curaj si i-am spus ca am sa il sprijin in tot ce face.Cam asa am ales eu sa imi cresc copilul,si pina acum am avut doar rezultate minunate,are 8 ani,si nu ca sa il laud e cel mai bun copil din scoala ,vorbeste 3 limbi,are centura rosie la tae-kwan-do,in mai putin de un an,toata lumea spune  ca e un copil minune,dar eu stiu ca nu e asa ,e un copil normal ca toti copii de virsta lui,doar ca  e un copil fericit,nu rasfatat,a crescut fara frica ca ar putea gresi ceva,a crescut  stiind  ceva ce eu la virsta lui nu stiam,si anume ca Dumnezeu e in inima lui,ca al iubeste, a crescut pina la aceasta virsta fara sa cunoasca  sensul cuvintului "NU POT".El stie ca orice e posibil,e suficient doar sa isi doreasca ceva si  i se implineste,si cind spun asta nu am refer doar la obiecte materiale astea se obtin atit de usor,ma refer de ex atunci cind  si-a dorit sa invete inca o limba straina,sa mai i-a o centura ,sa invete un instrument!!

Dezaprob total parintii care spun copilului :''eu te-am facut eu te omor"!!,oare doar pt asta  a facut acel copil??sau pe cei care atunci cind vin cu o nota proasta copii de la scoala ,se lasa cu bataie si cu amenintari .,sau parintii care nu uita niciodata sa spuna copilului cit de mult a muncit pt ca el sa aiba detoate!!!Oare doar pentru asta aducem copii pe lume??Daca da ,atunci nu trebuie sa ne miram ca traim intr-o astfel de lume,dar daca raspunsul este negativ,atunci sa facem tot ce ne sta in putinta,ca lumea de maine a copiilor nostri sa fie altfel..daca le-am dat aripi atit de mari si de frumoase ,atunci haideti sa ai lasam sa zboare.....

04 Mai
Scris de Catalina Publicat în Ganduri No comment

Iubirea este calea...

Iubirea nu este tot ce se declama. Iubirea de semeni pentru ei insisi conduce la inselare si durere. Iubirea are in substanta ceva neconditionat si nesupus determinarilor vietii.

Iubirea autentica izvoraste din cei care sunt in Comuniune cu Dumnezeu, adica cei care au in ei, mai intii, Iubirea de Dumnezeu.

"Dumnezeu este Iubire si cel ce este in Iubire , ramine in Dumnezeu si Dumnezeu ramine in el... Cine Iubeste pe Dumnezeu sa Iubeasca si pe fratele sau" ( Ioan,4,8;16,21)
Iubirea e magica deoarece daca Iubesti, nu ai cum sa mai gresesti!
TOT CE URMEAZA DUPA DRAGOSTE NU MAI POATE FI PUS IN DISCUTIE.
"Iubeste si fa ce vrei! Daca taci, sa taci din dragoste; daca strigi, sa strigi din dragoste; daca indrepti, sa indrepti din dragoste;daca ierti sa ierti din dragoste. Sa fie inlauntrul tau radacina dragostei: din aceasta radacina nu poate iesi decit Binele"(fericitul Augustin)

Din Conversatii cu Dumnezeu (N.D.Walsh) am inteles ca Marele Adevar este ca Dumnezeu nu e separat si noi nu suntem separati. Dumnezeu este in noi. Si Dumnezeu este TOTUL.De aceea,in esenta, NOI TOTI UNUL SUNTEM. Si pentru a fi UNUL si in fapt, trebuie sa invatam sa iubim cu adevarat. Sa dezgropam in noi Iubirea , de sub mormanul de frustrare, tristete, regrete, teama, neincredere, prejudecati si ura. Sa iertam tot si sa acceptam  tot. Si iubirea de sine va veni. Iubirea pentru ceilalti incepe cu iubirea de sine.

