Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Povestea lui Helen
15 Iun

Povestea lui Helen

Helen era unul dintre cei nouazeci si sapte de participanti la una din taberele mele de Re-Creare de Sine, tinuta in saptamana dintre Craciun si Anul Nou, in fiecare an din ultimii zece. In seara finala a taberei, inainte de ritualul nostrum de hotarari pentru Noul An, Helen a ridicat mana si a cerut un microfon.
– Am auzit multe in aceasta saptamana, despre faptul ca Dumnezeu ne este cel mai bun prieten, ca Dumnezeu este minunat si iubitor si ca toti ar trebui sa avem o conversatie cu Dumnezeu in fiecare zi, a inceput ea. Ei bine, daca as avea o conversatie cu Dumnezeu, i-as spune ca sunt foarte suparata pe El.
– Nu-i nimic, am spus eu. Dumnezeu poate sa suporte asa ceva. Dar tu?
– Nu, a spus ea, iar vocea ii tremura.
– Deci, mai precis, de ce esti asa de suparata pe Dumnezeu?
Helen a tras aer in piept si a continuat:
– Acum aproape douazeci si unu de ani, noi am adoptat un baietel. Am incercat sa concepem un copil timp de cinci ani, dar fara success. Se parea ca nu vom fi niciodata parinti. Ceasul meu biologic aproape se oprise. Asa ca, l-am adoptat pe Billy.
Trei saptamani mai tarziu, am descoperit ca eram insarcinata. Am avut copilul, alt baiat, si i-am crescut pe amandoi ca fiind ai mei, desi i-am spus primului nostru fiu, cand s-a facut mai mare, ca era adoptat. Am vrut sa fim onesti cu el. I-am spus ca il iubim la fel ca si pe fratele lui, si stim ca actiunile noastre i-au aratat aceasta.
Billy avea opt ani. Probabil ca impartasise in mod inocent aceste informatii cu unii colegi, pentru ca intr-o zi a venit de la scoala, foarte suparat. Fusese tachinat in curtea scolii ca nu avea mama. Stiti cum sunt copiii. Uneori pot fi foarte cruzi. I s-au spus lucruri de genul: ,,Billy e atat de urat, incat nici maica-sa nu l-a vrut.’’ In orice caz, el a venit acasa atat de ranit si chiar furios, dorind sa stie de ce mama lui l-a abandonat – si cerand sa afle cine e si sa o vada imediat.
M-am simtit ingrozitor, desigur. Intai, pentru chinul si durerea prin care vedeam ca trece Billy, si apoi pentru mine insami. Eram trista pentru ca, desigur, simteam ca eu sunt mama lui Billy. Stateam acolo si imi aminteam noptile in care ii schimbam scutecele, il ingrijeam cand era bolnav si toate celelalte lucruri pe care le fac mamele, si mi se rupea inima ca Billy nu ma mai vedea ca fiind ,,Mamica’’ lui, ca nu se mai gandea la mine astfel.
Dar am inteles – a trebuit sa inteleg – si i-am promis ca, atunci cand va fi mai mare, daca inca va mai dori, isi va intalni mama. As fi facut tot ce se poate sa o gasesc si sa aranjez intalnirea dintre ei.
Atunci a parut sa fie in ordine pentru Billy, dar nu a trecut niciodata peste suparare. A pastrat acea furie tot restul copilariei si chiar in anii adolescentei, care au fost foarte dificili pentru noi. Toti am trecut peste aceste lucruri, dar pentru nimeni din familia noastra nu a fost usor – si, in mod sigur, nu pentru mine.
Cand Billy a mai crescut, am vorbit din nou despre intalnirea cu mama sa si am facut intelegerea ca, atunci cand va implini optsprezece ani, o voi cauta, daca el inca va mai dori aceasta. Si n-a trecut an in care sa nu-mi reaminteasca de acea promisiune.
