Acest site foloseste cookie-uri. Daca navigati pe acest site, sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.

contact@humanitysteam.ro
Un cal nu este altceva decât un cal, desigur…
27 Iun
Publicat în Psihologie

Un cal nu este altceva decât un cal, desigur…

Prima mea experienţă legată de tratarea emoţiilor captive ale unui animal s-a petrecut oarecum accidental. Într-o zi, am primit un telefon de la o pacientă pe nume Linda, o antrenoare din San Juan Capistrano care venise pentru primadată la mine cu un an înainte pentru a-şi trata un caz sever de astm, pe care i l-am putut vindeca. De această dată, cererea ei mi s-a părut însă ciudată:
– Am o rugăminte mai particulară, dr. Nelson, şi mă întreb dacă mă puteţi ajuta. Unul din caii mei, Ranger, are o problemă de sănătate legată de urinarea foarte frecventă. Am chemat trei medici veterinari ca să îl consulte, dar niciunul nu şi-a dat seama ce nu este în regulă cu el. Din punctul lorde vedere, Ranger este perfect sănătos. Realitatea este însă că ne face tuturor probleme, inclusiv celorlalţi cai din grajd şi proprietarilor lor. Ştiu că lucraţi uneori şi cu animalele, aşa că v-aş rămâne îndatorată dacă aţi veni până aici pentru a vedea despre ce este vorba.
În timpul vizitelor anterioare ale Lindei, am discutat cu ea despre dragostea noastră comună faţă de cai. Personal,am crescut în Montana, printre cai, aşa că nu ratez niciooportunitate de a călări. Linda îmi arătase fotografiile a patru sau cinci cai frumoşi pe care îi ţinea într-un grajd închiriat, dar până atunci nu fusesem vreodată în vizită ca să îi văd.
A doua zi, am plecat cu Jean într-o excursie până la grajdul Lindei. Am intrat astfel într-o clădire mare, dreptunghiulară, cu un acoperiş ascuţit, în care erau găzduiţi circa 40 de cai pe două rânduri. Când am ajuns la staulul lui Ranger, am înţeles imediat de ce era atât de îngrijorată Linda din cauza lui. Spre deosebire de celelalte staule, care erau curate şi îngrijite,acesta era umed şi urât mirositor, căci calul avea într-adevăr o problemă cu vezica.
Linda l-a scos pe Ranger afară, pentru a putea lucra cu el pe pământul uscat. Jean s-a oferit să acţioneze ca surogat şi şi-a pus mâna pe cal, întinzând celălalt braţ pentru a fi testat. Am stabilit imediat că dezechilibrul de la nivelul rinichilor lui Ranger era provocat de un factor, dar după mai multe teste musculare încă nu-mi puteam da seama despre ce era vorba.
– De ce nu îi faci un test muscular pentru a vedea dacă are o emoţie captivă? m-a întrebat Jean.
Am râs.
– Să testez un cal pentru a-i găsi o emoţie captivă? Hai că eşti nostimă…
La urma urmelor, crescusem în Montana şi avusesem doi cai. Deşi i-am iubit şi i-am îngrijit cu multă afecţiune, nu mi-am imaginat niciodată că aceştia ar putea suferi din cauza unor emoţii nerezolvate captive. Jean s-a uitat la mine şi mi-a repetat calmă:
– Fă testul muscular şi vom vedea.
Jean este o femeie foarte intuitivă, aşa că şi-a dat imediat seama care era adevărul. De aceea, am spus cu voce tare:
– Este acest dezechilibru datorat unei emoţii nerezolvate captive?
Am apăsat apoi în jos braţul lui Jean. Răspunsul a fost „da“. M-am folosit apoi de Tabelul Emoţiilor şi am rămas surprins să constat că emoţia nerezolvată captivă era „conflictul“. Aplicând un proces de eliminare a altor posibilităţi, am stabilit că Ranger se afla într-un conflict cu un alt cal. Linda ne-a confirmat că în ultimele câteva luni fusese adus în grajd un cal nou. Ranger nu s-a înţeles deloc cu el încă din prima zi, iar uneori cele două animale au trebuit să fie despărţite de oameni pentru a nu se răni reciproc. Noul cal a fost mutat într-un staul situat cât mai departe de cel al lui Ranger, dar animalele se întâlneau cel puţin o dată pe zi când erau scoase afară.
Continuarea testării a arătat că această emoţie a devenit captivă în rinichiul drept al lui Ranger, fiind într-adevăr cauza dezechilibrului urinar al calului. Am eliminat atunci emoţia captivă, trecând o bilă magnetică pe deasupra şirei spinării lui Ranger. L-am testat apoi din nou pe acesta prin intermediul lui Jean şi am constatat că emoţia captivă fusese eliminată.
Începând din acel moment, Ranger a început să se vindece.Câteva zile mai târziu am discutat la telefon cu Linda,iar aceasta mi-a spus că pentru prima dată în luni de zile, staulul lui Ranger era perfect uscat. Problema nu a mai revenit apoi niciodată.
Deşi nu am lucrat foarte frecvent cu animalele, practica mea clinică fiind consacrată aproape exclusiv oamenilor, această experienţă mi-a deschis un nou orizont, şi sper să aibă acelaşi efect şi asupra ta.