Noi Toti Unul Suntem pentru ca, in esenta, NOI SUNTEM IUBIRE.

Iubirea UNESTE, ura dezbina!
IUBIREA este calea, adevarul si viata.
Sa pasim impreuna pe aceasta cale a Fericirii si Prosperitatii pentru toti.

04 Mai
Scris de Catalina Publicat în Ganduri No comment

Maestrul Interior

Spunea cineva mai daunazi "L-am citit pe Neale Donald Walsch si nu m-a convins".

Nici nu e nevoie. Neale nu sufera de prozelitism. El a scos la suprafata niste apa. Daca ti-e sete, ai sa o apreciezi. Daca nu, trebuie sa astepti sa iti fie. Orice discutie e de prisos. Daca Neale ar fi trait acum mai multe mii de ani, ar fi scris ceva ce azi numeam Biblie ori o parte din ea. Asa cum cei din vechime ne-au scris in Abecedarul Credintei ce au inteles ei din conversatiile lor cu Dumnezeu, la fel in Conversatiile de azi avem parte de o alta intelegere a Divinului. Nu e nevoie sa inveti ceva din cartile astea, trebuie sa simti ca la fel le-ai fi scris si tu. Sa spui: "da, asta cautam de atata vreme! Setea mea s-a sfarsit aici!"

Am stat intr-o vecinatate a lui Neale si acum Stiu. Nu mai am nevoie sa inteleg cum a conversat el cu Dumnezeu. Acum stiu ce a fost si cum s-a desfasurat. Si mai inteleg si efectele pe care le-a lasat in urma, fiindca le-am simtit toti cei care am fost acolo. Un Maestru nu iti spune niciodata ce sa faci, el te ajuta sa cresti suficient incat sa poti face totdeauna ce iti dicteaza Eu si sa alegi calea ta proprie spre realizarea de Sine.

Fericiti cei care au avut parte pe langa Maestrul Interior si de gasirea celuilalt!

04 Mai
Scris de Publicat în Ganduri No comment

Neale Donald Walsch

Parinte, mesager, prieten, artist, scriitor, maestru, om.

Traim timpuri minunate si avem bucuria de a imparti aceleasi timpuri cu oameni minunati, fara de care lumea ar trai in intuneric fara sa inteleaga ce minunata este lumina din ei insisi.

"In intunericul cel mai negru, sufletul tau omule este lumina ce imparte in cele patru zari cu puterea Dragostei, razele Sfintelor Indrumari!"Acesta este mesajul primit de mine de la scriitorul numit Neale Donald Walsch!Neale Dizzy

Am bucuria sa va spun ca este numai unul din aceste minunate mesaje pe care Neale le transmite in lume, atat de plin de viata si cu atata Dragoste pentru oameni incat viata lui este o Celebrare continua a Iubirii Neconditionate. Cand este pe scena unde petrece la fel de mult timp ca pe drumul spre ea, straluceste! Aducand Lumina acolo unde intunericul pluteste! Minunat!

Citindu-i cartile, am realizat ce oameni minunati suntem si ce om minunat este ! Prin ce magie poate sa faca acest om ca sentimentul lui sa fie si al tau? Daca te intrebi, am sa-ti raspund: Dumnezeu-Dragostea-Intelepciunea, sunt, Magia lui! Ce poate fi mai frumos decat sa fi constient de Dumnezeul din tine cat si de acelasi Dumnezeu din fiecare om? Poate doar comuniunea dintre noi sa fie mai minunata de atat! Si ce minunat este sa ai macar o data in viata" timp" sa te lasi in "voia Domnului/Doamnei" din tine" si sa exprimi si sa imparti Dragostea ta Domnului/Doamnei de langa tine aducand o Dragoste atat de Noua incat, Tu sa fii uimit primul !...asa cum ai iubi un Dumnezeu ce te iubeste Neconditionat!