In sfarsit, aniversarea celor optsprezece ani a sosit. In acea zi, Billy a fost ucis intr-un accident de motocicleta.
Aici a fost un suspin colectiv din partea participantilor la tabara. Brusc, energia lui Helen s-a preschimbat in furie.
– Acum vreau sa-mi spui tu mie, a izbucnit ea, ce fel de Dumnezeu iubitor ar putea lasa sa se petreaca asa ceva, chiar cand Billy era gata sa-si intalneasca mama, chiar cand tatal sau si cu mine eram gata sa reconciliem tensiunea pe care dorinta lui arzatoare o plasase asupra relatiei noastre. Vreau sa-mi spui, de ce ar face Dumnezeu asta?
O tacere de plumb s-a lasat in incapere. Eu am inghetat. M-am uitat fix la Helen pentru un moment, apoi am inchis ochii si m-am interiorizat. Mi-am auzit gandurile.
– Deci, Doamne, asta e. Nu stiu ce sa spun in cazul asta. Trebuie sa ma ajuti.
Brusc, ochii mi s-au deschis, mintea mi se revarsa. Am spus cuvintele pe care le auzeam in cap, inainte de a avea posibilitatea sa le judec sau sa le corectez:
– Billy a murit in acea zi, pentru ca era ziua in care i se promisese ca isi va intalni mama – si asa a facut. In acea zi, mama sa nu se afla pe acest Pamant.
Audienta a suspinat din nou.
Cineva a soptit un ,,Da’’ apasat.
Altcineva a izbucnit in plans.
Am continuat:
– Nu exista accident si nimic nu are loc din coincidenta. Tie ti-a fost daruit un fiu biologic, chiar daca nu puteai sa concepi si parea ca nu vei putea sa o faci vreodata, pentru ca exista un plan – un plan mai vast – in functiune. Ti s-a dat acest dar special, care era fiul tau biologic, in schimbul bunavointei tale de a-l lua pe Billy, de a-i darui o casa, de a-l iubi si a-l creste ca pe copilul tau, si de avea grija de el, pana cand era pregatit sa-si intalneasca mama naturala si ea ar fi fost pregatita, de asemenea.
Ziua mortii lui Billy a fost cea mai fericita zi din viata lui. Recunostinta lui pentru tine, pentru ca l-ai adus pana in acel moment, este eterna. Ea iti invaluie inima chiar si acum si creeaza o legatura eterna intre voi.
In designul Vietii exista perfectiune. In fiecare circumstanta si experienta umana. In orice conditie. Noi avem oportunitatea de a o observa. Aceasta este si eliberarea noastra. Salvarea noastra. Sfarsitul suferintei si a durerii noastre.
Fata lui Helen s-a schimbat imediat. Plina de manie doar cu cateva momente inainte, acum stralucea. Intregul ei corp parea eliberat de orice tensiune. Pentru prima data de mult timp, parea relaxata. Lacrimile ii curgeau pe obraji, chiar si in timp ce zambea, cu o stralucire care a umplut camera.
Am spus aceasta poveste pentru ca vreau ca toata lumea sa stie ceea ce Helen si toti ceilalti participant la acea tabara stiu acum. Exista o ,,formula magica’’, ce ne-a fost data din ceruri. Este o formula cu care toata tristetea, toata mania, tot negativismul din jurul oricarei experiente umane se dizolva. Este o formula usor de tinut minte si are doar doua cuvinte:
VEZI PERFECTIUNEA.
A, dar functioneaza oare? Functioneaza ea cu adevarat?
In noaptea de Anul Nou, Helen mi-a inmanat o notita pe care a scris-o cu o seara inainte, cand s-a intors in camera ei dupa o plimbare sub cerul clar si rece din Colorado.
Ca si Robert Frost si Lisel Mueller, si ea a recurs la poezie, pentru a descrie frumusetea cunoasterii sale.
Am venit aici cu o inima impovarata,
O inima ce se temea sa planga.
