Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Scris de  Neale Donald Walsch
15
Mar

Neale Donald Walsch - Scrisoare deschisa catre Lumea noastra Recomandat

nealewalsch1 Martie 2015

OARE CONVERSAŢII CU DUMNEZEU AU MENIREA DE A FI O NOUĂ RELIGIE?

http://www.theglobalconversation.com/blog/?p=8639

S-a înfierbântat, pe această pagină web, o mică, dar interesantă conversaţie cu privire la mesajele Conversaţii cu Dumnezeu şi cu privire la mine, personal, vis-à-vis de mesajele respective. Pe scurt: Le socotesc eu, oare, o ‘evanghelie’ şi îmi doresc eu, la un anumit nivel, să fie considerate o nouă religie?

Comentarii precum (şi acum parafrazez): “Neale citează Conversaţii cu Dumnezeu ca şi cum ar cita scriptura”….. şi …..”Ultimul lucru de care avem nevoie este o nouă religie”…. şi ….“Neale vorbeşte despre ‘cosmologia din Conversaţii cu Dumnezeu’, ceea ce poate constitui o tendinţă periculoasă”….. etc …. mă fac să cred că, probabil, ar fi timpul să intervin eu însumi în această conversaţie.

Permiteţi-mi să încep cu un anunţ şi anume afirm, cu deplină siguranţă, că oricine mă cunoaşte, personal, s-a convins că eu nici nu consider Conversaţii cu Dumnezeu, o nouă religie, nici nu mi-aş dori să fie socotită ca atare. De fapt, adevărul este exact contrariul. Sper, în ceea ce priveşte Conversaţii cu Dumnezeu, că vor conduce fiecare persoană către propriul adevăr cel mai înalt, care sălăşluieşte înlăuntrul fiinţei.

Aceasta nu înseamnă că eu cred că Conversaţii cu Dumnezeu nu au nicio valoare teologică. Dimpotrivă, eu cred că s-ar putea să se numere printre cele mai valoroase contribuţii la studiul asupra lui Dumnezeu, care au ieşit la lumină, de foarte, foarte multă vreme. De asemenea, cred, referitor la ceea ce Conversaţii cu Dumnezeu ne invită să reflectăm şi să luăm în considerare, cu privire la Dumnezeu, că ar putea schimba lumea în bine, dacă ar deschide oamenii la acele aspecte din ei înşişi, înlăuntrul cărora s-a produs rezonanţa cu mesajele.

Pentru a descâlci această frază, întrucâtva greoaie, ceea ce afirm eu este că sunt de părere că, dacă lumea ar trăi în conformitate cu, şi dacă ar adera, din punct de vedere practic, la mesajele din Conversaţii cu Dumnezeu, planeta noastră ar fi un loc mai bun. Însă, dacă e să fim oneşti, nici asta nu spune prea multe. Aproape orice ar fi mai bun decât ceea ce trăim acum.

Nimic de pe această planetă nu funcţionează. O spun răspicat: n-i-m-i-c.

Niciunul dintre sistemele pe care noi le-am implementat, cu scopul de a crea o viaţă mai bună pentru toţi oamenii de pe planetă, nu a produs efectele scontate.

Situaţia este chiar mai gravă. Aceste sisteme au produs, de fapt, exact contrariul.

Sistemele noastre politice — create în vederea siguranţei şi securităţii, pentru oamenii lumii – nu au produs altceva decât disensiune şi confuzie.

Sistemele noastre economice — create în vederea deschiderii de oportunităţi şi asigurării unui trai decent, pentru toate fiinţele — au avut drept rezultat creşterea sărăciei, precum şi accentuarea discrepanţelor economice; având în vedere că 85 dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii deţin mai multe avuţii decât 3,5 miliarde … ceea ce înseamnă jumătate din populaţia planetei … laolaltă.

Sistemele noastre ecologice — create cu scopul de a facilita un stil de viaţă durabil — au fost exploatate într-o asemenea măsură încât, la ora actuală, generează dezastre ecologice, pretutindeni.

Sistemele noastre educaţionale — create pentru a ridica, încontinuu, baza de cunoştinţe a populaţiei planetei — au avut drept rezultat, o coborâre a nivelului de conştienţă şi sensibilitate, la nivel global, care se corelează cu o scădere progresivă a coeficientului de inteligenţă. Nu mai suntem în stare nici măcar să ne amintim propriul număr de telefon.