Daca as avea ocazia sa pot sa-i mai adaug un nume lui Neale Donald Walsch ar fi Neale Donald Walsch Minunatul!

Mai mult nu va mai spun...va las pe voi sa fiti cei ce aleg sa descopere!

Cu Drag din toata fiinta mea !

04 Mai
Scris de Catalina Publicat în Ganduri No comment

Cand l-am citit pe Neale...

Eu am citit CCD cu totul intamplator, si cum nimic nu e intamplator inseamna ca asa trebuia sa fie.

Am calatorit cu mintea si cu inima prin multe mistici, din punct de vedere practic am incercat doar trei cai spirituale. Fiecare cale , fie practicata in mod direct, fie doar lecturata si traita la nivel ideatic, m-a imbogatit in felul ei si a contribuit la cresterea mea interioara.

Sunt recunoscatoare tuturor maestrilor mei , directi sau indirecti, care m-au indrumat, tuturor celor care prin scrierile lor au adaugat lectie dupa lectie sufletului meu.

La un momentat cineva mi-a spus ca ma risipesc,  calatorind pe atatea poteci, si ca ar trebui sa ma rezum la o singura cale. Am meditat o vreme la sfatul sau. Dar am decis ca asta i se potriveste lui:) si am mers mai departe pe drumurile mele. Fiinta mea insetata cerea apa vie, si pe unde intorceam capul gaseam cate un izvor. Le-am iubit pe toate la fel de inflacarat, am baut si mi-am astamparat setea, si fiecare sorbitura imi provoca o si mai mare dorinta de adevar, de autenticitate, de viata, de existenta...

Divinul ma chema de pretutindeni, il vedeam in orice cale, dincolo de aspectul discursiv al dogmenlor, dincolo de contradictii care nu faceau decat sa le uneasca intr-un intreg, dincolo de disputele religiose, pur si simplu dincolo de toate si in toate in acelasi timp...

Pe un yahoogroups de wicca si de paganism  am cunoscut o fata, ownerul grupului, care m-a primit de la inceput cu deschidere si prietenie, desi nu eram o practicanta wicca, insa ma atragea sa stiu cum ajung ei la lumina, si am ajuns sa iubesc calea lor , desi nu o practic nici azi. Dar nu despre asta doream sa spun , ci despre altceva. Discutand  cu ea, intr-o zi pe messinger, am intrebat-o: ce cale am eu? Ca merg peste tot si pe nicaieri, ca dorul meu de libertate nu ma lasa sa accept nici o ingradire pe nicaieri, ca as vrea sa merg pe toate caile deodata , caci nici una nu-mi-e straina, si toate imi fac sa tresalete inima de dor. Mi-a raspuns simplu si clar :"calea ta este eclectismul". Nu cunosteam nici macar ce inseamna , mergeam pe o cale fara sa stiu ca e a mea si nici macar cum se numeste:). Mi-a explicat ca de fapt merg pe drumul meu , imbogatindu-ma de peste tot, si ca e foarte bine asa. Sa fac mai departe ce simt.

Asa am si facut, m-am obisnuit cu ideea ca sunt un calator mai neobisnuit, ca drumul meu are mai multe radacini si ramificatii, ca evolutia mea e atipica, rebela  si mi-am acceptat cu seninatate, nu drumul meu :), ci labirintul meu spiritual:).

Pana cand, pe un yahoogroups, ca numai pe ele am calatorit virtual (si acum fac eforturi supraomenesti sa scriu pe un forum , la fel de intortocheat ca si cautarea mea spirituala:)), cineva a trimis in atasament primele doua volume din CCD.

Le-am citit cu sufletul la gura, transfigurata si mirata ca exista o cale care nu condamna nici o alta cale, care ma lasa sa citesc ce vreau si de unde vreau, care nu e gelos pe alti maestrii, si pe alti creatori de religii, care imi spune exact ce vreau eu sa aud, care cunoaste sufletul mai bine ca oricare altul, si care nu doar ca ma lasa sa fiu asa cum sunt , dar care ma incurajeaza sa exprim ceea ce ma reprezinta.