Sursa:  Bradley Nelson - "Codul emoțiilor"

07 Sep
Publicat în Planeta noastra

Viata emotionala a animalelor

Atunci cand tot mai multi savanti si un public tot mai larg vor afla ca animalele au vieti emotionale extrem de bogate, poate ca societatea va face mai mult pentru a gasi alternative la folosirea animalelor pentru cercetari biomedicale.

Marc A. Bekoff
Un caine care se simte singur? Un elefant coplesit de mahnire? O vaca disperata? O gorila indragostita?catel

Cu toate ca cei mai multi dintre posesorii de animale de casa cred ca acestea simt o anumita gama de emotii, care include iubirea, compasiunea, mania, stresul, dezamagirea si extazul, oamenii de stiinta raman sceptici in ceea ce priveste emotiile animalelor. Ei sustin ca astfel de emotii sunt greu de atins si ca manifestarea lor de catre animale este imposibil de dovedit prin metode stiintifice obisnuite. Totusi, in zilele noastre, multi reprezentanti ai comunitatii stiintifice fac un pas inainte si afirma ca animalele au si ele sentimente.

Oamenii care se bucura de compania animalelor au, de obicei, multe de spus despre modul in care isi exprima animalele emotiile. Unele dintre acestea seamana foarte mult cu cele omenesti, dar, pe langa emotiile comune, animalele pot manifesta o gama de sentimente pe care noi nu le putem intelege cu usurinta.

Sensibilitatea

Dupa cum subliniaza Jeffrey Masson, animalele sunt diferite; ele nu seamana cu oamenii. Astfel, el scrie: “Dupa o intreaga viata de observare atenta si plina de afectiune a cainilor, am ajuns la concluzia ca orice caine simte mai mult decat mine  (ma voi referi doar la mine). Ei simt mai mult, mai pur si mai intens. Prin comparatie, peisajul emotional uman pare intunecat de subterfugii, ambivalenta si deceptie emotionala, voita sau nevoita”.

De exemplu, cainii au o profunzime a sensibilitatii greu de inteles de catre majoritatea oamenilor. Intr-o clipa, cand simt ca ar putea fi dusi la plimbare, ei fac un adevarat dans al bucuriei. Iar in momentul urmator, ei pot cadea in cea mai mare disperare, cand li se spune ca nu isi pot insoti stapanii la plimbare.

Masson comenteaza ca, probabil, cuvantul NU este prea dur pentru caini. Poate ca acest cuvant nu ar trebui niciodata folosit in cazul cainilor, fiindca este pur si simplu devastator. Si nu fiindca acest concept nu ar fi cunoscut cainilor, dar, intr-un anume fel, atunci cand aud acest cuvant infricosatorl de la iubitii lor prieteni, oamenii, ei intra intr-un fel de depresie, din care par ca nu vor putea iesi niciodata.

De buna seama, in doar cateva minute, ei trec peste aceasta stare si acesta este un aspect pe care il iubesc foarte mult la caini. Dupa ce traiesc o emotie la potential maxim, odata ce aceasta a trecut, ei sunt imediat gata pentru urmatoarea experienta. Cainii nu par sa-si piarda timpul cugetand asupra trecutului, sau asteptand suparati si plini de teama, viitorul. Ei sunt in permanenta in prezent.

