Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

Trăiri pentru suflet și iubiri pentru inimă
26 Dec
Publicat în Perspective

Trăiri pentru suflet și iubiri pentru inimă

Psihologia sufletului spune că, de cele mai multe ori reușești a deveni prin tine o reflectare a propriilor tale sentimente și are dreptate. La urma urmelor, omul, prin natura sa dobândește harul de a se autoevalua, de a încerca să găsească în el cea mai bună persoană. Avem datoria de a fi oameni, sufletul iubește asta...e meseria lui. Însă noi, crezând că dânsul e un nesfârșit izvor al lumii contemporane, îl secăm pană la neajunsuri, îl bântuim cu amintirile noastre despre monștrii fioroși, îl limităm de puteri, convingerea asupra lui fiind fără rezultate mărețe. El nu uită de suflet, nu s-ar uita pe el însuși, o fire atât de versatilă, în funcție de bolul cu cereale pe jumătate gol, mâncat la micul dejun pe repezeală matinală sau în funcție de pantofii de colecție pe care i-ar vrea, dar nu-i ajung banii, are de plătit și facturi, impozite, picuri de ploaie. Da, aflasem asta de la el. Mi-a spus-o acum ceva vreme. Nu știați că și sufletul are de plătit curent? Nu știați că și sufletul, în perioada Crăciunului face pe rupte cozonaci? Nu știați că și sufletului i-ar fi prielnică o vacanță în Dominicana? Are îndatoriri însutite,de mii de ori mai uriașe ca cele ale umanilor...Îmi închipui cât de greu e să fii suflet, numai prin câți oameni trebuie să treci, câte scantei trebuie să aprinzi, câte pagini de cărți trebuie să citești, chiar și atunci când te izbește un somn adânc. Și totuși e atât de frumos să fii suflet...
Psihologia inimii contra firii umane...
Psihologia inimii e cu totul și cu desăvârșire altă povestioară. Cât despre inimă, pompa de sânge nesfârșită, ea e doar ceea ce este...o bucată din noi. "Inima, săraca",singura ființă, impropriu numită, care desavârșește omul, împlinirea sa. Inimă, ce ne-am face fără tine? O verosimilitate de stări, un amalgam de sentimente încleștate în suflet, întreaga noastră viață...toate printr-o inimă iubitoare. Reușesc să încuviințez inimii mele viața personală, nu mă sfiesc, știu că e singura care trăiește prin mine, iar eu printr-însa. Când apărem în lume, primim această inimă...o inimă ca toate celelalte. Fiecare om cultivă în inima sa ceea ce își dorește, fie sădești o întindere multicoloră de trandafiri, fie lași totul în mainile sorții, rămânând din inima ta doar o firimitură de viață...atât
Trăți pentru inimă, iubiți pentru suflet!
E minunată viața atunci când descoperi în toate aceste părți din om o frumusețe nemaipomenită. Mă simt în al nouălea cer când văd oameni cu suflet bun în jurul meu, oameni curați la inimă, oameni care întind o mâna de ajutor spre cel care nu a mâncat de trei zile, oameni care trăiesc odată cu viața, cu toate satisfacțiile și dezamăgirile ei.
Bunătatea e și ea o floare rară, o calitate cu care toți suntem înzestrați. A fi bun, tolerant, empatic cu oamenii de langă tine este un fapt eroic pentru umani și o bucurie fără margini pentru Dumnezeu.
A doua zi de Crăciun...bunătatea sufletească e specifică acestei clipe din an. Aș vrea să fie întotdeauna Crăciun, poate așa vom fi mai buni.

                                                                                                                                                                                                       Anastasia Bretan

 

Despre autoare:  Anastasia este încă un copil , eleva unui Colegiu de Artă. E un copil de cristal , aș spune . Are numai paisprezece ani și se află la granița dintre copilărie și adolescență, dar a ales să-și lase sufletul să se exprime prin artă. Pictează și scrie texte în care își transpune, cu o mare sensibilitate și profunzime, trăirile și experiențele zilnice ajutându-ne și pe noi, adulții , să ne reamintim cum e să privești lumea cu ochi limpezi și plini de iubire.

