Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

Despre prietenie
12 Apr
Publicat în Ganduri

Despre prietenie

                                                                                 Dragul meu prieten,
     Mai spune-mi doar povești de neuitat măcar pentru o clipă, ca să-mi înduioșeze inima spre bunul meu simț artistic, cel de care n-ai uitat niciodată. Îndrăznește să mă visezi în zilele tale bune, pentru că de necunoscut nu mă apropii decat atunci cand dorul se resimte. Uită de mine ca de un asfințit trecut demult sub straja nopții și înduioșează-te să mă-nțelegi, o, bune al meu prieten drag.
Te-am căutat, ai fost de negăsit, lucind precum o stea în taina nopții albe, m-am pierdut și eu, ca într-o piesă de teatru jucată la repezeală de amatori. Ai schițat un zambet timid, ca toate de altfel, al tău era cel mai prețios. Mai mult de atat, privirea însușită ție nu m-a trădat niciodată, la fel cum trandafirii nu își trădează niciodată picturile pe stanci. Unic om...prin toate acestea tu ai reușit să fii. Dar înțelege-mă, sunt om ca tine, într-un infinit al vieții ne-am intersectat precum două așchii nedepărtate de trunchi. Aveai ceva atat de atotcuprinzător, încat, acel minus care pentru mine fusese minor, se transformase într-un motiv de batjocură pentru revoluționarii pe care i-am înfrant cu tot sufletul meu, pentru tine, prietene.
A contat că nu erai ca mine? La fel de omenesc? Probabil...erau niște oameni nefericiți, a căror viață era și mai nefericită. Dar tu, sărman fiind, plin de emoții sufletești de care nici acum nu te-am putut vindeca, ai plans, spre cerul tău, uitandu-mă, și-am văzut toate lacrimile.Erau atat de sărate...și lor oare le-a păsat de tine așa cum ți-a păsat și ție de părerea lor? Au plecat departe acum, dar vor veni alții, poate la fel de înegriți la suflet, iar atunci câte lacrimi vor mai curge din ochii tăi frumoși, limpezi de-a dreptul?
A trecut de-atunci...mai știi? Cum ne jucam ca două piese de șah rătăcinde, acel șotron veșnic de care încă nu m-am săturat, cum mancam supă pentru acea bucată de ciocolată supremă, pe care întotdeauna o caștigai, cum îmbinam caracatițe într-un fel de sos galben, căruia nu-i mai țin minte numele, doar pentru a-i face în ciudă pescarului Goma, care nu ne dădea în veci nici măcar un crevete, cum ne vorbeam atunci despre existența omenirii și cum în ziua de astăzi vorbim, ca doi copii despre ultimele apariții în domeniul jucăriilor. Nu te-am văzut demult. Mi-e dor de toate năzdrăvăniile pe care le făceam împreună și care, desăvarșit, erau cele mai amuzante. Probabil m-ai uitat. Probabil atunci cand îți pregătești ghiozdanul pentru ziua de maine, nici măcar nu mai contează că, undeva, în trecut eu îți făceam mereu ghiozdanul greșit, lipsit de două cărți,atat. Și știu că a pierit în tine amintirea aceea în care toți te blamau și te aveau la degetul mic, fapt pentru care nu le-ai arătat adevăratul tău chip niciodată. De ce? De ce ai uitat totul ca și cum s-ar fi risipit în univers? De ce nu mi-ai spus tot ce-aveai pe suflet?
 Emoțiile te-au copleșit, cred. Ți-ai adus aminte de cele mai întunecate privilegii de care nu am avut parte împreună. Ai încercat să te gandești la ceva mai frumos, dar gandul ți-a fugit inapoi la ceea ce era mai dureros...atat de dureros încat nu ai putut să mi-l descrii în cuvinte omenești.
Poate că, după ce vei citi această scrisoare, nu vei dori să mă vezi. Și știu de ce. Odată cu moartea privilegiilor stinse, am pierit în inima ta atunci...în ziua aceea de toamnă pe care o resimt mai dură în fiecare an. Dar să știi că undeva, acolo, într-un colțișor de lume te mai așteaptă un om însetat de dorul tău. Să nu uiți că acea frumoasă ființa pe care ai văzut-o întaia oară în oglindă, este cea mai înțeleaptă ființă din viața ta și cea mai...sinceră.