Iubirea si compasiunea

Daca ne-am limita intelegerea privind animalele la cercetarile efectuate de oamenii de stiinta in laboratoare, ne-am lipsi de cunoasterea pe care au dobandit-o oamenii care traiesc zi de zi alaturi de animale. Kristin von Kreisler, autoarea cartii The Compassion of Animals (Compasiunea animalelor), a realizat o colectie de sute de intamplari adevarate, despre modul natural in care se comporta animalele. Multe dintre povestirile sale descriu starea de bine pe care o dau animalele, oamenilor bolnavi sau pe moarte.

Una dintre povestirile mele preferate din colectia lui Kristin este cea despre Lulu, o purcelusa de 100 kg, care traia in Beaver Falls, Pensylvania. Von Kreisler povesteste ca Lulu era uriasa, cu parul tepos, avea o dunga gri pe spate si picioare fusiforme. Dar, atunci cand stapana ei, Jo Ann Altsman, a avut un atac de cord, Lulu a devenit salvatoarea ei.

Jo Ann era singura acasa si statea intinsa pe jos, inspaimantata. Nu era in stare sa formeze numarul de apel de urgenta 9-1-1, fiindca, in situatia ei, un efort fizic cat de mic ii putea fi fatal. Convinsa ca va muri singura, fara niciun ajutor, Jo Ann a inceput sa se roage. Intreaga viata i s-a perindat prin minte si a inceput sa planga.

Atunci, Lulu s-a apropiat de ea clatinandu-se si a inceput si ea sa planga. Jo Ann isi aminteste cum: “Lacrimi mari, uleioase, se prelingeau din ochii ei, curgandu-i pe rat. Cu cat plangeam eu mai tare, cu atat Lulu isi punea capul pe mine, suspinand zgomotos. Incerca intr-una sa ma pupe”

Lulu era atat de ingrijorata de starea lui Jo Ann, incat s-a strecurat prin usita unui caine de douasprezece kg! Era aproape imposibil ca Lulu sa incapa prin acea usita, dar a facut acest lucru, ranindu-se, in cautarea vreunui vecin care sa o poata ajuta pe Jo Ann. A iesit si a intrat de cateva ori prin acea usita, pentru a verifica starea stapanei sale, varsand, de fiecare data, tot mai multe lacrimi, atunci cand o privea. De fiecare data cand trecea prin usa micuta a cainelui, era serios ranita.

In cele din urma, Lulu a reusit sa deschida poarta frontala cu ratul si sa iasa pe drumul din fata casei, unde a reusit sa atraga atentia unui sofer, care s-a oprit, a gasit-o pe Jo Ann si a chemat o ambulanta.

Intr-o alta povestire, von Kreisler descrie comportamentul uimitor al lui Dakota, un caine insotitor, pe care un doctor i-l recomandase lui Mike Lingenfelter, pentru a-l ajuta sa depaseasca o depresie. Cainele era un sprijin atat de pretios pentru moralul lui Mike, incat incepuse sa il ia cu el pe la diferitele scoli unde tinea prelegeri despre ingrijirea animalelor de companie.

In timpul unei asemenea prelegeri, dintr-o data, cainele a inceput sa se miste agitat si sa isi frece botul de picioarele stapanului sau. “Ma simteam prost, fiindca tocmai vorbeam despre cat de frumos se comporta cainii insotitori” – povestea Lingerfelter. Dakota a inceput sa latre, iar Mike l-a scos afara din sala de curs. Odata ajuns in hol, Lingerfelter, care avea probleme severe cu inima, a cazut jos, cuprins de un atac de cord.

Au mai fost si alte ocazii in care Dakota a presimtit ca Lingenfelter urma sa aiba probleme cu inima. El crede ca Dakota avea capacitatea de a simti modificari ale mirosului transpiratiei sale, generate de eliberarea de enzime, atunci cand inima incepea sa functioneze anormal.

Dakota putea, de asemenea, sa simta si cand alti oameni aveau probleme de sanatate. Intr-o zi, el a navalit in biroul colegului lui Lingentelter, latrand si scancind; cateva momente mai tarziu, omul a facut un atac de cord.

