Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Scris de 

Pe la 9 anisori, mi-am luat ramas bun de la mama mea, care a trecut intr-o alta existenta. Inainte de plecare, a intalnit un suflet care i-a promis sa aiba grija ca fratiorul meu si cu mine sa nu ajungem la orfelinat (era profesoara). Si asa a fost. Am stat in internat si la sfarsitul saptamanii, mergeam la matusa  - sora mamei mele. Matusa era o femeie simpla dar hotarata. Nu de putine ori s-a intamplat sa ma certe, sa-mi spuna ca sunt o muta, rea si ca nu-s buna de nimic. Se supara pe mine caci nu prea vorbeam. Dar la 9 ani, sincer, nu prea stiam ce sfloare galbena.jpga-i spun unui om rece, absorbit de treburile casei si care imi tinea teorii tot timpul. Acest fapt m-a speriat si mai tare si incepusem sa ma intreb de ce ma vede rea, cand eu o iubesc asa de tare. Am devenit si mai "muta" si asta a scos-o si mai tare din sarite!

La cativa ani, s-a intamplat sa ma internez pentru o simpla operatie de apendicita. Profesoara s-a ingrijit de asta, mi-a adus de toate, mancare, fructe , care pe vremea aia nu se prea gaseau si pe langa astea si rigiditatea ei (asa o vedeam atunci). Stateam stinghera in patucul din salon , fiindu-mi teama sa spun ceva, fiindca deja stiam ca nu sunt suficient de valoroasa ca altii sa asculte ce spun. As fi vrut sa vorbesc, sa impart din bunatati cu ceilalti copii, dar mi-era teama. Imi doream mult asta! Cand profesoara a venit , mi-a reprosat ca-s o egoista si ca-s rea, fiindca nu am dat si celorlalti copii din bunataturile pe care le aveam. Si din nou am simtit cum sufletelul mi se rupe in fata acestor acuzatii false. Dar numai eu stiam de ce nu am putut face gestul. Nimeni altcineva nu mai stia.

Crescand, am inceput sa cred in ceea ce simt si usor, usor, acuzatiile altora nu ma mai raneau, fiindca stiam ca nu-s adevarate, totusi nu intelegeam de ce ei ma vad asa.

Acum astea toate au trecut. Cand ma gandesc la matusa zambesc, caci inteleg cat de mult m-a ajutat ea. Zambesc fiindca chiar STIU ca m-a iubit, fiindca inteleg ca "brutalitatea" ei reflecta doar faptul ca-i era cu neputinta sa-si deschida sufletul, sa lase dragostea din ea sa curga catre cei pe care ii iubea. De aceea imi reprosa mereu ... Asa ca, dragii mei, uite cum viata mi-a amintit ca-n spatele aparentelor este dragoste. Ma bucur ca ele s-au tinut de cuvant si mi-au creeat exact contextul de care aveam nevoie. Altfel cum as putea azi sa recunosc strigatul de ajutor, al meu, al semenilor mei, fara sa-l condamn? E doar un fragment fascinant pentru mine.
Va imbratisez cu dragoste. Namaste!

(0 voturi)
Ultima modificare Joi, 10 Martie 2016 20:19
Catalina  

Voluntar & Membru fondator.

Website www.humanitysteam.ro

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Sponsor principal

Articole pe categorii

Articole noi