                                                                                                    Cu multe emoții,
                                                                                                                      A ta .

Autor: Anastasia Bretan

Trăiri pentru suflet și iubiri pentru inimă
26 Dec
Publicat în Perspective

Trăiri pentru suflet și iubiri pentru inimă

Psihologia sufletului spune că, de cele mai multe ori reușești a deveni prin tine o reflectare a propriilor tale sentimente și are dreptate. La urma urmelor, omul, prin natura sa dobândește harul de a se autoevalua, de a încerca să găsească în el cea mai bună persoană. Avem datoria de a fi oameni, sufletul iubește asta...e meseria lui. Însă noi, crezând că dânsul e un nesfârșit izvor al lumii contemporane, îl secăm pană la neajunsuri, îl bântuim cu amintirile noastre despre monștrii fioroși, îl limităm de puteri, convingerea asupra lui fiind fără rezultate mărețe. El nu uită de suflet, nu s-ar uita pe el însuși, o fire atât de versatilă, în funcție de bolul cu cereale pe jumătate gol, mâncat la micul dejun pe repezeală matinală sau în funcție de pantofii de colecție pe care i-ar vrea, dar nu-i ajung banii, are de plătit și facturi, impozite, picuri de ploaie. Da, aflasem asta de la el. Mi-a spus-o acum ceva vreme. Nu știați că și sufletul are de plătit curent? Nu știați că și sufletul, în perioada Crăciunului face pe rupte cozonaci? Nu știați că și sufletului i-ar fi prielnică o vacanță în Dominicana? Are îndatoriri însutite,de mii de ori mai uriașe ca cele ale umanilor...Îmi închipui cât de greu e să fii suflet, numai prin câți oameni trebuie să treci, câte scantei trebuie să aprinzi, câte pagini de cărți trebuie să citești, chiar și atunci când te izbește un somn adânc. Și totuși e atât de frumos să fii suflet...
Psihologia inimii contra firii umane...
Psihologia inimii e cu totul și cu desăvârșire altă povestioară. Cât despre inimă, pompa de sânge nesfârșită, ea e doar ceea ce este...o bucată din noi. "Inima, săraca",singura ființă, impropriu numită, care desavârșește omul, împlinirea sa. Inimă, ce ne-am face fără tine? O verosimilitate de stări, un amalgam de sentimente încleștate în suflet, întreaga noastră viață...toate printr-o inimă iubitoare. Reușesc să încuviințez inimii mele viața personală, nu mă sfiesc, știu că e singura care trăiește prin mine, iar eu printr-însa. Când apărem în lume, primim această inimă...o inimă ca toate celelalte. Fiecare om cultivă în inima sa ceea ce își dorește, fie sădești o întindere multicoloră de trandafiri, fie lași totul în mainile sorții, rămânând din inima ta doar o firimitură de viață...atât
Trăți pentru inimă, iubiți pentru suflet!
E minunată viața atunci când descoperi în toate aceste părți din om o frumusețe nemaipomenită. Mă simt în al nouălea cer când văd oameni cu suflet bun în jurul meu, oameni curați la inimă, oameni care întind o mâna de ajutor spre cel care nu a mâncat de trei zile, oameni care trăiesc odată cu viața, cu toate satisfacțiile și dezamăgirile ei.
Bunătatea e și ea o floare rară, o calitate cu care toți suntem înzestrați. A fi bun, tolerant, empatic cu oamenii de langă tine este un fapt eroic pentru umani și o bucurie fără margini pentru Dumnezeu.
A doua zi de Crăciun...bunătatea sufletească e specifică acestei clipe din an. Aș vrea să fie întotdeauna Crăciun, poate așa vom fi mai buni.