Sunt aproape trei ani de cand Billy a plecat
Si nu mi-am putut lua ramas bun.
Am stat, singura, langa mormantul lui
Si nici nu am putut sa plang.
Am avut o intelegere, i-am spus eu
M-ai lasat secata si fara cuvinte.
Sunt aproape trei ani de cand Billy a plecat.
Si Dumnezeu nici macar n-a incercat
Sa aline aceasta durere, sa-mi vindece inima.
Sa-mi dea lacrimi sa plang.
Si-apoi, Dumnezeu a vorbit, El a subliniat
Ca si daca ar fi incercat,
Inima mea era inchisa si nu putea s-auda
Suspinul sau bland, dincolo de timp.
Si chiar daca a fost doar vocea lui Neale
Cea care a adus mesajul din inalt,
Siritul meu a auzit cuvintele lui Dumnezeu
Si-acum ochii mei pot plange.
M-am plimbat in aceasta noapte-nstelata.
E, in sfarsit, timpul sa incerc
Sa gasesc bucuria de a-mi elibera fiul.
E timpul sa-mi iau ramas bun.
Si chiar atunci, o stea cazatoare…
-a dansat pe cer.
Nicio moarte nu e in van, si toate mortile aduc un mesaj celor care parasesc Pamantul, dar si celor care raman.
E o poveste minunata. Ea ilustreaza perfect felul in care fiecare calatorie prin Continuumul Spatiu/Timp e proiectata sa aduca fiecarui suflet o experienta speciala si cum timpul si circumstantele fiecarei ,,morti’’ sunt intotdeauna perfecte.
Cu siguranta vad cat de ,,perfect’’ a fost ca acest tanar si-a parasit corpul atunci, pentru ca el a spus ca a vrut sa-si intalnesca si sa-si cunoasca mama biologica – iar dorinta i-a fost implinita prin intermediul mortii sale.
Ceea ce nu vad este cum a fost ,,perfect’’ ca a trebuit ca totul sa se desfasoare in acest mod – si sigur nu vad cum a avut acest tanar ,,experienta speciala’’ pentru care a venit aici.
Billy a venit aici sa experimenteze intreaga viata starea de frustrare si apoi sa moara intr-un accident de motocicleta, doar ca sa-si intalneasca, in sfarsit, mama? Sa fim seriosi!
Nu presupune ca poti sti sau poti ghici din ,,fapte’’, care este calea unui suflet. Nu poti cunoaste delicatele intreteseri co-create de toate Fiintele Binecuvantate, implicate in experienta de viata povestita mai inainte. Billy a venit aici pentru a servi TOATE planurile.
Toate planurile?
Au fost multe suflete care au interactionat si au co-creat aici – asa cum sunt in fiecare moment al vietii, pretutindeni. In acest caz, acele suflete au inclus tanarul de pe motocicleta, mama sa biologica, mama adoptiva, tatal adoptiv si fratele sau – ca si sufletul persoanei care conducea vehiculul care l-a lovit si l-a ucis.
Dar asta nu spune nimic despre alte suflete, unele dintre ele indepartate, cum ar fi tatal biologic al tanarului, prietenii si rudele tuturor acestor oameni si – esti pregatit pentru asta? – TU si oamenii din grupul tau
Fiecare are un plan, care este servit…
Moartea fiecarei persoane serveste intotdeauna planul fiecarei persoane care e constienta de acea moarte. Din aceasta cauza ei sunt constienti de ea. Astfel, nicio moarte (si nicio viata), nu este vreodata ,,pierduta’’. Nimeni, niciodata, nu moare ,,degeaba’’.
                                                                                                                                                                                                                                                                                                  Neale Donald Walsch - din volumul "Acasa cu Dumnezeu" - editura For You

