Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

Loredana  

Loredana

Nașterea Fiului Divin

Chiar și pentru agnostici povestea Întrupării Divine rămâne probabil una dintre cele mai fascinante legende care ne vine din trecut. Deși adeseori e considerată a fi o poveste creștină, ea reprezintă de fapt unul dintre cele mai vechi mituri ale omenirii, ceva atât de puternic înrădăcinat în temelia gândirii umane încât niciun demers sceptic de ordin intelectual nu-l va putea îndepărta. și asta pentru că rațiunea operează doar la nivelul superficial al minții și indiferent cât de rațional se crede a fi un om, atunci când adoarme el este cuprins de gânduri pe care le credea de mult eliminate. În visele sale vechile mituri vor continua să apară, aceasta demonstrând faptul că există o zonă a sufletului despre care scepticul nu știe nimic și asupra căreia nu are nici un control.

Puterea Bisericii catolice rezidă în faptul că, mai mult decât oricare altă credință occidentală, este fundamentată pe aceste simboluri mitice care răscolesc în profunzime gândurile și sentimentele umane. Raționamentul științific poate modifica la suprafață, poate îmbrăca spiritul în alte veșminte, îi poate atribui alte roluri. Însă rezultatul este doar superficial, un spectacol exterior, față de care ființa interioară se răzvrătește, ceea ce determină apariția acelor conflicte mentale puternice care ajung să-l înstrăineze pe om de propria sa viață. Biserica, pe de altă parte, se dovedește adeseori inadecvată pentru vindecarea suferinței spirituale a omului modern întrucât acestuia îi este imposibil să creadă în remediile bazate exclusiv pe interpretarea acestor vechi simboluri. Pentru aceia care pot crede, Biserica este suficientă, și asta nu atât datorită interpretărilor pe care ea le dă acestor simboluri, cât mai ales datorită simbolurilor înseși. Indiferent ce semnificații le putem da, ele par a conține o putere proprie pe care nici un fel de interpretare greșită pare să nu o poată elimina. 

Greșeala scepticilor moderni este aceea că prin respingerea doctrinelor bisericii ei resping și simbolurile și astfel, folosind o expresie mai puțin elevată, au aruncat și copilul odată cu apa din copaie. Cu toate acestea, referința la copil este foarte potrivită, întrucât cel mai important simbol creștin implică un copil, Copilul Sfânt „conceput de Duhul Sfânt și născut de Fecioara Maria”.

Bisericii i s-a atras adeseori atenția asupra adevărului incomod că aceeași poveste apare și în alte religii mai vechi, cum ar fi legendele lui Maya, Buddha, Isis și Horus. La aceasta Părinții învățați s-au limitat la a da răspunsuri neconvingătoare făcând referire la demon ex machina, sugerând astfel că Diavolul a pus povestea și în alte credințe pentru a-i tulbura pe credincioși. Pe de altă parte, tot ei sugerează că Harul Divin a conferit o parte din Adevărul ultim și celorlalți pentru a-i pregăti pentru revoluția creștină – o teorie care este mai șubredă și în același timp mai profundă decât au intenționat probabil autorii ei. Și asta întrucât sugerează existența unui precedent ciudat și periculos prin care Harul Divin a fost oferit și altfel decât prin mijlocirea creștină, și de asemenea poate reprezenta la fel de bine atât o pregătire pentru convertirea păcătoșilor, cât și pregătirea pentru scepticismul abordării științifice. și, dacă ar fi să continuăm demersul logic până la capăt, finalul l-ar reprezenta întrebarea dificilă legată de identitățile lui Dumnezeu și a Diavolului, întrucât ceea ce pentru un om reprezintă sursa Harului Divin, pentru un alt om reprezintă originea Ispitei.