28 Oct
Publicat în Planeta noastra

(2) Institutul de Matematica a Inimii

 

 Boulder Creek, California, USAEnergeticHeart6

Timp de secole, inima a fost considerata centrul emotiilor, curajului si intelepciunii. La Institutul de cercetare pentru Matematica Inimii (IHM), noi studiem mecanismele fiziologice prin care inima comunica cu creierul, influentand astfel procesarea informatiei, perceptiile, emotiile si sanatatea. Punem intrebari precum: De ce oamenii experiementeaza sentimentul sau senzatia de iubire in zona inimii si care sunt ramificatiile fiziologice ale acestor emotii? Cum afecteaza stressul si diferite stari emotionale autonomia sistemului nervos, sistemul hormonal si cel imunitar, inima si creierul?

Inima este cel mai puternic generator de energie electromagnetica din corpul uman, producand cel mai mare camp electromagnetic ritmic dintre toate organele corpului. Campul electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decat amplitudinea activitatii electrice generate de creier. Acest camp, masurat sub forma unei electrocardiograme (ECG), poate fi detectat oriunde pe suprafata corpului. Mai mult decat atat, campul magnetic produs de inima este de 5.000 de ori mai mare in intensitate decta campul produs de creier, si poate fi detectat la cativa metri in afara corpului, in toate directiile, folosind magnetometre bazate pe tehnologia SQUID. Aceasta informatie, coroborata cu descoperirea noastra – ca diferitele stari emotionale moduleaza campul cardiac – am parcurs mai multe studii pentru a investiga posibilitatea ca campul electromagnetic generat de inima sa transmita informatii care pot fi receptionate de alte persoane.

In mod traditional, studiile cailor de comunicare intre “cap” si inima, au fost abordate din perspectiva unei singure directii, oamenii de stiinta concentrandu-se in primul rand pe raspunsurile inimii la stimulii creierului. Totusi, am invatat acum ca, intre inima si creier se produce o comunicare dinamica, continua, un dialog cu doi actori, cu fiecare organ influentand permanent functia celuilalt. Cercetarile au aratat ca inima comunica cu creierul in patru moduri:

-         neurologic (prin transmiterea de impulsuri nervoase);

-         biochimic (prin hormoni si neurotransmitatori);

-         biofizic (prin unde de presiune);

-         si energetic (prin interactiuni ale campului electromagnetic).

Comunicarea pe baza acestor conduite afecteaza in mod semnificativ activitatea creierului. Mai mult decat atat, cercetarile noastre arata ca mesajele pe care inima le trimite la creier pot de asemenea sa-i afecteze performanta.

Luate impreuna, rezultatele acestor studii arata ca alterarea in mod intentionat a starii emotionale a cuiva prin concentrarea pe inima, modifica impulsul neurologic aferent de la inima catre creier. Datele sugereaza ca, pe masura ce oamenii traiesc stari emotionale pozitive sincere, in care ritmul inimii devine mai corerent, informatiile astfel modificate curg dinspre inima inspre creier, si pot actiona la modificarea functiei corticale si sa-i influenteze performanta. Aceste descoperiri pot de asemenea sa explice schimbarile majore de perceptie, claritatea mentala sporita si constienta intuitiva exacerbata pe care multi indivizi au raportat-o atunci cand practica tehnicile Mintii in Inima.

De-a lungul anilor am experimentat cu diferite masuratori psihologice si fiziologice, dar variabilitatea ritmului inimii, sau ritmul cardiac a iesit in evidenta cu cel mai dinamic ritm si care reflecta cel mai fidel oscilatiile starilor emotionale interne si stressul. Astfel, a devenit clar ca emotiile negative duc la o dereglare a ritmului inimii si a sistemului nervos autonom, prin aceasta afectand in mod negativ si restul corpului. Prin contrast, emotiile pozitive creeaza un nivel sporti de armonie si coerenta in ritmul inimii si imbunatatesc echilibrul sistemului nervos. Implicatiile asupra sanatatii sunt simplu de inteles: dizarmonia sistemului nervos duce la ineficienta si stress sporit asupra inimii si a altor organe, in timp ce un ritm armonios este mult mai eficient si mai putin stressant pentru sistemele corpului.