Suflețelul și soarele
08 Dec
Publicat în Despre copii

Suflețelul și soarele

Odată ca niciodată, a existat un Suflet Mic, care i-a declarat lui Dumnezeu:
— Știu cine sunt!
Și Dumnezeu a răspuns:
— Ce-mi spui e minunat! Și cine eşti tu?
Micul suflet a strigat:
— Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zâmbit cu drag:
— Ai dreptate! Eşti, într-adevăr, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai desluşise misterul pe care întreg Regatul dorea să-l descopere.
— Uau! spunea Micul Suflet, asta e grozav!
Dar curând, doar a ști nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a început să-şi dorească sa fie ceea ce tocmai descoperise că este. Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufleţelele care-şi doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevărat) şi i-a spus:
— Acum, că știu ce sunt, pot să şi fiu ceea ce sunt?
Little soul sun— Adică vrei să FII Ceea ce EŞTI cu Adevărat? îl întrebă Dumnezeu.
— Păi, răspunse el, una este să știu ce sunt, şi cu totul alta e să fiu ceea ce sunt. Vreau să simt cum e să fiu Lumina.
— Dar tu chiar Eşti Lumina! îi răspunse Dumnezeu cu un zâmbet larg.
— Într-adevăr! Dar eu chiar vreau să simt cum e să fii lumina, se tot plângea Micul Suflet.
— Aşa deci? răspunse Dumnezeu râzând în barbă, ar fi trebuit să-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.
Atunci privirea lui Dumnezeu se schimbă:
— Ar fi totuşi un lucru.
— Ce? întrebă Sufleţelul.
— Păi, nu există decât Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce eşti tu si, astfel, nu există nicio modalitate prin care tu să trăieşti experiența a Ceea ce Eşti, atâta vreme cât nu există opusul a ceea ce eşti.
— Adică? întrabă confuz Micul Suflet.
— Hai să ne gândim în felul următor, îi spuse Dumnezeu: tu eşti ca o lumânare în Soare. Eşti acolo împreună cu alte milioane, miliarde de lumânări, pentru a crea Soarele. Și Soarele nu ar fi el însuşi fără de tine; el nu ar fi Soarele, fără una din lumânările sale. Și fără tine, el nu ar mai fi Soarele, pentru că nu ar mai străluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea să te cunoşti pe tine însuţi ca fiind Lumina, când tu eşti în Lumina?
— Păi, îi răspunse Sufleţelul, tu eşti Dumnezeul, gândeşte-te la o soluţie.
Dumnezeu zâmbi din nou şi-i spuse:
— Am găsit deja soluţia. Pentru că nu te poţi vedea ca fiind Lumina, atâta vreme cât tu eşti în Lumina, atunci te vom înconjura cu întuneric.
— Ce este întunericul? întrebă Micul Suflet.
— Este ceea ce tu nu eşti.
— Îmi va fi frica de întuneric? întrebă Micul Suflet.
— Doar daca alegi tu să-ţi fie frică. Nu are, de fapt, de ce să-ţi fie teamă, decât dacă tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucăm; doar ne prefacem că e întuneric.
— Aaa! exclamă Micul Suflet, deja m-am liniştit.
Apoi Dumnezeu îi explică faptul că pentru a putea trăi o experiență anume, va trebui să apară exact opusul stării respective:
— Si asta este un mare dar, pentru că fără el, nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea să cunoşti Căldura, fără ajutorul Frigului, Sus fără Jos, Rapid fără Încet, Stânga fără Dreapta, Aici fără Acolo, Acum fără Atunci. Și astfel, încheie Dumnezeu, să nu ridici pumnul ori vocea împotriva întunericului, nici să nu-l blestemi. În schimb, fii Lumina în Întuneric şi nu te întrista din cauza lui. Atunci vei ști Cine Eşti cu Adevărat şi toţi ceilalţi vor ști asta. Lasă-ţi Lumina sa strălucească, pentru ca şi ceilalţi să afle cât eşti de special.
— Vrei să spui că e în regulă să-i las pe cei din jurul meu să vadă cât de special sunt? întrebă Micul Suflet.