Sistemele noastre de îngrijire a sănătăţii — create în speranţa de a prelungi şi ameliora viaţa unui procent în creştere al populaţiei — iau puţine măsuri pentru a elimina discrepanţele de acces la medicaţia de ultimă oră şi la serviciile medicale; furnizând, prin urmare, servicii medicale de nivel superior, unui procent tot mai mic, în fiecare an.

Sistemele noastre sociale — create pentru a-i produce bucurii comunităţii, precum şi armonie în rândul unor populaţii eterogene — generează, progresiv şi chiar încurajează disensiunile, disparitatea, prejudiciul şi disperarea … ca să nu menţionez nedreptatea exacerbată.

Şi, ceea ce este cel mai devastator dintre toate, sistemele noastre spirituale — create pentru a înlesni apropierea de Dumnezeu şi, implicit, unul de celălalt — au produs o acerbă siguranţă de sine; o abominabilă intoleranţă; manifestări de mânie, la scară extinsă; răbufniri de ură inveterată şi violenţă auto-îndreptăţită.

Ce reiese din toate acestea? Ce a afectat specia umană, într-o asemenea măsură, încât nu-şi poate zări propria reflexie, chiar dacă se contemplă pe sine? Unde se află unghiul mort al omenirii?

Poate că e timpul să ne întrebăm: “Să existe, oare, ceva ce nu înţelegem cu privire la Dumnezeu şi cu privire la viaţă, ceva a cărui înţelegere ar schimba totul?”

Am extras paragrafele de mai sus direct din Mesajul lui Dumnezeu către Lume: M-aţi înţeles complet greşit. Cred că ele abordează direct problema cu care se confruntă, la ora actuală, omenirea, dar şi mulţi dintre noi, la nivel individual.

Însă, sunt Conversaţii cu Dumnezeu, „Răspunsul Aşteptat” (cu R mare şi A mare)? Nu. Şi nici nu pretind să fie. De fapt, dimpotrivă. Dialogul spune, iar şi iar, că nu constituie Răspunsul; ci, mai degrabă, o invitaţie de a adresa Întrebarea. Iar Întrebarea este?

Ei bine, tocmai am formulat-o, mai sus. Iat-o, din nou: “Este, oare, cu putinţă să existe ceva ce nu înţelegem cu privire la Dumnezeu şi cu privire la viaţă, ceva a cărui pătrundere ar schimba totul?”

Conversaţii cu Dumnezeu continuă prin a oferi câteva idei, cu privire la ceea ce noi, oamenii, s-ar putea să nu înţelegem; câteva sugestii referitoare la moduri diferite în care am putea percepe, privi şi trăi experienţa lui Dumnezeu, a celuilalt — a semenului nostru şi a vieţii însăşi — scopul său, rostul său, însăşi raţiunea sa de a exista; precum şi raţiunea noastră, ca fiinţe umane, de a exista.

În ceea ce mă priveşte, cred eu, cu adevărat, că aceste mesaje mi-au sosit de-a dreptul de la Dumnezeu? Da. Fără echivoc, cred şi declar că aşa a fost — şi aşa este, în continuare (mesaje din lăcaşul înţelepciunii supreme, dinlăuntrul nostru, continuă să-mi sosească, în fiecare zi). Cred eu, totodată, că sunt singurul care primeşte asemenea mesaje — sau unul dintre cei puţini? Nu. Cred că Dumnezeu îi vorbeşte fiecăruia dintre noi, tot timpul. Cred că întrebarea nu este: cui îi vorbeşte Dumnezeu? Întrebarea este: oare cine ascultă?

Cred eu, cumva, dată fiind certitudinea mea, bazată pe trăire şi experienţă, cu privire la sursa lor divină, că ele ar trebui şi s-ar cuveni să fie socotite scriptură sfântă? De asemenea, că ar trebui şi s-ar cuveni să fie respectate şi urmate neabătut, în toate privinţele? Nu. Cu adevărat, mesajele însele (remarc, încă o dată) spun exact contrariul, declarând: “Calea noastră nu este una mai bună; ci doar una diferită.”