Von Kreisler descrie multe alte intamplari cu animale care au grija de oameni, inclusiv cea despre un labrador retriever, care fusese un caine vagabond, pana cand Marty Rosenblum il adoptase. Lui Plywood ii placea sa hoinareasca prin cartier si a inceput sa viziteze, in mod regulat, un barbat care suferea de cancer in forma terminala. El poposea in casa lui Jim Dunn dimineata si pleca de acolo dupa-amiaza. Lui Dunn ii facea bine prezenta cainelui.

In ziua in care Dunn a murit, Playwood nu a reusit sa intre in casa incuiata si a patruns inauntru impingandu-se intr-o usa laterala, pentru a sta alaturi de Dunn. Familia acestuia a inteles cat de importanta fusese prezenta lui Playwood in viata sa, si a pus o fotografie a cainelui in sicriul lui Dunn.

O alta povestire despre compasiune a fost relatata in revista Time. In 1966, Time l-a votat pe Binti Jua, o gorila de opt ani, drept unul dintre “cei mai buni cetateni ai anului”. Binti facea parte dintre primatele expuse in Gradina zoologica Brookfield din Chicago. El salvase viata unui baietas de trei ani, prinzandu-l si scotandu-l in siguranta din locul in care cazuse, de la sase metri, aterizand in mijlocul animalelor. Gorila il leganase pe baietel in labele sale, sustinandu-i spatele cu delicatete, apoi s-a asezat cu el pe un bustean aflat langa o apa. Acest act de bunatate si compasiune a atins inimile tuturor celor care au auzit despre aceasta intamplare, iar gorila a devenit celebra peste noapte.

Bucuria

Charles Darwin scria: "Fericirea este cel mai bine exprimata de puii de animale, cum sunt cateii, pisoii, mieluseii s.a.m.d., atunci cand se joaca impreuna, asa cum fac si copiii nostri”.

Pe aproape toate mamiferele le bucura nespus de mult joaca. Delfinii zburda adesea prin apa, iar Jane Goodal vorbeste despre cimpanzei care alearga unii dupa altii si fac piruete unii in jurul altora.

Marc Bekoff descrie jocul animalelor, ca pe niste simboluri ale bucuriei vietii. El descrie senzatiile pe care le-a simtit, privind un pui de élan care se juca in zapada.

“Incantarea mi-a dat fiori, cand am vazut un pui de elan, in Parcul National din Rockz Mountain, Colorado, care alerga pe campul inzapezit, sarind in aer si rasucindu-si corpul in zbor, oprindu-se sa-si traga rasuflarea, apoi sarind si rasucindu-se din nou in aer, fara oprire. Era o suprafata mare de teren acoperit de iarba in jurul lui, dar el alesese joaca in zapada. Si bivolii alearga unul dupa altul dornici de joaca, alergand pe gheata si scotand sunete de bucurie”.

Stresul, suferinta si frica

Animalele manifesta inca o emotie omeneasca: stresul. Robert Sapolsky si colegii sai de la Universitatea Stanford au efectuat un studiu, in estul Africii, in parcul national Serengeti, asupra factorilor care genereaza stresul la babuini. Ei considera ca grupurile de babuini reprezinta o categorie de animale foarte stresate, in care babuinii dominatori ii intimideaza pe cei mai slabi, pentru a mentine ordinea. Cercetarea lor demonstreaza ca babuinii nu difera de oameni, cata vreme ei petrec o mare parte din zi pentru a-si face viata mizerabila unii altora, prin intermediul stresului social.

Si animalele sufera si se tem de moarte, luptandu-se pentru supravietuire. Adevarata poveste a lui Emily ilustreaza suferinta resimtita de o vaca Holstein, in varsta de trei ani, cand a simtit ca urma sa fie macelarita, la Hopkinton, in Massachusetts.

Emily vazuse ca celelalte vaci care trecusera prin usa batanta din fata ei nu se mai intorceau niciodata si ii venise si ei randul sa fie taiata. Nu mai fusese niciodata intr-un abator si nu avea nicio cale de scapare.