— Bineînţeles! răspunse Dumnezeu râzând; este perfect în regulă! Dar aminteşte-ţi că „special” nu înseamnă „mai bun”. Toţi sunt speciali, fiecare în felul său. Deși mulți dintre ei au uitat lucrul acesta. Îşi vor da seama că este în ordine să se considere şi ei speciali la rândul lor, doar atunci când tu vei reuşi să accepţi că tu eşti special.
— Minunat! râdea Micul Suflet sărind în sus de bucurie, pot să fiu oricât de special îmi doresc!
— Și poţi să începi lucrul acesta chiar acum! îi mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie împreună cu Micul Suflet. Apoi îl întrebă:
— În ce mod îţi doreşti tu să fii special?
— Nu înţeleg, răspunse Micul Suflet.
— Păi, a fi Lumină înseamnă a fi special şi a fi special are multe aspecte. Este special să fii bun. Este special să fii blând. Este special să fii creativ. Este special să fii răbdător. Poţi să-mi spui în ce fel ai mai putea să fii special?
Micul Suflet a rămas tăcut pentru un moment:
— Mă pot gândi la multe feluri de a fi special! exclamă Micul Suflet. Este special să fii de ajutor. Este special să fii darnic. Este special să fii prietenos. Este special să fii bun față de alţii.
— Într-adevăr, îi răspunse Dumnezeu, iar tu poţi să fii toate acestea sau orice parte îţi doreşti, oricând! Asta înseamnă să fii Lumina.
— Știu! Știu! Știu ce vreau să fiu! strigă Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau să fiu special fiind iertător. E ceva special să ierţi?
— O, da! E foarte special.
— Ce bine! Asta vreau să fiu! Vreau să fiu iertător! Vreau să trăiesc experiența a ce înseamnă să fii iertător.
— Bun, spuse Dumnezeu, dar înainte ar trebui să ştii ceva.
Micul Suflet devenea puțin nerăbdător. Părea că mereu apar unele complicaţii.
— Ce anume ar trebui să știu? oftă Micul Suflet.
— Nu ai pe cine să ierţi.
— Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
— Nimeni! răspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu există nici măcar un suflet în toată creaţia care să fie mai puțin decât perfect. Uită-te în jurul tău!
Abia atunci observă Micul Suflet marea mulţime ce se adunase în jur. O mulţime de suflete veniseră din toată împărăţia, pentru că se răspândise vorba cum că Micul Suflet purta această conversaţie cu Dumnezeu şi cu toţii erau curioşi să o audă. Privind în jurul lui, Micul Suflet a trebuit să-i dea dreptate: nu exista nimeni mai puțin minunat, mai puțin magnific, mai puțin perfect decât el însuşi. Atât de minunată şi strălucitoare era mulţimea din jur, încât Micul Suflet abia o putea privi.
— Atunci pe cine ai putea ierta? întrebă Dumnezeu.
— Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se îmbufnă Micul Suflet. Îmi doream să trăiesc experiența iertării. Doream să aflu cât e de special să fii iertător.
Și astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e să fii trist. Dar chiar atunci un Suflet Prietenos ieşi din mulţime şi se apropie.
— Nu te întrista Suflet Micuţ, îi spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
— Da??! se lumină Micul Suflet, dar cum?
— Îţi voi aduce pe cineva pe care să ierţi.
— Poţi face tu acest lucru?
— Cu siguranţă! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot să apar în viaţa ta următoare şi să ma comport în aşa fel, încât tu să ai pe cine ierta.
— Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? întrebă Micul Suflet. Tu, care eşti o fiinţă atât de perfectă! Tu, care vibrezi atât de putermic, încât abia te pot privi. Ce te-ar putea face să vrei să-ţi încetineşti vibraţia atât de mult, încât Lumina pe care o radiezi acum să se transforme într-un Întuneric dens? Ce te-ar putea face pe tine – care eşti atât de uşor, încât dansezi deaspura stelelor şi te mişti prin împărăţie cu viteza gândului – să apari în viaţa mea şi să comiţi astfel de lucruri?