Înainte de a aborda sensurile esențiale ale Întrupării, este interesant de notat existența câteva similarități importante și sugestive. În cel de-al treilea capitol al Evangheliei Sfântului Ioan, se spune că Isus a zis că dacă un om vrea să intre în Împărăția lui Dumnezeu el trebuie să renască din Apă și din Duh. În plus, în primul capitol din Geneză, se spune că înainte de crearea lumii Duhul a mers peste ape. Din acestea deducem că cele două elemente, apa și duhul, sunt necesare Creației Divine, fie că este vorba de crearea unui univers sau a Fiului Domnului. De aceea este interesant de analizat dacă aceste două elemente au jucat un rol în nașterea lui Isus Cristos. Dintr-o dată, în acord cu învățăturile ortodoxe, găsim Spiritul-Sfântul Duh. Nu poate fi o pură coincidență asemănarea strânsă dintre Maria și mare, latinescul pentru „mare” (numele Maria fiind o formă grecească), în timp ce alte cuvinte derivate din aceeași rădăcină sanscrită ma- sunt Maya (mama lui Buddha, același cuvânt semnificând în plus lumea formelor, a fenomenelor), mater (mamă), și englezescul matter.

În toate cosmogoniile antice apa simbolizează materia, din unirea acesteia cu spiritul apărând lumea formelor. Și așa cum spiritul este activ și masculin, apa este pasivă și feminină. Astfel, la modul figurat, apa reprezintă mama lumii, și din aceasta putem da istoriei Întrupării un număr mare de semnificații profunde. În plan cosmogonic, nașterea lumii este reprezentată ca fiind unirea spiritului cu materia virgină, cu plantarea seminței vieții în solul neatins. Dar cea mai importantă semnificație se referă la evoluția spirituală a omului, la conceptul de A Doua Naștere și la faptul că, prin nașterea din nou, omul poate deveni Cristos, Fiul Domnului și Fiul Omului.

Ignoranța și întunecarea spirituală sunt rezultatul existenței duale, al conflictului dintre lucruri opuse, cum ar fi divin și uman, tu și ceilalți, conștient și inconștient. Aceasta este condiția în care se află fiecare om care se trezește la conștiința de sine. Există opoziția dintre noi, pe de o parte, și universul în care trăim și societatea căreia îi aparținem, pe de altă parte, întrucât observăm că adeseori ceea ce ni se cere este în contradicție cu ceea ce ne dorim. De aici pornirea noastră de acaparare, de izolare într-o fortăreață între ale cărei ziduri vrem să aducem tot ceea ce ne dorim din exterior. Este ca și cum cineva ar încerca să selecteze anumite trăsături ale soției, copilului sau părinților, separându-le de întreg și încercând să le păstreze neschimbate doar pentru sine. Este ca și cum am încerca să convingem vremea să fie mereu frumoasă și caldă sau ca și cum am separa părțile frumoase ale corpului uman de cele urâte, rezultatul fiind că toate ar muri. Și asta întrucât această separare, această izolare a sinelui de viață, poate produce doar suferință și moartea spirituală. 

Separat de viață, sinele este la fel de lipsit de sens precum o notă muzicală scoasă dintr-o simfonie, la fel de mort ca un deget tăiat dintr-o mână, și la fel de stătut ca aerul din vântul închis ermetic într-o încăpere. Același lucru poate fi spus despre orice persoană, idee, obiect sau calitatepe care sinele încearcă să le „apuce” și să le păstreze doar pentru el însuși. Pe de altă parte,opusul acestei abordări este de asemenea neproductiv. Dacă sinele este copleșit pe de-a-ntregul de către lume sau este total absorbit în Dumnezeu sau în comunitate, atunci este la fel de nefolositor ca un corp ce constă dintr-un singur membru, la fel de plictisitor ca o melodie formată dintr-o singură notă neîntreruptă, și la fel de absurd ca o pictură ce nu are nici o culoare și nici o formă specifice. Dar între cele două elemente opuse, sinele și universul, poate exista comuniune – nu o amestecare precum cea dintre apă și vin, ci o uniune ca cea dintre un bărbat și o femeie, care își păstrează fiecare individualitatea, dând însă naștere unui copil.