                                                                                                                                                                                                       Anastasia Bretan

 

Despre autoare:  Anastasia este încă un copil , eleva unui Colegiu de Artă. E un copil de cristal , aș spune . Are numai paisprezece ani și se află la granița dintre copilărie și adolescență, dar a ales să-și lase sufletul să se exprime prin artă. Pictează și scrie texte în care își transpune, cu o mare sensibilitate și profunzime, trăirile și experiențele zilnice ajutându-ne și pe noi, adulții , să ne reamintim cum e să privești lumea cu ochi limpezi și plini de iubire.

Proclamarea lui "Cine Aleg Eu să Fiu?"
27 Iun

Proclamarea lui "Cine Aleg Eu să Fiu?"

 Întreaga viaţă ar trebui să fie o astfel de proclamare. De fapt, întreaga viaţă este aşa ceva. Poţi să permiţi ca proclamarea să fie făcută la întâmplare sau la alegere.O viaţă trăită la alegere este o viaţă de acţiune conştientă. O viaţă trăită la întâmplare este o viaţă de reacţie inconştientă.Reacţia este exact asta: o acţiune pe care ai făcut-o înainte. Când tu „reacţionezi”, ceea ce faci este să evaluezi datele care-ţi vin,să cauţi în banca de date după aceeaşi experienţă sau una aproape la fel şi să acţionezi în modul în care ai făcut-o înainte. Aceasta este cu totul lucrarea minţii tale, nu a sufletului tău. Sufletul tău te-ar face să cauţi în „banca lui de date” pentru a vedea cum ai putea să creezi o experienţă cu adevărat originală a Eului tău în Momentul de Acum. Aceasta este experienţa „căutării sufletului” despre care ai auzit atât de des, dar trebuie să fii, literalmente, „ieşit din minţi” ca să o faci.
Când îţi pierzi timpul încercând să-ţi dai seama ce este „cel mai bine pentru tine”, exact asta şi faci: îţi pierzi timpul. E mai bine să economiseşti timpul decât să îl pierzi. A-ţi ieşi din minţi îţi oferă un mare câştig de timp. Deciziile sunt luate repede, alegerile sunt activate rapid, deoarece sufletul tău creează numai din experienţa prezentă, fără aduceri aminte, analize şi critici ale întâmplărilor trecute.
Adu-ţi aminte: sufletul creează, mintea reacţionează.
Sufletul ştie în înţelepciunea Lui că experienţa pe care o ai în Acest Moment este o experienţă trimisă ţie de către Dumnezeu, înainte chiar de a deveni conştient de ea. Aceasta este ceea ce se înţelege printr-o experienţă prezentă, trimisă dinainte în dar. Ea este deja pe drum către tine chiar în momentul în care o cauţi, pentru că, exact înainte de a întreba, Eu ţi-am şi răspuns. Fiecare Moment de Acum este un cadou minunat de la Dumnezeu. De aceea prezentul este dar de la Dumnezeu.2
Sufletul caută în mod intuitiv circumstanţa perfectă şi situaţia necesară acum pentru a vindeca gândul greşit şi pentru a-ţi aduce experienţa corectă a lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.Este dorinţa sufletului să te aducă înapoi la Dumnezeu - să te aducă acasă la Mine.
Este intenţia sufletului să se cunoască pe el însuşi prin experienţă şi,astfel, să Mă cunoască pe Mine, deoarece sufletul înţelege că Tu şi Eu Una suntem, chiar dacă mintea neagă acest adevăr şi corpul acţionează în conformitate cu această negare.De aceea, în momente de mari decizii, ieşi din minte şi, în schimb,lasă sufletul să caute.
Sufletul tău înţelege ceea ce mintea nu poate să conceapă.
Dacă-ţi petreci timpul încercând să-ţi dai seama ce este „cel mai bine” pentru tine, alegerile tale vor fi precaute, deciziile tale vor dura la infinit şi călătoria ta va fi lansată pe o mare de nelinişti şi aşteptări.Dacă nu eşti atent, te vei îneca în aşteptările tale.Sufletul îţi vorbeşte prin sentimente. Ascultă-ţi sentimentele.Urmează-ţi sentimentele. Preţuieşte-ţi sentimentele.De ce mi se pare că preţuirea sentimentelor este exact ceea ce m-a făcut să intru, de la început, în necaz? Pentru că ai etichetat evoluţia drept „necaz” şi statul pe loc drept „siguranţă”.Adevăr îţi spun Eu ţie: sentimentele tale nu te duc niciodată la „necaz”, pentru că sentimentele tale sunt adevărul tău.Dacă vrei să trăieşti o viaţă în care să nu-ţi urmezi niciodată sentimentele, dar în care fiecare sentiment este filtrat prin maşinăria Minţii tale, dă-i înainte. Ia deciziile, bazându-te pe analizarea situaţiei de către Mintea ta. Dar nu căuta bucurie în astfel de maşinaţiuni şi nici preamărire a lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.
Aminteşte-ţi: Adevărata preamărire nu trece prin minte.Dacă-ţi asculţi sufletul, vei şti ce este „cel mai bine” pentru tine,pentru că cel mai bine pentru tine înseamnă ce este adevărat în ceea ce te priveşte.Când acţionezi luând în considerare numai ce este adevărat în ceea ce te priveşte, îţi vei grăbi înaintarea pe cărare. Când creezi o experienţă bazată pe „adevărul tău de acum”, mai degrabă decât să reacţionezi la o
experienţă bazată pe un „adevăr trecut”, produci un „nou tu”.
De ce durează atât de mult să creezi realitatea pe care o alegi? Iată de ce. Pentru că nu ţi-ai trăit adevărul tău.Cunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera.Dar, o dată ce ai ajuns să-ţi cunoşti adevărul, încetează să te mai răzgândeşti în ceea ce îl priveşte. Mintea ta este cea care încearcă să-şidea seama ce este „cel mai bine”. Opreşte-o! Ieşi din mintea ta. întoarce-te la simţirile tale!
Aceasta se înţelege prin „a-ţi veni în simţiri”. Înseamnă a te întoarce la ceea ce simţi, nu la ceea ce gândeşti. Gândurile tale sunt pur şi simplu atât - gânduri. Construcţii mentale. Creaţii „inventate” de mintea ta. Dar sentimentele tale — ei, astea sunt reale.