Micul Suflet fu suprins de răspuns.
— Nu fi atât de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos şi tu ai făcut acelaşi lucru pentru mine. Nu-ţi aminteşti? Ohooo, am dansat de multe ori împreună noi doi. Am dansat împreună de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat împreună de multe ori şi în multe locuri. Tu doar nu-ţi aminteşti. Am fost amândoi un Tot.
Împreună am fost Susul şi Josul, Stânga şi Dreapta, Aici şi Acolo, Acum şi Atunci. Am fost Femeia şi Bărbatul, Bunul şi Răul, am fost amândoi şi Victima şi Agresorul. Astfel ne-am întâlnit de nenumărate ori, noi doi, fiecare aducându-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea trăi experiența a Ceea ce Suntem cu Adevărat.
Sufletul cel Prietenos explica mai departe:
- Voi veni în viaţa ta următoare şi voi fi „cel rău” de data asta. Îţi voi face nişte lucruri groaznice şi abia atunci tu vei putea trăi experiența a ceea ce înseamnă să fii Cel care Iartă.
— Dar ce anume îmi vei face de va fi atât de înspăimântător? întrebă Micul Suflet, puțin speriat.
— Păi, ne vom gândi noi împreună la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos, făcându-i un semn cu ochiul.
Sufletul cel Prietenos devenise deodata serios şi spuse cu o voce slabă:
— Ai avut dreptate înainte, să ştii.
— La ce te referi?
— Va trebui să-mi încetinesc vibraţiile şi să devin violent, pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute. Va trebui să mă prefac că sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt. Aș avea o favoare să-ţi cer.
— Cere-mi orice! strigă Micul Suflet, începând să danseze şi să cânte: Voi putea fi Iertător! Voi putea fi Iertător!
Atunci Micul Suflet observă că Sufletul cel Prietenos rămase foarte tăcut.
— Ce anume doreşti să-mi ceri? Ce as putea să fac pentru tine? Eşti un înger că faci toate acestea pentru mine.
— Bineînţeles că Sufletul cel Prietenos este un înger, interveni Dumnezeu. Toţi sunt îngeri. Aminteşte-ţi asta mereu: Eu vă trimit numai îngeri.
Și atunci Micul Suflet nu-şi dori nimic mai mult decât să îndeplinească dorinţa prietenului său:
— Ce pot să fac pentru tine?
Sufletul cel Prietenos răspunse:
— Atunci când te voi lovi şi te voi izbi, în momentele în care îţi voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea să ți le imaginezi, în chiar acel moment, aminteşte-ţi te rog Cine Sunt cu Adevărat.
— Oooo, îmi voi aminti! plângea Micul Suflet, îţi promit! Mi te voi aminti exact aşa cum eşti acum, aici.
— Bine, răspunse Prietenul sau, pentru că, vezi tu, eu mă voi preface atât de bine, încât voi uita şi eu la rândul meu. şi dacă nu îţi vei aminti tu cine Sunt cu Adevărat, s-ar putea să nu mai fiu în stare să-mi reamintesc pentru o perioadă lungă de timp. Și dacă uit Cine Sunt s-ar putea ca şi tu să uiţi Cine Eşti şi astfel vom fi amândoi pierduţi. Va fi nevoie ca un alt suflet să vină şi să ne amintească amândurora Cine Suntem.
— Nu, nu vom uita, îi promise Micul Suflet, îţi voi reaminti eu. Și îţi voi mulţumi că mi-ai adus acest dar – şansa de a trăi experiența a Cine Sunt cu Adevărat.
Și astfel, cei doi căzuseră de acord. Micul Suflet îşi începuse noua viaţa, emoţionat să fie Lumina, ceea ce era foarte special şi entuziasmat să facă parte din acel ceva foarte special, numit Iertare.
Micul Suflet aştepta cu nerăbdare să fie în stare să trăiască experiența Iertării şi să-i mulţumească oricărui suflet care făcea ca acest lucru să fie posibil. Si, ori de cate ori un nou suflet apărea în preajma lui – chiar dacă acel nou suflet îi aducea bucurie ori tristeţe – dar mai ales dacă îi aducea tristeţe – Micul Suflet îşi amintea ce-i spusese Dumnezeu:
— Adu-ţi aminte: eu vă trimit numai îngeri.