Adeseori se consideră că obiectul practicilor mistice este reprezentat de revelarea identității tuturor lucrurilor care sunt separate, de negarea oricărei existențe individuale și găsirea acelei Realități Unice ale cărei multiple forme de expresie este de fapt rezultatul iluziei. Există însă o veche expresie buddhistă care spune: „pentru cel care nu știe nimic despre buddhism, munții sunt munți, apele sunt ape și copacii sunt copaci. După ce a citit scripturile și a înțeles câte puțin din învățătură, munții nu îi mai apar ca fiind munți, apele nu îi mai par ca fiind ape și copacii nu îi mai apar ca fiind copaci. Odată însă ce s-a iluminat, munții sunt din nou munți, apele ape și copacii copaci”. Și asta pentru că înainte de a putea aprecia natura impermanentă a lucrurilor, noi trebuie mai întâi să devenim conștienți de absența realității existenței lor neschimbătoare. Ce vreau să spun este că trebuie mai întâi să înțelegem că nu doar noi înșine ci toate lucrurile din univers sunt moarte și lipsite de sens atunci când le observăm de sine stătătoare și le percepem a fi permanente, izolate, niște entități autonome.

Atâta vreme cât nu relaționează cu întregul, partea este lipsită de valoare și doar prin relaționarea dintre parte și întreg, sau mai precis prin conștientizarea acestei relații deja existente care reprezintă unirea dintre cele două, are loc nașterea Copilului Sfânt. Așa cum soțul trebuie, atâta vreme cât iubește, să își primească și să-și accepte soția așa cum este, oferindu-se concomitent total pe sine, tot astfel omul trebuie să accepte lumea și să i se ofere. A primi universul în tine, după modelul anumitor „mistici”, înseamnă pur și simplu a deveni îngâmfat datorită convingerii greșite că tu ești Dumnezeu, creând astfel încă o diferență între întregul măreț și partea degradată. A te oferi deplin și într-un mod servil lumii înseamnă a te transforma într-o non-entitate spirituală, un mecanism, o cochilie, o frunză bătută de vânturile circumstan?elor exterioare. Dar dacă primești lumea în tine și concomitent te oferi lumii, atunci apare acea unire ce determină A Doua Naștere. Doar în această stare putem aprecia cu adevărat viața într-un mod corect, putem accepta cu iubire, gratitudine și reverență ceea ce este plăcut sau nu în celelalte ființe, având înțelegerea că nu există bucurie fără tristețe, viață fără moarte, plăcere fără durere. În plus, durerea și moartea nu sunt acceptate doar pentru că, prin opoziție, fac posibile viața și plăcerea, ci întrucât ele fac parte integrantă din Viața mai Mare și respectiv Plăcerea mai Mare.

Viața mai Mare este mai mult decât viața în opoziție cu moartea, așa cum o melodie este mai mult decât un sunet; [melodia] reprezintă prezența și absența ritmică a sunetelor, tăcerea și finalul notelor fiind la fel de importante ca și sunetele. Nu se pune problema tolerării pauzelor de dragul notelor decât în măsura în care tolerăm notele de dragul pauzelor. Puține lucruri sunt mai neplăcute decât o eternitate de sunete sau o tăcere eternă, și la fel nu avem cum face o alegere între o viață eternă și o moarte eternă. Există însă o alternare, un ritm, o variație a lucrurilor, asemănătoare unei simfonii universale. Și această simfonie este Copilul Tatălui, Sunetul, și al Mamei, Tăcerea. 

Atunci când spunem că din unirea sinelui cu viața (sau cu lumea) se naște Cristos, semnificația este acea că omul se ridică la un alt nivel al conștiinței care nu este nici doar în el însuși și nici doar în lume. În schimb, el devine centrat în armonia ce rezultă din dăruirea și primirea de la unul la celălalt. Desigur că acest centru există deja, fie că omul știe asta sau nu, întrucât două lucruri opuse nu pot exista dacă nu există o legătură între ele. Iar această relație, Copilul, este Sensul sau ceea ce Keyserling numea semnificația iar chinezii numesc Tao, similar modului în care copilul conferă sens, un raison d’etre, celor două ființe opuse, bărbatul și femeia. În acest sens copilul este cu adevărat „tatăl omului” și Cristos este una cu Tatăl. Pentru că ce este substanța, energia, întregul, partea, lumea, sinele? Fiecare din aceste lucruri dacă îl luăm izolat nu e altceva decât un instrument, o unealtă, o cantitate de materie fără viață pe care Tao o aduce la împlinire și îi dă formă în funcție de propria sa menire; evident că fără acest sens ele nu ar putea exista. În ceea ce privește sensul însuși, acesta nu poate fi descris; el poate fi doar trăit atunci când există iubire între tine și lume, și când ceea ce facem împreună este mai mult decât ceea ce facem separat, la fel cum pentru părinți copilul este mai mult decât fiecare dintre ei în parte.