Dar Emily a avut noroc. Exact in momentul in care ii venise randul la taiere, barbatul care facea sacrificiul si-a luat o pauza de masa. Emily a profitat de acest moment, care era singura ei sansa de scapare. Nu se stie cum, aceasta vaca de vreo 700 de Kg. a sarit peste gardul de o jumatate de metru. Nimeni nu mai vazuse vreo vaca in stare sa faca asa ceva, asa ca ea a devenit cunoscuta in intreaga zona rurala din vestul Bostonului, unde o echipa de oameni au incercat sa o gaseasca. Lucratorul de la abator a scotocit padurile si a incercat sa o prinda, punand mormane de fan in calea ei, dar ea nu s-a apropiat de capcane.

Multi oameni au spus ca o vazusera pe Emily alergand prin padure. Unii chiar o vazusera invatand sa sape dupa hrana, tinandu-se dupa caprioare. Ziarul local prezenta date recente despre Emily; cand Meg Randa a citit despre ea, s-a hotarat sa o cumpere de la abator si sa o lase sa traiasca in pace la ferma sa. Randa si familia sa au cautat-o prin paduri, lasandu-i hrana si apa, din loc in loc, dar Emily nu a aparut in calea lor.

Dupa numeroase incercari, ei au gasit-o, in cele din urma in padure, privindu-i drept in fata. Pierduse vreo 230 de Kg. si avea nevoie de ingrijire din partea unui medic veterinar, care sa o ajute sa isi revina dupa greaua incercare prin care trecuse timp de 40 de zile. In cele din urma, ea a fost dusa la scoala lui Randa, unde este si acum ingrijita de elevi.

Tristetea/Doliul

Pe langa suferinta animalelor cauzata de propria lor moarte, ele sufera si din cauza mortii celor apropiati. S-a vorbit despre nenumarate cazuri de elefanti care sufera dupa pierderea tatalui sau a membrilor familiilor lor. Elefantii raman alaturi de ramasitele celorlalti elefanti perioade lungi de timp. Joyce Poole, un biolog kenian, afirma ca elefantii au emotii profunde la pierderea membrilor familiilor lor si ca ei inteleg cate ceva despre moarte.

Exista multe exemple documentate despre iubirea din cadrul speciilor, in care animalele sufera dupa moartea celor care traiesc aproape de ele. Uneori, ele refuza sa manance, punandu-si propria viata in pericol. Alteori, ele mor imediat dupa moartea unui prieten iubit.

In Tokio, Anita a avut grija de un caine care si-a asteptat timp de zece ani, in gara, stapanul, care murise.

Atasamentul prin intermediul campurilor morfice

In cartea sa Dogs that Know When their Owners are Coming Home: And Other Unexplained Powers of Animals (Caini care stiu cand le vin stapanii acasa si alte puteri inexplicabile ale animalelor), Rupert Sheldrake prezinta sute de cazuri de animale care pot gasi drumul catre casa, chiar pe terenuri nefamiliare si de pisici care stiu cand le striga stapanii lor.

Sheldrake spune ca animalele raspund telepatic la intentiile oamenilor si sunt legate de oameni prin campuri morfice.

Campurile morfice, spune el, fac legatura intre membrii grupurilor sociale si pot continua sa ii tina conectati, chiar si atunci cand unii dintre acestia sunt foarte departe/separati. Aceste legaturi invizibile actioneaza ca niste canale de comunicare telepatica intre animale si animale, intre oameni si animale si intre oameni si oameni.

Aceste legaturi, care actioneaza asemenea unor benzi elastice, sustin simtul directiei, care le permite animalelor si oamenilor sa se gaseasca unii pe altii. El scrie despre caini, pisici si chiar papagali care anticipeaza venirea stapanilor lor.

Pepper este un tanar papagal amazonian, care traieste in Pensylvania. Stapanii lui sunt Dr. Karen Milstein si sotul acesteia, Philip, de care pasarea este foarte apropiata. “Pasarea noastra spune adesea – Hallo - si il cheama pe sotul meu pe nume, putin inainte ca acesta sa ajunga acasa, chiar daca ora sosirii difera foarte mult de la o zi la alta”.