23 Apr

Invatati-i pe copii adevarul divin

invataticopii“ Invatati-i pe copiii vostri ca nu au nevoie de nimic din afara lor pentru a fi fericiti – nici o persoana, nici un loc sau lucru – si ca adevarata fericire se gaseste inauntrul lor.

20 Mai

Trei intelepciuni fundamentale

cartiCCDExista trei intelepciuni fundamentale care parcurg intregul dialog din ‘Conversatii cu Dumnezeu’:

Noi Suntem cu Totii Una.
Este Suficient Pentru Toti
Nu trebuie Sa Facem Nimic.

Daca voi ati decide ca ‘suntem cu totii una’, ati inceta de a va mai comporta unul cu altul asa cum o faceti acum.

Daca voi ati decide ca ‘este suficient’, ati imparti totul cu toata lumea.

Daca voi ati decide ca ‘nu trebuie sa facem nimic’, ati inceta de a mai incerca sa folositi ‘starea de a face’ pentru a va rezolva problemele si, in schimb, ati intra in si ati iesi dintr-o stare de a fi – care ar face ca experientele legate de acele ‘probleme’ sa dispara, si, in felul acesta, sa se evapore insasi conditiile.
Acesta este probabil cel mai important adevar dintre toate pe care trebuie voi sa-l intelegeti la acest stadiu din evolutia voastra.

Aminteste-ti intotdeauna urmatorul lucru si fa din el mantra ta:
‘Nu trebuie sa am nimic, nu trebuie sa fac nimic si nu trebuie sa fiu nimic, decat ceea ce sunt chiar acum.’

Aceasta nu inseamna ca vei elimina din viata ta ‘ a avea’ si ‘a face’. Inseamna ca ceea ce traiesti tu insuti ca experienta din a avea sau a face, va izvori din interiorul Fiintei tale- si nu te va duce spre ea.

Cand tu vii din ‘fericire’, faci anumite lucruri deoarece esti fericit – in opozitie cu vechea paradigma in care faceai ceva, sperand ca acel lucru sa te faca fericit.
Cand tu vii din ‘intelepciune’, faci anumite lucruri deoarece esti intelepciune, nu pentru ca incerci sa ajungi la intelepciune.
Cand tu vii din ‘dragoste’, faci anumite lucruri deoarece tu Esti dragoste, nu pentru ca tu vrei sa ai dragoste.

Totul se schimba, totul se rastoarna cand vii din starea de ‘a fi’, mai degraba decat cand te straduiesti ‘sa fii’.Nu poti ‘sa-ti faci’ drumul inspre ‘starea de a fi’. Prin ‘a face’ nu poti sa ajungi ‘ sa fii’ – fie ca incerci ‘ sa fii’ fericit, intelept sau dragoste – sau sa fii Dumnezeu.  Si totusi, e adevarat ca vei face lucruri minunate, o data ce ajungi ‘sa fii’.

Iata Dicotomia Divina. Calea de ‘a ajunge sa fii’ este ‘A Fi’.

‘Fii’ ce alegi sa ajungi sa fii! E chiar asa de simplu. Vrei sa fii fericit? Fii fericit. Vrei sa fii intelept? Fii intelept. Vrei sa fii dragoste? Fii dragoste. Oricum aceasta este Cine Esti, in orice situatie.”

Sursa: Neale Donald Walsch 'Conversatii cu Dumnezeu' ( vol.III), Ed. For You

Articole pe categorii

Articole noi