De-a dreptul uimitoare sunt schimbarile pozitive deosebite care apar atunci cand tehnicile sunt aplicate pentru a spori coerenta in sablonul ritmic al batailor inimii. Acestea includ schimbari de perceptie si capacitatea de a reduce stressul si de a se descurca mai bine in situatii dificile. Am observat ca inima actiona ca si cum ar fi avut o minte a ei personala, si influenta profund felul cum percepem lumea si cum ii raspundem.pe scurt, parea ca inima afecta inteligenta si constienta.

Raspunsurile obtinute la multe dintre intrebarile noastre initiale ofera acum o baza stiintifica pentru a explica cum si de ce inima afecteaza claritatea mentala, creativitatea, echilibrul emotional si eficienta personala. Cercetarile noastre si ale altora indica faptul ca inima e mult mai mult decat o simpla pompa. Inima este, de fapt, un centru de procesare a informatiilor auto-organizat si extrem de complex, cu propriul “creier” functional, care comunica cu creierul cranian si pe care il influenteaza, prin intermediul sistemului nervos, sistemului hormonal sau pe alte cai. Aceste influente afecteaza profund functionarea creierului si majoritatea organelor mari ale corpului, si in cele din urma determina calitatea vietii.

Sursa: Earthcode, http://www.paulapeterson.com/Earthcode.html

Tradus de Ioana Orleanu

 

 

{jcomments on}

28 Oct
Publicat în Planeta noastra

(1) EARTHCODE

Codul PamantuluiRadiantEarthHeart3

Codul? Re-aranjati literele cuvantului EARTH (Pamant) – veti obtine HEART (Inima). Pamantul este o dimensiune fizica unde invatam sa stapanim arta centrarii in inima – Mintea in Inima – prin bunatate, compasiune, iertare, toleranta, intelepciune, curaj, joaca, creativitate, pace, unitate globala...in ciuda dificultatilor si provocarilor ale locuirii aici.

Intr-adevar, fiecare dintre noi am avut partea noastra de lupte purtate sub diferite forme si in diferite situatii de-a lungul vietii noastre.

Vestea buna este ca viata nu trebuie sa fie grea! Viata poate – si devine – mai usoara si mult mai placuta decat si-a imaginat vreunul dintre noi vreodata. Dar pentru a obtine mai multa usurinta si pace interioara in legatura cu provocarile vietii, trebuie sa ne asumam cu mult curaj acei primi pasi pentru a ne schimba modul de gandire, sa schimbam perspectiva din care ne concentram atentia asupra lucrurilor, sa schimbam felul cum interpretam interactiunea noastra cu ceilalti, sa alegem sa raspundem diferit la situatiile si evenimentele din viata noastra. Daca devenim centrati in inima, acest lucru ne ajuta sa ne indeplinim aceste obiective.

Urmatoarele articole ofera dovezi stiintifice care explica de ce centrarea in inima este atat de importanta pentru sanatatea noastra, pentru fericire si linistea mintii. De la Institutul de Matematica a Inimii si de pe site-ul de cercetare al dr. Glen Rein, descoperim validarea stiintifica care ar putea demonstra in sfarsit ceea ce misticii au incercat sa ne invete intotdeauna – ca iubirea este cea mai puternica forta dintre toate si este cheia crearii pacii durabile pe pamant.

Sursa: EARTHCODE International Network, “What is earthcode?”, http://www.paulapeterson.com/Earthcode.html

Tradus de Ioana Orleanu

{jcomments on}

29 Oct
Publicat în Planeta noastra

(3) Puterea inimii

(din cercetarile de pe web site-ul dr. Glen Rein)HeartsElectroMagneticField2

Dr. Glen Rein este probabil cel mai recunoscut om de stiinta in acest domeniu si merita sa stim despre aceasta recenta cercetare. Dr. Rein crede ca intelepciunea straveche are dreptate. Inima si nu creierul este locasul emotiilor si sanatatii. Este punctul de intrare al sufletului in corp. Folosind transformarea rapida Fournier (FFT), a convertit un EKG conventional (electrocardiograma) al inimii intr-o diagrama de frecvente, ceva la care nimeni nu se mai gandise inainte. S-au facut o multime de incercari de a transpune sub forma de harti frecventele creierului, dar – subliniaza el, inima este mult mai puternica din punct de vedere electric decat creierul. Activitatea inimii trebuie monitorizata atunci cand se face o electroencefalograma (EEG) la creier. Ceea ce a descoperit este pe cat de semnificativ, pe atat de uimitor.