Exprimarea emotiilor prin gesturi

Dr. Francine Patterson a inceput sa lucreze cu Koko, o gorila-femela Iowland, in anul 1972, cand animalul avea 1 an. Astazi, Koko foloseste o mie de gesturi prin care isi exprima sentimentele si gandurile, si poate intelege 2.000 de cuvinte din engleza vorbita. Ea poate construi propozitii, folosind trei, pana la sase cuvinte. IQ-ul ei este intre 70 si 95, pe o scara a evaluarii IQ-ului uman, in care 100 este considerat normal.

Proiectul Koko implica studierea unor strategii lingvistice inovatoare, inventarea unor noi semne si cuvinte compuse, translatia, ambiguitatea, perceptia timpului si a starilor emotionale, variatia gesturilor, folosirea cuvintelor metaforice, umorul, definirea, argumentarea, insulta, amenintarea, jocul fanteziei, povestirea si judecata morala. Profunzimea si varietatea folosirii limbajului de catre gorile a depasit considerabil asteptarile initiale. Intr-adevar, au fost descoperite dovezi ale existentei, intr-o forma mai putin dezvoltata, aproape a fiecarui aspect al comportamentului uman.

Koko foloseste semne pentru, glume, minciuni si insulte. Penny Patterson noteaza:

“De exemplu,  a doua zi dupa ce Koko muscase o alta gorila, am intrebat-o:
"Ce ai facut ieri?"
Ea a raspuns: “gresit, gresit"
"Ce greseala ai facut?" - am intrebat-o.
"Muscat."

Urmatoarea discutia a avut loc la trei zile dupa evenimentul prezentat:
Koko: “Muscat”.
Penny: Recunosti? (Anterior, Koko se referise la muscatura ca la o zgarietura).
K: Pare rau. Muscat. Zgariat. (I-am aratat lui Koko un semn de pe mana mea – chiar semana cu o zgarietura).
K: Gresit muscat.
P: De ce ai muscat?
K: Pentru ca nebun. (Peste cateva minute, mi-a venit ideea sa-l intreb pe Koko. . .)
P: De ce nebun?
K: Nu stiu”.

Dr. Patterson considera ca acest exemplu este foarte important, deoarece Koko se refera la o stare emotionala din trecut. Ea vorbeste despre manie, desi nu o experimenteaza in momentul respectiv. Este semnificativ, fiindca inseamna ca ea poate separa latura afectiva, de contextul vorbelor rostite.

Koko isi exprima adesea emotiile. Ea isi informa tovarasii de viata ca era fericita, trista, obosita sau tematoare. Odata, cand Koko a evitat sa se joace cu o alta gorila, Dr. Patterson a intrebat-o daca ii este frica de ceva. Lui Koko ii fusese intotdeauna frica de jucariile-animale asemanatoare soparlelor si a raspuns: “Frica aligator”.

Aparitia dovezilor stiintifice despre emotiile animalelor

Studiile asupra biologiei emotiilor animalelor reprezinta un domeniu aflat inca in fasa. Este clar ca oamenii de stiinta descopera multe similitudini intre creierul uman si creierul animalelor. La oameni si animale, emotiile par sa apara din cortex, o parte straveche a creierului.

In cazul animalelor, existenta emotiilor este, de asemenea, sustinuta de recentele studii asupra chimiei creierului, Steven Sivyi, expert in neurostiinta comportamentala la Universitatea Gettysburg din Pensylvania, a descoperit ca, atunci cand soarecii se joaca, creierele lor secreta o cantitate considerabila de dopamina, o substanta neurochimica asociata, la oameni, cu placerea si excitatia.

In cadrul unui experiment, Sivyi a pus perechi de soareci in cutii de plexiglas separate si le-a dat voie sa se joace. Dupa o saptamana, el putea pune un singur soarece in cutie, iar acesta, anticipand venirea sesiunii de joaca, devenea foarte activ, scotand diverse sunete si umbland agitat inainte si inapoi. Dar, cand Siviy i-a dat aceluiasi animal o substanta care bloca secretia de dopamina, toata aceasta activitate a incetat. Panksepp, un expert in neurostiinta, a descoperit dovezi care atesta faptul ca soarecii care se joaca secreta si narcotice, substante chimice care, la fel ca dopamina, sunt asociate cu placerea, la oameni.

