Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro

Sfera artei

ARTA: Tărâmul expresiei creative prin mijloace media variate

Leonard Schlain a sugerat că marile progrese științifice au fost precedate, din punct de vedere istoric, de progresul din percepția artiștilor. Astfel, artiști din orice domeniu, științific sau umanist, pot fi percepuți ca mesageri ai unor modalități noi de percepție/gândire și ca naratori ai propriei lor povești. Ei găsesc modalități expresive si simple de a-și împărtăși cunoașterea cu noi toți.

 

Din perspectiva Unimii, arta va incerca sa dea credit tututor relatiilor care contribuie la creatie, apreciere, influenta si nu in cele din urma la intelesul ei, luand in considerare:  

•    perspectiva artistului care creează artă

Atribute care influențează semnificația artei includ pregătirea artistică și abilități tehnice, simț estetic, stil creativ, interese personale, precum și profilul psihologic al artistului, starea sa emoțională prezenta, valori, credințe, nivelul de dezvoltare cognitivă, nivelul de dezvoltare personală și nivelul de dezvoltare spirituală.
 
•    perspectiva privitorului

Este foarte posibil ca ceea ce artistul intenționează să exprime și ceea ce privitorul percepe să fie diferit. Suntem conștienți de ideea că interpretările privitorului au la fel de multă importanță ca și intențiile artistului în definirea înțelesului fundamental al operei de artă. La fel ca și în cazul  artistului, simțul estetic al privitorului, starea sa emoțională din momentul respectiv, valorile, credințele, nivelul de dezvoltare cognitivă, nivelul de dezvoltare personală și nivelul de dezvoltare spirituală, toate acestea vor contribui la formarea unui context în care să se definească semnificația operei de artă.

•    perspectiva contextului cultural din care face parte opera de artă

Unii din factorii culturali care ar influența semnificația unei opere de artă sunt curentele politice  ale momentului creației, evenimente istorice care influențează cultura acelui moment, valorile culturale globale, definiții ale frumuseții și ale abilităților artistice, nivelul mediu general în ceea ce privește dezvoltarea emoțională, cognitivă, morală, de sine și spirituală în cadrul culturii respective.

Arta pătrunde fiecare aspect al vieții și reflectă darurile artistului și dorințele lui de a cerceta și descoperi toate aspectele.  Artele sunt prin urmare oglinzi prin care ne putem vedea în feluri noi. Din această perspectivă, fiecare ființă umană este creativă și arta este parte integrantă a tuturor eforturilor omenești.

Potențialul artei

Arta are capacitatea de a ne ajuta să înțelegem natura noastră profundă, dacă ne permitem să vedem cum în semințele ei creative se află sursa, nașterea și moartea întregului univers. Ne poate ajuta să înțelegem că pictura simplă ce reprezintă un copac e similară cu desfășurarea vastă a Spiritului în și ca și cosmos. Ne poate ajuta să înțelegem că, în cele din urmă, un grăunte de nisip conține aceeași profunzime și respirație magică, grație și frumusețe ca pictura unui maestru, a unui vers poetic sau a unei simfonii.

Deoarece arta, sub orice manifestare, este o expresie a realităților noastre, ea reflectă și promovează schimbarea socială, forțează limitele și schimbă status quo-ul. Astfel, artele unifică și ne ajută să creștem și să creăm comunități mai puternice, mai unite, mai sănătoase și mai vibrante.
Unde până acum a fost o unealtă puternică revoluționară, de acum, arta devine o unealtă evoluționară. Arta este vindecătoare, ajutând reechilibrarea indivizilor și a comunităților. Simboluri ale distrugerii sunt acum transformate în făclii ale reconcilierii, iertării și speranței.

Înfrumusețeaza și energizează spațiile unde ne întâlnim. Arta modelează, îmbunătățește si transformă comunități, cartiere și alte spații unde ne întâlnim si ținem ceremonii, incluzând modul în care  onorăm morții și  idolii.

Arta ca întreg este o sursă de prosperitate și o unealtă extraordinară de a genera venituri.

Arta continuă să joace un rol unificator și vindecător in societate.
Ca atare, creația și aprecierea artei nu poate decât să ne transforme dacă suntem deschiși și dispuși să ne angajăm în procesul continuu de lărgire a orizonturilor noastre și în strădania de a expanda și integra toate aspectele vieții.

Când suntem conștienți de inter-relaționarea, inter-conectarea și inter-dependența inextricabilă a Vieții ca întreg, scopul cel mai înalt al artei este acela de a exprima și reflecta Adevărul Absolut ca și Conștientizare și Conștientizare de Sine și să încurajeze dezvoltarea continuă a Conștiinței Unimii.

Sponsor principal

Articole pe categorii

Articole noi