Sursa : Allan Watts – „Devino ceea ce ești”

Tabără împreună cu aerul, împreună cu voi !

Te salut pe tine, cel care citești aceste rânduri!

Aceste rânduri au fost scrise spre a-ți îndrepta atenția către o tabără de vară ce va avea loc  pentru a doua oară, prima ediție având loc în vara anului 2017.
Tabăra, organizată de Clubul "Vibrația Momentului", își deschide porțile în a partea a doua a lunii august 2018, mai precis în a douăzecea zi a acestei luni, sfârșindu-se în a douăzeci și noua zi a lunii, fiind organizată sub egida “spiritul unei relaxări active bazate pe autocunoaștere spirituală.”

Tema taberei a rămas aceeași: "Spontan acum - Împreună cu aerul împreună cu voi!" Împreună cu aerul, împărtășim tot ce ne oferă întregul moment pentru că fiecare particulă de aer o împărțim între noi!

Trăsăturile dominante ale spontaneităţii sunt :
- apare întotdeauna în clipa momentului;
- ajunge să controleze la intensitate maximă întinderea ,mărirea ,lărgirea informațiilor unui  fenomen posibil;
- se întâmplă întotdeauna în prezent;
- reacţionează adecvat într-o anumită situaţie în mod operativ şi rămâne operabilă;
- reprezintă un echilibru;
- echilibrează momentul fenomenelor care se manifestă;
Spontaneitatea nu este altceva decât suma  tuturor proceselor  neproiectate în prealabil şi nescrise de nimeni și nimic, nu are factori de cauză și efect.
Tabăra nu este una religioasă, nu aparține unei grupări cu o anumită direcție spirituală sau tendință ezoterică. Ți se propune doar , o petrecere a vacanței de vară în aer liber și este adresată oricui i-ar plăcea o vacanță activă cu posibilitate de autocunoaștere. Tabăra este deschisă și copiilor însoțiți de părinți, precum și animalelor de companie. Sunt 18 locuri disponibile.


Locația taberei  este în grupa nordică a Carpaților Orientali în zona lanțului muntos Vihorlat-Gutâi pe partea nordică a Muntelui Rozsaly-Gutâi așezat în valea râului Mara (Crăcești) județul Maramureș, Transilvania, România. (https://www.facebook.com/Baraka-Camp-aventura-in-muntii-Maramuresului-746907368721571/)

Scopul taberei este ca participanții să dobândească cunoștințe despre sine pe baza unor considerente neutre; transformarea teoriilor și a sistemelor de credință în funcționalitate practică conștientizată.Vom discuta, experimenta, împărtăși, înțelege în acele situații interactive, generate de situațiile de viață trăite împreună în această tabără, mecanismele funcționale în legătură cu existența umană, legi, gânduri, teorii, trăiri sub egida “treime, corp, suflet, spirit”.

Durata taberei : 20 - 29 august 2018 (10 zile şi 9 nopți)
Moderatorul taberei este: Gyerő Győző

Vă rog să anunțați din timp dorința de a participa la  numărul de telefon 00 40744 831171 sau aici: https://www.facebook.com/events/723937911129506/
Dacă simțiți că  există cineva printre prietenii dumneavoastră care ar putea fi interesat de această tabără,vă rog să le distribuiți și lor informațiile.


Reamintește-ți întâmplările vieții tale de până acum! Ai observat că întotdeauna momentele spontane erau perfecte? Dacă simți spontan ca dorești să participi la această tabără, nu ezita! Clubul "Vibrația Momentului" te  așteaptă printre prietenii săi.

