Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

Despre prietenie pixabay
Scris de  Anastasia Publicat în Ganduri

                                                                                 Dragul meu prieten,
     Mai spune-mi doar povești de neuitat măcar pentru o clipă, ca să-mi înduioșeze inima spre bunul meu simț artistic, cel de care n-ai uitat niciodată. Îndrăznește să mă visezi în zilele tale bune, pentru că de necunoscut nu mă apropii decat atunci cand dorul se resimte. Uită de mine ca de un asfințit trecut demult sub straja nopții și înduioșează-te să mă-nțelegi, o, bune al meu prieten drag.
Te-am căutat, ai fost de negăsit, lucind precum o stea în taina nopții albe, m-am pierdut și eu, ca într-o piesă de teatru jucată la repezeală de amatori. Ai schițat un zambet timid, ca toate de altfel, al tău era cel mai prețios. Mai mult de atat, privirea însușită ție nu m-a trădat niciodată, la fel cum trandafirii nu își trădează niciodată picturile pe stanci. Unic om...prin toate acestea tu ai reușit să fii. Dar înțelege-mă, sunt om ca tine, într-un infinit al vieții ne-am intersectat precum două așchii nedepărtate de trunchi. Aveai ceva atat de atotcuprinzător, încat, acel minus care pentru mine fusese minor, se transformase într-un motiv de batjocură pentru revoluționarii pe care i-am înfrant cu tot sufletul meu, pentru tine, prietene.
A contat că nu erai ca mine? La fel de omenesc? Probabil...erau niște oameni nefericiți, a căror viață era și mai nefericită. Dar tu, sărman fiind, plin de emoții sufletești de care nici acum nu te-am putut vindeca, ai plans, spre cerul tău, uitandu-mă, și-am văzut toate lacrimile.Erau atat de sărate...și lor oare le-a păsat de tine așa cum ți-a păsat și ție de părerea lor? Au plecat departe acum, dar vor veni alții, poate la fel de înegriți la suflet, iar atunci câte lacrimi vor mai curge din ochii tăi frumoși, limpezi de-a dreptul?
A trecut de-atunci...mai știi? Cum ne jucam ca două piese de șah rătăcinde, acel șotron veșnic de care încă nu m-am săturat, cum mancam supă pentru acea bucată de ciocolată supremă, pe care întotdeauna o caștigai, cum îmbinam caracatițe într-un fel de sos galben, căruia nu-i mai țin minte numele, doar pentru a-i face în ciudă pescarului Goma, care nu ne dădea în veci nici măcar un crevete, cum ne vorbeam atunci despre existența omenirii și cum în ziua de astăzi vorbim, ca doi copii despre ultimele apariții în domeniul jucăriilor. Nu te-am văzut demult. Mi-e dor de toate năzdrăvăniile pe care le făceam împreună și care, desăvarșit, erau cele mai amuzante. Probabil m-ai uitat. Probabil atunci cand îți pregătești ghiozdanul pentru ziua de maine, nici măcar nu mai contează că, undeva, în trecut eu îți făceam mereu ghiozdanul greșit, lipsit de două cărți,atat. Și știu că a pierit în tine amintirea aceea în care toți te blamau și te aveau la degetul mic, fapt pentru care nu le-ai arătat adevăratul tău chip niciodată. De ce? De ce ai uitat totul ca și cum s-ar fi risipit în univers? De ce nu mi-ai spus tot ce-aveai pe suflet?
 Emoțiile te-au copleșit, cred. Ți-ai adus aminte de cele mai întunecate privilegii de care nu am avut parte împreună. Ai încercat să te gandești la ceva mai frumos, dar gandul ți-a fugit inapoi la ceea ce era mai dureros...atat de dureros încat nu ai putut să mi-l descrii în cuvinte omenești.
Poate că, după ce vei citi această scrisoare, nu vei dori să mă vezi. Și știu de ce. Odată cu moartea privilegiilor stinse, am pierit în inima ta atunci...în ziua aceea de toamnă pe care o resimt mai dură în fiecare an. Dar să știi că undeva, acolo, într-un colțișor de lume te mai așteaptă un om însetat de dorul tău. Să nu uiți că acea frumoasă ființa pe care ai văzut-o întaia oară în oglindă, este cea mai înțeleaptă ființă din viața ta și cea mai...sinceră.

                                                                                                    Cu multe emoții,
                                                                                                                      A ta .

Autor: Anastasia Bretan

(0 voturi)
Mai multe din această categorie: « Ador sa fiu mama

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

Articole pe categorii

Articole noi