Emotiile negative precum frustrarea, nefericirea, furia, ura, gelozia si altele asemenea, genereaza grafice cu unde cardiace haotice, slabe sau cu inalta frecventa. Emotiile pozitive, pe de cealalta parte, precum iubirea, aprecierea si compasiunea genereaza pe grafice unde foarte ordonate, de joasa frecventa dar foarte puternice. Semnificatia acestui lucru este mult mai mult decat o curiozitate stiintifica, dupa cum vom vedea.

Un model al campului electromagnetic al inimii are o forma perfecta, fractala, toroidala. Potrivit dr. Rein, aceasta forma este un transductor subtil de energie, si anume, converteste o forma de energie in alta, deoarece genereaza un numar infinit de armonice ce permit o scadere sau o de-modulare a energiilor inalte, asa cum am numit energia tachionica. Energia calatoreste cu ajutorul armonicelor, fara a-si pierde puterea. Ganditi-va la ea ca la o scara pentru energiile de dincolo.

Doar cand inima are un traseu coerent, cum este in cazul sentimentelor de iubire si conexiune, doar atunci energia poate intra cu suficienta forta. Rezonanta si coerenta intr-un sistem ordonat par a fi cheile pentru a stoca campul tachionic. (Poate de aceea indragostitii par asa de sanatosi, in ciuda descarcarilor de tachion). Se pare ca aceasta este descoperirea pe care a facut-o dr. Badgley cand a studiat felul cum anumite substante afecteaza pulsul (o masura a batailor inimii) ori de cate ori intra in campul vital. Dr. Rein a decis sa demonstreze asta desfasurand experimente in care vindecatorii erau capabili sa modifice spectrul de absorbtie al ADN-ului, fie prin spiralarea mai stransa a lantului ADN, fie prin largirea spiralei, dupa vointa lor. Aceasta s-a facut chiar si de la doi kilometri distanta, in timp ce operatorul spectrografului nici macar nu stia cand se va desfasura experimentul. Cel mai important aspect, capacitatea de a obtine aceasta caracteristica a aparut doar atunci cand vindecatorii si-au modificat frecventa inimii lor la o stare foarte inalta si stabila, sau cu alte cuvinte, cand iubeau. 

De aici ne putem da seama despre legatura intre emotii si sanatate, noul domeniu al psihoneuroimunologiei. Oamenii sunt in primul rand si inainte de toate propriii lor vindecatori. Ei sunt in cele din urma responsabili pentru propria lor sanatate, fie ca stiu asta sau nu. Oricine pretinde ca va poate vindeca, este un mincinos. Un adevarat vindecator asista corpul si mintea sa se vindece singur. Daca corpul are intr-adevar nevoie de propria rezerva de energie tachionica pentru a se mentine sanatos, atunci poate ca intr-adevar o mare parte din ea provine de la inima, un fel de dinam care aprovizioneaza cu energie sanatoasa corpul. O persoana cronic negativista, deprimata, furioasa, incarcata de vina, fricoasa sau plina de ura, isi reteaza singura accesul la propria vindecare, sursa de sanatate pentru energia vitala, dezordonandu-i si blocandu-i undele inimii. Boala apare inevitabil, ca o urmare. Oamenii fericiti tind sa fie oameni sanatosi. Oare acesta sa fie motivul?

Acest lucru explica de asemenea de ce sfintii de-a lungul istoriei au accentuat valoarea iubirii ca o cale catre Dumnezeu. Doar in stari pline de iubire, energia divina devine accesibila muritorilor, pentru a experimenta magia divina pe ei insisi.

Sursa: Earthcode International Network

http://www.paulapeterson.com/Earthcode.html

Tradus de Ioana Orleanu

 {jcomments on}

Sponsor principal

Articole pe categorii

Articole noi