Bekoff a aratat ca daca dopamina ii face pe oameni sa se simta bine sau fericiti, acelasi lucru se intampla si in cazul cainilor sau soarecilor, fiindca neuroanatomia si neurochimia oamenilor si a altor vertebrate sunt similare.

Implicatii pentru drepturile animalelor

Jane Goodall sustine ca cercetatorii care fac experimente pe animale, pentru a studia creierul uman - negand apoi ca animalele au emotii - sunt lipsiti de logica.

Conform Dr. Patterson, cunoasterea emotiilor animalelor este de o importanta extraordinara in eforturile de sprijinire a drepturilor animalelor. Cand oamenii inteleg ca animalele au calitati pe care ei le-au considerat exclusiv omenesti, atunci vor fi tot mai mult inclinati sa trateze animalele cu blandete si sa le pese de ocrotirea speciilor pe cale de disparitie.

Material preluat din newsletterul Ed. For You {jcomments on}

28 Oct
Publicat în Planeta noastra

(2) Institutul de Matematica a Inimii

 

 Boulder Creek, California, USAEnergeticHeart6

Timp de secole, inima a fost considerata centrul emotiilor, curajului si intelepciunii. La Institutul de cercetare pentru Matematica Inimii (IHM), noi studiem mecanismele fiziologice prin care inima comunica cu creierul, influentand astfel procesarea informatiei, perceptiile, emotiile si sanatatea. Punem intrebari precum: De ce oamenii experiementeaza sentimentul sau senzatia de iubire in zona inimii si care sunt ramificatiile fiziologice ale acestor emotii? Cum afecteaza stressul si diferite stari emotionale autonomia sistemului nervos, sistemul hormonal si cel imunitar, inima si creierul?

Inima este cel mai puternic generator de energie electromagnetica din corpul uman, producand cel mai mare camp electromagnetic ritmic dintre toate organele corpului. Campul electric al inimii este de aproximativ 60 de ori mai mare decat amplitudinea activitatii electrice generate de creier. Acest camp, masurat sub forma unei electrocardiograme (ECG), poate fi detectat oriunde pe suprafata corpului. Mai mult decat atat, campul magnetic produs de inima este de 5.000 de ori mai mare in intensitate decta campul produs de creier, si poate fi detectat la cativa metri in afara corpului, in toate directiile, folosind magnetometre bazate pe tehnologia SQUID. Aceasta informatie, coroborata cu descoperirea noastra – ca diferitele stari emotionale moduleaza campul cardiac – am parcurs mai multe studii pentru a investiga posibilitatea ca campul electromagnetic generat de inima sa transmita informatii care pot fi receptionate de alte persoane.

In mod traditional, studiile cailor de comunicare intre “cap” si inima, au fost abordate din perspectiva unei singure directii, oamenii de stiinta concentrandu-se in primul rand pe raspunsurile inimii la stimulii creierului. Totusi, am invatat acum ca, intre inima si creier se produce o comunicare dinamica, continua, un dialog cu doi actori, cu fiecare organ influentand permanent functia celuilalt. Cercetarile au aratat ca inima comunica cu creierul in patru moduri:

-         neurologic (prin transmiterea de impulsuri nervoase);

-         biochimic (prin hormoni si neurotransmitatori);

-         biofizic (prin unde de presiune);

-         si energetic (prin interactiuni ale campului electromagnetic).

Comunicarea pe baza acestor conduite afecteaza in mod semnificativ activitatea creierului. Mai mult decat atat, cercetarile noastre arata ca mesajele pe care inima le trimite la creier pot de asemenea sa-i afecteze performanta.

Luate impreuna, rezultatele acestor studii arata ca alterarea in mod intentionat a starii emotionale a cuiva prin concentrarea pe inima, modifica impulsul neurologic aferent de la inima catre creier. Datele sugereaza ca, pe masura ce oamenii traiesc stari emotionale pozitive sincere, in care ritmul inimii devine mai corerent, informatiile astfel modificate curg dinspre inima inspre creier, si pot actiona la modificarea functiei corticale si sa-i influenteze performanta. Aceste descoperiri pot de asemenea sa explice schimbarile majore de perceptie, claritatea mentala sporita si constienta intuitiva exacerbata pe care multi indivizi au raportat-o atunci cand practica tehnicile Mintii in Inima.