Întoarcerea la Unitate

Tot ceea ce există are un motiv. În decursul evoluției,  nu s-a întâmplat niciodată ceva care să nu constituie o parte a unui uriaș plan interconectat . Acesta este adevărul ce aparține principiului feminin – este forța ce unește toate celulele și evenimentele aparent separate din cadrul existenței și, în acest sens , reprezintă minunata îmbrățișare maternă ce ne atrage pe toți către o singură unitate. Rezonanța personală cu acest adevăr al unității noastre determină frecvența globală ce trece prin propriul ADN. Adevărul nu se schimbă , fie că îl crezi , îl negi, îl dorești sau îl manifești. Există o forță în univers care coregrafiază totul, iar ea se găsește chiar înăuntrul fiecăruia dintre noi.
Cănd te simți singur, separat, înfricoșat sau respins , nu înseamnă că ți-ai pierdut calea  - doar ți se pare astfel. Nu există nici un moment în viață care să nu fie în armonie perfectă cu întreaga creație. Nu există nici cea mai mică posibilitate de a ajunge pe cărarea greșită . Sunt doar nuanțe ale propriei biologii.
Biologia ta îți determină percepția , iar aceasta reprezintă instrumentul de măsurare a propriei frecvențe evolutive. Frecvența evolutivă se referă la starea actuală de dezvoltare a propriei conștiențe. Conștiența umană urmează o curbă evolutivă . Ea a început ca formă primitivă de instinct , avându-și rădăcina în originile noastre animale, apoi la un moment în istorie,  a făcut un salt semnificativ pe măsură ce creierul a început să evolueze , ajungând în faza curentă în care noi suntem gânditori . Am ajuns acum la apogeul gândirii și ne pregătim pentru un alt salt important  - cel într-o nouă conștiență biologică avându-și rădăcina în ganglionii din plexul solar . Pentru a vedea înspre ce ne îndreptăm , trebuie să înțelegem de unde venim: ne îndreptăm spre conștientizarea unității și a faptului că suntem una cu toate ființele. Acesta reprezintă un paradox: nu am părăsit niciodată această stare de unitate , însă sistemul operațional din biologia umană nu ne permite, acum, să percem acest simț continuu al conexiunii.
E tentant să privim la așa-numita conștiență umană primitivă – cea a triburilor aborigene încă existente pe planetă  - și să visăm la întoarcerea la acea conștiență primară ce a existat cu mult înainte de dezvoltarea rapidă a creierului uman . Majoritatea culturilor aborigene nu trăiesc având un simț al separării de viața însăși; astfel că doar oamenii din societățile moderne au deseori senzația că lucrurile au scăpat de sub control. Avem tendința să considerăm că direcția în care ne îndreptăm e greșită  - de exemplu , imensa revoluție tehnologică , care ne mătură cu totul din calea ei . Dar dezvoltarea rapidă a creierului uman reprezintă o punte vitală către un salt și mai profund în conștiență.

 

                                       fragmente din cartea „Cheile Genelor” autor Richard Rudd, Editura Pim, Iași 2014
                                       Mai multe informații despre carte și autor găsiți aici: www.genekeys.ro


 Articol publicat cu acordul autorului . Orice preluare trebuie să specifice sursa, autorul precum și site-ul de pe care a fost preluat articolul.