Sentimentele sunt limbajul sufletului. Şi sufletul tău este adevărul tău.
Asta e. Ei, ce zici, ţi se pare că se leagă totul?
Asta înseamnă că trebuie să ne exprimăm sentimentul - oricât de negativ sau distrugător ar fi el?
Sentimentele nu sunt nici negative nici distrugătoare. Ele sunt pur şi simplu adevăruri. Contează doar modul în care exprimi adevărul tău. Când exprimi adevărul tău cu dragoste, rareori apar rezultate negative şi distrugătoare. Şi când se întâmplă, este, de obicei, pentru că altcineva a ales să trăiască experienţa adevărului tău într-un mod negativ sau distrugător. Într-un astfel de caz, probabil că nu se poate face nimic pentru a evita rezultatul. Desigur, nu e în regulă să nu reuşeşti să-ţi exprimi adevărul. Cu toate acestea, oamenilor li se întâmplă aşa ceva tot timpul. Sunt atât de îngroziţi ca nu cumva să provoace sau să fie confruntaţi cu neplăceri posibile, încât ascund în totalitate adevărul lor. Adu-ţi aminte: Aproape că nu este atât de important cât de bine este primit un mesaj, ci cât de bine este el trimis.Nu poţi să-ţi asumi responsabilitatea pentru cât de bine acceptă celălalt adevărul tău; poţi doar să te asiguri de cât de bine este el comunicat.Şi, prin cât de bine, Eu nu vreau să spun doar cât de clar; vreau să spun, cu cât de multă dragoste, cu cât de multă compasiune, cu cât de multă sensibilitate, cu cât de mult curaj şi cât de complet. Aici nu este loc pentru jumătăţi de adevăr, pentru „adevăr brutal” ori chiar pentru „adevăr simplu”. Înseamnă adevărul, întregul adevăr şi numai adevărul, aşa să te ajute Dumnezeu.
Partea cu „aşa să te ajute Dumnezeu” este cea care aduce calităţile Dumnezeieşti de dragoste şi compasiune - pentru că Eu te voi ajuta întotdeauna să comunici în felul acesta, dacă Mi-o vei cere.
Da, exprimă ceea ce tu numeşti sentimentele „cele mai negative”, dar nu în mod distructiv.Faptul că nu reuşeşti să exprimi (adică să împingi în afară) sentimentele negative nu le face să dispară; le ţine în interior. Negativitatea „ţinută în interior” face rău corpului şi împovărează sufletul.