Desigur si Osho m-a lasat  la fel de libera si rebela si de aceea l-am iubit din tot sufletul, Chiar si Iisus spunea "litera ucide , duhul da viata", dar cu toate astea urmasii lui au impus reguli peste reguli care au ucis spiritul datator de viata, si astfel religia sa a murit, si era firesc sa fie asa.

Cand l-am citit pe Neale visam sa existe o cale a lui , dar nu auzisem de HT si ca ea exista. Visam... pentru ca am simtit ca viziunea lui e atat de bogata si cuprinzatoare, incat imi poate satisface setea de divin , imi permite sa fiu expansionata si libera, imi lasa spatiu suficient de manifestare si mai ales ma lasa sa pastrez in inima tot ce m-a construit pana azi, ca nu ma obliga sa reneg caile care m-au nascut si m-au renascut de fiecare data...

Sper din tot sufletul ca urmasii lui sa nu-i ucida calea , cum au facut urmasii lui Hristos, inventand tot felul de reguli limitatoare. Sper ca urmasii lui sa fie la fel de vii, de liberi, de plini de bucurie...

Poate ca a sosit timpul sa existe o religie vie....care sa ramana vie...cat mai mult timp...Chiar si cuvantul "religie" e cam mort, dar nu am gasit altul mai potrivit...

E adevarat ca toate se nasc , traiesc si mor.

La fel si iubirile noastre , la fel prieteniile noastre, la fel si caile spirituale ...

A trai in prezent inseamna si a urma o cale noua, proaspata , un etern inceput....

Sa punem inceput bun pentru HT Romania....

04 Mai
Scris de Catalina Publicat în Ganduri No comment

Suntem dragoste

Pe la 9 anisori, mi-am luat ramas bun de la mama mea, care a trecut intr-o alta existenta. Inainte de plecare, a intalnit un suflet care i-a promis sa aiba grija ca fratiorul meu si cu mine sa nu ajungem la orfelinat (era profesoara). Si asa a fost. Am stat in internat si la sfarsitul saptamanii, mergeam la matusa  - sora mamei mele. Matusa era o femeie simpla dar hotarata. Nu de putine ori s-a intamplat sa ma certe, sa-mi spuna ca sunt o muta, rea si ca nu-s buna de nimic. Se supara pe mine caci nu prea vorbeam. Dar la 9 ani, sincer, nu prea stiam ce sfloare galbena.jpga-i spun unui om rece, absorbit de treburile casei si care imi tinea teorii tot timpul. Acest fapt m-a speriat si mai tare si incepusem sa ma intreb de ce ma vede rea, cand eu o iubesc asa de tare. Am devenit si mai "muta" si asta a scos-o si mai tare din sarite!

La cativa ani, s-a intamplat sa ma internez pentru o simpla operatie de apendicita. Profesoara s-a ingrijit de asta, mi-a adus de toate, mancare, fructe , care pe vremea aia nu se prea gaseau si pe langa astea si rigiditatea ei (asa o vedeam atunci). Stateam stinghera in patucul din salon , fiindu-mi teama sa spun ceva, fiindca deja stiam ca nu sunt suficient de valoroasa ca altii sa asculte ce spun. As fi vrut sa vorbesc, sa impart din bunatati cu ceilalti copii, dar mi-era teama. Imi doream mult asta! Cand profesoara a venit , mi-a reprosat ca-s o egoista si ca-s rea, fiindca nu am dat si celorlalti copii din bunataturile pe care le aveam. Si din nou am simtit cum sufletelul mi se rupe in fata acestor acuzatii false. Dar numai eu stiam de ce nu am putut face gestul. Nimeni altcineva nu mai stia.