Mesajul din interiorul celulelor noastre: suntem cu toții Una

„Presupunând că suntem conectați printr-un câmp unificat de conștiință, nu este posibil să existe „ei”și „noi” , pe măsură ce se desfășoară evenimentele lumii noastre. Toți suntem pur și simplu „noi”. Împreună , noi ne rezolvăm problemele și neînțelegerile , în singurele moduri pe care le cunoaștem. O parte din noi se bazează pe metodele folosite și demonstrate din trecutul nostru – bătălii , războaie și idei vechi , implementate cu ajutorul tehnologiei moderne – pentru a rezolva conflictele care apar între oameni și națiuni. În același timp , o altă parte din noi se străduiește totuși să modifice gândirea care a dus la nevoia de arme și armate – cele care fac posibil războiul. Trăim într-o perioadă istorică , în care ambele puncte de vedere trebuie să coexiste , de vreme ce împreună alegem calea pe care o vom urma în viitor. Noi lucrăm împreună ca o familie globală – poate în moduri pe care urmează să le recunoaștem sau să le înțelegem în întregime. Totuși în timp ce continuăm să descoperim cât de adânci sunt rădăcinile „arborelui genealogic al familiei” , de un singur lucru putem fi absolut siguri: așa cum „sângele” unește și cele mai îndepărtate rude , pentru că își cunosc moștenirea genetică ,  mesajul din celulele noastre ne unește prin cunoașterea faptului că fiecare dintre noi are aceeași origine și poartă aceeași semnătură a aceluiași Creator. Cu acest mesaj, suntem siguri că, pe lângă faptul că trăim pe aceeași planetă și avem același trecut și viitor , suntem direct influențați de alegerile pe care le fac cei din jurul nostru – singura familie pe care o cunoaștem.
Odată ce cunoaștem adevărul despre familia umană , nu-l mai putem uita. Odată ce vedem dovada , negru pe alb , este imposibil să o mai putem uita. Din acel moment , nu ne mai putem scuza că nu am știut , pentru a justifica ura, suferința și atrocitățile care au marcat secolul trecut.
Fără nicio îndoială , toți avem numele străvechi al lui Dumnezeu înscris în corpurile noastre – în modul cel mai intim posibil. Fiecare fibră de mușchi , fiecare cristal din oasele trupului , lacrimile care ne curg și produsele secundare ale vieții , pe care le numim reziduuri – toate sunt Dumnezeu.
În această informație simplă , dar semnificativă, stă legătura care ne unește și cheia supraviețuirii. Nu știm exact cu ce provocări ne vom confrunta în viitorul nostru comun , dar de un lucru putem fi siguri: oricare ar fi testele la care vom fi supuși , le vom trece ca o familie globală. Soarta pe care o poate avea o comunitate, un popor sau o națiune, pot să o aibă și alții. Ne va trebui întreaga noastră înțelepciune colectivă, dorința de a apăra viața și forța ce poate veni doar din diversitatea noastră, pentru a deveni mai mult decât testele la care vom fi supuși.
De sute de generații , fiecare dintre noi am purtat cheia supraviețuirii noastre , ca pe un mesaj adresat nouă înșine , într-o formă care , odată recunoscută ,  nu mai poate fi interpretată greșit.
Poate că , în anticiparea zilei în care căutarea originilor noastre ne va conduce către esența vieții, acest mesaj va putea fi revelat doar prin descoperirea și acceptarea faptului că SUNTEM CU TOȚII UNA.
Dincolo de cuvintele care ne definesc ca evreu , creștin, musulman, hindus, shintonist, aborigen, alb, negru, roșu sau galben, bărbat, femeie sau copil , mesajul ne reamintește că suntem oameni. Ca ființe umane, avem aceiași strămoși și suntem copiii aceluiași Creator. În clipele în care ne îndoim de acest adevăr etern , nu trebuie să ne uităm mai departe de celulele corpului, pentru a ni-l reaminti.” 

fragment din cartea „Codul lui Dumnezeu” – autor Gregg Braden,  editura For You
 
Cercetarile multidisciplinare extensive și descoperirile  lui Gregg Braden ne permit: să descifram mesajul încriptat în celulele noastre încă de la origini; să înțelegem acel mesaj ca pe un principiu al unitații care face ca razboaiele ce se bazează pe diferențele dintre noi să pară inutile; să vedem fragmentul recent revelat din Manuscrisele de la Marea Moartă, care valideaza textul descoperit în celulele noastre; să descoperim dovezi palpabile și de netăgaduit care vin în sprijinul opiniei că facem parte dintr-un întreg mai mare; și să învațăm cum mesajul din ADN-ul nostru devine baza rezolvării conflictelor. O descoperire remarcabilă care face legătura dintre alfabetele biblice, evreu si arab, și chimia modernă dezvaluie că un cod pierdut – un alfabet ce poate fi tradus – și un indiciu referitor la originea noastră a trăit în noi în tot acest timp. Aplicând această descoperire la limbajul vieții, elementele chimice bine cunoscute, hidrogenul, azotul, oxigenul si carbonul, care formeaza ADN-ul nostru pot fi acum înlocuite cu litere cheie din limbile străvechi. Prin acest lucru, codul întregii lumi vii este transformat în cuvintele unui mesaj etern. Tradus, mesajul dezvaluie că literele exacte ale numelui vechi al lui Dumnezeu (YHVH) sunt încriptate sub forma informației genetice în fiecare celulă, a fiecarei forme de viață. Mesajul spune: ,,Dumnezeu / Eternul în corp.” Semnificația: Umanitatea este o singură familie, unită printr-o moștenire comună și rezultatul unui act de creație intenționat.

Articole pe categorii

Articole noi