Conversaţii cu Dumnezeu• Un dialog neobişnuit  -Volumul 2 -  Neale Donald Walsch

Povestea lui Helen
15 Iun

Povestea lui Helen

Helen era unul dintre cei nouazeci si sapte de participanti la una din taberele mele de Re-Creare de Sine, tinuta in saptamana dintre Craciun si Anul Nou, in fiecare an din ultimii zece. In seara finala a taberei, inainte de ritualul nostru de hotarari pentru Noul An, Helen a ridicat mana si a cerut un microfon.
– Am auzit multe in aceasta saptamana, despre faptul ca Dumnezeu ne este cel mai bun prieten, ca Dumnezeu este minunat si iubitor si ca toti ar trebui sa avem o conversatie cu Dumnezeu in fiecare zi, a inceput ea. Ei bine, daca as avea o conversatie cu Dumnezeu, i-as spune ca sunt foarte suparata pe El.
– Nu-i nimic, am spus eu. Dumnezeu poate sa suporte asa ceva. Dar tu?
– Nu, a spus ea, iar vocea ii tremura.
– Deci, mai precis, de ce esti asa de suparata pe Dumnezeu?
Helen a tras aer in piept si a continuat:
– Acum aproape douazeci si unu de ani, noi am adoptat un baietel. Am incercat sa concepem un copil timp de cinci ani, dar fara success. Se parea ca nu vom fi niciodata parinti. Ceasul meu biologic aproape se oprise. Asa ca, l-am adoptat pe Billy.
Trei saptamani mai tarziu, am descoperit ca eram insarcinata. Am avut copilul, alt baiat, si i-am crescut pe amandoi ca fiind ai mei, desi i-am spus primului nostru fiu, cand s-a facut mai mare, ca era adoptat. Am vrut sa fim onesti cu el. I-am spus ca il iubim la fel ca si pe fratele lui, si stim ca actiunile noastre i-au aratat aceasta.
Billy avea opt ani. Probabil ca impartasise in mod inocent aceste informatii cu unii colegi, pentru ca intr-o zi a venit de la scoala, foarte suparat. Fusese tachinat in curtea scolii ca nu avea mama. Stiti cum sunt copiii. Uneori pot fi foarte cruzi. I s-au spus lucruri de genul: ,,Billy e atat de urat, incat nici maica-sa nu l-a vrut.’’ In orice caz, el a venit acasa atat de ranit si chiar furios, dorind sa stie de ce mama lui l-a abandonat – si cerand sa afle cine e si sa o vada imediat.
M-am simtit ingrozitor, desigur. Intai, pentru chinul si durerea prin care vedeam ca trece Billy, si apoi pentru mine insami. Eram trista pentru ca, desigur, simteam ca eu sunt mama lui Billy. Stateam acolo si imi aminteam noptile in care ii schimbam scutecele, il ingrijeam cand era bolnav si toate celelalte lucruri pe care le fac mamele, si mi se rupea inima ca Billy nu ma mai vedea ca fiind ,,Mamica’’ lui, ca nu se mai gandea la mine astfel.
Dar am inteles – a trebuit sa inteleg – si i-am promis ca, atunci cand va fi mai mare, daca inca va mai dori, isi va intalni mama. As fi facut tot ce se poate sa o gasesc si sa aranjez intalnirea dintre ei.
Atunci a parut sa fie in ordine pentru Billy, dar nu a trecut niciodata peste suparare. A pastrat acea furie tot restul copilariei si chiar in anii adolescentei, care au fost foarte dificili pentru noi. Toti am trecut peste aceste lucruri, dar pentru nimeni din familia noastra nu a fost usor – si, in mod sigur, nu pentru mine.
Cand Billy a mai crescut, am vorbit din nou despre intalnirea cu mama sa si am facut intelegerea ca, atunci cand va implini optsprezece ani, o voi cauta, daca el inca va mai dori aceasta. Si n-a trecut an in care sa nu-mi reaminteasca de acea promisiune.