Crescand, am inceput sa cred in ceea ce simt si usor, usor, acuzatiile altora nu ma mai raneau, fiindca stiam ca nu-s adevarate, totusi nu intelegeam de ce ei ma vad asa.

Acum astea toate au trecut. Cand ma gandesc la matusa zambesc, caci inteleg cat de mult m-a ajutat ea. Zambesc fiindca chiar STIU ca m-a iubit, fiindca inteleg ca "brutalitatea" ei reflecta doar faptul ca-i era cu neputinta sa-si deschida sufletul, sa lase dragostea din ea sa curga catre cei pe care ii iubea. De aceea imi reprosa mereu ... Asa ca, dragii mei, uite cum viata mi-a amintit ca-n spatele aparentelor este dragoste. Ma bucur ca ele s-au tinut de cuvant si mi-au creeat exact contextul de care aveam nevoie. Altfel cum as putea azi sa recunosc strigatul de ajutor, al meu, al semenilor mei, fara sa-l condamn? E doar un fragment fascinant pentru mine.
Va imbratisez cu dragoste. Namaste!

04 Mai
Scris de Catalina Publicat în Ganduri No comment

Eternul prezent

Toate se nasc, traiesc si mor. Exista un moment prielnic pentru fiecare intalnire cu destinul.Trupul nostru se naste cu o forma ce se preschimba de-a lungul existentei. El nu  prezinta aceeasi infatisare pe parcursul intregii noastre vieti. De la forma de prunc, plina de o candoare irezistibila, trupul nostru se transforma in permanenta, creste in inaltime, se fortifica si sufera mereu transformari vizibile. Starile sufletesti pe care le traim sufera aceeasi permanenta schimbare. Ne e dat sa cunoastem intregul registru de emotii pozitive sau negative. Psihicul nostru percepe perpetuu o fluctuatie inimaginabila.

Patrunzand in planul ideilor, constatam aceeasi caracteristica, doar ritmul difera.Trupul fizic marea mediterana.jpgsuporta schimbari mai lente, schimbarea starilor e mai rapida, iar in plan mental  gandurile circula cu viteza uimitoare, ca autovehiculele pe autostrada.
In aceasta permanenta forfota si innoire, exista un punct constant, momentul prezent. In fiecare clipa traim un moment prezent, pe care uitam sa-l remarcam si il lasam adesea sa se scurga pe langa noi fara a-i aborda atentia cuvenita. Cum de ne scapa exact momentul esential?

Suntem, datorita experientei trecute pe care o cunoastem, ancorati in istoria personala.Teama de noile experiente, ne tine legati de un domeniu mai accesibil, ceea ce cunoastem deja, uitand ca in acumularea experientei, momentele care ne-au format, au existat candva tot intr-un prezent pe care il traiam. Nevoia de certitudine si siguranta, ne indeamna sa dorim sa pasim mereu pe carari cunoscute. In fata noastra se deruleaza, ca intr-un film, experiente dureroase, pierderea averii, a omului drag de langa noi, a locului de munca, sau dimpotriva, suntem coplesiti de momente de bucurie, nasterea unui copil, nunta, evolutia in cariera. Ne dorim in consecinta sa ne ferim de experientele triste si sa ne asiguram in mod constant ca avem parte doar de evenimente pozitive. In toata aceasta pendulare de la o traire sau alta, nu ne luam ragazul sa ne oprim o clipa si sa observam cum toate trec. Indiferent ce ne dorim, evenimentele oricum se succed, si oricum am dori sa le stabilizam, ele nu se lasa deloc controlate de dorintele si incercarile noastre. Dar, cu incrancere si incapatanare, ne impotrivim desfasurarii firesti a vietii, incercand mereu si mereu sa ne agatam si sa fixam timpul, intr-o pozitie confortabila. Dar el curge impasibil si neinduplecat. Observam de existente intregi, cum surprize la care nu ne asteptam, ne dau peste cap toate planurile, cum socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ, ca nu aduce anul ce aduce ceasul, si totusi in micimea noastra ne luptam cu timpul, incercand sa-l facem sa curga in favoarea maruntelor noastre idealuri. E o lupta care ni se pare nedreapta, ne invartim in acelasi cerc vicios, insa roata implacabila a destinului se invarteste fara vrerea noastra, doar dupa legi numai de ea stiute.