Sunt eu mereu dispus să citez  Conversaţii cu Dumnezeu pretutindeni, la fiecare cuvânt, indiferent de temă sau subiect? Repet eu, iar şi iar, atât în scrierile, cât şi în discursurile mele, lucruri precum: “După cum afirmă Conversaţii cu Dumnezeu….” şi “După cum ne spun Conversaţii cu Dumnezeu …” şi “În conformitate cu Conversaţii cu Dumnezeu” etc. etc.?

Da. Pledez vinovat.

De ce fac acest lucru, dacă nu vreau ca mesajele şi cuvintele lor să fie tratate drept “scriptură” — şi nu le socotesc astfel, cu propria mea minte? Deoarece vreau ca ideile să fie luate în considerare, cu seriozitate; să fie auzite, iar şi iar; şi să fie tratate nu ca “scriptură”; ci, în schimb, ca punct de pornire pentru discuţii pline de miez şi pentru explorări profunde. Deoarece vreau ca oamenii de pretutindeni să cunoască ce cuprind aceste cărţi, astfel încât oamenii de pretutindeni să poată decide şi declara dacă sunt de acord cu ele, ori cu fragmente din ele, sau nu; şi, astfel, să reînnoiesc şi să înflăcărez modul lor de a-şi trăi propriile vieţi, de o manieră aparte — care să le reflecte gândurile cele mai înălţătoare, în toate sferele vieţii ce contează mult pentru sufletul uman.

Îi sunt recunoscător lui Morton, care a postat aici, pe această pagină; fiindcă a reacţionat la cărţile Conversaţii cu Dumnezeu, exact aşa cum sperasem, în privinţa tuturor: cu o referire sigură, o trimitere precisă la şi o stabilire a legăturii cu propriul adevăr cel mai înalt, propriile convingeri cele mai adânci, propria hotărâre neclintită de a trăi, a respira, a-şi duce existenţa şi a-şi învălui fiinţa în credinţele cele mai duioase, pline de iubire, cu privire la ei înşişi, precum şi la Dumnezeul Iubirii şi al Dragostei, care este sursa acestei lumi. Îţi mulţumesc, Morton, că ai avut curajul de a spune pe faţă ce gândeşti! Atâta timp cât putem fi de acord că avem păreri diferite, pe cale amiabilă, vom fi găsit un mod de a fi care conciliază înţelegerea tuturor asupra lui Dumnezeu.

Din punctul meu de vedere, e în regulă dacă oamenii sunt deranjaţi de sau referitor la ceea ce am scris, în cazul în care lectura le restabileşte legătura cu convingerile cele mai înalte. Replierea asupra sinelui, întoarcerea noastră la noi înşine nu este, oare, adevăratul scop al oricărei forme de artă? Şi nu are literatura care explorează natura lui Dumnezeu, exact această menire?

Nu e literatura care ne trezeşte simţurile şi ne stârneşte cugetul — chiar şi atunci când sau dacă nu suntem de acord cu ceea ce cuprinde — o parte integrantă din ceea ce constituie o veritabilă renaştere? Cred că e timpul unei renaşteri spirituale, pe planeta noastră. Cu adevărat, cred că este singurul lucru care o va salva. Cât despre mine, personal, ştiu că e singurul lucru care îmi va face viaţa rodnică şi îi va da un sens.

Caut şi îmi doresc conectarea la gândurile mele cele mai înalte, cu privire la Viaţă, la Dumnezeu, la cine suntem, la cea mai corectă şi reuşită relaţionare unul cu celălalt şi la modul în care putem trăi, iubi şi râde împreună, aşa cum cred că ne-a fost menit — în loc de a ne petrece zilele şi ceasurile, doar încercând stringent să desluşim o cale de a supravieţui … cât îi priveşte pe unii dintre noi (mult prea mulţi dintre noi) omorându-ne efectiv unii pe alţii, fie cu scopul de a împlini ceea ce noi percepem ca fiind propriile nevoi, fie ca mijloc de a ne exprima propriul adevăr cel mai profund.

Aş mai avea atât de multe de spus, referitor la toate acestea.

Îi pasă cuiva şi se încumetă la dialog?

 

Sursa articol: Newsletter Editura For You 15 .03.2015

(1 Vot)
Ultima modificare Joi, 10 Martie 2016 20:06

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Sponsor principal

Articole pe categorii

Articole noi