In sfarsit, aniversarea celor optsprezece ani a sosit. In acea zi, Billy a fost ucis intr-un accident de motocicleta.
Aici a fost un suspin colectiv din partea participantilor la tabara. Brusc, energia lui Helen s-a preschimbat in furie.
– Acum vreau sa-mi spui tu mie, a izbucnit ea, ce fel de Dumnezeu iubitor ar putea lasa sa se petreaca asa ceva, chiar cand Billy era gata sa-si intalneasca mama, chiar cand tatal sau si cu mine eram gata sa reconciliem tensiunea pe care dorinta lui arzatoare o plasase asupra relatiei noastre. Vreau sa-mi spui, de ce ar face Dumnezeu asta?
O tacere de plumb s-a lasat in incapere. Eu am inghetat. M-am uitat fix la Helen pentru un moment, apoi am inchis ochii si m-am interiorizat. Mi-am auzit gandurile.
– Deci, Doamne, asta e. Nu stiu ce sa spun in cazul asta. Trebuie sa ma ajuti.
Brusc, ochii mi s-au deschis, mintea mi se revarsa. Am spus cuvintele pe care le auzeam in cap, inainte de a avea posibilitatea sa le judec sau sa le corectez:
– Billy a murit in acea zi, pentru ca era ziua in care i se promisese ca isi va intalni mama – si asa a facut. In acea zi, mama sa nu se afla pe acest Pamant.
Audienta a suspinat din nou.
Cineva a soptit un ,,Da’’ apasat.
Altcineva a izbucnit in plans.
Am continuat:
– Nu exista accident si nimic nu are loc din coincidenta. Tie ti-a fost daruit un fiu biologic, chiar daca nu puteai sa concepi si parea ca nu vei putea sa o faci vreodata, pentru ca exista un plan – un plan mai vast – in functiune. Ti s-a dat acest dar special, care era fiul tau biologic, in schimbul bunavointei tale de a-l lua pe Billy, de a-i darui o casa, de a-l iubi si a-l creste ca pe copilul tau, si de avea grija de el, pana cand era pregatit sa-si intalneasca mama naturala si ea ar fi fost pregatita, de asemenea.
Ziua mortii lui Billy a fost cea mai fericita zi din viata lui. Recunostinta lui pentru tine, pentru ca l-ai adus pana in acel moment, este eterna. Ea iti invaluie inima chiar si acum si creeaza o legatura eterna intre voi.
In designul Vietii exista perfectiune. In fiecare circumstanta si experienta umana. In orice conditie. Noi avem oportunitatea de a o observa. Aceasta este si eliberarea noastra. Salvarea noastra. Sfarsitul suferintei si a durerii noastre.
Fata lui Helen s-a schimbat imediat. Plina de manie doar cu cateva momente inainte, acum stralucea. Intregul ei corp parea eliberat de orice tensiune. Pentru prima data de mult timp, parea relaxata. Lacrimile ii curgeau pe obraji, chiar si in timp ce zambea, cu o stralucire care a umplut camera.
Am spus aceasta poveste pentru ca vreau ca toata lumea sa stie ceea ce Helen si toti ceilalti participant la acea tabara stiu acum. Exista o ,,formula magica’’, ce ne-a fost data din ceruri. Este o formula cu care toata tristetea, toata mania, tot negativismul din jurul oricarei experiente umane se dizolva. Este o formula usor de tinut minte si are doar doua cuvinte:
VEZI PERFECTIUNEA.
A, dar functioneaza oare? Functioneaza ea cu adevarat?
In noaptea de Anul Nou, Helen mi-a inmanat o notita pe care a scris-o cu o seara inainte, cand s-a intors in camera ei dupa o plimbare sub cerul clar si rece din Colorado.
Ca si Robert Frost si Lisel Mueller, si ea a recurs la poezie, pentru a descrie frumusetea cunoasterii sale.