O alta capcana in care cadem, e viitorul in care ne proiectam visele si dorintele, si speranta care ne amageste, iar si iar, ca maine va fi asa cum dorim. Dar maine soseste, si e mereu proaspat si nou, si neasteptat si nu se inscrie deloc intre hotarele proiectului nostru. Si ne intrebam uimiti de ce toate acestea. Nu gasim un raspuns foarte clar definit, dar continuam sa inotam impotriva curentului si sa facem iar planuri, pe care dusul vietii, din nou ni le spulbera.
Astfel trupul nostru traieste intr-un prezent cotidian, de la care nu ne putem sustrage, insa sufletul si mintea raman in urma sau o iau inainte, nesuprapunandu-se in mod firesc, peste acelasi moment. Traim prea putin cu adevarat in momentul actual, doar fortati de imprejurari, cand ne inunda intensitatea sentimentelor. In rest, executam ca un robot muncile zilnice, in timp ce mintea zburda nestingherita pe axa timpului, incapabila sa stea un pic locului si sa fie atenta si constienta exact la ce ni se intampla. Si uite asa, ni se scurge printre degetele, exact momentul cel mai pretios, momentul acum, care rezulta din ieri si care il creeaza pe maine. De cate ori, nu trecem fara sa observam stralucirea soarelui sau dansul jucaus al stropilor de ploaie, zambetul unui copil. De cate ori nu ratam o oportunitate de destin, care ni se ofera acum, din neincrederea rezultata din prejudecatile formate ieri sau din teama de a accepta primenirea vietii noastre cu noi elemente aducatoare de imbogatire interioara.

Un alt obstacol este lenea. Pur si simplu din comoditate, mintea noastra refuza sa primeasca noul in fiinta noastra. E mai facil sa facem cum stim noi, ca asa ne-a invatat bunica, decat sa fim in concordanta cu vremurile, care oricum vin peste noi si ne bulverseaza existenta. E mai usor sa spunem: "nu cred", "nu stiu", "nu ma intereseaza" si sa negam informatia care vine spre noi din abundenta. Dar ea vine oricum, si daca nu vrem de buna voie, ne forteaza pana la urma sa o acceptam, caci in jurul nostru exista o permanenta transformare, de la care nu putem sa absentam. Chiulim o zi, chiulim doua, chiulim un an de la lectiile noi de viata si atunci constatam ca am mai ramas repetenti un an si o luam de la capat. Mai absolvim cate o clasa luand nota de trecere, insa existenta nu iarta si ne obliga sa mergem inainte. Adesea nu ne lasa nici daca suntem silitori, insista sa asimilam invataturile sale, si nici nu apucam sa trecem bine un test ,ca apare altul, si altul. Evolutia e infinita iar timpul are rabdare, caci vrem nu vrem  tot trebuie la un moment dat sa luam act de inconstienta  noastra si sa ne trezim. Iar dupa ce ne dezmortim din indolenta si ne facem exercitiile de inviorare, abia apoi incepe calatoria adevarata. Abia apoi incepem sa ne antrenam bicepsii spirituali si sa ne dezvoltam musculatura constiintei,  sa ne hranim cu vitamine celeste, sa-i dam sufletului apa vietii, sa ne imbracam cu haina adevarului, sa ne inarmam cu rabdare si bunatate. Scaldati mereu in arealul subconstientului colectiv, nu vom reusi sa rupem barierele si sa spargem propriul cocon de iluzii in care zbaterea noastra ramane ineficienta.