De-a lungul anilor am experimentat cu diferite masuratori psihologice si fiziologice, dar variabilitatea ritmului inimii, sau ritmul cardiac a iesit in evidenta cu cel mai dinamic ritm si care reflecta cel mai fidel oscilatiile starilor emotionale interne si stressul. Astfel, a devenit clar ca emotiile negative duc la o dereglare a ritmului inimii si a sistemului nervos autonom, prin aceasta afectand in mod negativ si restul corpului. Prin contrast, emotiile pozitive creeaza un nivel sporti de armonie si coerenta in ritmul inimii si imbunatatesc echilibrul sistemului nervos. Implicatiile asupra sanatatii sunt simplu de inteles: dizarmonia sistemului nervos duce la ineficienta si stress sporit asupra inimii si a altor organe, in timp ce un ritm armonios este mult mai eficient si mai putin stressant pentru sistemele corpului.

De-a dreptul uimitoare sunt schimbarile pozitive deosebite care apar atunci cand tehnicile sunt aplicate pentru a spori coerenta in sablonul ritmic al batailor inimii. Acestea includ schimbari de perceptie si capacitatea de a reduce stressul si de a se descurca mai bine in situatii dificile. Am observat ca inima actiona ca si cum ar fi avut o minte a ei personala, si influenta profund felul cum percepem lumea si cum ii raspundem.pe scurt, parea ca inima afecta inteligenta si constienta.

Raspunsurile obtinute la multe dintre intrebarile noastre initiale ofera acum o baza stiintifica pentru a explica cum si de ce inima afecteaza claritatea mentala, creativitatea, echilibrul emotional si eficienta personala. Cercetarile noastre si ale altora indica faptul ca inima e mult mai mult decat o simpla pompa. Inima este, de fapt, un centru de procesare a informatiilor auto-organizat si extrem de complex, cu propriul “creier” functional, care comunica cu creierul cranian si pe care il influenteaza, prin intermediul sistemului nervos, sistemului hormonal sau pe alte cai. Aceste influente afecteaza profund functionarea creierului si majoritatea organelor mari ale corpului, si in cele din urma determina calitatea vietii.

Sursa: Earthcode, http://www.paulapeterson.com/Earthcode.html

Tradus de Ioana Orleanu

 

 

{jcomments on}

02 Noi
Publicat în Planeta noastra

APA – cea mai pretioasa resursa a noastra

cascadaMasaru Emoto: “Hado este modelul vibrational intrinsec la nivel atomic in toata materia, cea mai mica unitate de energie. Baza acesteia este este energia constiintei umane.”

Aspecte ale apei:

Apa este elementul emotiei.

Apa este elementul intuitiei.

Apa este elementul descoperirii personale.

Apa ne va cuprinde brusc intr-o revarsare de emotii curatatoare sau in cea mai hranitoare ingrijire.

Apa ne poate lasa simtindu-ne umflati si dependenti.

Apa curata in calea ei si creeaza setea de noi aventuri in explorarea personala.

Apa este elementul sfatului vindecator.

Apa este elementul eliberarii emotionale.

Apa ne ofera un barometru intern, un termometru al temperaturii, si o unitate de masura.

Apa este elementul iubirii neconditionate, a respectului de sine, si al intelegerii emotionale pure.

Apa ne curata din interior catre exterior.

Ne forteaza sa ne recunoastem realitatile personale, sa ne revelam taramurile interioare ale fiintei, chiar daca numai fata de noi insine.

Apa este elementul adevarului gol-golut.

Apa ne leagana pana adormim cu un cantec de leagan poetic.

Ea suna alarma insistent cand zacem prea mult in adormire.

Apa este vasul care ne poarta catre taramurile mistice ale magiei interioare.

Apa este elementul viselor.

Apa este elementul care-si schimba forma, care ne reflecta sentimentele noastre interioare.

Apa este ceata, furtuna, care ne conduce catre locul unde ne putem cunoaste Sinele.

Sursa: Messengers of Spirit 

http://mosangels.ning.com/group/waterourmostvaluedresource

Tradus de Ioana Orleanu

 

{jcomments on}