Am venit aici cu o inima impovarata,
O inima ce se temea sa planga.
Sunt aproape trei ani de cand Billy a plecat
Si nu mi-am putut lua ramas bun.
Am stat, singura, langa mormantul lui
Si nici nu am putut sa plang.
Am avut o intelegere, i-am spus eu
M-ai lasat secata si fara cuvinte.
Sunt aproape trei ani de cand Billy a plecat.
Si Dumnezeu nici macar n-a incercat
Sa aline aceasta durere, sa-mi vindece inima.
Sa-mi dea lacrimi sa plang.
Si-apoi, Dumnezeu a vorbit, El a subliniat
Ca si daca ar fi incercat,
Inima mea era inchisa si nu putea s-auda
Suspinul sau bland, dincolo de timp.
Si chiar daca a fost doar vocea lui Neale
Cea care a adus mesajul din inalt,
Siritul meu a auzit cuvintele lui Dumnezeu
Si-acum ochii mei pot plange.
M-am plimbat in aceasta noapte-nstelata.
E, in sfarsit, timpul sa incerc
Sa gasesc bucuria de a-mi elibera fiul.
E timpul sa-mi iau ramas bun.
Si chiar atunci, o stea cazatoare…
-a dansat pe cer.
Nicio moarte nu e in van, si toate mortile aduc un mesaj celor care parasesc Pamantul, dar si celor care raman.
E o poveste minunata. Ea ilustreaza perfect felul in care fiecare calatorie prin Continuumul Spatiu/Timp e proiectata sa aduca fiecarui suflet o experienta speciala si cum timpul si circumstantele fiecarei ,,morti’’ sunt intotdeauna perfecte.
Cu siguranta vad cat de ,,perfect’’ a fost ca acest tanar si-a parasit corpul atunci, pentru ca el a spus ca a vrut sa-si intalnesca si sa-si cunoasca mama biologica – iar dorinta i-a fost implinita prin intermediul mortii sale.
Ceea ce nu vad este cum a fost ,,perfect’’ ca a trebuit ca totul sa se desfasoare in acest mod – si sigur nu vad cum a avut acest tanar ,,experienta speciala’’ pentru care a venit aici.
Billy a venit aici sa experimenteze intreaga viata starea de frustrare si apoi sa moara intr-un accident de motocicleta, doar ca sa-si intalneasca, in sfarsit, mama? Sa fim seriosi!
Nu presupune ca poti sti sau poti ghici din ,,fapte’’, care este calea unui suflet. Nu poti cunoaste delicatele intreteseri co-create de toate Fiintele Binecuvantate, implicate in experienta de viata povestita mai inainte. Billy a venit aici pentru a servi TOATE planurile.
Toate planurile?
Au fost multe suflete care au interactionat si au co-creat aici – asa cum sunt in fiecare moment al vietii, pretutindeni. In acest caz, acele suflete au inclus tanarul de pe motocicleta, mama sa biologica, mama adoptiva, tatal adoptiv si fratele sau – ca si sufletul persoanei care conducea vehiculul care l-a lovit si l-a ucis.
Dar asta nu spune nimic despre alte suflete, unele dintre ele indepartate, cum ar fi tatal biologic al tanarului, prietenii si rudele tuturor acestor oameni si – esti pregatit pentru asta? – TU si oamenii din grupul tau
Fiecare are un plan, care este servit…
Moartea fiecarei persoane serveste intotdeauna planul fiecarei persoane care e constienta de acea moarte. Din aceasta cauza ei sunt constienti de ea. Astfel, nicio moarte (si nicio viata), nu este vreodata ,,pierduta’’. Nimeni, niciodata, nu moare ,,degeaba’’.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                  Neale Donald Walsch - din volumul "Acasa cu Dumnezeu" - editura For You

Articole pe categorii

Articole noi