Un prim pas, pentru a gasi fereastra spre adevarata lume invizibila a sufletului si mintii, dar perfect perceptibila cu ochii spirituali, este trairea in aici si acum. Ea ne ajuta sa evadam din labirintul in care singuri ne-am ratacit, ea ne da puterea sa dezlegam nodurile pe care singuri ni le-am facut prin atasament de senzatiile trupului, de starile sufletesti si de ideile noastre. Orice amanare ne intarzie pe drum, sa incepem asadar, calatoria spre universul interior, acum, iar maine sa o continuam in noul acum care va sosi, si sa nu luam vacanta decat atunci cand am ajuns la destinatie.
AICI si ACUM!

04 Mai
Scris de Catalina Publicat în Ganduri No comment

Experienta vietii

Traind - Experimentam

Traind, fiecare isi creeaza propria experienta. Uneori fara sa-si dea seama, atinge pe cei din jur si le schimba universul. Fiecare dintre noi este un creator, desi constientizarea acestui fapt este dificila. Ce s-ar fi intamplat daca, la un moment dat, profesia aleasa ar fi fost alta, daca am fi urmat sfatul parintilor, sau al prietenilor, sau propriul imbold? Daca, daca, daca....... E greu de spus. Nu ne punem astfel de intrebari pentru ca raspunsul pe care ni l-am da noua insine ar fi inexact, pentru ca vrem sa facem fata realitatii iminente. Ar fi fost o alta viata… am fi trait alte experiente, am fi fost acelasi angrenaj in roata vietii noastre.

Asa ca, in loc sa ne punem intrebari, in loc sa cautam raspunsuri si sa gasim solutii pentru problemele noastre, mergem, impinsi de “valul vietii” mai departe, pentru ca si ceilalti fac la fel. Si ceilalti au un serviciu, si ceilalti se lupta pentru supravietuire, si ceilalti au probleme, de ce n-am face la fel? Intrebarile, credem noi, nu-si au rostul in viata tumultuoasa bazata pe material. Totul e o goana dupa pozitie, functie, putere, statut social, casa, masina etc… Si atunci, de ce sa se piarda timpul cu probleme existentiale. Cel mai comod mod de a trai viata este cel de a urma exemplul celorlalti. E deja o cultura, un fel universal de a fi.

Tiparele prin care altii s-au realizat au devenit best seller-uri si sunt apoi copiate si transpuse in viata fiecaruia dintre noi. Cu totii ne dorim sa traim fara grija, sa fim asemeni personajului pe care il admiram, uitand ca, pana si acesta a avut propria experienta pentru a ajunge aici. O experienta proprie de viata, care i-a marcat destinul si astfel, chiar daca nu a constientizat, alegerea pe care a facut-o la un moment dat a fost cea care a determinat succesul ulterior.

Alegerile nu fac parte din cotidian, aceasta e idea ce-i calauzeste pe cei mai multi. De ce? Frica de schimbare, de un alt mediu, de un nou job, un nou oras sau o alta tara in care sa se poata afirma fiecare pe sine este paralizanta. Si atunci, calea cea mai usoara este aceea de a merge mai departe, de a persista in drumul trasat de altii, pe calea batatorita. Orice deviere este sanctionata si nu e privita de societate decat ca o anomalie.

Problema insa e , ca alegerea altora, exemplul altora e individual, nu se potriveste oricui. Nu toata lumea poarta aceasi marime la pantofi.

Iesirea din tipare nu este usoara. Si nu poate fi facuta oricum. Important este ca fiecare sa constientizeze la un moment dat, ca solutia problemelor poate fi o schimbare a atitudinii si mentalitatii.

Trebuie sa-ti traiesti viata, viata ta, cu greselile si succesele tale!

Si mai ales sa inveti macar din propriile tale greseli, sa nu le repeti la nesfarsit.

Traieste in prezent!

Nimic nou sub soare.

Sponsor principal

Articole pe categorii

Articole noi